ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5177/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamantul R.L. a solicitat,

în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății, să se dispună anularea Ordinului

Ministrului Sănătății nr. 1799 din 14 septembrie 2009, prin care s-a dispus revocarea

sa din funcția de manager al Spitalului Orășenesc M., repunerea sa în funcția deținută

anterior emiterii ordinului, obligarea pârâtului la plata despăgubirilor bănești

ce îi reveneau de la data revocării până la reintegrarea sa în funcția deținută

și obligarea aceluiași pârât la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că în urma promovării examenului, la data de 30 martie 2007,

a încheiat contractul de management cu Spitalul Orășenesc M., iar din data de 14

septembrie 2009, în urma emiterii Ordinului nr. 1799, a fost revocat din funcția

deținută, în urma raportului de control din 14 septembrie 2009.

A mai arătat reclamantul

că ordinul este nelegal, întrucât fundamentul juridic invocat nu își are corespondentul

în realitate, întrucât revocarea nu poate opera decât în condițiile legii și anume

în cazul nerealizării indicativelor de performanță al managementului spitalului

public, sau în situația unei culpe grave în îndeplinirea obligațiilor managerului.

Mai mult decât atât, s-a

mai arătat de către reclamant că nu i-au fost aduse la cunoștință conținutul pretinsului

act de control, dar și luarea vreunei decizii, pentru a-și putea exprima poziția.

La termenul din data de

14 decembrie 2009, reclamantul și-a precizat acțiunea, solicitând să se constate

că raportul de control din anul 2009, în baza căruia a fost emis ordinul atacat,

este nelegal, întrucât, pe de o parte, acest raport nu i-a fost adus la cunoștință

decât după plângerea prealabilă, respectiv după comunicarea soluției de respingere

a plângerii prealabile, astfel că nu a avut posibilitatea ca până la emiterea ordinului

să-și exprime vreun punct de vedere.

Pe de altă parte, a arătat

reclamantul, raportul întocmit surprinde prin neadevărurile și erorile materiale

conținute, superficialitatea și inconsistența cu care a fost întocmit, de asemenea,

raportul nu este semnat decât de doi dintre cei trei membri care au făcut parte

din echipa de control, ceea ce ar putea conduce la ideea că cel de al treilea nu

și-a însușit cele consemnate; concluziile raportului conține afirmații false, fără

nici un fel de legătură cu spitalul în cauză.

La data de 16

decembrie 2009, pârâta Ministerul Sănătății a formulat întâmpinare, prin care a

solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată.

Prin sentința nr. 45 din

22 februarie 2010 Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul R.L., în contradictoriu cu

pârâta Ministerul Sănătății; a anulat Ordinul nr. 1799 din 14 septembrie 2009 emis

de către pârâtă; a dispus reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior

emiterii Ordinului anulat; a obligat pârâta la plata către reclamant a drepturilor

bănești ce i se cuvin de la data revocării sale din funcție și până la reintegrarea

sa efectivă, sumă ce urma a fi reactualizată în raport cu rata inflației la momentul

plății efective și a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum

de 504,15 RON, reprezentând onorariu de avocat, taxă timbru și timbru judiciar.

Pentru a pronunța această

soluție instanța de fond a reținut în esență următoarele:

La data de 14

septembrie 2009, prin Ordinul nr. 1799 al Ministrului Sănătății, reclamantul R.L.

a fost revocat din funcția de conducere, măsura fiind justificată prin constatarea

unor abateri de la legislația în vigoare, de către organele de control și instituțiile

abilitate, în activitatea reclamantului, făcându-se trimitere la dispozițiile Capitolului

VIII lit. l) din contractul menționat, cu toate că în structura acestuia nu se regăsește

acest text, reținut ca și temei al măsurii de revocare.

Pe calea cererii ce face

obiectul prezentului dosar, reclamantul a invocat nelegalitatea actului de control

și, pe cale de consecință, a ordinului de revocare din funcția publică, susținând,

în primul rând, în mod întemeiat încălcarea unor condiții de formă ce afectează

legalitatea actului pretins vătămător.

S-a reținut de către instanță

că raportul de control nu a fost semnat de către unul din membrii echipei de control,

respectiv de către domnul C.A.S., deși, așa cum rezultă din preambulul actului,

acesta a participat la efectuarea controlului, împrejurare ce nu face dovada caracterului

real al aspectelor reținute în actul de control în ceea ce privește verificările

efectuate de către respectivul membru al echipei de control.

Pe de altă parte, tot

din punct de vedere al condițiilor de formă, s-a constatat și faptul că raportul

de control nu i-a fost comunicat reclamantului decât în momentul formulării plângerii

prealabile împotriva ordinului de revocare, astfel că nu a avut cunoștință de concluziile

acestuia, motiv pentru care nu a putut să-și exprime o poziție față de cele reținute

și să aducă la cunoștința autorității emitente a ordinului de revocare anumite aspecte

care poate ar fi împiedicat dispunerea acestei măsuri.

S-a reținut de către instanță

că susținerile reclamantului sunt întemeiate și corespund realității, câtă vreme

raportul de control este întocmit pe data de 14 septembrie 2009, în aceeași zi în

care a fost emis și ordinul de revocare din funcție, ceea ce dovedește indubitabil

faptul că actul de control nu a fost comunicat reclamantului și nici nu s-a dat

posibilitatea acestuia de a lua cunoștință de cele reținute și de a-și formula poziția

sau de a da anumite lămuriri.

Pe fondul actului de control,

reclamantul a susținut netemeinicia celor reținute, atâta vreme cât pretinsele neregularități

constatate nu corespund realității, lucru dovedit în cea mai mare parte prin probele

administrate în cauză.

S-a mai reținut că în

întâmpinarea depusă la dosar pârâta nu a oferit nicio explicație privitoare la inadvertențele

reținute de către inspectorii Ministerului și concluziile controalelor anterioare

exercitate pentru aceeași perioadă și pentru aceleași aspecte de către reprezentanții

altor instituții abilitate, dintre care una aflată în subordinea Ministerului, limitându-se

doar la a reitera aceleași aspecte reținute în raportul de control și la a susține

că reclamantul nu ar combate în cererea sa aceste aspecte, lucru neadevărat, întrucât,

prin precizarea la acțiune, de altfel comunicată pârâtei, sus-numitul combate fiecare

din respectivele aspecte în sensul celor arătate anterior.

Mai mult decât atât, ordinul

contestat, prin care s-a dispus revocarea din funcție a reclamantului, în afara

trimiterii la raportul de control contestat, nu este motivat în niciun fel, știut

fiind că motivarea reprezintă esența actului administrativ, aceea care acordă acestuia

argumentele viabile pentru prezumția de legalitate de care se bucură. Astfel, nu

se argumentează nici măcar sumar de ce aspectele reținute în acest raport reprezintă

nerealizarea indicatorilor de performanță pe minim un an sau culpa gravă a managerului

în neîndeplinirea obligațiilor, situații care, potrivit contractului de management

asumat de ambele părți, ar fi fost de natură să conducă la revocarea din funcție

a acestuia.

Având în vedere toate

aceste considerente, instanța a constatat caracterul nelegal al actului contestat,

astfel că, în baza art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a admis acțiunea, a

anulat Ordinul nr. 1799 din 14 septembrie 2009 emis de către pârâtă, a dispus reintegrarea

reclamantului în funcția deținută anterior emiterii ordinului anulat și a obligat

pârâta la plata către reclamant a drepturilor bănești ce i se cuvin de la data revocării

sale din funcție și până la reintegrarea sa efectivă, sumă ce va fi reactualizată

în raport cu rata inflației la momentul plății efective, iar în baza art. 274

C. proc. civ., ca parte care a pierdut procesul, pârâta a fost obligată la plata

către reclamant a cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei hotărâri,

pârâtul Ministerul Sănătății a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

În motivarea recursului

formulat, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8, pct. 9 și 304

1

C. proc. civ., recurentul pârât Ministerul Sănătății a susținut în esență următoarele:

- Raportul de control

din 14 septembrie 2009 a fost aprobat de ministerul sănătății, iar nesemnarea de

către unul din membri echipei de control s-a datorat unei omisiuni;

- Comunicarea raportului

de control nu era necesară, întrucât controlul s-a desfășurat la unitatea controlată

astfel că managementul a cunoscut aspectele reținute prin raport;

- Aspectele reținute cu

privire la desfășurarea activității de achiziții publice în raportul de control

se referă la nerespectarea prevederilor H.G. nr. 952/2006, achizițiile efectuate

în anul 2008 derulându-se prin cumpărare directă iar planul de achiziție nu a fost

actualizat pe parcursul anului

;

- În ceea ce privește

viza de control preventiv, recurentul susține că lipsa acesteia a fost reținută

în actul de control nefiind suficientă desemnarea unei persoane responsabile pentru

această activitate;

- Controlul efectuat de

corpul de control al Prefectului a fost ulterior celui efectuat de minister fiind

dispus ca urmare a solicitării intimatului;

- În ceea ce privește

cererea de reintegrare a reclamantului-recurent consideră că instanța de fond trebuia

să o analizeze prin raportare la dispozițiile Legii nr. 95/2006 cu privire la perioada

pentru care se încheie contractul de management.

În drept au fost invocate

dispozițiile Legii nr. 95/2006, art. 304 pct. 8, 9 și 304

1

C. proc.

civ.

Intimatul L.R. a depus

note scrise.

Analizând sentința atacată

în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în cauză cât

și în temeiul dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată

că recursul declarat în cauză este nefondat.

Astfel, prin Ordinul Ministrului

Sănătății nr. 1719 din 14 septembrie 2009 intimatul-reclamant a fost revocat din

funcția de manager al Spitalului Orășenesc M. județul Prahova, funcție ocupată de

acesta în urma promovării examenului pentru ocuparea unei funcții de conducere,

fiind încheiat contractul de management din 30 martie 2007.

În motivarea ordinului

atacat s-a reținut constatarea unor abateri de la legislația în vigoare de către

organele de control prin raportul de control din 14 septembrie 2009.

Curtea constată că instanța

de fond a făcut o corectă apreciere și a reținut, în baza materialului probator

analizat în cauză, nelegalitatea actului administrativ atacat.

În fapt, raportul de control

invocat drept temei al emiterii ordinului de revocare din funcție a fost întocmit

cu vicii de formă nefiind semnat de către toți membrii colectivului de control și

nefiind comunicat intimatului decât ulterior formulării plângerii prealabile, iar

pe de altă parte, neregulile reținute constând în nerespectarea dispozițiilor legale

privind activitatea de achiziții publice ca și a despăgubirilor privind acordarea

vizei de control financiar, fiind înlăturate de reclamant prin probatoriul administrat

în cauză.

Astfel fiind, susținerile

recurentului cu privire la deficiențele constatate prin actul de control care au

stat la baza emiterii ordinului de revocare contestat nu pot fi reținute, fiind

nefondate.

Întrucât contractul de

management al intimatului-reclamant putea înceta doar în condițiile stabilite la

Capitolul VIII lit. b), respectiv în cazul reanalizării indicatorilor de performanță

timp de minim un an din motive imputabile acestuia sau existența unei culpe grave,

situații care nu au fost probate în cauză, în mod corect instanța de fond a apreciat

și reținut prin sentința atacată nelegalitatea ordinului de revocare din funcție

emis de recurent.

Astfel fiind, Înalta Curte

constatând că sentința pronunțată de către instanța de fond este legală și temeinică,

în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul formulat

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Ministerul Sănătății împotriva sentinței nr. 45 din 22 februarie 2010 a Curții

de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 23 noiembrie 2010.