ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3776/2011

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 120 din data

de 11 mai 2010, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de către reclamantul P.I. în

contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, a dispus anularea

Ordinului nr. 2761 din 05 octombrie 2009 emis de pârât și l-a obligat pe acesta

la plata sumei de 2000 lei cu titlul de daune morale și 2500 lei cheltuieli de

judecată către reclamant.

In motivarea acestei hotărâri, instanța

de fond a reținut că în data de 1 iulie 2009, reclamantul P.I. a încheiat

contractul de management nr. 122/2009 cu pârâtul, contract în baza căruia a

fost emis Ordinul nr. 2208 din 1 iulie 2009 prin care a fost numit, pe o

perioadă de 1 an, în funcția de director coordonator în cadrul Direcției

Generale a Finanțelor Publice a județului Brașov.

Prin Ordinul nr. 2761 din 05 octombrie

2009 s-a dispus încetarea efectelor ordinului nr. 2208/2009 al Ministerului

Finanțelor Publice prin care reclamantul P.I. a fost numit în funcția de

conducere, de director coordonator al D.G.F.P. Brașov.

Ordinul nr. 2761 a fost emis în

temeiul prevederilor O.U.G. nr.

37/2009

privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației

publice

locale, avându-se în vedere Ordinele ministrului finanțelor publice nr. 715/2009

și 2208/2009, Constatările comisiei de evaluare și contractul de management nr.

122/2009.

Evocând considerentele Deciziei Curții

Constituționale nr. 1257/2009, prin care s-a declarat ca neconstituțională O.U.G.

nr. 37/2009, instanța de fond a constatat că, pe cale de consecință, actul

administrativ individual emis în baza acesteia este nelegal, emis cu încălcarea

dispozițiilor Legii nr. 188 /1999 privind statutul funcționarilor publici.

Împotriva acestei sentințe a declarat

recurs în termenul legal Agenția Națională de Administrare Fiscală, în

reprezentarea intereselor Ministerului Public, solicitând modificarea acesteia

pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 529 din 1 februarie

2011 a admis recursul formulat de Agenția Națională de Administrare Fiscală, în

reprezentarea intereselor Ministerului Public, împotriva sentinței civile nr.

120 din data de 11 mai 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, și a modificat în parte sentința recurată în sensul că

a respins ca neîntemeiată cererea privind daunele morale. A menținut celelalte

dispoziții ale sentinței. Pentru a hotărî astfel instanța de recurs a reținut

că actul contestat a fost lipsit de orice fundament legal ca urmare a deciziei

nr. 1257 din 7 octombrie 2009, prin care Curtea Constituțională a constatat

neconstituționalitatea O.U.G. nr. 37/2009.

A reținut însă ca fiind criticabile

dispozițiile privind acordarea, către reclamant, a unei sume cu titlul de daune

morale, având în vedere faptul că acesta nu a făcut dovada existenței unui

asemenea prejudiciu și nici nu a substanțiat atingerile care i s-ar fi adus

demnității și onoarei sale, prezumțiile invocate de către intimat nefiind

suficiente în speță, față de natura raporturilor juridice, de funcție publică,

afectate în mod direct de către acțiunea statului.

Împotriva acestei hotărâri a formulat

contestație în anulare Agenția Națională de Administrare Fiscală în

reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice, invocând dispozițiile art. 318

teza a

II

a C. proc. civ.

A susținut în esență că instanța de

recurs a omis să cerceteze unul din motivele de casare antamate în cauză,

respectiv a omis să analizeze legalitatea emiterii Ordinului nr. 2208/2009 al

ministrului finanțelor publice în raport cu deciziile Curții Constituționale

nr. 1257/2009, nr. 413/2010 și 414/2010 .

A arătat că atâta vreme cât

legalitatea Ordinului nr. 2208/2009 a fost înfrântă prin decizia nr. 1257/2009,

rezultă că beneficiul acestuia nu mai poate fi invocat, autoritatea emitentă în

mod corect emițând Ordinul nr. 2761/2009, prin care a dispus încetarea

aplicabilității ordinului de numire în funcție.

Înalta Curte, analizând actele și

lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate și dispozițiile legale

aplicabile, constată că cererea este neîntemeiată.

Contestația în anulare este o cale de

atac extraordinară, de retractare, nedevolutivă, ale cărei motive sunt expres

și limitativ prevăzute în art. 317 și art. 318 C. proc. civ. Nu pot fi invocate

pe această cale, aspecte legate de greșita apreciere a probelor sau aplicare a

legii, care pot constitui doar motive de reformare a hotărârii în cadrul

recursului.

Potrivit art. 318 C. proc. civ., în

afara contestației în anulare obișnuite, reglementate de art. 317 C. proc. civ.,

hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare

când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța,

respingând recursul sau admițându-1 numai în parte, a omis să cerceteze, din

greșeală, vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

In speță, contestatoarea invocă faptul

că instanța de recurs a omis să analizeze legalitatea emiterii Ordinului nr.

2208/2009 al ministrului finanțelor publice în raport cu deciziile Curții

Constituționale nr. 1257/2009, nr. 413/2010 și 414/2010, ceea ce a determinat o

soluție greșită.

Astfel, în concepția Înaltei Curți,

contestatoarea invocă o greșeală de judecată, în sensul prevăzut de art. 318

teza

I

C. proc. civ., în raport de

argumentele juridice anterior expuse.

Prin urmare, instanța supremă reține

faptul că susținerile contestatoarei fac trimitere la greșeli de judecată ce nu

pot fi analizate în cadrul acestei căi extraordinare de atac, care este o cale

de retractare și nu o cale de reformare a soluției atacate.

Pe de altă parte Înalta Curte

apreciază că, în soluționarea recursului, a analizat, în amănunt, toate

criticile formulate de recurenta Agenția Națională de Administrare Fiscală în

reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice.

Ca atare, Înalta Curte concluzionează

că aspectele invocate de contestatoare în sprijinul incidenței acestui temei

juridic nu sunt relevante, motiv pentru care apreciază că nu sunt întrunite

condițiile impuse de art. 318 teza a

II

a

C. proc. civ.

In consecință, în baza art. 320 C.

proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare întemeiată pe textul

legal mai sus indicat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare

formulată de Agenția Națională de Administrare Fiscală în reprezentarea

Ministerului Finanțelor Publice împotriva deciziei nr. 529 din 1 februarie 2011

a Înaltei Curți de Casație și Justiție ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi

28 iunie 2011.