ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4990/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraș-Severin, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta L.D. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Sănătății Publice solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună anularea Ordinului pârâtului nr. 879 din 14 mai 2008 și reîncadrarea sa pe postul deținut anterior emiterii actului administrativ contestat, precum și plata drepturilor bănești indexate, majorate și reactualizate cuvenite, de la data emiterii ordinului și până la reîncadrarea efectivă pe postul deținut anterior. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, prin Ordinul nr. 361 din 30 martie 2007, a fost numită de Ministrul Sănătății Publice în funcția de manager al Spitalului Orășenesc O.R., în urma promovării examenului pentru ocuparea acestui post.

De asemenea, reclamanta a susținut că ordinul atacat în prezenta cauză - prin care a fost revocată din funcția de manager - are la bază un referat al Comisiei centrale de evaluare de care nu a avut cunoștință și prin urmare, care nu îi poate fi opozabil. În plus, reclamanta a precizat că evaluarea se referă și la perioada 1 ianuarie 2007 – 1 aprilie 2007, când nu a deținut funcția de manager, iar la evaluare trebuia să se aibă în vedere criteriile din contractul de management, iar nu cele prevăzute de Ordinul nr. 555 din 28 martie 2008, act care este emis ulterior perioadei supuse verificării. În întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul a invocat excepțiile necompetenței materiale și prematurității formulării acțiunii.

Pe fondul cauzei, pârâtul a cerut respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Tribunalul Caraș-Severin, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1180 din 10 septembrie 2008, a admis excepția de necompetență materială și a declinat cauza în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal. Această ultimă instanță, prin sentința nr. 279 din 28 octombrie 2008, a declinat competența materială a cauzei în favoarea Tribunalului Caraș-Severin, secția litigii de muncă și asigurări sociale. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 1396 din 12 martie 2009, a admis recursul reclamantei L.D., a casat sentința nr. 279 din 28 octombrie 2008 a Curții de Apel Timișoara și a trimis cauza spre competentă soluționare la Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

Această ultimă instanță, prin sentința nr. 30 din 21 ianuarie 2010, a respins excepția prematurității introducerii acțiunii invocată de pârâtul Ministerul Sănătății Publice, a admis acțiunea reclamantei L.D., a dispus anularea Ordinului nr. 879 din 14 mai 2008 emis de Ministrul Sănătății Publice, reîncadrarea reclamantei pe postul de manager al Spitalului Orășenesc O.R., precum și plata drepturilor bănești indexate și majorate, cuvenite de la data emiterii ordinului și până la reîncadrarea efectivă pe postul deținut anterior. Pentru a pronunța o asemenea soluție, prima instanță a reținut următoarele: Reclamanta a îndeplinit procedura administrativă prealabilă, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, modificată, după cum rezultă din adresa din 16 septembrie 2008 emisă de pârât.

Pe fondul cauzei, instanța a arătat că actul administrativ atacat - prin care s-a dispus revocarea reclamantei din funcția de manager al Spitalului Orășenesc O.R., județul Caraș-Severin - este nelegal, întrucât autoritatea publică pârâtă nu a depus la dosar actele pe care le invocă în întâmpinare, motiv pentru care judecătorul a fost în imposibilitate de a le analiza. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Sănătății, care a solicitat modificarea sa, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată. În motivarea căii de atac, încadrată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., recurentul a susținut faptul că sentința contestată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

În dezvoltarea acestui ultim motiv de recurs au fost formulate de către recurent următoarele critici de nelegalitate: Instanța de fond avea obligația să cerceteze doar îndeplinirea condițiilor de legalitate la momentul emiterii actului administrativ contestat, iar nu a actelor premergătoare emiterii ordinului aflat în litigiu. Mai precis, recurenta se referă la următoarele aspecte: existența abilitării legale a Ministrului Sănătății de a emite ordinul atacat; existența clauzei contractuale invocată în ordin, respectiv, contractul de management din 30 martie 2007, clauză care stabilește atribuția Ministerului Sănătății de revocare a managerului în situația în care se constată că indicatorii de performanță, asumați pe un an, nu au fost realizați.

Un alt motiv de recurs, încadrabil în drept în dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se referă la faptul că prima instanță nu a analizat în considerentele hotărârii sale motivele care au condus la constatarea nelegalității actului administrativ contestat. Pe de altă parte, recurentul susține că termenul pentru care a fost încheiat contractul de management este de trei ani, avându-se în vedere dispozițiile art. 178 alin. (3) din Legea nr. 95/2006 și art. III din contractul de management încheiat de reclamantă. În speță, contractul în discuție și-a produs efectele până la data de 30 martie 2007, astfel că, ulterior acestei date, cererea reclamantei de reintegrare pe postul deținut anterior apare ca lipsită de obiect.

Analizând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este fondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. În speță, este nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., care se referă la cazul în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când aceasta cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. În dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, conform jurisprudenței instanței de la Strasbourg, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuși, în mod real, problemele esențiale care i-au fost supuse și nu doar să reia pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare. Pe de altă parte, dreptul la un proces echitabil include, printre altele, dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu are ca scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective, acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real „ascultate”, adică în mod corect examinate de către instanța sesizată.

Cu alte cuvinte, art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanței, obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor probatorii ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența. Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătorești înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raționamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată. În speța de față, instanța de control judiciar consideră că hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât instanța de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale.

În cauză, judecătorul fondului a analizat în mod detaliat susținerile părților, în raport cu dispozițiile legale invocate de acesta. Cu alte cuvinte, judecătorul a discutat în cuprinsul hotărârii recurate motivele pentru care a apreciat că se impune anularea actului administrativ unilateral cu caracter individual aflat în litigiu. În ceea ce privește motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că recurentul-reclamant nu a indicat în cererea de recurs care este actul juridic dedus judecății ce a fost interpretat în mod greșit de către prima instanță. Pe de altă parte, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este fondat, în raport de cele ce vor fi prezentate în continuare.

Prin Ordinul nr. 361 din 30 martie 2007, intimata-reclamantă a fost numită de Ministrul Sănătății Publice în funcția de manager al Spitalului Orășenesc O.R., județul Caraș-Severin, pe o perioadă de trei ani, în urma promovării examenului pentru ocuparea acestui post. Ordinul nr. 879 din 14 mai 2008 emis de Ministrul Sănătății Publice prevede, la art. 1, faptul că, începând cu data 15 mai 2008, intimata-reclamantă este revocată din funcția de manager al Spitalului Orășenesc O.R., județul Caraș-Severin. Actul administrativ anterior individualizat arată că are la bază un referat al Comisiei centrale de evaluare nr. EN 4720/2008, act care nu a fost depus la dosarul cauzei în cele două faze procesuale.

O situație identică este și în privința documentației aferente ordinului contestat, deși aceste înscrisuri au fost solicitate de prima instanță, iar în faza recursului partea recurentă nu a fost prezentă pentru a-și administra probe, conform art. 305 C. proc. civ. Ca atare, Înalta Curte achiesează la concluzia primei instanțe în sensul nelegalității actului administrativ atacat, ca urmare a nedepunerii acestor acte, individualizate în preambulul ordinului.

Pe de altă parte, instanța de control judiciar constată că termenul pentru care a fost încheiat contractul de management din 30 martie 2007 s-a împlinit, întrucât acesta a fost încheiat pentru perioada 30 martie 2007 - 30 martie 2010. Ca atare, cererea intimatei-reclamante de reintegrare în postul deținut anterior emiterii actului administrativ litigios este neîntemeiată, partea fiind îndreptățită doar la acordarea diferențelor salariale indexate, de la data întocmirii actului și până la data de 1 aprilie 2010. În consecință, din cele anterior expuse, rezultă că este fondat motivul de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel încât, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1)-(3) C. proc.

civ., raportat la art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ, modificată, va admite recursul, va modifica în parte sentința atacată, în sensul că va respinge capătul de cerere privind reîncadrarea reclamantei pe postul de manager al Spitalului Orășenesc O.R., județul Caraș-Severin, va obliga pârâtul la plata diferențelor salariale indexate, de la data emiterii ordinului contestat și până la data de 1 aprilie 2010 și va menține celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Sănătății împotriva sentinței nr. 30 din 21 ianuarie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința atacată, în sensul că respinge capătul de cerere privind reîncadrarea reclamantei L.D. pe postul de manager al Spitalului Orășenesc O.R. Obligă pârâtul la plata diferențelor salariale cuvenite reclamantei, indexate, de la data emiterii ordinului contestat și până la data de 1 aprilie 2010. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 noiembrie 2010.