ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5177/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamantul R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății, să se dispună anularea Ordinului Ministrului Sănătății nr. 1799 din 14 septembrie 2009, prin care s-a dispus revocarea sa din funcția de manager al Spitalului Orășenesc M., repunerea sa în funcția deținută anterior emiterii ordinului, obligarea pârâtului la plata despăgubirilor bănești ce îi reveneau de la data revocării până la reintegrarea sa în funcția deținută și obligarea aceluiași pârât la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în urma promovării examenului, la data de 30 martie 2007, a încheiat contractul de management cu Spitalul Orășenesc M., iar din data de 14 septembrie 2009, în urma emiterii Ordinului nr. 1799, a fost revocat din funcția deținută, în urma raportului de control din 14 septembrie 2009. A mai arătat reclamantul că ordinul este nelegal, întrucât fundamentul juridic invocat nu își are corespondentul în realitate, întrucât revocarea nu poate opera decât în condițiile legii și anume în cazul nerealizării indicativelor de performanță al managementului spitalului public, sau în situația unei culpe grave în îndeplinirea obligațiilor managerului. Mai mult decât atât, s-a mai arătat de către reclamant că nu i-au fost aduse la cunoștință conținutul pretinsului act de control, dar și luarea vreunei decizii, pentru a-și putea exprima poziția.

La termenul din data de 14 decembrie 2009, reclamantul și-a precizat acțiunea, solicitând să se constate că raportul de control din anul 2009, în baza căruia a fost emis ordinul atacat, este nelegal, întrucât, pe de o parte, acest raport nu i-a fost adus la cunoștință decât după plângerea prealabilă, respectiv după comunicarea soluției de respingere a plângerii prealabile, astfel că nu a avut posibilitatea ca până la emiterea ordinului să-și exprime vreun punct de vedere. Pe de altă parte, a arătat reclamantul, raportul întocmit surprinde prin neadevărurile și erorile materiale conținute, superficialitatea și inconsistența cu care a fost întocmit, de asemenea, raportul nu este semnat decât de doi dintre cei trei membri care au făcut parte din echipa de control, ceea ce ar putea conduce la ideea că cel de al treilea nu și-a însușit cele consemnate; concluziile raportului conține afirmații false, fără nici un fel de legătură cu spitalul în cauză.

La data de 16 decembrie 2009, pârâta Ministerul Sănătății a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată. Prin sentința nr. 45 din 22 februarie 2010 Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul R.L., în contradictoriu cu pârâta Ministerul Sănătății; a anulat Ordinul nr. 1799 din 14 septembrie 2009 emis de către pârâtă; a dispus reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior emiterii Ordinului anulat; a obligat pârâta la plata către reclamant a drepturilor bănești ce i se cuvin de la data revocării sale din funcție și până la reintegrarea sa efectivă, sumă ce urma a fi reactualizată în raport cu rata inflației la momentul plății efective și a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 504,15 RON, reprezentând onorariu de avocat, taxă timbru și timbru judiciar.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut în esență următoarele: La data de 14 septembrie 2009, prin Ordinul nr. 1799 al Ministrului Sănătății, reclamantul R.L. a fost revocat din funcția de conducere, măsura fiind justificată prin constatarea unor abateri de la legislația în vigoare, de către organele de control și instituțiile abilitate, în activitatea reclamantului, făcându-se trimitere la dispozițiile Capitolului VIII lit. l) din contractul menționat, cu toate că în structura acestuia nu se regăsește acest text, reținut ca și temei al măsurii de revocare. Pe calea cererii ce face obiectul prezentului dosar, reclamantul a invocat nelegalitatea actului de control și, pe cale de consecință, a ordinului de revocare din funcția publică, susținând, în primul rând, în mod întemeiat încălcarea unor condiții de formă ce afectează legalitatea actului pretins vătămător.

S-a reținut de către instanță că raportul de control nu a fost semnat de către unul din membrii echipei de control, respectiv de către domnul C.A.S., deși, așa cum rezultă din preambulul actului, acesta a participat la efectuarea controlului, împrejurare ce nu face dovada caracterului real al aspectelor reținute în actul de control în ceea ce privește verificările efectuate de către respectivul membru al echipei de control. Pe de altă parte, tot din punct de vedere al condițiilor de formă, s-a constatat și faptul că raportul de control nu i-a fost comunicat reclamantului decât în momentul formulării plângerii prealabile împotriva ordinului de revocare, astfel că nu a avut cunoștință de concluziile acestuia, motiv pentru care nu a putut să-și exprime o poziție față de cele reținute și să aducă la cunoștința autorității emitente a ordinului de revocare anumite aspecte care poate ar fi împiedicat dispunerea acestei măsuri.

S-a reținut de către instanță că susținerile reclamantului sunt întemeiate și corespund realității, câtă vreme raportul de control este întocmit pe data de 14 septembrie 2009, în aceeași zi în care a fost emis și ordinul de revocare din funcție, ceea ce dovedește indubitabil faptul că actul de control nu a fost comunicat reclamantului și nici nu s-a dat posibilitatea acestuia de a lua cunoștință de cele reținute și de a-și formula poziția sau de a da anumite lămuriri. Pe fondul actului de control, reclamantul a susținut netemeinicia celor reținute, atâta vreme cât pretinsele neregularități constatate nu corespund realității, lucru dovedit în cea mai mare parte prin probele administrate în cauză.

S-a mai reținut că în întâmpinarea depusă la dosar pârâta nu a oferit nicio explicație privitoare la inadvertențele reținute de către inspectorii Ministerului și concluziile controalelor anterioare exercitate pentru aceeași perioadă și pentru aceleași aspecte de către reprezentanții altor instituții abilitate, dintre care una aflată în subordinea Ministerului, limitându-se doar la a reitera aceleași aspecte reținute în raportul de control și la a susține că reclamantul nu ar combate în cererea sa aceste aspecte, lucru neadevărat, întrucât, prin precizarea la acțiune, de altfel comunicată pârâtei, sus-numitul combate fiecare din respectivele aspecte în sensul celor arătate anterior.

Mai mult decât atât, ordinul contestat, prin care s-a dispus revocarea din funcție a reclamantului, în afara trimiterii la raportul de control contestat, nu este motivat în niciun fel, știut fiind că motivarea reprezintă esența actului administrativ, aceea care acordă acestuia argumentele viabile pentru prezumția de legalitate de care se bucură. Astfel, nu se argumentează nici măcar sumar de ce aspectele reținute în acest raport reprezintă nerealizarea indicatorilor de performanță pe minim un an sau culpa gravă a managerului în neîndeplinirea obligațiilor, situații care, potrivit contractului de management asumat de ambele părți, ar fi fost de natură să conducă la revocarea din funcție a acestuia.

Având în vedere toate aceste considerente, instanța a constatat caracterul nelegal al actului contestat, astfel că, în baza art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a admis acțiunea, a anulat Ordinul nr. 1799 din 14 septembrie 2009 emis de către pârâtă, a dispus reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior emiterii ordinului anulat și a obligat pârâta la plata către reclamant a drepturilor bănești ce i se cuvin de la data revocării sale din funcție și până la reintegrarea sa efectivă, sumă ce va fi reactualizată în raport cu rata inflației la momentul plății efective, iar în baza art. 274 C. proc. civ., ca parte care a pierdut procesul, pârâta a fost obligată la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei hotărâri, pârâtul Ministerul Sănătății a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului formulat, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8, pct. 9 și 304 1 C. proc. civ., recurentul pârât Ministerul Sănătății a susținut în esență următoarele: - Raportul de control din 14 septembrie 2009 a fost aprobat de ministerul sănătății, iar nesemnarea de către unul din membri echipei de control s-a datorat unei omisiuni; - Comunicarea raportului de control nu era necesară, întrucât controlul s-a desfășurat la unitatea controlată astfel că managementul a cunoscut aspectele reținute prin raport; - Aspectele reținute cu privire la desfășurarea activității de achiziții publice în raportul de control se referă la nerespectarea prevederilor H.G.

nr. 952/2006, achizițiile efectuate în anul 2008 derulându-se prin cumpărare directă iar planul de achiziție nu a fost actualizat pe parcursul anului ; - În ceea ce privește viza de control preventiv, recurentul susține că lipsa acesteia a fost reținută în actul de control nefiind suficientă desemnarea unei persoane responsabile pentru această activitate; - Controlul efectuat de corpul de control al Prefectului a fost ulterior celui efectuat de minister fiind dispus ca urmare a solicitării intimatului; - În ceea ce privește cererea de reintegrare a reclamantului-recurent consideră că instanța de fond trebuia să o analizeze prin raportare la dispozițiile Legii nr. 95/2006 cu privire la perioada pentru care se încheie contractul de management.

În drept au fost invocate dispozițiile Legii nr. 95/2006, art. 304 pct. 8, 9 și 304 1 C. proc. civ. Intimatul L.R. a depus note scrise. Analizând sentința atacată în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în cauză cât și în temeiul dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat.

Astfel, prin Ordinul Ministrului Sănătății nr. 1719 din 14 septembrie 2009 intimatul-reclamant a fost revocat din funcția de manager al Spitalului Orășenesc M. județul Prahova, funcție ocupată de acesta în urma promovării examenului pentru ocuparea unei funcții de conducere, fiind încheiat contractul de management din 30 martie 2007. În motivarea ordinului atacat s-a reținut constatarea unor abateri de la legislația în vigoare de către organele de control prin raportul de control din 14 septembrie 2009. Curtea constată că instanța de fond a făcut o corectă apreciere și a reținut, în baza materialului probator analizat în cauză, nelegalitatea actului administrativ atacat.

În fapt, raportul de control invocat drept temei al emiterii ordinului de revocare din funcție a fost întocmit cu vicii de formă nefiind semnat de către toți membrii colectivului de control și nefiind comunicat intimatului decât ulterior formulării plângerii prealabile, iar pe de altă parte, neregulile reținute constând în nerespectarea dispozițiilor legale privind activitatea de achiziții publice ca și a despăgubirilor privind acordarea vizei de control financiar, fiind înlăturate de reclamant prin probatoriul administrat în cauză. Astfel fiind, susținerile recurentului cu privire la deficiențele constatate prin actul de control care au stat la baza emiterii ordinului de revocare contestat nu pot fi reținute, fiind nefondate.

Întrucât contractul de management al intimatului-reclamant putea înceta doar în condițiile stabilite la Capitolul VIII lit. b), respectiv în cazul reanalizării indicatorilor de performanță timp de minim un an din motive imputabile acestuia sau existența unei culpe grave, situații care nu au fost probate în cauză, în mod corect instanța de fond a apreciat și reținut prin sentința atacată nelegalitatea ordinului de revocare din funcție emis de recurent. Astfel fiind, Înalta Curte constatând că sentința pronunțată de către instanța de fond este legală și temeinică, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Sănătății împotriva sentinței nr. 45 din 22 februarie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 23 noiembrie 2010.