ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2126/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul A.I.M. a chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâtul să dispună revocarea în tot a Ordinului nr. 2807/2009 și repunerea sa în situația anterioară emiterii ordinului, în sensul reintegrării în funcția de director coordonator al Direcției Generale a Finanțelor Publice Satu Mare, cu luarea în considerare a prevederilor art. 78 alin. (2) C. muncii. Totodată, a solicitat obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri, reprezentând suma drepturilor salariale și a prestațiilor de asigurări sociale ce i s-ar fi cuvenit - indexate, majorate și reactualizate, de la momentul eliberării până la efectiva reîncadrare, precum și obligarea pârâtului la plata despăgubirilor, morale ca urmare a efectelor produse de punerea în executare a ordinului a cărei anulare o solicită.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, începând cu data de 25 mai 2009 a ocupat funcția de director coordonator la Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Satu Mare, ca urmare a emiterii Ordinului nr. 1238/2009 și a contractului de management din 2009. Prin Ordinul nr. 2807/2009 din 5 octombrie 2009, emis de Ministerul Finanțelor Publice și comunicat la data de 17 februarie 2010, s-a dispus ca începând cu data de 6 octombrie 2009, reclamantul să fie eliberat din funcția de director coordonator „având în vedere rezultatele evaluării”. Reclamantul a mai susținut că, evaluarea despre care se face referire nu a avut loc, fiind vorba de o procedură fictivă întocmită pro-causa, fără ca el să fie audiat ori convocat conform art. 11 alin. (1) din Contractul de management.

De asemenea, a susținut că nu au fost respectate nici prevederile legale referitoare la perioada în are s-a aflat în concediu de boală, respectiv că eliberarea din funcție s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 74 alin .1 lit. d) din C. muncii. Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 342/CA din 17 decembrie 2010, a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamant, reținând că, în speță, nu mai subzistă temeiul legal care a stat la baza emiterii ordinului de numire și a încheierii contractului de management din 2009. S-a mai susținut și că, nefiind în prezența unui contract individual de muncă, contractul de management încheiat între părți poate înceta prin revocarea mandatarului conform art. 1553 C. civ., iar dispozițiile C. muncii nu sunt aplicabile în cauză.

Împotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs reclamantul A.I.M.. Recurentul a reiterat motivele invocate în fața instanței de fond, susținând, în esență, că în privința încetării contractului de management din 2009 este aplicabil regimul de protecție instituit de C. muncii, în situația încetării contractului din inițiativa angajatorului, acesta fiind obligat să respecte toate normele C. muncii. Referitor la Ordinul nr. 2807/2009, s-a susținut că a fost emis cu încălcarea interdicției instituite de art. 60 alin. (1) C. muncii, de vreme ce încetarea contractului de management a intervenit în perioada incapacității temporare de muncă. Referitor la aplicarea cu privire la ordinul contestat a prevederilor O.U.G.

nr. 37/2009, recurentul a susținut că la data emiterii acestui ordin, era în vigoare și își producea efectele O.U.G. nr. 37/2009, act normativ pe baza căruia s-a întemeiat în drept și emitentul ordinului contestat. În ipoteza în care, în speță, nu ar fi aplicabile dispozițiile O.U.G. nr. 37/2009, recurentul susține că, instanța ar trebui să ia act de faptul că H.G. nr. 527/2009 este încă în vigoare și să aplice, prevederile art. IV alin. (7) cele ale art. IV alin. (11) și cele ale art. VIII O.U.G. nr. 105/2009. Recursul este nefondat. Prin Ordinul nr. 1238 din 25 mai 2009, emis de către Ministerul Finanțelor Publice, recurentul-reclamant a fost numit în funcția de director coordonator la Direcția Generală a Finanțelor Publice Satu Mare, în baza art. III alin. (4) și art. IV din O.U.G.

nr. 37/2009, dispoziții care au fost declarate neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009 definitivă și obligatorie conform art. 31 alin. (1) Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată. Prin ordinul contestat, în cauză nr. 2807 din 5 octombrie 2009, având același emitent, s-a dispus ca, începând cu data de 6 octombrie 2009, să înceteze aplicabilitatea atât a ordinului de numire în funcție a recurentului-reclamant, cât și a contractului de management nr. 29/2009, încheiat între părți. Temeiul juridic al celui de-al doilea act administrativ, ordinul contestat în cauză, îl constituie art. 10 alin. (2) și alin. (4) din H.G.

nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, dispozițiile O.U.G. nr. 37/2009, constatările Comisiei de evaluare a activității directorilor coordonatori din cadrul serviciilor publice deconcentrate din cadrul Ministerului Finanțelor Publice constituită prin Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 2669/2009 și contractul de management 2009. Prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, Curtea Constituțională a declarat neconstituționale dispozițiile art. I pct. 1-5 și 26, art. III, art. IV, art. V, art. VIII și anexa nr. 1 din O.U.G. nr. 105/2009, arătând, în esență, că modalitatea de reglementare a funcției publice, respectiv actul administrativ de numire, reprezintă construcții juridice deficitare și confuze, care ridică problema statutului juridic al directorului coordonator și a naturii juridice a contractului de management.

De asemenea, funcția publică din care a fost eliberat recurentului-reclamant a fost înființată prin O.U.G. nr. 37/2009, care, așa cum s-a arătat, a fost, și ea, declarată neconstituțională prin Decizia Curții Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009. Așa fiind, în mod corect instanța de fond a reținut că actul administrativ contestat a fost lipsit de orice fundament legal, ca urmare a Deciziilor Curții Constituționale susmenționate. În legătură cu acest aspect, nu poate fi reținută susținerea intimatului-pârât, potrivit căreia ordinul contestat își păstrează validitatea, deoarece ordonanțele de urgență erau în vigoare la data emiterii lor, întrucât aceasta ar lipsi de finalitate controlul de constituționalitate, care nu se limitează la asanarea sistemului legislativ, prin eliminarea prevederilor legale contrare Constituției, ci include protecția efectivă a drepturilor și libertăților fundamentate ale destinatarilor normelor declarate neconstituționale.

Așadar, în raport cu deciziile pronunțate de Curtea Constituțională referitor la aceste modificări legislative, funcția de director coordonator se consideră a fi desființată, instanța de fond în mod corect apreciind că recurentul-reclamant nu mai poate fi reintegrat într-o astfel de funcție, a cărei existență a fost afectată de neconstituționalitatea actului normativ prin care a fost înființată. Această concluzie este susținută și de considerentele Deciziilor nr. 413 și nr. 414/2010 ale Curții Constituționale care, exercitând controlul de constituționalitate asupra legii de modificare și completare a Legii nr. 188/1999, anterior promulgării, a reținut că, începând cu data de 28 februarie 2010, funcția de director coordonator nu mai există, reglementarea în vigoare cu privire la conducătorii serviciilor publice deconcentrate fiind cea anterioară modificărilor aduse prin O.U.G.

nr. 37/2009 și prin O.U.G. nr. 105/2009, acesta fiind un efect specific al pierderii legitimității constituționale a celor două ordonanțe de urgență, sancțiune pe care Curtea Constituțională o consideră ,,diferită și mult mai gravă decât o simplă abrogare a unui text normativ". Examinând și din oficiu hotărârea atacată sub toate aspectele de legalitate și temeinicie și neconstatându-se existența motivelor de casare, recursul declarat A.I.M. va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.I.M. împotriva sentinței civile nr. 342/CA din 17 decembrie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 8 aprilie 2011.