Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.06.2011
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3313/2011

HOTĂRÂRE
08.06.2011
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3313/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 22 februarie 2010, reclamantul C.R.N. a solicitat anularea ordinului nr. 674 din 29 martie 2010 emis de pârâtul Ministerul Sănătății, repunerea sa în funcția publică de manager și obligarea pârâtului la plata de despăgubiri, reprezentând drepturile salariale de care nu a beneficiat ca urmare a eliberării sale din funcție prin ordinul contestat. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, prin ordinul nr. 2045 din 4 noiembrie 2009 al Ministerului Sănătății a fost numit în funcția publică de manager al I.G.H. Iași, dar în mod nelegal a fost eliberat din această funcție prin ordinul nr. 674 din 29 martie 2010, emis cu încălcarea prevederilor art. 178 alin. (3) art. 179 alin. (5) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.

Curtea de Apel Iași, secția de contencios, administrativ și fiscal, a pronunțat sentința nr. 256/CA din 1 noiembrie 2010, prin care a admis acțiunea, a anulat ordinul nr. 674 din 29 martie 2010, a dispus repunerea reclamantului în funcția publică deținută anterior emiterii actului administrativ și a obligat pârâtul Ministerul Sănătății să-i plătească reclamantului o despăgubire egală cu veniturile de care acesta ar fi beneficiat în cazul în care ordinul nu ar fi fost emis.

Instanța de fond a reținut că ordinul prin care reclamantul a fost eliberat din funcția publică de manager nu îndeplinește condițiile de formă pentru validitatea actului administrativ, nefiind motivat în fapt și în drept, în sensul prezentării de o manieră clară și neechivocă a considerentelor pentru care a fost adoptată măsura atacată, astfel încât să se asigure persoanei vizate posibilitatea de a aprecia asupra legalității și temeiniciei măsurii dispuse și instanței de judecată exercitarea controlului de legalitate, prin verificarea conformității acelui act cu legea. Simpla trimitere la Titlul VII din Legea nr. 95/2006 sau la H.G. nr. 144/2010 nu fost considerată de instanța de fond ca reprezentând o motivare a actului administrativ, în condițiile în care aceasta nu cuprinde nici o referire concretă la circumstanțele care au determinat adoptarea măsurii de revocare a reclamantului din funcția publică deținută.

Deși revocarea este în principiu un act unilateral de voință, instanța de fond a considerat că aceasta nu poate echivala cu posibilitatea de revocare printr-un act administrativ pur potestativ, cum este ordinul dedus judecății în cauză. Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâtul Ministerul Sănătății, solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii ca neîntemeiate a acțiunii formulate de reclamant. Recurentul a susținut că în mod greșit instanța de fond a aplicat prevederile art. 183 3 din Legea nr. 95/2006, care se referă la managerii numiți prin concurs, fără a avea în vedere că, intimatul – reclamant a fost numit manager interimar și în consecință, erau incidente dispozițiile art. 178 alin. (3) din aceeași lege, care prevăd posibilitatea revocării unilaterale din funcție de către Ministerul Sănătății.

Cum intimatul nu are un drept câștigat prin concurs pentru ocuparea funcției de manager, s-a considerat că în mod nelegal s-a dispus reintegrarea acestuia în funcția de conducere. Recurentul a criticat și concluzia instanței de fond privind obligația motivării ordinului atacat prin acțiune, arătând că o asemenea obligație nu a fost prevăzută în Legea nr. 53/2003, în Legea nr. 554/2004 sau într-un alt act normativ pentru valabilitatea actului administrativ de natura celui dedus judecății. Recurentul a învederat că, motivarea este impusă de lege numai în cazul actelor administrative individuale emise la cerere și în cazul actelor administrative normative, pentru care controlul de legalitate al instanței se extinde și asupra motivelor invocate, ceea ce nu intervine pentru celelalte acte administrative,ale căror motive sunt elemente de apreciere a oportunității deciziei administrative, nefiind supuse controlului judecătoresc.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat, pentru următoarele considerente: Prin ordinul nr. 2045 din 4 noiembrie 2009 emis de Ministrul Sănătății în baza art. 178 – 179 și art. 200 alin. (5) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, intimatul – reclamant C.R.N. a fost numit în funcția de manager interimar al I.G.H. Iași, până la revocarea unilaterală din funcție de către ministrul sănătății sau până la ocuparea postului prin concurs. Prin ordinul nr. 674 din 30 martie 2010 emis de ministrul sănătății în baza prevederilor Titlului VII – Spitalele, din Legea nr. 95/2006 și ale H.G.

nr. 144/2010, intimatul - reclamant a fost eliberat din funcția de manager interimar. Instanța de fond a constatat corect nelegalitatea ordinului din 30 martie 2010 și a admis acțiunea în anulare formulată de intimatul - reclamant, ca urmare a nerespectării condiției de formă impusă pentru validitatea actului administrativ unilateral cu privire la motivarea acestuia în fapt și în drept. Instanța de fond a apreciat corect că este obligatorie motivarea actelor administrative individuale defavorabile, ca acelea prin care se restrâng drepturi sau libertăți publice ori se revocă o decizie care a produs efecte prin crearea unor drepturi , pentru a se asigura persoanei vizate posibilitatea de a aprecia asupra legalității și temeiniciei măsurii adoptate, precum și protecția acesteia împotriva excesului de putere și a arbitrariului, prin exercitarea efectivă a controlului judecătoresc pe calea contenciosului administrativ.

Trimiterea cu caracter general al Titlului VII din Legea nr. 95/2006 și la H.G. nr. 144/2010 a fost în mod întemeiat considerată de instanța de fond a fiind fără relevanță în cauză, întrucât nu cuprinde nici o referire concretă la funcția sau la situația intimatului - reclamant, astfel că nu poate constitui temeiul juridic al măsurii dispuse și nu poate reprezenta motivarea actului administrativ cu caracter unilateral. Susținerea recurentului – pârât privind exceptarea actelor administrative de natura celui contestat în cauză de la obligația motivării este lipsită de orice temei sau argument juridic și a fost corect respinsă de instanța de fond. În consecință, prin hotărârea atacată s-a reținut, în concordanță cu jurisprudența Curții Europene de Justiție că o motivare insuficientă sau greșită a actului administrativ este considerată o lipsă de motivare, care atrage nevalabilitatea sau nulitatea actului respectiv.

Față de referirea generică și imprecisă la prevederile Titlului VIII din Legea nr. 95/2006 din preambulul ordinului contestat se dovedește a fi nefondată și susținerea din recurs privind aplicarea greșită de instanța de fond a prevederilor art. 183 3 din Legea nr. 95/2006 în locul celor cuprinse în art. 178 alin. (3) din aceeași lege. Prin această apărare nu poate fi completat sau precizat fundamentul juridic al actului administrativ care și-a produs efectele juridice și este suspus controlului de legalitate, prin acțiunea în anulare formulată de intimatul – reclamant. De asemenea, este nefondată susținerea recurentului – pârât privind dreptul discreționar al ministrului de a dispune revocarea unilaterală din funcție a managerului interimar, întrucât un asemenea drept nu poate fi exercitat în mod arbitrar, independent de dispozițiile legale care reglementează statutul managerului interimar, ca o garanție împotriva unei măsuri abuzive de revocare.

Pentru considerentele care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.

D E C I D E Respinge recursul formulat de către Ministerul Sănătății împotriva sentinței civile nr. 256/CA din 1 noiembrie 2010 a Curții de Apel Iași, secția de contencios, administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 iunie 2011.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-02-01
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 523/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 4467 din data de 18 decembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis cere
ÎCCJ 2011-03-09
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1396/2011
de fapt, neluând în considerare solicitarea reclamantului privind renegocierea indicatorilor de performanță a managementului, cerere formulată în luna decembrie 2008, care viza modificări în structura de organizare a spitalului. Reclamantul
ÎCCJ 2012-01-29
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 393/2012
o consecință însemnată - desființarea unei persoane juridice (I.G.H. Iași) - a avut cauză falsă sau chiar nu a avut cauză, viciu care atrage nulitatea acestui act juridic, consecință care nu poate avea ca premisă verificarea oportunității n
ÎCCJ 2010-11-23
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5177/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamantul R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății, să se dispună anularea Ordinului Ministrului Săn
ÎCCJ 2012-04-04
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1822/2012
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamantul R.I. a solicitat,în contradictoriu cu Ministerul Sănătății, anularea în totalitate a Ordinului Ministerului Sănătății nr. R/1022 din 16 aprilie 2010, reîncadrarea în
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă