ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3119/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3119/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Curții de Apel Timișoara, la data de 13 aprilie 2010, reclamanta F.P.S.

a chemat în judecată pe pârâtul M.S.P., solicitând ca prin hotărârea ce se va

pronunța să se dispună:

- anularea Ordinului nr.

1850 din 13 octombrie 2009 emis de M.S.P., prin care a fost revocată din

funcția de director coordonator al D.S.P. Caraș-Severin;

- repunerea în

funcția deținută anterior, respectiv, cea de director coordonator al D.S.P. Caraș-Severin;

- obligarea la plata

despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate precum și

plata celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat în această perioadă

(concediul de odihnă, primă de stabilitate etc.);

- obligarea la daune

morale în sumă de 50.000 euro precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că prin Ordinul nr. 1085 din 26 mai 2009 emis de

M.S.P. a fost numită în funcția de director coordonator al D.S.P.

Caraș-Severin și a încheiat contractul de management din 20 iulie 2009.

Prin Ordinul nr. 1850

din 13 octombrie 2009 emis de M.S.P. a fost revocată din funcție, ca urmare a

aprecierii făcute de Comisia de evaluare a activității manageriale a Directorilor

coordonatori ai D.S.P.J., respectiv a municipiului București.

În opinia

reclamantei, ordinul contestat este nelegal, întrucât evaluarea s-a făcut

înainte de termenul de 6 luni de la numirea sa în funcție, cu încălcarea

prevederilor art. 2 din O.M.S. nr. 877/2009; emitentul ordinului avea obligația

de a anunța începerea evaluării cu minim 45 de zile înainte, potrivit art.

2 alin. (4) din același Ordin, însă, conform adresei M.S.P. nr. CAI/47750 din 06

octombrie 2009, înregistrată la D.S.P. Caraș-Severin sub nr. 6593 din 10 septembrie

2009, dosarul de evaluare a fost solicitat de pe o zi pe alta; nu i-a fost

comunicată fișa de evaluare pentru a fi semnată, fiind încălcate astfel

prevederile art. 9 alin. (4) din O.M.S. nr. 877/2009, cu atât mai mult cu cât

avea dreptul să formuleze contestație împotriva rezultatului evaluării.

În plus, indicatorii

asumați sunt anuali, iar evaluarea trebuie să țină seama de planificarea

anuală.

În ceea ce privește

daunele morale solicitate, reclamanta a invocat prevederile art. 18 alin. (3)

din Legea nr. 554/2004.

De asemenea, a

invocat jurisprudența Cu.E.D.O. care s-a pronunțat constant în sensul că atunci

când legea este încălcată, autoritățile produc în mod natural și prejudicii

morale care nu trebuie dovedite altfel decât prin prezumții.

În optica

reclamantei, numai prin acordarea daunelor morale i se poate repara prejudiciul

moral cauzat prin emiterea unui ordin de revocare din funcție într-o manieră

vădit nelegală, care a adus atingere imaginii pe care și-a câștigat-o prin ani

mulți de pregătire, muncă și efort.

Prin întâmpinare,

M.S.P. a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că Ordinul nr.

1850/2009 a fost emis în baza dispozițiilor Ordinului nr. 877/2009 pentru

aprobarea modelelor-cadru ale contractelor de management și a indicatorilor de

performanță specifici managementului direcțiilor de sănătate publică județene

și a municipiului București, act care la rândul său a fost emis în temeiul art.

3 din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității

administrației publice și ale art. 2 din H.G. nr. 527/2009 privind aprobarea

modelului-cadru al contractului de management.

A susținut,

totodată, că dispozițiile legale incidente permit o evaluare a activității

manageriale, iar ministrul sănătății sancționează lipsa de performanță fără a

aștepta în plină perioadă de pandemie îndeplinirea unui anumit termen,

reclamanta fiind informată prin adresa din 06 octombrie 2009 de evaluare,astfel

că actul administrativ este în opinia sa legal.

În ceea ce privește

daunele morale a solicitat să se constate că sunt nejustificate.

instanțe

Curtea de Apel

Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința

nr. 374 din 15 septembrie 2010 a admis în parte acțiunea formulată de

reclamanta F.P.S. în contradictoriu cu pârâtul M.S.P.; a dispus anularea

Ordinului nr. 1850 din 13 octombrie 2009 emis de pârât; reîncadrarea

reclamantei pe postul deținut anterior emiterii ordinului, respectiv, de

director coordonator al D.S.P. Caraș-Severin: obligarea pârâtului la plata

drepturilor salariale aferente, precum și la plata sumei de 500 euro reprezentând

daune morale și a respins în rest acțiunea reclamantei;

Totodată, a obligat

pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 204,3 lei cheltuieli de judecată

parțiale, compuse din 4 lei taxă timbru, 0,3 lei timbru judiciar și 200 lei

onorariu avocat.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanța a reținut, în esență, că eliberarea din funcție a

reclamantei, intervenită înainte de expirarea duratei de 4 ani pentru care a

fost încheiat contractul de management, este de natură a încălca principiul

protecției așteptărilor legitime, în condițiile în care, în considerarea

duratei mandatului de 4 ani, reclamanta și-a stabilit o strategie de lucru, în

acord cu prevederile contractului de management și ale fișei postului.

Contractul de

management este asimilat contractului individual de muncă, deci cu toate

drepturile și prerogativele de care se bucură un contract individual de

muncă semnat între angajator și angajat.

A mai reținut instanța

că Ordinul nr. 1850 din 13 octombrie 2009 nu îmbracă forma prevăzută de lege,

sub aspectul termenului în care acesta se poate ataca, motivarea măsurii luate,

precum și instanța la care se poate ataca acesta, fiind încălcat dreptul

la apărare al reclamantei, prevăzut de art. 6 parag. 3 din Convenției Europeană

a Drepturilor Omului.

De asemenea, nu a

fost respectat termenul de preaviz de 30 zile, pentru funcțiile de conducere,

prima instanță ajungând la concluzia că măsura revocării din funcție

a reclamantei este abuzivă, în condițiile în care, potrivit art. 2 alin.

(4) din Ordinul nr. 877/2009, pârâtul avea obligația anunțării perioadei de

evaluare cu minim 45 de zile înainte de începerea acesteia, or, potrivit

adresei M.S.P. din 06 octombrie 2009, înregistrat la D.S.P. Caraș-Severin sub nr.

6593 din 07 octombrie 2009, dosarul de evaluare a fost solicitat de pe o zi pe

alta.

Mai mult,

instanța a constatat că reclamanta nu a primit și nu a semnat nicio fișă

de evaluare, contrar prevederilor art. 9 alin. (4) din același ordin, cu

atât mai mult cu cât reclamanta avea dreptul să formuleze contestație împotriva

rezultatului evaluării.

În ceea ce

privește cererea de acordare a daunelor morale, prima instanță a

apreciat că reclamanta este îndreptățită la suma de 500 lei pentru

prejudiciul moral suferit prin măsura abuzivă de destituire din funcție

și de încetare a contractului de management, reținând că daunele

morale în cuantum de 50.000 euro solicitate sunt exagerate și nejustificate.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, a declarat recurs pârâtul M.S.P., invocând ca temei

legal dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Prin cererea de

recurs se aduc, în esență, critici sentinței atacate, susținându-se că instanța

de fond nu a ținut seama de faptul că numirea în postul ocupat de reclamantă a

avut ca temei legal dispoziții dintr-un act normativ constatat

neconstituțional, astfel că la momentul pronunțării sentinței nu mai exista

funcția ocupată de reclamantă.

Pârâtul a învederat

că instanța a reținut în mod eronat că nemotivarea actului administrativ

individual ar fi o condiție obligatorie de legalitate și validitate.

Legea nr. 554/2004 nu

face referire la obligativitatea motivării unui act administrativ, dar, în

speță, în preambulul ordinului atacat au fost menționate actele normative în

temeiul cărora s-a procedat la emiterea actului administrativ cu caracter

individual, astfel că acesta a fost motivat în fapt și în drept.

În ceea ce

privește daunele morale acordate, s-a arătat că soluția este, pe de-o

parte nemotivată, instanța reținând doar că,, prejudiciile morale nu

trebuie dovedite altfel decât prin prezumți”, iar pe de altă parte, este

contradictorie, în condițiile în care în cuprinsul hotărârii se face

vorbire de plata sumei de 500 lei, iar în dispozitiv, este menționată suma

de 500 euro.

II.Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza prin

prisma criticilor formulate de recurentul-pârât și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat numai în limitele

și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

și de drept relevante

Cu privire la

legalitatea ordinului

Intimata- reclamantă

a supus controlului instanței de contencios administrativ Ordinul nr. 1850 din

13 octombrie 2009, emis de ministrul interimar al sănătății, în temeiul

prevederilor O.M.S. nr. 877/2009, pentru aprobarea modelelor cadru ale

contractelor de management și a indicatorilor de performanță specifici

managementului direcțiilor de sănătate publică județene și a Municipiului

București, act care, la rândul său, a fost emis în temeiul art. 3 din O.U.G.

nr. 37/2009.

Prin ordinul

contestat s-a dispus revocarea, începând cu data de 13 octombrie 2009, din

funcția de director coordonator al D.S.P.J. Caraș Severin, a reclamantei-intimate

ca și încetarea

c

ontractului de

management din 20 iulie 2007 încheiat între părți, în temeiul prevederilor art.

9 alin. (1) lit. b) din contract.

În

raport cu circumstanțele concrete ale prezentei cauze, pe baza actelor

dosarului și a împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de reclamantă,

nelegalitatea ordinului contestat a fost corect reținută.

Înalta

Curte reține că nu sunt întemeiate criticile recurentului-pârât în condițiile în

care prima instanță corect a apreciat că ordinul a cărui anulare s-a solicitat

nu cuprinde practic motivarea în fapt, cu descrierea împrejurărilor care au

condus la necesitatea revocării din funcție a reclamantei-intimate.

Înalta

Curte nu poate să nu rețină și împrejurarea că Ordinul nr. 877/2009 ce a servit

ca temei al emiterii ordinului de revocare a reclamantei-intimate a fost, la

rândul său, emis în temeiul unui act normativ abrogat prin O.U.G. nr. 105/2009.

De

asemenea, atât Legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 (supusă controlului de

constituționalitate anterior promulgării) cât și prevederile din respectiva

ordonanță ce au fost preluate integral în O.U.G. nr. 105/2009 au fost declarate

ca fiind neconstituționale.

Curtea

Constituțională a statuat astfel că, prin întreg conținutul reglementării,

Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competență materială,

încălcând dispozițiile art. 115 alin. (6) din Constituție.

S-a

reținut, totodată, că O.U.G. nr. 37/2009 a exprimat, prin dispozițiile sale, o

tendință de politizare a structurilor guvernamentale din unitățile

administrativ-teritoriale, punând în discuție însuși regimul constituțional și

legal al funcției publice.

Menținerea actelor

administrative emise în baza acestui act normativ ar lipsi de finalitate

controlul de constituționalitate, care nu se limitează la asanarea sistemului

legislativ prin eliminarea prevederilor legale contrare Constituției, ci

include protecția efectivă a drepturilor și libertăților fundamentate ale

destinatarilor normelor declarate neconstituționale.

Prin

urmare, nu i se poate imputa intimatei-reclamante reglementarea legală

defectuoasă referitoare la funcția în care a fost numită, în virtutea

principiului protecției cetățeanului împotriva arbitrariului autorităților

publice.

Cu privire la

reintegrarea în funcție

Sentința este însă

criticabilă sub aspectul reintegrării intimatei- reclamante în funcția deținută

anterior ordinului anulat, a întinderii despăgubirilor bănești acordate, prin

prisma unor considerente ținând, de asemenea, de neconstituționalitatea legii,

în sensul raționamentului expus anterior cu privire la încetarea funcției,

precum și sub aspectul acordării daunelor morale.

Din

înscrisurile dosarului, rezultă că Ordinul nr. 877/2009 ce a servit ca temei al

emiterii ordinului de revocare a reclamantei-intimate a fost, la rândul său,

emis în temeiul unui act normativ abrogat prin O.U.G. nr. 105/2009.

Declararea

neconstituționalității și eliminarea din ordinea juridică a înseși prevederilor

legale în baza cărora a fost înființat postul de director coordonator și a fost

numită în funcție, măsura de reintegrare a intimatei-reclamante este, la rândul

său, lipsită de temei legal.

Această concluzie

este susținută și de considerentele Deciziilor nr. 413 și nr. 414/2010 ale

Curții Constituționale care, exercitând controlul de constituționalitate asupra

legii de modificare și completare a Legii nr. 188/1999, anterior promulgării, a

reținut că începând cu data de 28 februarie 2010, funcția de director

coordonator nu mai există, reglementarea în vigoare cu privire la conducătorii

serviciilor publice deconcentrate fiind cea anterioară modificărilor aduse prin

O.U.G. nr. 37/2009 și prin O.U.G. nr. 105/2009, acesta fiind un efect specific

al pierderii legitimității constituționale a celor două ordonanțe de urgență

menționate, sancțiune pe care Curtea Constituțională o consideră „diferită și

mult mai gravă decât o simplă abrogare a unui text normativ”.

Cu privire la

drepturile bănești acordate reclamantului

Este cert că punerea

în aplicare a celor două ordonanțe de urgență menționate, prin numirea și

revocarea din postul de director coordonator în interval de numai 5 luni, din

motive ce exclud culpa intimatei-reclamante, a produs efecte vătămătoare asupra

carierei acestuia, inducând o stare de instabilitate, de incertitudine

juridică, efecte ce se impun a fi înlăturate prin repararea pagubei cauzate,

conform art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 106 din Legea nr. 188/1999.

Având însă în vedere

circumstanțele faptice și normative prezentate mai sus, care nu permit încadrarea

în ipoteza tipică a prevederilor art. 106 din Legea nr. 188/1999, în sensul

reîncadrării în funcție și plății drepturilor salariale până la acel moment,

Înalta Curte apreciază că obligarea autorității emitente la plata drepturilor

bănești aferente, pe perioada 13 octombrie 2009-15 septembrie 2010 (data

pronunțării sentinței de fond) reprezintă o modalitate adecvată și

echitabilă de reparare a prejudiciului cauzat reclamantei.

Cu privire la daunele

morale acordate

Înalta Curte, în

acord și cu susținerile recurentului, apreciază că nu se impunea în cauză

acordarea daunelor morale întrucât nu s-a făcut dovada aducerii vreunei

atingeri prestigiului, onoarei sau reputației reclamantei.

După cum s-a statuat

deja în jurisprudența Înaltei Curți, pentru acordarea daunelor morale

se impune totuși să existe elemente probatorii adecvate, chiar dacă nu se pot

administra în principiu probe materiale pentru dovedirea producerii unor suferințe

morale, a impactului concret asupra persoanei în cauză, pentru determinarea de

la caz la caz a existenței și cuantumului acestora, simplul fapt al anulării

unui act administrativ nefiind de natură a antrena automat acordarea unor

astfel de daune.

Și în sensul

jurisprudenței C.E.D.O. (cauza Cumpănă și Mazăre c. României) Înalta Curte

apreciază, raportat la circumstanțele cauzei că, modul în care a fost soluționată

cererea principală a reclamantei-intimate reprezintă, în sine, o reparație echitabilă

suficientă pentru repararea oricărui prejudiciu moral ce ar fi fost eventual suferit.

soluției adoptate în recurs

Având în vedere toate

considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și

al art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și

va modifica în parte sentința, în sensul că, va respinge capetele de cerere

privind reintegrarea în funcție și daunele morale, ca nefondate. Va

obliga pârâtul la plata drepturilor bănești aferente pe perioada 13

octombrie 2009-15 septembrie 2010 și va menține celelalte

dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de M.S.P. împotriva sentinței nr. 374 din 15 septembrie 2010 a Curții

de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ

și fiscal.

Modifică în parte

sentința atacată, în sensul că respinge capetele de cerere privind reintegrarea

în funcție și daunele morale, ca nefondate.

Obligă pârâtul la

plata drepturilor bănești aferente pe perioada 13 octombrie 2009-15

septembrie 2010.

Menține

celelalte dispoziții ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi

27

mai 2011.