ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1822/2012

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamantul R.I. a solicitat,în

contradictoriu cu Ministerul Sănătății, anularea în totalitate a Ordinului

Ministerului Sănătății nr. R/1022 din 16 aprilie 2010, reîncadrarea în funcția

deținută anterior emiterii ordinului în speță, obligarea pârâtului la plata tuturor

drepturilor salariale de la data emiterii ordinului a cărui anulare se solicită

până la rămânerea definitivă a hotărârii, obligarea pârâtului la plata de daune

morale în sumă de 100.000 RON, precum, și obligarea pârâtului la cheltuieli de

judecată.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că, deși în perioada cât a ocupat funcția de

Director General al Institutului Național de Cercetare - Dezvoltarea în

Microbiologie și-a îndeplinit toate obligațiile, la data de 16 aprilie 2010 a

fost eliberat din funcție, fără motivare.

A mai precizat

reclamantul că împotriva ordinului atacat a formulat plângerea prealabilă în

temeiul art. 7 din Legea nr. 554/2004, înregistrată sub nr. 31487 la 14 mai

2010, la care nu a primit răspuns.

Ordinul atacat este

nemotivat, nu indică instanța competentă căreia să i se adreseze pentru

contestarea actului administrativ și nici termenul de contestare.

Pârâtul Ministerul

Sănătății a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca

neîntemeiată, arătând că răspunsul la plângerea prealabilă a fost comunicat

prin Adresa nr. CSA 4789 din 30 iunie 2010. A apreciat totodată că ordinul

atacat întrunește toate condițiile de valabilitate cumulativ prevăzute de lege.

A opinat pârâtul că

motivarea este prevăzută ca o condiție necesară doar în cazul actelor

administrative individuale emise la cerere și în cazul actelor administrative

normative, legiuitorul nefăcând vorbire despre motivarea actelor administrative

cu caracter individual. Atât numirea cât și eliberarea din funcție a

reclamantului este prerogativa ministrului sănătății, reclamantul nesusținând

vreun concurs sau examen pentru ocuparea funcției respective.

Prin Sentința nr.

2994 din 15 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ și fiscal, acțiunea formulată a fost admisă, instanța dispunând

anularea Ordinului Ministrului Sănătății nr. R/1022 din 16 aprilie 2010,

reîncadrarea în funcția deținută anterior emiterii actului administrativ anulat

și plata drepturilor salariale începând cu data emiterii Ordinului și până la

rămânerea definitivă a sentinței. A fost respinsă cererea de acordare a

daunelor morale ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut că la data de 1 septembrie 2009,

prin Ordinul Ministrului Sănătății nr. R/1692 din 1 septembrie 2009 reclamantul

a fost numit în funcția de Director General al Institutului Național de

Cercetare Dezvoltare în Microbiologie și Imunologie - (INCDMI Cantacuzino),

până la ocuparea postului prin concurs, iar prin Ordinul Ministrului Sănătății

nr. R/1022 din 16 aprilie 2010, reclamantul a fost eliberat din funcția de

Director General, în preambulul ordinului fiind indicate dispozițiile art. 5

din H.G. nr. 352/2002 privind înființarea Institutului Național de Cercetare -

Dezvoltare pentru Microbiologie și Imunologie Cantacuzino și art. 7 alin. (1)

și (4) din H.G. nr. 144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului

Sănătății.

S-a mai reținut că

prin Adresa nr. 15755 din 4 aprilie 2011, pârâtul a arătat că Ordinul nr.

R/1022 din 16 aprilie 2010 a fost emis în baza prerogativelor legale ale

emitentului, astfel că nu există alte acte care să stea la baza emiterii

ordinului de revocare, așa cum nu au fost necesare nici în cazul numirii.

A apreciat instanța

fondului că motivarea constituie una dintre condițiile de legalitate și

valabilitate a actului administrativ și reprezintă o garanție împotriva

arbitrariului și a excesului de putere al autorităților administrației publice,

fiind impusă mai ales în cazul actelor prin care se reprimă drepturi juridice

individuale, fiind nelegale actele administrative cu o motivare lacunară

referitoare la existența unor pretinse nereguli, afirmate generic.

S-a constatat că

actul administrativ individual nu cuprinde motivarea măsurii de eliberare din

funcție a reclamantului, neavând relevanță împrejurarea că acesta a fost numit

Director General fără a susține un concurs.

S-a mai apreciat că

atâta timp cât reclamantul a fost numit Director General până la susținerea

concursului de ocupare a postului, iar eliberarea acestuia din funcție a

intervenit anterior susținerii acestui concurs, actul administrativ trebuia să

cuprindă motivarea măsurii dispuse pentru ca instanța să poată aprecia asupra

legalității și temeiniciei acestuia.

În ceea ce privește

cererea de acordare a daunelor morale s-a reținut, pe de o parte, că

reclamantul nu a făcut dovezi privind prejudiciul suferit, iar, pe de altă

parte, că măsura anulării actului vătămător reprezintă o reparație suficientă

și echitabilă.

Împotriva acestei

sentințe a formulat recurs pârâtul Ministerul Sănătății, susținând că hotărârea

atacată este nelegală și netemeinică, pentru următoarele argumente pe care le

circumscrie motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ.:

- în mod greșit

instanța de fond a reținut că nu este îndeplinită condiția motivării actului

administrativ. Conform dreptului comunitar, este suficientă motivarea care

arată aplicarea legilor în vigoare în momentul adoptării actului și care este

capabilă să explice soluția aleasă de administrație;

- potrivit art. 24

alin. (2) din H.G. nr. 637/2003 ministrul are prerogativa numirii și eliberării

din funcție a directorului general al institutului, iar numirea reclamantului

în funcția interimară s-a făcut  până la „ocuparea postului prin concurs”.

Sintagma „ocuparea postului prin concurs” delimitează perioada maximă de timp

pentru care a fost numit reclamantul, în interiorul acestei perioade ministrul

având, oricând, posibilitatea să-l revoce din funcția de director, fără a

motiva această măsură.

Analizând actele și

lucrările dosarului de fond, precum și criticile formulate în cadrul recursului

și care se întemeiază, din punct de vedere procedural, pe prevederile art. 304

pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând

a fi respins pentru următoarele considerente:

Astfel, potrivit

teoriei dreptului administrativ, unul din elementele esențiale ale actului

administrativ îl constituie motivarea acestuia.

Totodată, Curtea

Europeană de Justiție a reținut că motivarea trebuie să fie adecvată actului

emis și să prezinte de o manieră clară și neechivocă algoritmul urmat de

instituția ce a adoptat actul atacat, astfel încât să li se permită persoanelor

vizate să motiveze contestația, iar curților comunitare competente să efectueze

revizuirea actului (Cauza C 367/1995).

În speță, față de

aceste cerințe, în mod corect instanța de fond a reținut că actul administrativ

nu îndeplinește condiția unei minime motivări, având în vedere că, deși nu a

avut loc concursul pentru ocuparea postului vacant, directorul interimar a fost

revocat din funcție înainte de expirarea duratei pentru care a fost numit și

fără a se indica vreun motiv al acestei măsuri.

Procedând în acest

mod, discreționar, pârâtul și-a exercitat atribuțiile cu exces de putere, în

sensul art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Pentru considerentele

menționate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a

fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Ministerul Sănătății împotriva Sentinței nr. 2994 din 15 aprilie

2011 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 aprilie 2012.

Procesat de GGC - DG