ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4990/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului

Caraș-Severin, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta

L.D. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Sănătății Publice solicitând instanței

ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună anularea Ordinului pârâtului

nr. 879 din 14 mai 2008 și reîncadrarea sa pe postul deținut anterior emiterii actului

administrativ contestat, precum și plata drepturilor bănești indexate, majorate

și reactualizate cuvenite, de la data emiterii ordinului și până la reîncadrarea

efectivă pe postul deținut anterior.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că, prin Ordinul nr. 361 din 30 martie 2007, a fost numită de

Ministrul Sănătății Publice în funcția de manager al Spitalului Orășenesc O.R.,

în urma promovării examenului pentru ocuparea acestui post.

De asemenea, reclamanta

a susținut că ordinul atacat în prezenta cauză - prin care a fost revocată din funcția

de manager - are la bază un referat al Comisiei centrale de evaluare de care nu

a avut cunoștință și prin urmare, care nu îi poate fi opozabil.

În plus, reclamanta a

precizat că evaluarea se referă și la perioada 1 ianuarie 2007 – 1 aprilie 2007,

când nu a deținut funcția de manager, iar la evaluare trebuia să se aibă în vedere

criteriile din contractul de management, iar nu cele prevăzute de Ordinul nr. 555

din 28 martie 2008, act care este emis ulterior perioadei supuse verificării.

În întâmpinarea formulată

în cauză, pârâtul a invocat excepțiile necompetenței materiale și prematurității

formulării acțiunii. Pe fondul cauzei, pârâtul a cerut respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Tribunalul Caraș-Severin,

secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1180

din 10 septembrie 2008, a admis excepția de necompetență materială și a declinat

cauza în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și

fiscal.

Această ultimă instanță,

prin sentința nr. 279 din 28 octombrie 2008, a declinat competența materială a cauzei

în favoarea Tribunalului Caraș-Severin, secția litigii de muncă și asigurări sociale.

Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 1396

din 12 martie 2009, a admis recursul reclamantei L.D., a casat sentința nr. 279

din 28 octombrie 2008 a Curții de Apel Timișoara și a trimis cauza spre competentă

soluționare la Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

Această ultimă instanță,

prin sentința nr. 30 din 21 ianuarie 2010, a respins excepția prematurității introducerii

acțiunii invocată de pârâtul Ministerul Sănătății Publice, a admis acțiunea reclamantei

L.D., a dispus anularea Ordinului nr. 879 din 14 mai 2008 emis de Ministrul Sănătății

Publice, reîncadrarea reclamantei pe postul de manager al Spitalului Orășenesc O.R.,

precum și plata drepturilor bănești indexate și majorate, cuvenite de la data emiterii

ordinului și până la reîncadrarea efectivă pe postul deținut anterior.

Pentru a pronunța o asemenea

soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Reclamanta a îndeplinit

procedura administrativă prealabilă, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004,

modificată, după cum rezultă din adresa din 16 septembrie 2008 emisă de pârât.

Pe fondul cauzei, instanța

a arătat că actul administrativ atacat - prin care s-a dispus revocarea reclamantei

din funcția de manager al Spitalului Orășenesc O.R., județul Caraș-Severin - este

nelegal, întrucât autoritatea publică pârâtă nu a depus la dosar actele pe care

le invocă în întâmpinare, motiv pentru care judecătorul a fost în imposibilitate

de a le analiza.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs pârâtul Ministerul Sănătății, care a solicitat modificarea sa,

în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

În motivarea căii de atac,

încadrată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., recurentul

a susținut faptul că sentința contestată este lipsită de temei legal, fiind dată

cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

În dezvoltarea acestui

ultim motiv de recurs au fost formulate de către recurent următoarele critici de

nelegalitate:

Instanța de fond avea

obligația să cerceteze doar îndeplinirea condițiilor de legalitate la momentul emiterii

actului administrativ contestat, iar nu a actelor premergătoare emiterii ordinului

aflat în litigiu.

Mai precis, recurenta

se referă la următoarele aspecte: existența abilitării legale a Ministrului Sănătății

de a emite ordinul atacat; existența clauzei contractuale invocată în ordin, respectiv,

contractul de management din 30 martie 2007, clauză care stabilește atribuția Ministerului

Sănătății de revocare a managerului în situația în care se constată că indicatorii

de performanță, asumați pe un an, nu au fost realizați.

Un alt motiv de recurs,

încadrabil în drept în dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se referă la

faptul că prima instanță nu a analizat în considerentele hotărârii sale motivele

care au condus la constatarea nelegalității actului administrativ contestat.

Pe de altă parte, recurentul

susține că termenul pentru care a fost încheiat contractul de management este de

trei ani, avându-se în vedere dispozițiile art. 178 alin. (3) din Legea nr. 95/2006

și art. III din contractul de management încheiat de reclamantă.

În speță, contractul în

discuție și-a produs efectele până la data de 30 martie 2007, astfel că, ulterior

acestei date, cererea reclamantei de reintegrare pe postul deținut anterior apare

ca lipsită de obiect.

Analizând sentința atacată,

în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este fondat pentru considerentele

care vor fi expuse în continuare.

În speță, este nefondat

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., care se referă la cazul

în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când aceasta cuprinde

motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

În dreptul intern, nemotivarea

hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de la obligația statului

de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6

parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, conform jurisprudenței

instanței de la Strasbourg, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță

internă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuși, în

mod real, problemele esențiale care i-au fost supuse și nu doar să reia pur și simplu

concluziile unei instanțe inferioare.

Pe de altă parte, dreptul

la un proces echitabil include, printre altele, dreptul părților de a prezenta observațiile

pe care le consideră pertinente pentru cauza lor.

Întrucât Convenția Europeană

a Drepturilor Omului nu are ca scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii,

ci drepturi concrete și efective, acest drept nu poate fi considerat efectiv decât

dacă aceste observații sunt în mod real „ascultate”, adică în mod corect examinate

de către instanța sesizată.

Cu alte cuvinte, art.

6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina

instanței, obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor

și al elementelor probatorii ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.

Înalta Curte apreciază

că motivarea hotărârii judecătorești înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea

în scris a raționamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă

o cerere de chemare în judecată.

În speța de față, instanța

de control judiciar consideră că hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse

de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât instanța de fond a expus în

mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale.

În cauză, judecătorul

fondului a analizat în mod detaliat susținerile părților, în raport cu dispozițiile

legale invocate de acesta.

Cu alte cuvinte, judecătorul

a discutat în cuprinsul hotărârii recurate motivele pentru care a apreciat că se

impune anularea actului administrativ unilateral cu caracter individual aflat în

litigiu.

În ceea ce privește motivul

de recurs reglementat de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că recurentul-reclamant

nu a indicat în cererea de recurs care este actul juridic dedus judecății ce a fost

interpretat în mod greșit de către prima instanță.

Pe de altă parte, motivul

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este fondat, în raport de cele

ce vor fi prezentate în continuare.

Prin Ordinul nr. 361 din

30 martie 2007, intimata-reclamantă a fost numită de Ministrul Sănătății Publice

în funcția de manager al Spitalului Orășenesc O.R., județul Caraș-Severin, pe o

perioadă de trei ani, în urma promovării examenului pentru ocuparea acestui post.

Ordinul nr. 879 din 14

mai 2008 emis de Ministrul Sănătății Publice prevede, la art. 1, faptul că, începând

cu data 15 mai 2008, intimata-reclamantă este revocată din funcția de manager al

Spitalului Orășenesc O.R., județul Caraș-Severin.

Actul administrativ anterior

individualizat arată că are la bază un referat al Comisiei centrale de evaluare

nr. EN 4720/2008, act care nu a fost depus la dosarul cauzei în cele două faze procesuale.

O situație identică este

și în privința documentației aferente ordinului contestat, deși aceste înscrisuri

au fost solicitate de prima instanță, iar în faza recursului partea recurentă nu

a fost prezentă pentru a-și administra probe, conform art. 305 C. proc. civ.

Ca atare, Înalta Curte

achiesează la concluzia primei instanțe în sensul nelegalității actului administrativ

atacat, ca urmare a nedepunerii acestor acte, individualizate în preambulul ordinului.

Pe de altă parte, instanța

de control judiciar constată că termenul pentru care a fost încheiat contractul

de management din 30 martie 2007 s-a împlinit, întrucât acesta a fost încheiat pentru

perioada 30 martie 2007 - 30 martie 2010.

Ca atare, cererea intimatei-reclamante

de reintegrare în postul deținut anterior emiterii actului administrativ litigios

este neîntemeiată, partea fiind îndreptățită doar la acordarea diferențelor salariale

indexate, de la data întocmirii actului și până la data de 1 aprilie 2010.

În consecință, din cele

anterior expuse, rezultă că este fondat motivul de recurs prevăzute de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., astfel încât, Înalta Curte, în baza art. 312 alin.

(1)-(3) C. proc. civ., raportat la art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ,

modificată, va admite recursul, va modifica în parte sentința atacată, în sensul

că va respinge capătul de cerere privind reîncadrarea reclamantei pe postul de manager

al Spitalului Orășenesc O.R., județul Caraș-Severin, va obliga pârâtul la plata

diferențelor salariale indexate, de la data emiterii ordinului contestat și până

la data de 1 aprilie 2010 și va menține celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Ministerul Sănătății împotriva sentinței nr. 30 din 21 ianuarie 2010 a Curții

de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte sentința

atacată, în sensul că respinge capătul de cerere privind reîncadrarea reclamantei

L.D. pe postul de manager al Spitalului Orășenesc O.R.

Obligă pârâtul la plata

diferențelor salariale cuvenite reclamantei, indexate, de la data emiterii ordinului

contestat și până la data de 1 aprilie 2010.

Menține celelalte dispoziții

ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 noiembrie 2010.