ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3119/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, la data de 13 aprilie 2010, reclamanta F.P.S. a chemat în judecată pe pârâtul M.S.P., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: - anularea Ordinului nr. 1850 din 13 octombrie 2009 emis de M.S.P., prin care a fost revocată din funcția de director coordonator al D.S.P. Caraș-Severin; - repunerea în funcția deținută anterior, respectiv, cea de director coordonator al D.S.P. Caraș-Severin; - obligarea la plata despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate precum și plata celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat în această perioadă (concediul de odihnă, primă de stabilitate etc.); - obligarea la daune morale în sumă de 50.000 euro precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin Ordinul nr. 1085 din 26 mai 2009 emis de M.S.P. a fost numită în funcția de director coordonator al D.S.P. Caraș-Severin și a încheiat contractul de management din 20 iulie 2009. Prin Ordinul nr. 1850 din 13 octombrie 2009 emis de M.S.P. a fost revocată din funcție, ca urmare a aprecierii făcute de Comisia de evaluare a activității manageriale a Directorilor coordonatori ai D.S.P.J., respectiv a municipiului București. În opinia reclamantei, ordinul contestat este nelegal, întrucât evaluarea s-a făcut înainte de termenul de 6 luni de la numirea sa în funcție, cu încălcarea prevederilor art. 2 din O.M.S. nr. 877/2009; emitentul ordinului avea obligația de a anunța începerea evaluării cu minim 45 de zile înainte, potrivit art. 2 alin. (4) din același Ordin, însă, conform adresei M.S.P.

nr. CAI/47750 din 06 octombrie 2009, înregistrată la D.S.P. Caraș-Severin sub nr. 6593 din 10 septembrie 2009, dosarul de evaluare a fost solicitat de pe o zi pe alta; nu i-a fost comunicată fișa de evaluare pentru a fi semnată, fiind încălcate astfel prevederile art. 9 alin. (4) din O.M.S. nr. 877/2009, cu atât mai mult cu cât avea dreptul să formuleze contestație împotriva rezultatului evaluării. În plus, indicatorii asumați sunt anuali, iar evaluarea trebuie să țină seama de planificarea anuală. În ceea ce privește daunele morale solicitate, reclamanta a invocat prevederile art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004. De asemenea, a invocat jurisprudența Cu.E.D.O. care s-a pronunțat constant în sensul că atunci când legea este încălcată, autoritățile produc în mod natural și prejudicii morale care nu trebuie dovedite altfel decât prin prezumții.

În optica reclamantei, numai prin acordarea daunelor morale i se poate repara prejudiciul moral cauzat prin emiterea unui ordin de revocare din funcție într-o manieră vădit nelegală, care a adus atingere imaginii pe care și-a câștigat-o prin ani mulți de pregătire, muncă și efort. Prin întâmpinare, M.S.P. a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că Ordinul nr. 1850/2009 a fost emis în baza dispozițiilor Ordinului nr. 877/2009 pentru aprobarea modelelor-cadru ale contractelor de management și a indicatorilor de performanță specifici managementului direcțiilor de sănătate publică județene și a municipiului București, act care la rândul său a fost emis în temeiul art. 3 din O.U.G.

nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice și ale art. 2 din H.G. nr. 527/2009 privind aprobarea modelului-cadru al contractului de management. A susținut, totodată, că dispozițiile legale incidente permit o evaluare a activității manageriale, iar ministrul sănătății sancționează lipsa de performanță fără a aștepta în plină perioadă de pandemie îndeplinirea unui anumit termen, reclamanta fiind informată prin adresa din 06 octombrie 2009 de evaluare,astfel că actul administrativ este în opinia sa legal. În ceea ce privește daunele morale a solicitat să se constate că sunt nejustificate. 2. Hotărârea primei instanțe Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 374 din 15 septembrie 2010 a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta F.P.S.

în contradictoriu cu pârâtul M.S.P.; a dispus anularea Ordinului nr. 1850 din 13 octombrie 2009 emis de pârât; reîncadrarea reclamantei pe postul deținut anterior emiterii ordinului, respectiv, de director coordonator al D.S.P. Caraș-Severin: obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale aferente, precum și la plata sumei de 500 euro reprezentând daune morale și a respins în rest acțiunea reclamantei; Totodată, a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 204,3 lei cheltuieli de judecată parțiale, compuse din 4 lei taxă timbru, 0,3 lei timbru judiciar și 200 lei onorariu avocat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanța a reținut, în esență, că eliberarea din funcție a reclamantei, intervenită înainte de expirarea duratei de 4 ani pentru care a fost încheiat contractul de management, este de natură a încălca principiul protecției așteptărilor legitime, în condițiile în care, în considerarea duratei mandatului de 4 ani, reclamanta și-a stabilit o strategie de lucru, în acord cu prevederile contractului de management și ale fișei postului. Contractul de management este asimilat contractului individual de muncă, deci cu toate drepturile și prerogativele de care se bucură un contract individual de muncă semnat între angajator și angajat. A mai reținut instanța că Ordinul nr. 1850 din 13 octombrie 2009 nu îmbracă forma prevăzută de lege, sub aspectul termenului în care acesta se poate ataca, motivarea măsurii luate, precum și instanța la care se poate ataca acesta, fiind încălcat dreptul la apărare al reclamantei, prevăzut de art. 6 parag.

3 din Convenției Europeană a Drepturilor Omului. De asemenea, nu a fost respectat termenul de preaviz de 30 zile, pentru funcțiile de conducere, prima instanță ajungând la concluzia că măsura revocării din funcție a reclamantei este abuzivă, în condițiile în care, potrivit art. 2 alin. (4) din Ordinul nr. 877/2009, pârâtul avea obligația anunțării perioadei de evaluare cu minim 45 de zile înainte de începerea acesteia, or, potrivit adresei M.S.P. din 06 octombrie 2009, înregistrat la D.S.P. Caraș-Severin sub nr. 6593 din 07 octombrie 2009, dosarul de evaluare a fost solicitat de pe o zi pe alta. Mai mult, instanța a constatat că reclamanta nu a primit și nu a semnat nicio fișă de evaluare, contrar prevederilor art. 9 alin. (4) din același ordin, cu atât mai mult cu cât reclamanta avea dreptul să formuleze contestație împotriva rezultatului evaluării.

În ceea ce privește cererea de acordare a daunelor morale, prima instanță a apreciat că reclamanta este îndreptățită la suma de 500 lei pentru prejudiciul moral suferit prin măsura abuzivă de destituire din funcție și de încetare a contractului de management, reținând că daunele morale în cuantum de 50.000 euro solicitate sunt exagerate și nejustificate. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs pârâtul M.S.P., invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Prin cererea de recurs se aduc, în esență, critici sentinței atacate, susținându-se că instanța de fond nu a ținut seama de faptul că numirea în postul ocupat de reclamantă a avut ca temei legal dispoziții dintr-un act normativ constatat neconstituțional, astfel că la momentul pronunțării sentinței nu mai exista funcția ocupată de reclamantă.

Pârâtul a învederat că instanța a reținut în mod eronat că nemotivarea actului administrativ individual ar fi o condiție obligatorie de legalitate și validitate. Legea nr. 554/2004 nu face referire la obligativitatea motivării unui act administrativ, dar, în speță, în preambulul ordinului atacat au fost menționate actele normative în temeiul cărora s-a procedat la emiterea actului administrativ cu caracter individual, astfel că acesta a fost motivat în fapt și în drept. În ceea ce privește daunele morale acordate, s-a arătat că soluția este, pe de-o parte nemotivată, instanța reținând doar că,, prejudiciile morale nu trebuie dovedite altfel decât prin prezumți”, iar pe de altă parte, este contradictorie, în condițiile în care în cuprinsul hotărârii se face vorbire de plata sumei de 500 lei, iar în dispozitiv, este menționată suma de 500 euro.

II.Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat numai în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Cu privire la legalitatea ordinului Intimata- reclamantă a supus controlului instanței de contencios administrativ Ordinul nr. 1850 din 13 octombrie 2009, emis de ministrul interimar al sănătății, în temeiul prevederilor O.M.S. nr. 877/2009, pentru aprobarea modelelor cadru ale contractelor de management și a indicatorilor de performanță specifici managementului direcțiilor de sănătate publică județene și a Municipiului București, act care, la rândul său, a fost emis în temeiul art. 3 din O.U.G.

nr. 37/2009. Prin ordinul contestat s-a dispus revocarea, începând cu data de 13 octombrie 2009, din funcția de director coordonator al D.S.P.J. Caraș Severin, a reclamantei-intimate ca și încetarea c ontractului de management din 20 iulie 2007 încheiat între părți, în temeiul prevederilor art. 9 alin. (1) lit. b) din contract. În raport cu circumstanțele concrete ale prezentei cauze, pe baza actelor dosarului și a împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de reclamantă, nelegalitatea ordinului contestat a fost corect reținută. Înalta Curte reține că nu sunt întemeiate criticile recurentului-pârât în condițiile în care prima instanță corect a apreciat că ordinul a cărui anulare s-a solicitat nu cuprinde practic motivarea în fapt, cu descrierea împrejurărilor care au condus la necesitatea revocării din funcție a reclamantei-intimate.

Înalta Curte nu poate să nu rețină și împrejurarea că Ordinul nr. 877/2009 ce a servit ca temei al emiterii ordinului de revocare a reclamantei-intimate a fost, la rândul său, emis în temeiul unui act normativ abrogat prin O.U.G. nr. 105/2009. De asemenea, atât Legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 (supusă controlului de constituționalitate anterior promulgării) cât și prevederile din respectiva ordonanță ce au fost preluate integral în O.U.G. nr. 105/2009 au fost declarate ca fiind neconstituționale. Curtea Constituțională a statuat astfel că, prin întreg conținutul reglementării, Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competență materială, încălcând dispozițiile art. 115 alin. (6) din Constituție.

S-a reținut, totodată, că O.U.G. nr. 37/2009 a exprimat, prin dispozițiile sale, o tendință de politizare a structurilor guvernamentale din unitățile administrativ-teritoriale, punând în discuție însuși regimul constituțional și legal al funcției publice. Menținerea actelor administrative emise în baza acestui act normativ ar lipsi de finalitate controlul de constituționalitate, care nu se limitează la asanarea sistemului legislativ prin eliminarea prevederilor legale contrare Constituției, ci include protecția efectivă a drepturilor și libertăților fundamentate ale destinatarilor normelor declarate neconstituționale. Prin urmare, nu i se poate imputa intimatei-reclamante reglementarea legală defectuoasă referitoare la funcția în care a fost numită, în virtutea principiului protecției cetățeanului împotriva arbitrariului autorităților publice.

Cu privire la reintegrarea în funcție Sentința este însă criticabilă sub aspectul reintegrării intimatei- reclamante în funcția deținută anterior ordinului anulat, a întinderii despăgubirilor bănești acordate, prin prisma unor considerente ținând, de asemenea, de neconstituționalitatea legii, în sensul raționamentului expus anterior cu privire la încetarea funcției, precum și sub aspectul acordării daunelor morale. Din înscrisurile dosarului, rezultă că Ordinul nr. 877/2009 ce a servit ca temei al emiterii ordinului de revocare a reclamantei-intimate a fost, la rândul său, emis în temeiul unui act normativ abrogat prin O.U.G. nr. 105/2009. Declararea neconstituționalității și eliminarea din ordinea juridică a înseși prevederilor legale în baza cărora a fost înființat postul de director coordonator și a fost numită în funcție, măsura de reintegrare a intimatei-reclamante este, la rândul său, lipsită de temei legal.

Această concluzie este susținută și de considerentele Deciziilor nr. 413 și nr. 414/2010 ale Curții Constituționale care, exercitând controlul de constituționalitate asupra legii de modificare și completare a Legii nr. 188/1999, anterior promulgării, a reținut că începând cu data de 28 februarie 2010, funcția de director coordonator nu mai există, reglementarea în vigoare cu privire la conducătorii serviciilor publice deconcentrate fiind cea anterioară modificărilor aduse prin O.U.G. nr. 37/2009 și prin O.U.G. nr. 105/2009, acesta fiind un efect specific al pierderii legitimității constituționale a celor două ordonanțe de urgență menționate, sancțiune pe care Curtea Constituțională o consideră „diferită și mult mai gravă decât o simplă abrogare a unui text normativ”.

Cu privire la drepturile bănești acordate reclamantului Este cert că punerea în aplicare a celor două ordonanțe de urgență menționate, prin numirea și revocarea din postul de director coordonator în interval de numai 5 luni, din motive ce exclud culpa intimatei-reclamante, a produs efecte vătămătoare asupra carierei acestuia, inducând o stare de instabilitate, de incertitudine juridică, efecte ce se impun a fi înlăturate prin repararea pagubei cauzate, conform art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 106 din Legea nr. 188/1999.

Având însă în vedere circumstanțele faptice și normative prezentate mai sus, care nu permit încadrarea în ipoteza tipică a prevederilor art. 106 din Legea nr. 188/1999, în sensul reîncadrării în funcție și plății drepturilor salariale până la acel moment, Înalta Curte apreciază că obligarea autorității emitente la plata drepturilor bănești aferente, pe perioada 13 octombrie 2009-15 septembrie 2010 (data pronunțării sentinței de fond) reprezintă o modalitate adecvată și echitabilă de reparare a prejudiciului cauzat reclamantei. Cu privire la daunele morale acordate Înalta Curte, în acord și cu susținerile recurentului, apreciază că nu se impunea în cauză acordarea daunelor morale întrucât nu s-a făcut dovada aducerii vreunei atingeri prestigiului, onoarei sau reputației reclamantei.

După cum s-a statuat deja în jurisprudența Înaltei Curți, pentru acordarea daunelor morale se impune totuși să existe elemente probatorii adecvate, chiar dacă nu se pot administra în principiu probe materiale pentru dovedirea producerii unor suferințe morale, a impactului concret asupra persoanei în cauză, pentru determinarea de la caz la caz a existenței și cuantumului acestora, simplul fapt al anulării unui act administrativ nefiind de natură a antrena automat acordarea unor astfel de daune. Și în sensul jurisprudenței C.E.D.O. (cauza Cumpănă și Mazăre c. României) Înalta Curte apreciază, raportat la circumstanțele cauzei că, modul în care a fost soluționată cererea principală a reclamantei-intimate reprezintă, în sine, o reparație echitabilă suficientă pentru repararea oricărui prejudiciu moral ce ar fi fost eventual suferit.

2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și al art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va modifica în parte sentința, în sensul că, va respinge capetele de cerere privind reintegrarea în funcție și daunele morale, ca nefondate. Va obliga pârâtul la plata drepturilor bănești aferente pe perioada 13 octombrie 2009-15 septembrie 2010 și va menține celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de M.S.P. împotriva sentinței nr. 374 din 15 septembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința atacată, în sensul că respinge capetele de cerere privind reintegrarea în funcție și daunele morale, ca nefondate. Obligă pârâtul la plata drepturilor bănești aferente pe perioada 13 octombrie 2009-15 septembrie 2010. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 mai 2011.