ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 631/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, reclamantul D.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, să se dispună anularea Ordinului nr. 2797 din 05 octombrie 2009 emis de pârât, obligarea pârâtului la reintegrarea sa în funcția de director coordonator al Secției Gărzii Financiare a județului Caras Severin, precum și la plata tuturor drepturilor salariale, a indemnizației de conducere și a sporurilor calculate asupra tuturor drepturilor bănești care i se cuvin de la data eliberării din funcție și până la reintegrarea sa.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin Ordinul nr. 2797 din 05 octombrie 2009 s-a dispus eliberarea sa din funcția de director coordonator al Secției Gărzii Financiare a Județului Caras Severin, începând cu data cu 6 octombrie 2009, precum și încetarea contractului de management nr.2 15/2009, încheiat între Ministerul Finanțelor Publice și D.I. Reclamantul a mai arătat că ordinul atacat este nelegal, întrucât nu îndeplinește condiția esențială a unei motivări care să permită controlul legalității actului, iar la momentul emiterii ordinului se afla în concediu medical începând cu data de 04 octombrie 2009, astfel că încetarea contractului de management a intervenit în perioada incapacității temporare de muncă.

Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, arătând că reintegrarea reclamantului și plata drepturilor salariale este lipsită de suport legal. Prin sentința nr. 203 din 19 aprilie 2010, Curtea de Apel Timișoara a admis acțiunea formulata de reclamantul Dragomir Ion, în contradictoriu cu intimații Ministerul Finanțelor Publice București și a anulat Ordinului nr. 2797 din 05 octombrie 2009 emis de Ministerul Finanțelor Publice, dispunând reintegrarea reclamantului în funcția de director coordonator al Secției Gărzii Financiare a Județului Caras Severin.

Totodată, instanța a obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice la plata către reclamant a tuturor drepturilor salariale cuvenite, a indemnizației de conducere și a sporurilor calculate asupra tuturor drepturilor bănești care i se cuvin de la data eliberării din funcția de director coordonator al Secției Gărzii Financiare a județului Caras Severin și până la reintegrarea sa, precum și la plata sumei de 43,30 către reclamant cu titlul de cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în esență că ordinul atacat a fost emis în baza O.U.G.

nr. 37/2009 și nu cuprinde nici minime referiri la motivul concret pentru care s-a dispus măsura revocării reclamantului din funcție, împrejurare ce constituie o încălcare a principiului statului de drept, a dreptului la o bună administrare și o încălcare a obligației constituționale a autorităților administrative de a asigura informarea corectă a cetățenilor asupra problemelor de interes național ale acestora. S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 267 C. muncii, reclamantul nefiind concediat din motive disciplinare, aparent fiind vorba de o necorespundere profesională. Referitor la emiterea ordinului în perioada în care reclamantul se afla în concediu medical, prima instanță a constatat că, prin emiterea ordinului de revocare a reclamantului din funcție în perioada în care acesta se afla în incapacitate temporară, au fost încălcate dispozițiile art. 60 alin. (1) C. muncii.

Având în vedere că anularea actului atacat atrage și înlăturarea efectelor produse de acest act, prima instanță a apreciat că se impune repunerea părților în situația anterioară emiterii actului, apreciind astfel ca fiind întemeiată cererea reclamantului de reintegrare în funcția corespunzătoare de director coordonator. Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, în nume propriu și în reprezentarea intereselor Ministerului Finanțelor Publice, invocând art. 304 pct. 9 și art. 304 C. proc. civ. și susținând, în esență, următoarele critici: - în mod greșit a admis instanța de fond a anulat Ordinul nr. 2797/2009 emis în temeiul O.U.G.

nr. 37/2009, întrucât la momentul emiterii ordinului, acest act normativ era în vigoare, abrogarea acestei ordonanțe producând efecte numai pentru viitor. - astfel, obligarea autorității publice la plata drepturilor salariale este lipsită de temei legal; - instanța de fond a ignorat faptul că, la data de 25 mai 2010, contractul de management nr. 215/2009 și-a epuizat efectele, întrucât a fost încheiat pentru o perioadă de un an începând cu data de 25 mai 2009, astfel că reintegrarea sa în funcția deținută și plata unor drepturi salariale după această dată fiind fără temei legal și contractual; - instanța de fond a ignorat faptul că pârâta nu a avut cunoștință despre incapacitatea temporară de muncă a reclamantului la momentul emiterii ordinului, iar prin Ordinul nr. 2866/2009 s-a dispus ca Ordinul 2797/2009 să devină aplicabil și implicit să producă efecte începând cu data încetării incapacității temporare de muncă cauzată de boală.

- în mod greșit, instanța de fond a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere că nu s-a reținut vreo culpă a Ministerului Finanțelor Publice. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

In cauză, este necontestat că intimatul-reclamant fusese numit în funcția de director coordonator adjunct al Secției Gărzii Financiare a județului Caras Severin prin Ordinul nr. 1339 din 25 mai 2009, iar în baza numirii a fost încheiat Contractul de management nr. 215 din 25 mai 2009. Prin Ordinul nr. 2797 din 5 octombrie 2009, modificat și completat prin Ordinul nr. 2866/2009, anulat de instanța de fond prin Sentința civilă nr. 203 din 19 aprilie 2010, acesta a fost eliberat din exercitarea funcției publice de conducere respective. De asemenea, este necontestat că atât Ordinul nr. 1339 din 25 mai 2009, de numire în funcția respectivă, cât și Ordinul nr. 2797 din 5 octombrie 2009 au fost emise în temeiul prevederilor O.U.G.

nr. 37/2009 declarată neconstituțională prin Decizia nr. 1257/2009 a Curții Constituționale. Pe de altă parte, prin Decizia nr. 414/2010 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a art. I pct. 1, 6, 27 și pct. 28 din Legea pentru modificarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, Curtea Constituțională referindu-se la Deciziile nr. 1257/2009 și, respectiv, nr. 1629/2009, a motivat că lipsirea de temei constituțional a actelor normative primare au drept efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestora (actele administrative date în aplicarea celor două ordonanțe de urgență, contractele de management, etc). Deci, cu alte cuvinte, ca urmare a Deciziei nr. 1257/2009 care a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor legale din O.U.G.

nr. 37/2009, în temeiul cărora a fost emis Ordinul nr. 1339 din 25 mai 2009 și a fost încheiat Contractul de management nr. 215 din 25 mai 2009, atât ordinul, cât și contractul au încetat de drept din momentul în care organul competent a constatat, printr-un act administrativ similar, încetarea de drept. Cum, în cauză, nu s-a făcut dovada și, de altfel, nici nu s-a susținut existența unui act administrativ de constatare a încetării de drept a Ordinului nr. 1339 din 25 mai 2009 și a Contractului nr. 215 din 25 mai 2009, acestea vor constitui temei legal pentru pretențiile intimatului-reclamant până la momentul elucidării definitive și irevocabile a situațiilor juridice, Ordinul nr. 2797 din 5 octombrie 2009 de eliberare din funcție, fiind anulat, așa cum s-a arătat mai sus.

De asemenea, în mod corect instanța de fond a reținut că actul administrativ contestat nu conține minime referiri la motivul concret pentru care s-a dispus măsura revocării reclamantului din funcție și nici nu s-a depus la dosar vreun act referitor la evaluarea reclamantului. Dar, din actele aflate la dosar rezultă că, în cauză, Contractul de management nr. 215 din 25 mai 2009 a fost încheiat pentru o durată de 1 an, astfel că, la data de 25 mai 2010, acesta și-a încetat efectele prin expirarea duratei pentru care fusese încheiat, astfel că obligarea autorităților la plata drepturilor salariale cuvenite, până la data reintegrării este netemeinică.

Nu poate fi primită nici critica recurentei în sensul că instanța de fond a ignorat faptul că prin Ordinul nr. 2866/2009 s-a dispus ca Ordinul 2797/2009 să devină aplicabil și implicit să producă efecte începând cu data încetării incapacității temporare de muncă cauzată de boală, de vreme ce instanța de fond a dispus obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale cuvenite, începând cu data eliberării reclamantului din funcția de director coordonator. In concluzie, în concordanță cu considerentele prezentate mai sus, recursul va fi admis, iar sentința atacată va fi modificată în sensul că drepturile salariale vor trebui calculate și plătite pentru o perioadă care încetează la data de 25 mai 2010. Referitor la critica recurentei privind cheltuielile de judecată, Înalta Curte constată că este nefondată, întrucât potrivit art. 274 alin. (1) C. proc.

civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată. Prin urmare, pentru ca o parte să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată trebuie să se afle în culpă procesuală, adică să cadă în pretenții, în sensul art. 274 alin. (1) C. proc. civ. Astfel, cheltuielile de judecată vor cuprinde taxele de timbru și de procedură, plata experților, onorariile de avocat, dar numai cele strict necesare pentru buna desfășurare a judecății. In cauză, Curtea constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., declanșarea procesului de către reclamant fiind justificată de culpa pârâtei. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1)-(3) C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursul și va modifica, în parte, sentința atacată, în sensul celor arătate mai sus. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE Admite recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice prin Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva Sentinței nr. 203 din 19 aprilie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că înlătură măsura reintegrării și reduce drepturile salariale stabilite, până la 25 mai 2010 Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 februarie 2011.