ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2126/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantul A.I.M. a chemat în judecată

Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca în contradictoriu cu

pârâtul să dispună revocarea în tot a Ordinului nr. 2807/2009 și repunerea sa

în situația anterioară emiterii ordinului, în sensul reintegrării în funcția de

director coordonator al Direcției Generale a Finanțelor Publice Satu Mare, cu

luarea în considerare a prevederilor art. 78 alin. (2) C. muncii. Totodată, a

solicitat obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri, reprezentând suma

drepturilor salariale și a prestațiilor de asigurări sociale ce i s-ar fi

cuvenit - indexate, majorate și reactualizate, de la momentul eliberării până

la efectiva reîncadrare, precum și obligarea pârâtului la plata despăgubirilor,

morale ca urmare a efectelor produse de punerea în executare a ordinului a

cărei anulare o solicită.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că, începând cu data de 25 mai 2009 a ocupat

funcția de director coordonator la Direcția Generală a Finanțelor Publice a

județului Satu Mare, ca urmare a emiterii Ordinului nr. 1238/2009 și a

contractului de management din 2009.

Prin Ordinul nr. 2807/2009

din 5 octombrie 2009, emis de Ministerul Finanțelor Publice și comunicat la data

de 17 februarie 2010, s-a dispus ca începând cu data de 6 octombrie 2009, reclamantul

să fie eliberat din funcția de director coordonator „având în vedere rezultatele

evaluării”.

Reclamantul a mai susținut

că, evaluarea despre care se face referire nu a avut loc, fiind vorba de o procedură

fictivă întocmită pro-causa, fără ca el să fie audiat ori convocat conform art.

11 alin. (1) din Contractul de management.

De asemenea, a susținut

că nu au fost respectate nici prevederile legale referitoare la perioada în are

s-a aflat în concediu de boală, respectiv că eliberarea din funcție s-a făcut cu

încălcarea dispozițiilor art. 74 alin .1 lit. d) din C. muncii.

Curtea de Apel Oradea,

secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă

nr. 342/CA din 17 decembrie 2010, a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamant,

reținând că, în speță, nu mai subzistă temeiul legal care a stat la baza emiterii

ordinului de numire și a încheierii contractului de management din 2009.

S-a mai susținut și că,

nefiind în prezența unui contract individual de muncă, contractul de management

încheiat între părți poate înceta prin revocarea mandatarului conform art. 1553

C. civ., iar dispozițiile C. muncii nu sunt aplicabile în cauză.

Împotriva acestei sentințe

considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs reclamantul A.I.M..

Recurentul a reiterat

motivele invocate în fața instanței de fond, susținând, în esență, că în privința

încetării contractului de management din 2009 este aplicabil regimul de protecție

instituit de C. muncii, în situația încetării contractului din inițiativa angajatorului,

acesta fiind obligat să respecte toate normele C. muncii.

Referitor la Ordinul

nr. 2807/2009, s-a susținut că a fost emis cu încălcarea interdicției instituite

de art. 60 alin. (1) C. muncii, de vreme ce încetarea contractului de management

a intervenit în perioada incapacității temporare de muncă.

Referitor la aplicarea

cu privire la ordinul contestat a prevederilor O.U.G. nr. 37/2009, recurentul a

susținut că la data emiterii acestui ordin, era în vigoare și își producea efectele

O.U.G. nr. 37/2009, act normativ pe baza căruia s-a întemeiat în drept și emitentul

ordinului contestat.

În ipoteza în care, în

speță, nu ar fi aplicabile dispozițiile O.U.G. nr. 37/2009, recurentul susține că,

instanța ar trebui să ia act de faptul că H.G. nr. 527/2009 este încă în vigoare

și să aplice, prevederile art. IV alin. (7) cele ale art. IV alin. (11) și cele

ale art. VIII O.U.G. nr. 105/2009.

Recursul este nefondat.

Prin Ordinul nr. 1238

din 25 mai 2009, emis de către Ministerul Finanțelor Publice, recurentul-reclamant

a fost numit în funcția de director coordonator la Direcția Generală a Finanțelor

Publice Satu Mare, în baza art. III alin. (4) și art. IV din O.U.G. nr. 37/2009,

dispoziții care au fost declarate neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale

nr. 1257 din 7 octombrie 2009 definitivă și obligatorie conform art. 31 alin. (1)

Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată.

Prin ordinul contestat,

în cauză nr. 2807 din 5 octombrie 2009, având același emitent, s-a dispus ca, începând

cu data de 6 octombrie 2009, să înceteze aplicabilitatea atât a ordinului de numire

în funcție a recurentului-reclamant, cât și a contractului de management nr. 29/2009,

încheiat între părți.

Temeiul juridic al celui

de-al doilea act administrativ, ordinul contestat în cauză, îl constituie art. 10

alin. (2) și alin. (4) din H.G. nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea

Ministerului Finanțelor Publice, dispozițiile O.U.G. nr. 37/2009, constatările Comisiei

de evaluare a activității directorilor coordonatori din cadrul serviciilor publice

deconcentrate din cadrul Ministerului Finanțelor Publice constituită prin Ordinul

Ministrului Finanțelor Publice nr. 2669/2009 și contractul de management 2009.

Prin Decizia nr. 1629

din 3 decembrie 2009, Curtea Constituțională a declarat neconstituționale dispozițiile

art. I pct. 1-5 și 26, art. III, art. IV, art. V, art. VIII și anexa nr. 1 din O.U.G.

nr. 105/2009, arătând, în esență, că modalitatea de reglementare a funcției publice,

respectiv actul administrativ de numire, reprezintă construcții juridice deficitare

și confuze, care ridică problema statutului juridic al directorului coordonator

și a naturii juridice a contractului de management.

De asemenea, funcția publică

din care a fost eliberat recurentului-reclamant a fost înființată prin O.U.G.

nr. 37/2009, care, așa cum s-a arătat, a fost, și ea, declarată neconstituțională

prin Decizia Curții Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009.

Așa fiind, în mod corect

instanța de fond a reținut că actul administrativ contestat a fost lipsit de orice

fundament legal, ca urmare a Deciziilor Curții Constituționale susmenționate.

În legătură cu acest aspect,

nu poate fi reținută susținerea intimatului-pârât, potrivit căreia ordinul contestat

își păstrează validitatea, deoarece ordonanțele de urgență erau în vigoare la data

emiterii lor, întrucât aceasta ar lipsi de finalitate controlul de constituționalitate,

care nu se limitează la asanarea sistemului legislativ, prin eliminarea prevederilor

legale contrare Constituției, ci include protecția efectivă a drepturilor și libertăților

fundamentate ale destinatarilor normelor declarate neconstituționale.

Așadar, în raport cu deciziile

pronunțate de Curtea Constituțională referitor la aceste modificări legislative,

funcția de director coordonator se consideră a fi desființată, instanța de fond

în mod corect apreciind că recurentul-reclamant nu mai poate fi reintegrat într-o

astfel de funcție, a cărei existență a fost afectată de neconstituționalitatea actului

normativ prin care a fost înființată.

Această concluzie este

susținută și de considerentele Deciziilor nr. 413 și nr. 414/2010 ale Curții Constituționale

care, exercitând controlul de constituționalitate asupra legii de modificare și

completare a Legii nr. 188/1999, anterior promulgării, a reținut că, începând cu

data de 28 februarie 2010, funcția de director coordonator nu mai există, reglementarea

în vigoare cu privire la conducătorii serviciilor publice deconcentrate fiind cea

anterioară modificărilor aduse prin O.U.G. nr. 37/2009 și prin O.U.G. nr. 105/2009,

acesta fiind un efect specific al pierderii legitimității constituționale a celor

două ordonanțe de urgență, sancțiune pe care Curtea Constituțională o consideră

,,diferită și mult mai gravă decât o simplă abrogare a unui text normativ".

Examinând și din oficiu

hotărârea atacată sub toate aspectele de legalitate și temeinicie și neconstatându-se

existența motivelor de casare, recursul declarat A.I.M. va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A.I.M. împotriva

sentinței civile nr. 342/CA din 17 decembrie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 8 aprilie

2011.