ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2166/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2166/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din
dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 138/F din 11 noiembrie
2009, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și
fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul P.I., în
contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice – Agenția
Națională de Administrare Fiscală și a dispus suspendarea
executării Ordinului nr. 2761 din 5 octombrie 2009 emis de pârât până
la pronunțarea instanței de fond.
Pentru a pronunța această
soluție, Curtea de apel a reținut, în esență,
următoarele:
Reclamantul a fost numit prin
Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2208/2009 în funcția de
director coordonator al Direcției Generale a Finanțelor Publice a
Județului Brașov, încheindu-se contractul de management între
reclamant și pârât.
Prin Ordinul ministrului finanțelor
publice nr. 2761 din 5 octombrie 2009 s-a dispus încetarea
aplicabilității Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 2208/2009
și încetarea de drept a contractului de management din 2009,
reținându-se aplicabilitatea prevederilor art. 10 alin. (2) și (4)
din H.G. nr. 34/2009 și ale O.U.G. nr. 37/2009.
Împotriva acestui ultim ordin,
reclamantul a formulat plângere prealabilă la data de 16 octombrie 2009,
susținând și împrejurarea că se afla în concediu medical la data
la care a fost emis ordinul atacat și, imediat după formularea
plângerii prealabile, reclamantul a formulat prezenta cerere de suspendare a
executării ordinului respectiv, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Curtea de apel a reținut
că este îndeplinită condiția existenței cazului bine
justificat, având în vedere că prin Ordinul ministrului finanțelor
publice nr. 2895 din 15 octombrie 2009 pârâtul a constatat suspendarea
executării Ordinului nr. 2761/2009, ca urmare a intervenirii
incapacității temporare de muncă a reclamantului cauzată de
boală, precum și faptul că, din actele depuse de părți
la dosar, rezultă că pârâtul a desemnat o comisie de evaluare a
activității directorilor coordonatori ai direcțiilor
județene de finanțe publice, redactând tabele în care au fost
înscrise date cu indicatori realizați și nerealizați, pe baza
cărora pârâtul a luat decizia înlăturării din funcție a
unora dintre directorii coordonatori, cum este și situația
reclamantului, fără ca pentru indicatorii menționați în
tabel să existe explicații pe baza cărora persoanele evaluate
să își poată expune propriile puncte de vedere, să își
poată face apărarea în cadrul unei astfel de proceduri
administrative. în actul de evaluare este avută în vedere inclusiv luna
iunie 2009, ce a fost imputată tot reclamantului, deși funcția
de director coordonator al D.G.F.P. Brașov era ocupată de altă
persoană.
În ceea ce privește prevenirea
producerii unei pagube iminente, instanța a reținut că, prin
punerea în executare a ordinului, s-ar produce o pagubă iminentă în
patrimoniul reclamantului prin lipsa veniturilor de natură salarială.
La pronunțarea hotărârii,
instanța a avut în vedere și Recomandarea din 13 septembrie 1989 a
Comitetului de Miniștri al Comisiei Europene potrivit căreia este de
dorit să se asigure persoanelor o protecție jurisdicțională
provizorie în funcție de împrejurările concrete ale cauzei pentru a
nu cauza acestora un prejudiciu dificil de reparat și pe care echitatea îl
impune ca fiind de evitat pe măsura posibilului.
Împotriva sentinței civile nr. 138/F
din 11 noiembrie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția contencios
administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul
Finanțelor Publice – Agenția Națională de Administrare
Fiscală, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și
invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304
1
C. proc.
civ.
Prin motivele de recurs,
recurentul-pârât susține, în esență, următoarele:
În mod greșit instanța a
dispus suspendarea executării Ordinului nr. 2761 din 5 octombrie 2009,
deși acest act nu și-a produs efectele, fiind suspendat prin Ordinul
ministrului finanțelor publice nr. 2895 din 15 octombrie 2009.
Susține recurentul-pârât
că în mod greșit instanța a reținut îndeplinirea
condiției referitoare la existența unui caz bine justificat, întrucât
actul administrativ se bucura de prezumția de legalitate, iar, în caz contrar,
s-ar anticipa soluția ce va fi dată pe fondul cauzei, ajungându-se
propriu-zis la o prejudecare a fondului, ceea ce ar contraveni
dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și
completările ulterioare.
Recurentul-pârât susține
că în mod corect s-a procedat la evaluarea activității
directorului coordonator, pe baza obiectivelor și indicatorilor de
performanță din contractele de management asumate de semnatarul
acestuia prin raportare la informațiile privind realizarea acestora pentru
perioada 1 iulie - 31 august 2009, comunicate A.N.A.F. de către
Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului
Brașov.
Mai susține recurentul-pârât
că, având în vedere rezultatele evaluării activității,
repunerea reclamantului în funcția de director coordonator ar însemna
îndeplinirea în continuare în mod necorespunzător a obiectivelor și
indicatorilor asumați prin contractul de management.
În ceea ce privește
condiția referitoare la prevenirea producerii unei pagube iminente,
recurentul-pârât susține că nu sunt îndeplinite condițiile art. 2
alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004, întrucât intimatul-reclamant nu a
făcut dovada producerii vreunei pagube materiale, și că pentru
perioada cât se află în incapacitate temporară de muncă
beneficiază de drepturile de asigurări sociale de sănătate
potrivit prevederilor art. 36 din O.U.G. nr. 158/2005, cu modificările
și completările ulterioare.
Analizând cauza prin prims motivelor
de recurs, în raport cu dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304
1
C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru
considerentele arătate în continuare:
Este necontestat faptul că
actul administrativ ce formează obiectul cauzei a fost emis în temeiul
dispozițiilor O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de
îmbunătățire a activității administrației publice,
așa cum se precizează în preambulul ordinului respectiv.
De asemenea, este necontestat faptul
că, prin Decizia nr. 1257/2009 din 7 octombrie 2009, Curtea
Constituțională a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G. nr.
37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a
activității administrației publice este
neconstituțională, constând în emiterea de către Guvern a unei
ordonanțe de urgență într-un domeniu care, potrivit art. 115 alin.
(6) din Constituție, este sustras competenței sale.
Caracterul executoriu al unui act
administrativ are ca temei fundamental prezumția de legalitate care
funcționează în favoarea acestuia ca urmare a faptului că orice
act administrativ este emis în baza și în limitele legii, așa cum
este și cazul Ordinului nr. 705/2009 care a fost emis, între altele,
și în temeiul O.U.G. nr. 37/2009.
Or, în situația în care temeiul
legal al unui act administrativ a fost declarat neconstituțional,
prezumția de legalitate nu mai funcționează în favoarea actului
administrativ în litigiu, ceea ce face să existe un caz bine justificat
pentru suspendarea sa până la soluționarea cererii de anulare a
acestuia.
În ceea ce privește
existența celei de-a doua condiții, a existenței unei pagube
iminente, instanța de recurs reține că instanța de fond a
judecat corect cauza, fiind necontestat faptul că, urmare a emiterii
ordinului în litigiu, intimatul-reclamant a fost eliberat din funcția
publică fiind astfel lipsit de drepturile salariale în temeiul unui act
administrativ în favoarea căruia, așa cum s-a arătat anterior,
nu mai subzistă prezumția de legalitate, astfel că și
condiția iminenței unei pagube este îndeplinită.
În consecință, în raport
de cele mai sus reținute și față de dispozițiile art. 312
alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de
Ministerul Finanțelor Publice – Agenția Națională de
Administrare Fiscală împotriva sentinței civile nr. 138/F din 11
noiembrie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția contencios
administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi 28 aprilie 2010.]