ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1822/2012

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamantul R.I. a solicitat,în contradictoriu cu Ministerul Sănătății, anularea în totalitate a Ordinului Ministerului Sănătății nr. R/1022 din 16 aprilie 2010, reîncadrarea în funcția deținută anterior emiterii ordinului în speță, obligarea pârâtului la plata tuturor drepturilor salariale de la data emiterii ordinului a cărui anulare se solicită până la rămânerea definitivă a hotărârii, obligarea pârâtului la plata de daune morale în sumă de 100.000 RON, precum, și obligarea pârâtului la cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, deși în perioada cât a ocupat funcția de Director General al Institutului Național de Cercetare - Dezvoltarea în Microbiologie și-a îndeplinit toate obligațiile, la data de 16 aprilie 2010 a fost eliberat din funcție, fără motivare.

A mai precizat reclamantul că împotriva ordinului atacat a formulat plângerea prealabilă în temeiul art. 7 din Legea nr. 554/2004, înregistrată sub nr. 31487 la 14 mai 2010, la care nu a primit răspuns. Ordinul atacat este nemotivat, nu indică instanța competentă căreia să i se adreseze pentru contestarea actului administrativ și nici termenul de contestare. Pârâtul Ministerul Sănătății a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că răspunsul la plângerea prealabilă a fost comunicat prin Adresa nr. CSA 4789 din 30 iunie 2010. A apreciat totodată că ordinul atacat întrunește toate condițiile de valabilitate cumulativ prevăzute de lege. A opinat pârâtul că motivarea este prevăzută ca o condiție necesară doar în cazul actelor administrative individuale emise la cerere și în cazul actelor administrative normative, legiuitorul nefăcând vorbire despre motivarea actelor administrative cu caracter individual.

Atât numirea cât și eliberarea din funcție a reclamantului este prerogativa ministrului sănătății, reclamantul nesusținând vreun concurs sau examen pentru ocuparea funcției respective. Prin Sentința nr. 2994 din 15 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, acțiunea formulată a fost admisă, instanța dispunând anularea Ordinului Ministrului Sănătății nr. R/1022 din 16 aprilie 2010, reîncadrarea în funcția deținută anterior emiterii actului administrativ anulat și plata drepturilor salariale începând cu data emiterii Ordinului și până la rămânerea definitivă a sentinței. A fost respinsă cererea de acordare a daunelor morale ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că la data de 1 septembrie 2009, prin Ordinul Ministrului Sănătății nr. R/1692 din 1 septembrie 2009 reclamantul a fost numit în funcția de Director General al Institutului Național de Cercetare Dezvoltare în Microbiologie și Imunologie - (INCDMI Cantacuzino), până la ocuparea postului prin concurs, iar prin Ordinul Ministrului Sănătății nr. R/1022 din 16 aprilie 2010, reclamantul a fost eliberat din funcția de Director General, în preambulul ordinului fiind indicate dispozițiile art. 5 din H.G. nr. 352/2002 privind înființarea Institutului Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Microbiologie și Imunologie Cantacuzino și art. 7 alin. (1) și (4) din H.G.

nr. 144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății. S-a mai reținut că prin Adresa nr. 15755 din 4 aprilie 2011, pârâtul a arătat că Ordinul nr. R/1022 din 16 aprilie 2010 a fost emis în baza prerogativelor legale ale emitentului, astfel că nu există alte acte care să stea la baza emiterii ordinului de revocare, așa cum nu au fost necesare nici în cazul numirii. A apreciat instanța fondului că motivarea constituie una dintre condițiile de legalitate și valabilitate a actului administrativ și reprezintă o garanție împotriva arbitrariului și a excesului de putere al autorităților administrației publice, fiind impusă mai ales în cazul actelor prin care se reprimă drepturi juridice individuale, fiind nelegale actele administrative cu o motivare lacunară referitoare la existența unor pretinse nereguli, afirmate generic.

S-a constatat că actul administrativ individual nu cuprinde motivarea măsurii de eliberare din funcție a reclamantului, neavând relevanță împrejurarea că acesta a fost numit Director General fără a susține un concurs. S-a mai apreciat că atâta timp cât reclamantul a fost numit Director General până la susținerea concursului de ocupare a postului, iar eliberarea acestuia din funcție a intervenit anterior susținerii acestui concurs, actul administrativ trebuia să cuprindă motivarea măsurii dispuse pentru ca instanța să poată aprecia asupra legalității și temeiniciei acestuia. În ceea ce privește cererea de acordare a daunelor morale s-a reținut, pe de o parte, că reclamantul nu a făcut dovezi privind prejudiciul suferit, iar, pe de altă parte, că măsura anulării actului vătămător reprezintă o reparație suficientă și echitabilă.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul Ministerul Sănătății, susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, pentru următoarele argumente pe care le circumscrie motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.: - în mod greșit instanța de fond a reținut că nu este îndeplinită condiția motivării actului administrativ. Conform dreptului comunitar, este suficientă motivarea care arată aplicarea legilor în vigoare în momentul adoptării actului și care este capabilă să explice soluția aleasă de administrație; - potrivit art. 24 alin. (2) din H.G. nr. 637/2003 ministrul are prerogativa numirii și eliberării din funcție a directorului general al institutului, iar numirea reclamantului în funcția interimară s-a făcut până la „ocuparea postului prin concurs”.

Sintagma „ocuparea postului prin concurs” delimitează perioada maximă de timp pentru care a fost numit reclamantul, în interiorul acestei perioade ministrul având, oricând, posibilitatea să-l revoce din funcția de director, fără a motiva această măsură. Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și criticile formulate în cadrul recursului și care se întemeiază, din punct de vedere procedural, pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente: Astfel, potrivit teoriei dreptului administrativ, unul din elementele esențiale ale actului administrativ îl constituie motivarea acestuia.

Totodată, Curtea Europeană de Justiție a reținut că motivarea trebuie să fie adecvată actului emis și să prezinte de o manieră clară și neechivocă algoritmul urmat de instituția ce a adoptat actul atacat, astfel încât să li se permită persoanelor vizate să motiveze contestația, iar curților comunitare competente să efectueze revizuirea actului (Cauza C 367/1995). În speță, față de aceste cerințe, în mod corect instanța de fond a reținut că actul administrativ nu îndeplinește condiția unei minime motivări, având în vedere că, deși nu a avut loc concursul pentru ocuparea postului vacant, directorul interimar a fost revocat din funcție înainte de expirarea duratei pentru care a fost numit și fără a se indica vreun motiv al acestei măsuri.

Procedând în acest mod, discreționar, pârâtul și-a exercitat atribuțiile cu exces de putere, în sensul art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004. Pentru considerentele menționate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Sănătății împotriva Sentinței nr. 2994 din 15 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 aprilie 2012. Procesat de GGC - DG