ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3354/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 2738 din 8 iunie 2010 a Curții de Apel București au fost respinse excepțiile lipsei de interes și inadmisibilității și a fost respinsă cererea formulată de reclamanta L.S. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății și B.D., ca neîntemeiată. Instanța a obligat reclamanta la 1.500 RON cheltuieli de judecată către pârâta B.D. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 25 septembrie 2009, reclamanta L.S. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății anularea ordinului Ministrului Sănătății din 14 iulie 2009, obligarea pârâtei la plata sumei de 7.000 RON reprezentând daune materiale, obligarea pârâtei la plata sumei de 5.000 RON reprezentând daune morale, cu cheltuieli de judecată.

Prin întâmpinare pârâtul Ministerul Sănătății a invocat excepțiile inadmisibilității cererii și excepția lipsei de interes, considerând că cererea de chemare în judecată este inadmisibilă întrucât, pe de o parte persoana nominalizată prin actul administrativ cu caracter individual contestat nu este parte în prezenta cauză, iar pe altă parte, reclamanta nu dovedește faptul că prin prezenta cerere dorește să își valorifice un drept existent. De asemenea, arată pârâtul că cererea reclamantei este lipsită de interes întrucât nu se justifică prin cererea sa existența interesului său în promovarea acesteia.

Pe fondul cauzei pârâtul a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, arătând că, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, ocuparea funcțiilor specifice comitetului director, printre care se regăsește și cea de director financiar-contabil, se face prin concurs organizat de managerul spitalului, iar membrii comitetului director care au ocupat postul prin concurs vor încheia cu managerul spitalului public un contract de administrare. La termenul de judecată din 9 februarie 2010 reclamanta și-a precizat cadrul procesual solicitând introducerea în cauză a beneficiarului ordinului contestat, respectiv a actualului director financiar contabil al I.N.R.M.F.B., B.D.

Prin întâmpinare pârâta B.D. a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut că excepțiile invocate în cauză sunt neîntemeiate, întrucât reclamanta are în temeiul dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 calitatea de persoană vătămată, putând solicita instanței de contencios administrativ anularea unui act adresat altui subiect de drept. Totodată, sub aspectul admisibilității cererii formulate, Curtea reține că reclamanta a solicitat în temeiul dispozițiilor art. 16 1 din același act normativ introducerea în cauză a beneficiarului actului administrativ a cărui anulare o solicită. Pe fondul cererii de chemare în judecată, Curtea reține că prin ordinul din 14 iulie 2009, emis în baza art. 178, 179 alin. (5) din Legea nr. 95/2006 s-a dispus numirea pârâtei B.D.

în funcția de director financiar – contabil interimar al I.N.R.M.F.B., până la revocarea unilaterală din funcție de către ministrul Sănătății sau până la ocuparea postului prin concurs. Ordinul contestat a fost emis ca urmare a vacantării postului anterior menționat prin încetarea contractului de administrare încheiat între pârâtul Ministerul Sănătății – I.N.R.M.F.B. București și reclamantă în considerarea dispozițiilor art. 11 lit. g) din acest contract.

Curtea reține că potrivit acestor prevederi contractuale, cuprinse în cadrul Cap. încetarea contractului de administrare, acesta își epuizează efectele la împlinirea de către reclamantă a vârstei de pensionare prevăzută de lege, iar din actele dosarului reiese că la momentul la care reclamantei i s-a comunicat prin adresa din 3 iulie 2009 încetarea contractului de administrare, reclamanta împlinise această vârstă din luna mai 2008. În aceste condiții, instanța a constatat că în mod legal pârâtul a reținut încetarea contractului de administrare încheiat cu reclamanta și a acționat în consecință în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 95/2006. Ulterior încetării acestui contract de administrare, Ministerul Sănătății a emis ordinul contestat în prezenta cauză, prin care s-a dispus numirea pârâtei B.D.

în funcția de conducere anterior deținută de către reclamantă. Instanța a reținut că reclamanta nu a invocat nici un motiv de nelegalitate propriu-zis al actului administrativ și a supus cenzurii instanței de contencios administrativ cercetarea legalității acestuia doar din perspectiva caracterului pretins nelegal al încetării contractului său de administrare, în condițiile în care această măsură nu a fost niciodată contestată de către reclamantă. Or, simpla contestare a unui act administrativ neînsoțită de dovedirea nelegalității acestuia nu poate fi de natură a duce la concluzia că o astfel de cerere de chemare în judecată este întemeiată.

În situația în care reclamanta ar fi apreciat că măsura pârâtului Ministerul Sănătății de încetare a contractului său de administrare este nelegală se putea adresa în condițiile legii instanței de judecată, doar o eventuală constatare în acest sens de către instanța de judecată putând reprezenta un indiciu de nelegalitate a ordinului nr. 1427/2009 al pârâtului Ministerul Sănătății. Având în vedere soluția dată fondului cauzei, în baza art. 274 C. proc. civ. a obligat reclamanta la plata cheltuielilor de judecată către pârâta B.D. Împotriva sentinței civile nr. 2378 din data de 8 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios, administrativ și fiscal, a declarat recurs în termen legal reclamanta L.S.

prin care s-a solicitat admiterea recursului și modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii în contencios administrativ, cu consecința anulării ordinului din data de 14 iulie 2009 emis de ministrul sănătății, a obligării intimatului la plata către reclamantă a sumei de 7.000 RON reprezentând daune morale, a obligării intimatei la plata către reclamantă a sumei de 5.000 RON reprezentând daune morale și a obligării la plata cheltuielilor de judecată. Reclamanta a învederat, prin motivele de recurs, că sentința atacată este nelegală și netemeinică, ordinul atacat fiind nelegal, din următoarele considerente: - legal, recurenta deținea postul de director financiar contabil al I.N.R.M.F.B.

București, chiar dacă în fapt a fost împiedicată de noul manager, prin orice mijloace, să își exercite această funcție; - nu există nici un act conform legii în materie, care să-i fie comunicat recurentei, prin care aceasta să fi fost destituită din această funcție, iar o simplă adresă nu poate reprezenta retrogradarea de pe postul de director financiar contabil pe cel de economist I.A.

(acest lucru trebuind a fi realizat conform prevederilor C. muncii, dacă există motive întemeiate, aspect pe care reclamanta l-a expus instanței competente în materia dreptului muncii); - ca urmare, nu se poate vorbi de un interimat al funcției de director financiar-contabil, interimatul presupunând că, din diverse motive, titularul nu mai poate exercita această funcție și, în acest caz, pentru a nu se perturba activitatea Institutului, este nevoie de o persoană care să preia temporar atribuțiile respectivului post; - în aceste condiții, nu există nici un suport legal pentru emiterea ordinului nr. 1427 din 14 iulie 2009 întrucât legal la acea dată reclamanta încă acest post).

În al doilea rând, reclamanta a precizat că hotărârea instanței de fond nu este motivată, în sensul că aceasta nu amintește nimic de solicitarea recurentei de obligare a pârâtei la plata unor daune materiale și morale și nici nu arată motivele care au dus la respingerea acestor capete de cerere. Judecătorul fondului, s-a subliniat, nu a făcut nici măcar o mențiune în considerente, deși era obligată să analizeze fiecare capăt de cerere și să arate motivele temeinice care au format convingerea judecătorului că aceste cereri trebuie respinse. În continuare, recurenta a reiterat în recurs solicitarea de obligare a pârâtului la plata de daune materiale și morale, menținându-și aceleași argumente și motive invocate prin cererea de chemare în judecată.

În cauză a depus întâmpinare intimatul Ministerul Sănătății, prin care s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu motivarea, în esență, că sentința atacată este legală și temeinică. Recursul este nefondat. În mod corect, cu respectarea legii, judecătorul fondului a dispus, prin hotărârea recurată, respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta L.S. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății și B.D., fiind evident că atâta vreme cât a fost respins capătul principal din acțiune referitor la anularea ordinului nr. 1427 din data de 14 iulie 2009 emis de ministrul sănătății nu s-a mai impus analizarea și examinarea capetelor de cerere prin care reclamanta a solicitat, ca o consecință a anulării actului administrativ contestat, obligarea pârâtului Ministerul Sănătății la plata de daune materiale și morale.

Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Instanța de fond a constatat în mod judicios că în situația în care reclamanta ar fi apreciat că măsura managerului I.N.R.M.F.B. de încetare a contractului de administrare pentru funcția de director financiar-contabil semnat la data de 25 octombrie 2008, pe temeiul prevederilor art. XI lit. g) din contract (împlinirea de către recurentă a vârstei de pensionare prevăzută de lege), comunicată cu adresa înregistrată la I.N.R.M.F.B.

din 3 iulie 2009, era nelegală, aceasta era îndreptățită să se adreseze în condițiile legii instanței de judecată competente. În mod evident, numai o eventuală statuare a instanței de judecată în sensul declarării nelegalității măsurii de încetare a contractului reclamantei de administrare pentru funcția de director financiar-contabil ar fi condus la concluzia nelegalității ordinului atacat în prezentul litigiu, prin care ministrul sănătății a numit, începând cu data de 15 iulie 2009, pe intimata B.D., în funcția de director financiar-contabil interimar al I.N.R.M.F.B., până la revocarea unilaterală din funcție de către ministerul sănătății sau până la ocuparea postului prin concurs. În aceste condiții, se reține că ordinul nr. 1427 din 14 iulie 2009 al ministrului sănătății, contestat de reclamantă, este legal, întrucât acesta a fost emis de către conducătorul autorității publice pârâte în limitele competenței acordate de lege.

Pe de altă parte, actul administrativ unilateral cu caracter individual în litigiu are un conținut conform cu conținutul legii în baza căreia a fost emis și el corespunde scopului urmărit de legea pe care o pune în executare.

Într-adevăr, ordinul contestat de recurentă a avut la bază adresa a managerului I.N.R.M.F.B., prin care s-a făcut cunoscut că începând cu data de 2 iulie 2009 a încetat contractul de administrare referitor la reclamantă pentru îndeplinirea vârstei de pensionare prevăzută de lege, și el a fost emis în temeiul prevederilor art. 179 alin. (5) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, care stipulau, la acel moment, că „Până la ocuparea prin concurs a funcțiilor de conducere care fac parte din comitetul director al spitalelor publice, conducerea interimară a spitalelor publice din rețeaua Ministerului Sănătății Publice se numește prin ordin al ministrului sănătății publice, iar pentru ministerele și instituțiile cu rețea sanitară proprie, prin act administrativ al instituțiilor respective”.

Prin raportare la cele mai sus arătate, cum motivele de recurs invocate în cauză sunt neîntemeiate iar hotărârea atacată este legală și temeinică, se va dispune, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamanta L.S. împotriva sentinței civile nr. 2738 din data de 8 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios, administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de L.S. împotriva sentinței nr. 2738 din 8 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios, administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 9 iunie 2011.