ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3354/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 2738 din 8 iunie 2010 a Curții

de Apel București au fost respinse excepțiile lipsei de interes și inadmisibilității

și a fost respinsă cererea formulată de reclamanta L.S. în contradictoriu cu pârâții

Ministerul Sănătății și B.D., ca neîntemeiată.

Instanța a obligat reclamanta

la 1.500 RON cheltuieli de judecată către pârâta B.D.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Curții

de Apel București la data de 25 septembrie 2009, reclamanta L.S. a solicitat în

contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății anularea ordinului Ministrului Sănătății

din 14 iulie 2009, obligarea pârâtei la plata sumei de 7.000 RON reprezentând daune

materiale, obligarea pârâtei la plata sumei de 5.000 RON reprezentând daune morale,

cu cheltuieli de judecată.

Prin întâmpinare pârâtul

Ministerul Sănătății a invocat excepțiile inadmisibilității cererii și excepția

lipsei de interes, considerând că cererea de chemare în judecată este inadmisibilă

întrucât, pe de o parte persoana nominalizată prin actul administrativ cu caracter

individual contestat nu este parte în prezenta cauză, iar pe altă parte, reclamanta

nu dovedește faptul că prin prezenta cerere dorește să își valorifice un drept existent.

De asemenea, arată pârâtul că cererea reclamantei este lipsită de interes întrucât

nu se justifică prin cererea sa existența interesului său în promovarea acesteia.

Pe fondul cauzei pârâtul

a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, arătând că, în conformitate cu

dispozițiile Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, ocuparea funcțiilor

specifice comitetului director, printre care se regăsește și cea de director financiar-contabil,

se face prin concurs organizat de managerul spitalului, iar membrii comitetului

director care au ocupat postul prin concurs vor încheia cu managerul spitalului

public un contract de administrare.

La termenul de judecată

din 9 februarie 2010 reclamanta și-a precizat cadrul procesual solicitând introducerea

în cauză a beneficiarului ordinului contestat, respectiv a actualului director financiar

contabil al I.N.R.M.F.B., B.D.

Prin întâmpinare pârâta

B.D. a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Analizând actele și lucrările

dosarului, instanța de fond a reținut că excepțiile invocate în cauză sunt neîntemeiate,

întrucât reclamanta are în temeiul dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr.

554/2004 calitatea de persoană vătămată, putând solicita instanței de contencios

administrativ anularea unui act adresat altui subiect de drept.

Totodată, sub aspectul

admisibilității cererii formulate, Curtea reține că reclamanta a solicitat în temeiul

dispozițiilor art. 16

1

din același act normativ introducerea în cauză

a beneficiarului actului administrativ a cărui anulare o solicită.

Pe fondul cererii de chemare

în judecată, Curtea reține că prin ordinul din 14 iulie 2009, emis în baza art.

178, 179 alin. (5) din Legea nr. 95/2006 s-a dispus numirea pârâtei B.D. în funcția

de director financiar – contabil interimar al I.N.R.M.F.B., până la revocarea unilaterală

din funcție de către ministrul Sănătății sau până la ocuparea postului prin concurs.

Ordinul contestat a fost

emis ca urmare a vacantării postului anterior menționat prin încetarea contractului

de administrare încheiat între pârâtul Ministerul Sănătății – I.N.R.M.F.B. București

și reclamantă în considerarea dispozițiilor art. 11 lit. g) din acest contract.

Curtea reține că potrivit

acestor prevederi contractuale, cuprinse în cadrul Cap. încetarea contractului de

administrare, acesta își epuizează efectele la împlinirea de către reclamantă a

vârstei de pensionare prevăzută de lege, iar din actele dosarului reiese că la momentul

la care reclamantei i s-a comunicat prin adresa din 3 iulie 2009 încetarea contractului

de administrare, reclamanta împlinise această vârstă din luna mai 2008.

În aceste condiții, instanța

a constatat că în mod legal pârâtul a reținut încetarea contractului de administrare

încheiat cu reclamanta și a acționat în consecință în conformitate cu dispozițiile

Legii nr. 95/2006.

Ulterior încetării acestui

contract de administrare, Ministerul Sănătății a emis ordinul contestat în prezenta

cauză, prin care s-a dispus numirea pârâtei B.D. în funcția de conducere anterior

deținută de către reclamantă.

Instanța a reținut că

reclamanta nu a invocat nici un motiv de nelegalitate propriu-zis al actului administrativ

și a supus cenzurii instanței de contencios administrativ cercetarea legalității

acestuia doar din perspectiva caracterului pretins nelegal al încetării contractului

său de administrare, în condițiile în care această măsură nu a fost niciodată contestată

de către reclamantă.

Or, simpla contestare

a unui act administrativ neînsoțită de dovedirea nelegalității acestuia nu poate

fi de natură a duce la concluzia că o astfel de cerere de chemare în judecată este

întemeiată.

În situația în care reclamanta

ar

fi

apreciat că măsura pârâtului Ministerul Sănătății de încetare a contractului

său de administrare este nelegală se putea adresa în condițiile legii instanței

de judecată, doar o eventuală constatare în acest sens de către instanța de judecată

putând reprezenta un indiciu de nelegalitate a ordinului nr. 1427/2009 al pârâtului

Ministerul Sănătății.

Având în vedere soluția

dată fondului cauzei, în baza art. 274 C. proc. civ. a obligat reclamanta la plata

cheltuielilor de judecată către pârâta B.D.

Împotriva sentinței civile

nr. 2378 din data de 8 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a VIII-a de contencios, administrativ și fiscal, a declarat recurs în termen legal

reclamanta L.S. prin care s-a solicitat admiterea recursului și modificarea în tot

a hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii în contencios administrativ, cu

consecința anulării ordinului din data de 14 iulie 2009 emis de ministrul sănătății,

a obligării intimatului la plata către reclamantă a sumei de 7.000 RON reprezentând

daune morale, a obligării intimatei la plata către reclamantă a sumei de 5.000 RON

reprezentând daune morale și a obligării la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamanta a învederat,

prin motivele de recurs, că sentința atacată este nelegală și netemeinică, ordinul

atacat fiind nelegal, din următoarele considerente: - legal, recurenta deținea postul

de director financiar contabil al I.N.R.M.F.B. București, chiar dacă în fapt a fost

împiedicată de noul manager, prin orice mijloace, să își exercite această funcție;

- nu există nici un act conform legii în materie, care să-i fie comunicat recurentei,

prin care aceasta să fi fost destituită din această funcție, iar o simplă adresă

nu poate reprezenta retrogradarea de pe postul de director financiar contabil pe

cel de economist I.A. (acest lucru trebuind a fi realizat conform prevederilor C.

muncii, dacă există motive întemeiate, aspect pe care reclamanta l-a expus instanței

competente în materia dreptului muncii); - ca urmare, nu se poate vorbi de un interimat

al funcției de director financiar-contabil, interimatul presupunând că, din diverse

motive, titularul nu mai poate exercita această funcție și, în acest caz, pentru

a nu se perturba activitatea Institutului, este nevoie de o persoană care să preia

temporar atribuțiile respectivului post; - în aceste condiții, nu există nici un

suport legal pentru emiterea ordinului nr. 1427 din 14 iulie 2009 întrucât legal

la acea dată reclamanta încă acest post).

În al doilea rând, reclamanta

a precizat că hotărârea instanței de fond nu este motivată, în sensul că aceasta

nu amintește nimic de solicitarea recurentei de obligare a pârâtei la plata unor

daune materiale și morale și nici nu arată motivele care au dus la respingerea acestor

capete de cerere. Judecătorul fondului, s-a subliniat, nu a făcut nici măcar o mențiune

în considerente, deși era obligată să analizeze fiecare capăt de cerere și să arate

motivele temeinice care au format convingerea judecătorului că aceste cereri trebuie

respinse. În continuare, recurenta a reiterat în recurs solicitarea de obligare

a pârâtului la plata de daune materiale și morale, menținându-și aceleași argumente

și motive invocate prin cererea de chemare în judecată.

În cauză a depus întâmpinare

intimatul Ministerul Sănătății, prin care s-a solicitat respingerea recursului ca

nefondat, cu motivarea, în esență, că sentința atacată este legală și temeinică.

Recursul este nefondat.

În mod corect, cu respectarea

legii, judecătorul fondului a dispus, prin hotărârea recurată, respingerea ca neîntemeiată

a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta L.S. în contradictoriu

cu pârâții Ministerul Sănătății și B.D., fiind evident că atâta vreme cât a fost

respins capătul principal din acțiune referitor la anularea ordinului nr. 1427 din

data de 14 iulie 2009 emis de ministrul sănătății nu s-a mai impus analizarea și

examinarea capetelor de cerere prin care reclamanta a solicitat, ca o consecință

a anulării actului administrativ contestat, obligarea pârâtului Ministerul Sănătății

la plata de daune materiale și morale.

Potrivit dispozițiilor

art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările

și completările ulterioare, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept

al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act

administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate

adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului,

recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce

i-a fost cauzată.

Instanța de fond a constatat

în mod judicios că în situația în care reclamanta ar fi apreciat că măsura managerului

I.N.R.M.F.B. de încetare a contractului de administrare pentru funcția de director

financiar-contabil semnat la data de 25 octombrie 2008, pe temeiul prevederilor

art. XI lit. g) din contract (împlinirea de către recurentă a vârstei de pensionare

prevăzută de lege), comunicată cu adresa înregistrată la I.N.R.M.F.B. din 3

iulie 2009, era nelegală, aceasta era îndreptățită să se adreseze în condițiile

legii instanței de judecată competente. În mod evident, numai o eventuală statuare

a instanței de judecată în sensul declarării nelegalității măsurii de încetare a

contractului reclamantei de administrare pentru funcția de director financiar-contabil

ar fi condus la concluzia nelegalității ordinului atacat în prezentul litigiu, prin

care ministrul sănătății a numit, începând cu data de 15 iulie 2009, pe intimata

B.D., în funcția de director financiar-contabil interimar al I.N.R.M.F.B., până

la revocarea unilaterală din funcție de către ministerul sănătății sau până la ocuparea

postului prin concurs.

În aceste condiții, se

reține că ordinul nr. 1427 din 14 iulie 2009 al ministrului sănătății, contestat

de reclamantă, este legal, întrucât acesta a fost emis de către conducătorul autorității

publice pârâte în limitele competenței acordate de lege. Pe de altă parte, actul

administrativ unilateral cu caracter individual în litigiu are un conținut conform

cu conținutul legii în baza căreia a fost emis și el corespunde scopului urmărit

de legea pe care o pune în executare. Într-adevăr, ordinul contestat de recurentă

a avut la bază adresa a managerului I.N.R.M.F.B., prin care s-a făcut cunoscut că

începând cu data de 2 iulie 2009 a încetat contractul de administrare referitor

la reclamantă pentru îndeplinirea vârstei de pensionare prevăzută de lege, și el

a fost emis în temeiul prevederilor art. 179 alin. (5) din Legea nr. 95/2006 privind

reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, care

stipulau, la acel moment, că „Până la ocuparea prin concurs a funcțiilor de conducere

care fac parte din comitetul director al spitalelor publice, conducerea interimară

a spitalelor publice din rețeaua Ministerului Sănătății Publice se numește prin

ordin al ministrului sănătății publice, iar pentru ministerele și instituțiile cu

rețea sanitară proprie, prin act administrativ al instituțiilor respective”.

Prin raportare la cele

mai sus arătate, cum motivele de recurs invocate în cauză sunt neîntemeiate iar

hotărârea atacată este legală și temeinică, se va dispune, în baza dispozițiilor

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat

de reclamanta L.S. împotriva sentinței civile nr. 2738 din data de 8 iunie 2010

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios, administrativ

și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat

de L.S. împotriva sentinței nr. 2738 din 8 iunie 2010 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios, administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 9 iunie 2011.