ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 529/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 120 din data de 11 mai 2010,

Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal,

a admis în parte acțiunea formulată de

către reclamantul P.I. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor

Publice, a dispus anularea Ordinului nr. 2761 din 05 octombrie 2009 emis de

pârât și l-a obligat pe acesta la plata sumei de 2000 lei cu titlul de daune morale

și 2500 lei cheltuieli de judecată către reclamant.

În motivarea acestei hotărâri, instanța de fond a

reținut că în data de 1 iulie 2009, reclamantul P.I. a încheiat contractul de

management nr. 122/2009 cu pârâtul, contract în baza căruia a fost emis Ordinul

nr. 2208 din 1 iulie 2009 prin care a fost numit, pe o perioadă de 1 an, în

funcția de director coordonator în cadrul D.G.F.P. Brașov.

Prin Ordinul nr. 2761 din 05 octombrie 2009 s-a

dispus încetarea efectelor ordinului nr. 2208/2009 al Ministerului Finanțelor

Publice prin care reclamantul P.I. a fost numit în funcția de conducere, de director

coordonator al D.G.F.P. Brașov.

Ordinul nr. 2761 a fost emis în temeiul prevederilor O.U.G.

nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației

publice locale, avându-se în vedere Ordinele ministrului finanțelor publice nr.

715/2009 și 2208/2009, Constatările comisiei de evaluare și contractul de

management nr. 122/2009.

Evocând considerentele Deciziei Curții

Constituționale nr. 1257/2009, prin care s-a declarat ca neconstituțională O.U.G.

nr. 37/2009, instanța de fond a constatat că, pe cale de consecință, actul

administrativ individual emis în baza acesteia este nelegal, emis cu încălcarea

dispozițiilor Legii nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici.

Critica primei instanțe s-a mai referit la faptul că

Ordinul nr. 2761 din 05 octombrie 2009 nu cuprinde o motivare în drept și în

fapt a emiterii actului administrativ, singura motivare fiind O.U.G. nr.

37/2009, viciu sancționat, potrivit dispozițiilor Codului Muncii, incidente în

speță, cu nulitatea absolută a actului contestat, și la faptul că, din

cuprinsul Ordinului contestat rezultă că acesta a fost emis în baza

constatărilor Comisiei de evaluare care a apreciat, fără motivare și

referindu-se la o perioadă care nu corespunde în totalitate cu perioada de

activitate a reclamantului, că activitatea acestuia este necorespunzătoare.

Instanța de fond a mai reținut în speță îndeplinirea

condițiilor prevăzute de art. 998 C. civ., respectiv existența unui prejudiciu

moral, produs prin fapta pârâtului care a anulat un ordin fără a avea o bază

legală, context în care solicitarea privind daunele morale este întemeiată,

apreciind însă că se impune reducerea cuantumului daunelor solicitate la o sumă

modică, pentru a acorda reclamantului o satisfacție morală.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în

termenul legal A.N.A.F., în reprezentarea intereselor Ministerului Public, solicitând

modificarea acesteia pentru motive

încadrate

în dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

In motivarea căii de atac, recurenta a susținut că în

mod eronat a reținut instanța de fond faptul că ordinul contestat nu a fost

motivat, și că acesta a fost legal emis raportat la cadrul normativ în vigoare

la momentul emiterii sale și la prevederile contractului de management încheiat

cu intimatul-reclamant, soluția instanței de fond fiind echivalentă cu

retroactivarea, nepermisă, a efectelor deciziei Curții Constituționale.

A mai arătat recurenta că reclamantul-intimat nu a

probat, fără echivoc, existența daunelor morale și că în mod nelegal prima

instanță a dispus obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, în speță

neexistând culpa sa procesuală, iar cheltuielile la care a fost obligată nu îi

pot fi imputate.

Examinând cauza în raport de actele și lucrările

dosarului, prin prisma criticilor formulate de recurentă și a apărărilor

formulate în cauză, Înalta Curte constată că recursul este fondat în limitele

și pentru considerentele ce urmează.

Intimatul-reclamant a supus controlului instanței de

contencios administrativ Ordinul nr. 2761 din 05 octombrie 2009 prin care s-a

dispus încetarea aplicabilității Ordinului nr. 2208/2009 al Ministerului

Finanțelor Publice prin care a fost numit în funcția publică de conducere de

director coordonator al D.G.F.P. Brașov, precum și a contractului de management

încheiat în temeiul său.

Considerentele instanței de fond privind viciul

nemotivării actului administrativ contestat sunt întemeiate.

Ordinul sus-menționat se limitează la enumerarea

textelor de lege în baza cărora a fost emis și a măsurilor luate (încetarea

raporturilor de muncă ale reclamantului-intimat).

Motivarea actului administrativ, justificarea

rațiunilor de fapt și de drept care au stat la baza emiterii acestuia,

reprezintă o garanție a respectării legii și a ocrotirii drepturilor

individuale, o formă de protejare a cetățeanului împotriva arbitrariului

puterii publice, care în aceste condiții devine evident și poate fi cenzurat pe

cale jurisdicțională.

Pe de altă parte, Înalta Curte reține că actul

contestat a fost lipsit de orice fundament legal ca urmare a deciziei nr. 1257

din 7 octombrie 2009, prin care Curtea Constituțională a constatat

neconstituționalitatea O.U.G. nr. 37/2009.

Prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea

Constituțională, ca urmare a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a)

din Constituție, a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/ 2009 este

neconstituțională, pronunțându-se și asupra constituționalității ordonanței în

cauză, lovită de un viciu de neconstituționalitate pentru faptul că a fost

adoptată de Guvern cu încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din

Constituție, potrivit cărora „Ordonanțele de urgență (...) nu pot afecta regimul

instituțiilor fundamentale ale statului (...)".

Deciziile Curții Constituționale privind admiterea

unei excepții de neconstituționalitate sunt de imediată aplicare, cu consecința

înlăturării normei declarate neconstituționale, a eliminării acesteia din

sistemul normativ, normă astfel devenită inexistentă, decizia Curții

Constituționale fiind definitivă și obligatorie, cu efecte

erga omnes

, iar

textul neconstituțional își pierde eficiența.

Ca urmare a acestei decizii, actul administrativ emis

în baza textului normativ declarat neconstituțional devine lipsit de orice

fundament legal.

Viciul de constituționalitate constatat cu privire la

O.U.G. nr. 37/2009 afectează în egală măsură actele administrative emise în

baza și pentru executarea unor dispoziții neconstituționale, întrucât asemenea

acte devin lipsite de temei legal și nu poate fi calificat drept legal un act

juridic emis sau încheiat în baza unei dispoziții neconstituționale.

Actele și măsurile adoptate în baza acestei Ordonanțe

sunt afectate de viciul de neconstituționalitate al acestui act normativ și, în

consecință, corect a fost anulat ordinul contestat de către instanța de fond.

Menținerea actelor administrative emise în baza

acestui act normativ ar lipsi de finalitate controlul de constituționalitate,

care nu se limitează la asanarea sistemului legislativ prin eliminarea

prevederilor legale contrare Constituției, ci include protecția efectivă a

drepturilor și libertăților fundamentale ale destinatarilor normelor declarate

neconstituționale.

Sub acest aspect, sentința instanței de fond este

legală și va fi menținută.

Sunt însă criticabile dispozițiile privind acordarea,

către reclamant, a unei sume cu titlul de daune morale, având în vedere faptul

că acesta nu a făcut dovada existenței unui asemenea prejudiciu și nici nu a

substanțiat atingerile care i s-ar fi adus demnității și onoarei sale,

prezumțiile invocate de către intimat nefiind suficiente în speță, față de

natura raporturilor juridice, de funcție publică, afectate în mod direct de

către acțiunea statului.

Din acest punct de vedere, recursul este întemeiat și

va fi admis.

Pe de altă parte, câtă vreme acțiunea

recurentei-pârâte a determinat sesizarea instanței de judecată de către

intimatul-reclamant, în vederea protecției drepturilor sale, cu consecința

anulării actului acesteia considerat vătămător de către reclamantul-intimat,

atrăgând efectuarea de cheltuieli de către reclamantă în scopul valorificării

drepturilor sale pe cale procesuală, Înalta Curte arată că în mod corect a

făcut instanța de fond aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ.,

neexistând motive de reformare a sentinței recurate, sub acest aspect.

Pentru toate aceste considerente, în baza

dispozițiilor art. 312 alin. (2) C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea

nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul formulat și va modifica în parte

sentința recurată în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii privind

daunele morale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de A.N.A.F., în

reprezentarea intereselor Ministerului Public, împotriva sentinței civile nr.

120 din data de 11 mai 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal.

Modifică în parte sentința recurată în sensul că

respinge ca neîntemeiată cererea privind daunele morale.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 februarie

2011.