ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3776/2011

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 120 din data de 11 mai 2010, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de către reclamantul P.I. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, a dispus anularea Ordinului nr. 2761 din 05 octombrie 2009 emis de pârât și l-a obligat pe acesta la plata sumei de 2000 lei cu titlul de daune morale și 2500 lei cheltuieli de judecată către reclamant. In motivarea acestei hotărâri, instanța de fond a reținut că în data de 1 iulie 2009, reclamantul P.I. a încheiat contractul de management nr. 122/2009 cu pârâtul, contract în baza căruia a fost emis Ordinul nr. 2208 din 1 iulie 2009 prin care a fost numit, pe o perioadă de 1 an, în funcția de director coordonator în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului Brașov.

Prin Ordinul nr. 2761 din 05 octombrie 2009 s-a dispus încetarea efectelor ordinului nr. 2208/2009 al Ministerului Finanțelor Publice prin care reclamantul P.I. a fost numit în funcția de conducere, de director coordonator al D.G.F.P. Brașov. Ordinul nr. 2761 a fost emis în temeiul prevederilor O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice locale, avându-se în vedere Ordinele ministrului finanțelor publice nr. 715/2009 și 2208/2009, Constatările comisiei de evaluare și contractul de management nr. 122/2009. Evocând considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 1257/2009, prin care s-a declarat ca neconstituțională O.U.G. nr. 37/2009, instanța de fond a constatat că, pe cale de consecință, actul administrativ individual emis în baza acesteia este nelegal, emis cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 188 /1999 privind statutul funcționarilor publici.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termenul legal Agenția Națională de Administrare Fiscală, în reprezentarea intereselor Ministerului Public, solicitând modificarea acesteia pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 529 din 1 februarie 2011 a admis recursul formulat de Agenția Națională de Administrare Fiscală, în reprezentarea intereselor Ministerului Public, împotriva sentinței civile nr. 120 din data de 11 mai 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, și a modificat în parte sentința recurată în sensul că a respins ca neîntemeiată cererea privind daunele morale.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței. Pentru a hotărî astfel instanța de recurs a reținut că actul contestat a fost lipsit de orice fundament legal ca urmare a deciziei nr. 1257 din 7 octombrie 2009, prin care Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea O.U.G. nr. 37/2009. A reținut însă ca fiind criticabile dispozițiile privind acordarea, către reclamant, a unei sume cu titlul de daune morale, având în vedere faptul că acesta nu a făcut dovada existenței unui asemenea prejudiciu și nici nu a substanțiat atingerile care i s-ar fi adus demnității și onoarei sale, prezumțiile invocate de către intimat nefiind suficiente în speță, față de natura raporturilor juridice, de funcție publică, afectate în mod direct de către acțiunea statului.

Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație în anulare Agenția Națională de Administrare Fiscală în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice, invocând dispozițiile art. 318 teza a II a C. proc. civ. A susținut în esență că instanța de recurs a omis să cerceteze unul din motivele de casare antamate în cauză, respectiv a omis să analizeze legalitatea emiterii Ordinului nr. 2208/2009 al ministrului finanțelor publice în raport cu deciziile Curții Constituționale nr. 1257/2009, nr. 413/2010 și 414/2010 . A arătat că atâta vreme cât legalitatea Ordinului nr. 2208/2009 a fost înfrântă prin decizia nr. 1257/2009, rezultă că beneficiul acestuia nu mai poate fi invocat, autoritatea emitentă în mod corect emițând Ordinul nr. 2761/2009, prin care a dispus încetarea aplicabilității ordinului de numire în funcție.

Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate și dispozițiile legale aplicabile, constată că cererea este neîntemeiată. Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, nedevolutivă, ale cărei motive sunt expres și limitativ prevăzute în art. 317 și art. 318 C. proc. civ. Nu pot fi invocate pe această cale, aspecte legate de greșita apreciere a probelor sau aplicare a legii, care pot constitui doar motive de reformare a hotărârii în cadrul recursului. Potrivit art. 318 C. proc. civ., în afara contestației în anulare obișnuite, reglementate de art. 317 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-1 numai în parte, a omis să cerceteze, din greșeală, vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

In speță, contestatoarea invocă faptul că instanța de recurs a omis să analizeze legalitatea emiterii Ordinului nr. 2208/2009 al ministrului finanțelor publice în raport cu deciziile Curții Constituționale nr. 1257/2009, nr. 413/2010 și 414/2010, ceea ce a determinat o soluție greșită. Astfel, în concepția Înaltei Curți, contestatoarea invocă o greșeală de judecată, în sensul prevăzut de art. 318 teza I C. proc. civ., în raport de argumentele juridice anterior expuse. Prin urmare, instanța supremă reține faptul că susținerile contestatoarei fac trimitere la greșeli de judecată ce nu pot fi analizate în cadrul acestei căi extraordinare de atac, care este o cale de retractare și nu o cale de reformare a soluției atacate.

Pe de altă parte Înalta Curte apreciază că, în soluționarea recursului, a analizat, în amănunt, toate criticile formulate de recurenta Agenția Națională de Administrare Fiscală în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice. Ca atare, Înalta Curte concluzionează că aspectele invocate de contestatoare în sprijinul incidenței acestui temei juridic nu sunt relevante, motiv pentru care apreciază că nu sunt întrunite condițiile impuse de art. 318 teza a II a C. proc. civ. In consecință, în baza art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare întemeiată pe textul legal mai sus indicat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de Agenția Națională de Administrare Fiscală în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice împotriva deciziei nr. 529 din 1 februarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 iunie 2011.