ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 285/2012

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Cererile conexate de chemare în judecată 1.1. Prin acțiunea introductivă ce a făcut obiectul dosarului nr. 872/59/2010, reclamantul F.T. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Sănătății și Direcția de Sănătate Publică Caraș-Severin solicitând anularea ordinului nr. 1575 din 6 august 2009 emis de pârâtul I și a dispoziției nr. H9 din 7 august 2009, emisă de pârâta II, reluarea contractului său de management pentru Spitalul Orășenesc A. ca și acordarea de despăgubiri materiale si morale pentru întreruperea pretins nelegală a contractului de management. 1.2. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraș-Severin sub nr. 2554/115/2009 la data de 20 august 2009, reclamantul F.T.

a chemat în judecată pe pârâții Direcția de Sănătate Publică a Județului Caraș-Severin și Ministerul Sănătății, contestând dispoziția nr. 119 din 07 august 2009 a Direcției de Sănătate Publică Caraș-Severin și Ordinul Ministrului Sănătății, de revocare din funcția de manager al Spitalului Orășenesc A. și de încetare a contractului de management. l. Hotărârile instanței de fond 2.1. Prin sentința nr. 491 din 9 noiembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 872/59/2010 a fost respinsă ca tardivă acțiunea formulată de reclamantul F.T. împotriva pârâților Ministerul Sănătății și Direcția de Sănătate Publică Caraș-Severin. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, termenul de introducere a acțiunii la instanța de contencios administrativ era de 6 luni de la data expirării termenului legal de soluționare a plângerii prealabile.

Instanța a constatat potrivit înscrisurilor depuse de reclamant la dosar, că acesta a sesizat autoritățile pârâte în procedura prealabilă la data de 24 august 2009, iar până la data introducerii acțiunii, respectiv 2 august 2010 nu a primit nici un răspuns de la acestea, instanța reținând că termenul de decădere de 6 luni prevăzut de lege a fost depășit. 2.2. Prin sentința nr. 50 din 14 februarie 2011 a Curții de Apel Timișoara a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul F.T. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății și Direcția de Sănătate Publică Caraș-Severin. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că în ședința publică din 14 decembrie 2009 reclamantul a solicitat conexarea dosarului nr. 2554/115/2009 la dosarul nr. 1215/59/2009, iar Curtea a admis excepția de conexitate, în baza art. 164 alin. (1) C. proc.

civ. și a dispus conexarea dosarului nr. 2554/115/2009 la dosarul nr. 1215/59/2009. Prin acțiunea ce a făcut obiectul dosarului nr. 1215/59/2009 formulată la 2 noiembrie 2009, reclamantul F.T. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății și Direcția de Sănătate Publică Caraș-Severin anularea ordinului prin care s-a dispus revocarea din funcția de manager la Spitalul Orășenesc A., fiind invocată totodată excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 69/2009, pentru încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) și (3), art. 30 alin. (6) și (7), art. 41 alin. (1), art. 52 alin (1), art. 53 și art. 115 din Constituția României. Instanța a reținut faptul că prin Ordinul nr. 1575 din 6 august 2009 emis de Ministerul Sănătății reclamantul F.T.

a fost revocat, începând cu data de 07 august 2009, din funcția de manager al Spitalului Orășenesc A., cu aceeași dată încetând și contractul de management din 17 noiembrie 2008. Prin art. 4 al ordinului respectiv s-a dispus obligarea pârâtei Direcția de Sănătate Publică a județului Caraș-Severin la aducerea la îndeplinire a dispozițiilor cuprinse în ordinul de revocare. Prin urmare a fost emisă dispoziția nr. 119 din 7 august 2009 de către Direcția de Sănătate Publică Caraș-Severin care a reluat dispozițiile privind revocarea din funcția de manager și încetarea contractului de management al reclamantului, precizând totodată dreptul acestuia la contestația formulată în termen de 15 zile de la comunicare.

Reclamantul a invocat, în principal, nelegalitatea ordinului pentru lipsa motivării actului administrativ, respectiv pentru lipsa descrierii oricăror împrejurări de fapt sau de drept care să justifice măsura astfel dispusă. Instanța de fond a reținut ca neîntemeiate apărările formulate de reclamant sub acest aspect, întrucât în preambulul Ordinului nr. 1575 din 6 august 2009 se face referire expresă la dispozițiile art. 178 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, așa cum a fost modificată prin prevederile art. II din O.U.G. nr. 69/2009, iar trimiterea la textul de lege ce cuprinde dispoziții privind condițiile ce trebuie îndeplinite de persoanele ce exercită funcția de manager de spital reprezintă o motivare în fapt și în drept a actului administrativ astfel emis.

Curtea a constatat că în privința dispozițiilor legale incidente, acestea au suferit modificări succesive. Astfel, la data încheierii contractului de management din 17 noiembrie 2008, art. 178 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 prevedea că „managerul persoană fizică sau reprezentantul desemnat de managerul persoană juridică trebuie să fie absolvent al unei instituții de învățământ superior și al unor cursuri de perfecționare în management sau management sanitar, agreate de Ministerul Sănătății Publice și stabilite prin ordin al ministrului sănătății publice". Ulterior, ca urmare a modificării intervenite prin art. II din O.U.G.

nr. 69/2009, s-a precizat că începând cu data intrării în vigoare a ordonanței, funcția de manager sau manager interimar al spitalului, ocupată conform legii, poate fi exercitată numai de persoana fizică sau reprezentantul desemnat de managerul persoană juridică care îndeplinește condițiile cuprinse în ordonanța de urgență, respectiv condiția de a fi absolvent al unei instituții de învățământ superior în domeniul medical, economic, juridic și administrativ, precum și absolvent al unor cursuri de perfecționare în management sau management sanitar agreate de Ministerul Sănătății și stabilite prin ordin al ministrului sănătății.

Urmare apariției acestei modificări legislative pârâtul Ministerul Sănătății a procedat la o verificare în ceea ce privește îndeplinirea acestor condiții de către managerii și managerii interimari, și constatând că reclamantul este absolvent al unei instituții de învățământ superior în domeniul informatic, a aplicat prevederile anterior enunțate, cuprinse în O.U.G. nr. 69/2009 și a procedat la emiterea Ordinului nr. 1575 din 6 august 2009. Reclamantul a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 pct. 1 1 din O.U.G. nr. 69/2009 prin raportare la Constituția României, apreciind în esență că prin această modificare s-a procedat la restrângerea exercițiului drepturilor și libertăților sale cetățenești în privința dreptului la muncă și a dreptului de a ocupa o anumită funcție.

Curtea Constituțională, prin decizia nr. 1356 din 21 octombrie 2010, a respins ca devenită inadmisibilă excepția de neconstituționalitate astfel invocată, arătând că textul de lege cuprins în Legea nr. 95/2006 art. 178 alin. (2) a suferit o nouă modificare prin Legea nr. 91/2010, iar în actuala reglementare textul de lege stabilește că managerul persoană fizică sau reprezentantul desemnat de managerul persoană juridică, trebuie să fie absolvent al unei instituții de învățământ superior, fără a se mai specifica domeniul studiilor superioare. Instanța a reținut că reclamantul solicită anularea Ordinului nr. 1575 din 6 august 2009 pe considerentul că în prezent art. 178 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 nu mai prevede condiția unei specializări a studiilor superioare.

Curtea a reținut că într-adevăr, dispozițiile art. 178 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 sunt în sensul celor susținute de reclamant, dar acest aspect nu poate influența soluția privind anularea Ordinului nr. 1575/2009, întrucât cauzele de nulitate ale unui act administrativ unilateral cu caracter individual se analizează prin raportare la motive existente anterior sau concomitent cu emiterea actului, ori, la data emiterii ordinului erau în vigoare prevederile art. 178 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 69/2009. A da eficiență noilor dispoziții cuprinse în art. 178 alin. (2), ca urmare a modificării survenite prin Legea nr. 91/2010, ar însemna să se procedeze la o aplicare retroactivă a dispozițiilor astfel modificate, situație care contravine dispozițiilor constituționale.

Instanța investită cu soluționarea acțiunii în anularea Ordinului nr. 1575/2009 este datoare a verifica legalitatea și temeinicia emiterii actului administrativ prin raportare la actele normative cu forță juridică superioară, ori, din această perspectivă instanța de fond a constatat că ordinul atacat a respectat întru-totul prevederile cuprinse la art. 178 alin. (2) din Legea nr. 95/2006. Instanța de fond a reținut că prin încheierea contractului de management reclamantul nu intră sub incidența dispozițiilor din legislația muncii, activitatea sa fiind guvernată de prevederile Legii nr. 95/2006, care arată la art. 178 faptul că „managerul, persoană fizică sau juridică, încheie contract de management cu Ministerul Sănătății Publice sau cu ministerele, respectiv instituțiile cu rețea sanitară proprie, după caz, pe o perioadă de maximum 3 ani.

Contractul de management poate înceta înainte de termen, în urma evaluării anuale efectuate pe baza criteriilor de performanță stabilite prin ordin al ministrului sănătății publice. La încetarea mandatului, contractul de management poate fi prelungit pe o perioadă de 3 luni, maximum de două ori, perioadă în care se organizează concursul de ocupare a postului. Ministrul sănătății publice numește prin ordin un manager interimar până la ocuparea prin concurs a postului de manager. Modelul contractului de management, în cuprinsul căruia sunt prevăzuți și indicatorii de performanță a activității, se aprobă prin ordin al ministrului sănătății publice, cu consultarea ministerelor și instituțiilor cu rețea sanitară proprie.

Nivelul indicatorilor de performanță a activității se stabilește anual de Ministerul Sănătății Publice, respectiv de ministrul de resort, în funcție de subordonarea spitalului. Contractul de management va avea la bază un buget global negociat, a cărui execuție va fi evaluată anual". În aplicarea acestor dispoziții legale a fost emis Ordinul Ministrului Sănătății nr. 922 din 27 iulie 2006, în vigoare la data emiterii Ordinului nr. 1575 din 6 august 2009, iar din interpretarea coroborată a prevederilor cuprinse la art. 178 din Legea nr. 95/2006 cu cele ale Ordinului nr. 922/2006, instanța de fond a reținut că persoanei fizice manager de spital îi sunt aplicabile, în ceea ce privește încheierea, executarea și încetarea contractului de management, dispozițiile exprese cuprinse în legislația anterior menționată.

Instanța de fond nu a reținut ca motive de nulitate nici neprecizarea în cuprinsul ordinului a termenului în care acesta poate fi contestat și instanța competentă în acest sens, întrucât prin lipsa mențiunilor respective nu i s-a cauzat reclamantului o vătămare atât de gravă, ce nu ar putea fi remediată decât prin anularea actului. În privința acțiunii ce a făcut obiectul dosarului nr. 2554/115/2009 Curtea a reținut că dispoziția nr. 119 din 7 august 2009 emisă de Direcția de Sănătate Publică a Județului Caraș-Severin reprezintă un act subsecvent emiterii Ordinului nr. 1575 din 6 august 2009, care nu a făcut decât să pună în aplicare prevederile ordinului respectiv. Respingerea acțiunii reclamantului în ceea ce privește anularea Ordinului nr. 1575/2009 va conduce implicit și la respingerea cererii privind anularea dispoziției nr. 119 din 7 august 2009. 3. Recursurile declarate de F.T.

împotriva ambelor hotărâri pronunțate de Curtea de Apel Timișoara 3.1. Recursul promovat în dosarul conexat, împotriva sentinței nr. 491 din 9 noiembrie 2010 În contextul reluării succinte a situației de fapt, recurentul-reclamant a susținut, în esență, că în mod eronat instanța de fond a respins ca tardivă acțiunea sa, înregistrată la 2 august 2010, în temeiul Legii nr. 91/2010 din 22 mai 2010, de aprobare a O.U.G. nr. 69/2009, modificată, prin care se elimina discriminarea profesională pentru ocuparea funcției de manager în spitale.

Așa fiind, recurentul a arătat că dreptul său și ca atare data formulării acțiunii este strâns legată de apariția unei legi noi, respectiv 22 mai 2010, nefiind necesar a fi luate în calcul astfel cum a procedat prima instanță datele la care au fost emise cele două acte ilegale, fiind însă logic că acestea nu pot fi anulate decât începând cu 22 mai 2010. Concluzionând, recurentul a indicat că această dată calendaristică se impunea a fi luată în calcul, ca fiind reprezentativă, și nu data de 6 august 2010, când s-au emis actele ilegale, cum eronat a procedat prima instanță. 3.2.

Recursul promovate în dosarul inițial, împotriva sentinței nr. 50 din 14 februarie 2011 În cuprinsul acestui recurs, prin motivele dezvoltate, recurentul, arătând că a promovat acțiune împotriva Ordinului nr. 1575 din 6 august 2009 prin care a fost revocat din funcția de manager al Spitalului Orășenesc A., a susținut că în mod eronat instanța de fond a apreciat că nu sunt incidente în cauză dispozițiile din legislația muncii, întrucât contractul de management este asimilat contractului individual de muncă, după cum se arată și în O.U.G. nr. 109/2009. Printr-un al doilea motiv de recurs se arată că textul art. I pct. 1 din O.U.G.

nr. 69/2009 a fost modificat, în actuala redactare textul de lege stabilind numai că managerul persoană fizică trebuie să fie absolvent al unei instituții de învățământ superior, fără a se mai specifica domeniul de absolvire, astfel că recurentul a apreciat că în mod eronat prima instanță a stabilit că nu mai poate ocupa în continuare funcția de manager de spital.

Prin alte motive de recurs dezvoltate recurentul a mai înfățișat o serie de vicii referitoare la Ordinul nr. 1575/2009, ce nu au fost în mod eronat reținute de instanța de fond, după cum urmează: - ordinul atacat a fost nelegal emis și nu conține nici măcar minime referiri la motivele pentru care s-a dispus măsura eliberării din funcție, fiind astfel încălcate principiile statului de drept și al obligației constituționale a autorității administrative de a asigura informarea corectă a cetățenilor asupra problemelor de interes personal; - ordinul este nelegal întrucât nu au fost respectate dispozițiile Codului Muncii și nici dispozițiile imperative ale art. 74 alin. (1) lit. b) din acest act normativ, nefiind indicată durata preavizului acordat la încetarea contractului de management; - neindicarea în ordin a listei tuturor locurilor de muncă vacante, disponibile, și încălcarea cerinței prevăzute de art. 62 alin. (2) C. muncii, astfel că pentru toate aceste vicii, în aprecierea recurentului, actul atacat este nul absolut.

4. Soluția și considerentele instanței de recurs Recursurile sunt nefondate. Examinând cele două sentințe atacate prin prisma criticilor ce le-au fost aduse, ce pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., și față de prevederile legale incidente din materia supusă verificării și potrivit art. 304 1 C. proc. civ., înalta Curte reține că nu subzistă în cauzele supuse verificării nici un motiv de nelegalitate de natură a atrage, fie casarea, fie modificarea hotărârilor atacate în considerarea celor în continuare arătate. 4.1.

Cu privire la recursul declarat împotriva sentinței nr. 491 din 9 noiembrie 2010 Astfel cum rezultă și din expunerea rezumativă a considerentelor hotărârii, de mai sus, instanța de fond a respins ca tardiv introdusă acțiunea precizată a reclamantului-recurent, înregistrată la 2 august 2010 pe rolul Curții de Apel Timișoara, având ca obiect anularea Ordinului nr. 1575 din 6 august 2009, emis de Ministrul Sănătății, de întrerupere a contractului de management și a dispoziției nr. 119 din 7 august 2009 a D.S.P. Caraș-Severin, cu consecința reluării contractului de management și acordarea de despăgubiri materiale și morale pentru întreruperea contractului de management. Contrar celor susținute de recurent, înalta Curte retine că instanța de fond a realizat o corectă interpretare și aplicare în cauză a prevederilor art. 11 lit. c) din Legea nr. 554/2004, în raport de care a admis excepția tardivității invocată de intimați.

Termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în mod corect se calculează de la data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile (conform art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004) și nu de la data apariției unor acte normative, cum a susținut recurentul, căci o astfel de ipoteză nu este prevăzută în actul normativ incident și ca atare nu poate fi aplicată. Așa fiind, termenul de 6 luni, expres indicat de legea contenciosului administrativ se calculează în cauză de la data la care a expirat termenul de 30 de zile de la momentul depunerii plângerii prealabile (24 august 2009), prevăzut și definit ca atare de art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004, conform adresei de la fila 36 dosar fond.

Cum acțiunea de față a fost depusă la 2 august 2010, în mod evident termenul de 6 luni a fost depășit, cum bine a statuat și instanța de fond, susținerile recurentului vizând o altă modalitate de calcul a termenului de prescripție, neputând fi primite întrucât nu au suport legal, după cum s-a învederat. 4.2. Cu privire la recursul declarat împotriva sentinței nr. 50 din 14 februarie 2011 Înalta Curte apreciază că nici motivele de recurs vizând pretinsa nelegalitate a acestei sentinței nu pot fi primite. Printr-o primă critică dezvoltată, recurentul a susținut că este asimilat contractului individual de muncă, contractul de management, acest aspect fiind prevăzut expres în O.U.G. nr. 105/2009 - art. XIII.

Înalta Curte apreciază că nu poate fi primită această critică, ce vizează și incidența dispozițiilor Codului muncii, în condițiile în care O.U.G. nr. 105/2009 a avut aplicare în domeniul sanitar doar pentru direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București, nu și pentru spitalele publice și respectiv pentru managerii din unitățile sanitare publice aflate sub incidența Legii nr. 95/2006. Astfel, înalta Curte reține că în mod corect prima instanță a interpretat și aplicat prevederile art. 178 din Legea nr. 95/2006, potrivit cu care managerul, persoană fizică sau juridică încheie cu Ministerul Sănătății un contract de management, pe o durată și potrivit unei proceduri expres arătate, o atare reglementare specială și specifică excluzând în mod evident aplicabilitatea Codului Muncii, ca lege generală, în virtutea principiului de drept specialia generalibus derogant.

Nefondate sunt și criticile vizând aplicarea în timp a prevederilor legale incidente. Și din această perspectivă se reține că judecătorul fondului a realizat în mod corect raportarea actului administrativ atacat la prevederile legale în vigoare la data emiterii lui. Cum art. 176 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, în forma sa modificată prin O.U.G. nr. 69/2009, publicată în M. Of.

nr. 419 din 18 iunie 2009, în vigoare la data emiterii actelor administrative contestate, prevedea necesitatea ca managerul de spital să îndeplinească cumulativ condițiile (i) de a fi absolvent al unei instituții de învățământ superior în domeniul medical, economic, juridic sau administrativ și (ii) de a fi absolvent al unor cursuri de perfecționare și management sau management sanitar, agreate de Ministerul Sănătății, și întrucât reclamantul-recurent fiind absolvent al Facultății de Mecanică nu a întrunit aceste condiții, contractul de management a fost încetat în mod legal, raportat la dispozițiile legale în vigoare la acea dată. Modificarea ulterioară a textului art. 178 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 nu este de natură a atrage, pe de o parte, nelegalitatea actelor atacate iar pe de alta, reluarea automată a contractului de management, cum a susținut recurentul, întrucât noilor dispoziții ale art. 178 alin. (2) nu li se poate conferi o aplicare retroactivă.

În fine, nefondate sunt și toate celelalte critici ale recurentului vizând alte elemente invocate în susținerea nulității actului administrativ contestat. Instanța de fond a motivat judicios și argumentat rațiunile pentru care nici așa-zisa nemotivare a actului și nici lipsa unor mențiuni, cum ar fi termenul de contestare și instanța competentă nu sunt de natură să conducă la anularea actului deoarece nu au pricinuit vătămări ce nu ar putea fi înlăturate decât într-o astfel de manieră. De altfel nemotivarea nici nu poate fi susținută câtă vreme ordinul nr. 1575 din 6 august 2009, de revocare din funcția de manager cuprinde în manieră explicită, atât în preambul, cât și în cuprinsul său, motivele pentru care o astfel de măsură s-a impus a fi luată, derivând din neîntrunirea cerințelor prevăzute în articolul 178 alin. (2) modificat prin O.U.G.

nr. 69/2009, în forma sa aplicabilă până la apariția Legii nr. 91/2010, la 26 mai 2010, de aprobare și modificare a respectivei ordonanțe. Fată de toate cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se vor respinge așadar ca nefondate recursurile declarate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de F.T. împotriva sentinței nr. 50 din 14 februarie 2011 și a sentinței nr. 491 din 9 noiembrie 2010 ale Curții de Apel Timișoara - secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2012.