ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 631/2011

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, reclamantul D.I. a solicitat,

în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, să se dispună

anularea Ordinului nr. 2797 din 05 octombrie 2009 emis de pârât, obligarea pârâtului

la reintegrarea sa în funcția de director coordonator al Secției Gărzii

Financiare a județului Caras Severin, precum și la plata tuturor drepturilor

salariale, a indemnizației de conducere și a sporurilor calculate asupra

tuturor drepturilor bănești care i se cuvin de la data eliberării din funcție

și până la reintegrarea sa.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că prin Ordinul nr. 2797 din 05 octombrie 2009

s-a dispus eliberarea sa din funcția de director coordonator al Secției Gărzii

Financiare a Județului Caras Severin, începând cu data cu 6 octombrie 2009,

precum și încetarea contractului de management nr.2 15/2009, încheiat între

Ministerul Finanțelor Publice și D.I.

Reclamantul a

mai arătat că ordinul atacat este nelegal, întrucât nu îndeplinește condiția

esențială a unei motivări care să permită controlul legalității actului, iar la

momentul emiterii ordinului se afla în concediu medical începând cu data de 04

octombrie 2009, astfel că încetarea contractului de management a intervenit în

perioada incapacității temporare de muncă.

Prin

întâmpinare, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a solicitat respingerea

acțiunii ca nefondată, arătând că reintegrarea reclamantului și plata

drepturilor salariale este lipsită de suport legal.

Prin sentința

nr. 203 din 19 aprilie 2010, Curtea de Apel Timișoara a admis acțiunea

formulata de reclamantul Dragomir Ion, în contradictoriu cu intimații

Ministerul Finanțelor Publice București și a anulat Ordinului nr. 2797 din 05

octombrie 2009 emis de Ministerul Finanțelor Publice, dispunând reintegrarea

reclamantului în funcția de director coordonator al Secției Gărzii Financiare a

Județului Caras Severin.

Totodată,

instanța a obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice la plata către

reclamant a tuturor drepturilor salariale cuvenite, a indemnizației de

conducere și a sporurilor calculate asupra tuturor drepturilor bănești care i

se cuvin de la data eliberării din funcția de director coordonator al Secției

Gărzii Financiare a județului Caras Severin și până la reintegrarea sa, precum

și la plata sumei de 43,30 către reclamant cu titlul de cheltuieli de judecată.

Pentru a

pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în esență că ordinul

atacat a fost emis în baza O.U.G. nr. 37/2009 și nu cuprinde nici minime

referiri la motivul concret pentru care s-a dispus măsura revocării

reclamantului din funcție, împrejurare ce constituie o încălcare a principiului

statului de drept, a dreptului la o bună administrare și o încălcare a

obligației constituționale a autorităților administrative de a asigura

informarea corectă a cetățenilor asupra problemelor de interes național ale

acestora.

S-a mai arătat

în considerentele sentinței atacate că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile

art. 267 C. muncii, reclamantul nefiind concediat

din motive disciplinare, aparent fiind vorba de o necorespundere

profesională.

Referitor la

emiterea ordinului în perioada în care reclamantul se afla în concediu medical,

prima instanță a constatat că, prin emiterea ordinului de revocare a reclamantului

din funcție în perioada în care acesta se afla în incapacitate temporară, au

fost încălcate dispozițiile art. 60 alin. (1) C. muncii.

Având în

vedere că anularea actului atacat atrage și înlăturarea efectelor produse de

acest act, prima instanță a apreciat că se impune repunerea părților în

situația anterioară emiterii actului, apreciind astfel ca fiind întemeiată

cererea reclamantului de reintegrare în funcția corespunzătoare de director

coordonator.

Împotriva

acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs

pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, în nume propriu și în

reprezentarea intereselor Ministerului Finanțelor Publice, invocând art. 304

pct. 9 și art. 304 C. proc. civ. și susținând, în esență, următoarele critici:

- în mod

greșit a admis instanța de fond a anulat Ordinul nr. 2797/2009 emis în temeiul O.U.G.

nr. 37/2009, întrucât la momentul emiterii ordinului, acest act normativ era în

vigoare, abrogarea acestei ordonanțe producând efecte numai pentru viitor.

- astfel,

obligarea autorității publice la plata drepturilor salariale este lipsită de

temei legal;

- instanța de

fond a ignorat faptul că, la data de 25 mai 2010, contractul de management nr. 215/2009

și-a epuizat efectele, întrucât a fost încheiat pentru o perioadă de un an

începând cu data de 25 mai 2009, astfel că reintegrarea sa în funcția deținută

și plata unor drepturi salariale după această dată fiind fără temei legal și

contractual;

- instanța de

fond a ignorat faptul că pârâta nu a avut cunoștință despre incapacitatea

temporară de muncă a reclamantului la momentul emiterii ordinului, iar prin

Ordinul nr. 2866/2009 s-a dispus ca Ordinul 2797/2009 să devină aplicabil și

implicit să producă efecte începând cu data încetării incapacității temporare

de muncă cauzată de boală.

- în mod

greșit, instanța de fond a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată,

având în vedere că nu s-a reținut vreo culpă a Ministerului Finanțelor Publice.

Examinând

cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu

motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în

cauză, inclusiv cele ale art. 304 C. proc. civ., Curtea constată că recursul

este fondat, în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în

continuare.

In cauză, este

necontestat că intimatul-reclamant fusese numit în funcția de director

coordonator adjunct al Secției Gărzii Financiare a județului Caras

Severin prin Ordinul nr. 1339 din 25 mai 2009,

iar în baza numirii a fost încheiat

Contractul de management nr. 215 din

25 mai 2009.

Prin Ordinul

nr. 2797 din 5 octombrie 2009, modificat și completat prin Ordinul nr.

2866/2009, anulat de instanța de fond prin Sentința civilă nr. 203 din 19 aprilie

2010, acesta a fost eliberat din exercitarea funcției publice de conducere

respective.

De asemenea,

este necontestat că atât Ordinul nr. 1339 din 25 mai 2009, de numire în funcția

respectivă, cât și Ordinul nr. 2797 din 5 octombrie 2009 au fost emise în

temeiul prevederilor O.U.G. nr. 37/2009 declarată neconstituțională prin

Decizia nr. 1257/2009 a Curții Constituționale.

Pe de altă

parte, prin Decizia nr. 414/2010 referitoare la obiecția de

neconstituționalitate a art. I pct. 1, 6, 27 și pct. 28 din Legea pentru

modificarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, Curtea

Constituțională referindu-se la Deciziile nr. 1257/2009 și, respectiv, nr.

1629/2009, a motivat că lipsirea de temei constituțional a actelor normative

primare au drept efect încetarea de drept a

actelor subsecvente emise în temeiul

acestora (actele administrative

date în aplicarea celor două ordonanțe de urgență, contractele de management,

etc).

Deci, cu alte cuvinte, ca urmare a Deciziei nr.

1257/2009 care a constatat

neconstituționalitatea dispozițiilor legale

din O.U.G. nr. 37/2009, în temeiul cărora a fost emis Ordinul nr. 1339 din 25

mai 2009 și a fost încheiat Contractul de management nr. 215 din 25 mai 2009,

atât ordinul, cât și contractul au încetat de drept din momentul în care

organul competent a constatat, printr-un act administrativ similar, încetarea

de drept.

Cum, în cauză,

nu s-a făcut dovada și, de altfel, nici nu s-a susținut existența unui act

administrativ de constatare a încetării de drept a Ordinului nr. 1339 din 25

mai 2009 și a Contractului nr. 215 din 25 mai 2009, acestea vor

constitui temei legal pentru pretențiile

intimatului-reclamant până la momentul

elucidării definitive și

irevocabile a situațiilor juridice, Ordinul nr. 2797 din 5 octombrie 2009 de

eliberare din funcție, fiind anulat, așa cum s-a arătat mai sus.

De asemenea,

în mod corect instanța de fond a reținut că actul administrativ contestat nu

conține minime referiri la motivul concret pentru care s-a dispus măsura

revocării reclamantului din funcție și nici nu s-a depus la dosar vreun act

referitor la evaluarea reclamantului.

Dar, din

actele aflate la dosar rezultă că, în cauză, Contractul de management nr. 215

din 25 mai 2009 a fost încheiat pentru o durată de 1 an, astfel că, la data de

25 mai 2010, acesta și-a încetat efectele prin expirarea duratei pentru care

fusese încheiat, astfel că obligarea autorităților la plata drepturilor

salariale cuvenite, până la data reintegrării este netemeinică.

Nu poate fi

primită nici critica recurentei în sensul că instanța de fond a

ignorat faptul că prin Ordinul nr. 2866/2009 s-a

dispus ca Ordinul 2797/2009 să

devină aplicabil și implicit să producă

efecte începând cu data încetării incapacității temporare de muncă cauzată de

boală, de vreme ce instanța de fond a dispus obligarea pârâtei la plata

drepturilor salariale cuvenite, începând cu data eliberării reclamantului din

funcția de director coordonator.

In concluzie,

în concordanță cu considerentele prezentate mai sus, recursul va fi admis, iar

sentința atacată va fi modificată în sensul că drepturile salariale vor trebui

calculate și plătite pentru o perioadă care încetează la data de 25 mai 2010.

Referitor la

critica recurentei privind cheltuielile de judecată, Înalta Curte constată că

este nefondată, întrucât potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea care

cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de

judecată.

Prin urmare,

pentru ca o parte să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată trebuie să

se afle în culpă procesuală, adică să cadă în pretenții, în sensul art. 274 alin.

(1) C. proc. civ.

Astfel,

cheltuielile de judecată vor cuprinde taxele de timbru și de procedură, plata

experților, onorariile de avocat, dar numai cele strict necesare pentru buna desfășurare

a judecății.

In cauză,

Curtea constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor

art. 274 C. proc. civ., declanșarea procesului de către reclamant fiind

justificată de culpa pârâtei.

Pentru aceste

considerente, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 312

alin. (1)-(3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va modifica, în

parte, sentința atacată, în sensul celor arătate mai sus.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE

Admite

recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice prin Agenția Națională de

Administrare Fiscală împotriva Sentinței nr. 203 din 19 aprilie 2010 a Curții

de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

Modifică

sentința atacată, în sensul că înlătură măsura reintegrării și reduce

drepturile salariale stabilite, până la 25 mai 2010

Menține

celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 3 februarie 2011.