ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1896/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamanta T.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății să se dispună anularea Ordinelor din 16 februarie 2009 și din 06 februarie 2009 emise de pârât, reîncadrarea sa în funcția publică de director executiv și obligarea pârâtului la plata de despăgubiri echivalente cu suma lunară de 1602 lei reprezentând diferența de salariu brut dintre funcția de conducere de director executiv și funcția de execuție de consilier începând cu data de 16 februarie 2009 și până la reîncadrarea efectivă și la plata daunelor morale în sumă de 100.000 euro și suspendarea actelor administrative până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că actele administrative contestate au fost emise cu încălcarea prevederilor Legii nr. 188/1999, deoarece modificarea raportului său de serviciu nu se încadrează în niciunul dintre cazurile limitativ prevăzute de art. 87 alin. (2) din Lege. În acest sens s-a arătat că desființarea postului nu s-a justificat printr-o modificare în proporție de peste 50% a atribuțiilor aferente specifice postului, întrucât îndeplinește aceleași atribuții ale directorului executiv, dar beneficiază de drepturi salariale aferente unei funcții publice de execuție, diferența de venituri fiind de 1.602 lei lunar. La termenul din 1 octombrie 2009, reclamanta a arătat că înțelege să renunțe la petitul privind obligarea pârâtului la plata daunelor morale.

Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința nr. 116 din 5 octombrie 2009, prin care a admis în parte acțiunea, a anulat Ordinul din 16 februarie 2009 și Ordinul din 16 februarie 2009 emise de pârât, a fost obligat pârâtul să procedeze la reintegrarea reclamantei în funcția publică de conducere de director executiv și să-i plătească despăgubiri în cuantum de 1.602 lei/lunar, începând de la data de 16 februarie 2009 și până la data reintegrării. A luat act de renunțarea de către reclamantă la petitul privind plata în favoarea sa a unor daune morale în cuantum de 100.000 euro și a respins ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării actelor administrative atacate.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat că temeiul legal pentru emiterea actelor administrative atacate îl reprezintă Ordinul Ministrului Sănătății nr. 127/2009 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare și structura organizatorică a direcțiilor de sănătate publică județene și a municipiului București și art. 4 din O.U.G. nr. 1/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar și Legea nr. 188/1999. S-a mai constatat că prin eliberarea din funcția publică de conducere a avut loc o modificare a raporturilor de serviciu ale reclamantei care nu se încadrează în niciuna dintre situațiile limitativ și expres prevăzute de art. 87 din Legea nr. 188/1999 și nu se poate reține nici reorganizarea instituției, câtă vreme postul de conducere ocupat de reclamantă nu a fost redus, ci dimpotrivă, menținut.

S-a mai reținut că reclamanta a fost numită într-o funcție publică de execuție vacantă la 31 decembrie 2009, dar care nu era finanțată și nu putea fi ocupată în anul 2009. A concluzionat instanța de fond că nici unul din ordinele contestate nu beneficiază de o motivare corespunzătoare a măsurilor decise, nici în drept, nici în fapt, emitentul pârât rezumându-se a face doar simple trimiteri la acte normative care ar putea fi incidente în materie. Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâtul Ministerul Sănătății, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 și dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., solicitând casarea sau modificarea hotărârii atacate și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Fără a dezvolta separat, fiecare motiv de recurs invocat, recurentul-pârât critică, în esență, sentința atacată sub următoarele aspecte: - în mod eronat, instanța de fond a reținut faptul că pârâtul nu a depus întâmpinare, în realitate aceasta fiind comunicată atât prin fax, cât și prin poștă, neluând astfel în considerare apărările formulate de autoritatea pârâtă; - în mod greșit, prima instanță nu a reținut că prin Ordinul nr. 127/2009 s-au majorat cu un procent de peste 50% atribuțiile funcției publice de conducere astfel cum acestea erau stabilite prin Ordinul nr. 880/2006, în temeiul căruia a fost numită reclamanta în funcția de director executiv la D.S.P. Harghita; - prima instanță ar fi trebuit să ia în considerare și aspectul potrivit căruia, prin O.U.G.

nr. 37/2009 funcția de director executiv ca și funcție de conducere a serviciilor publice deconcentrate ale ministerului a fost desființată, înființându-se funcția de director coordonator care a și fost ocupată prin concurs de către o altă persoană. Recursul este nefondat. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs invocate, precum și de dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente: I. În ceea ce privește primul motiv de recurs referitor la neluarea în considerare a întâmpinării formulate în cauză de către ministerul pârât și implicit a excepției inadmisibilității invocată prin aceasta, Înalta Curte constată că acesta nu este susținut de actele și lucrările dosarului.

Astfel, din punct de vedere procedural, în dosarul instanței de fond nu există nici o dovadă a formulării unei întâmpinări de către ministerul pârât, iar mențiunile existente în încheierile de ședință întocmite pe parcursul judecății pricinii nu atestă depunerea vreunei întâmpinări, conținutul acestora bucurându-se de prezumția de autenticitate și veridicitate. Pe de altă parte, analizând înscrisul anexat cererii de recurs, despre care recurenta, pretinde că reprezintă întâmpinarea formulată la cererea de chemare în judecată, se observă că prin aceasta s-au invocat apărări exclusiv în legătură cu cererea de suspendare a ordinelor atacate, iar excepția de inadmisibilitate a vizat același capăt de cerere privitor la suspendarea executării actelor administrative.

Cum, prin sentința atacată, Curtea de Apel Târgu - Mureș a soluționat acțiunea în integralitatea ei, pronunțându-se asupra fondului cauzei și dispunând anularea actelor administrative atacate, totodată respingând ca rămas fără obiect petitul privind suspendarea executării ordinelor, o casare a sentinței de fond cu trimitere la rejudecare nu mai prezintă interes. Aceasta, cu atât mai mult cu cât, recursul nu vizează soluția pronunțată asupra cererii de suspendare a executării actelor administrative contestate, întâmpinarea referindu-se strict la acest capăt de cerere. II. În ceea ce privește motivul de recurs care cuprinde critici referitoare la soluția pronunțată pe fondul cauzei și care se întemeiază pe dispozițiile Ordinului nr. 127/2009 al Ministerului Sănătății, precum și pe cele ale art. 3 din O.U.G.

nr. 37/2009, Înalta Curte constată că și acesta este nefondat. Astfel, prin măsurile ordonate prin actele administrative atacate reclamanta a suferit retrogradarea din funcția publică de conducere de director executiv în cea de execuție, de consilier, preluând însă atribuțiile și responsabilitățile postului de conducere deținut anterior. În motivarea ordinelor s-a invocat ca temei de drept Ordinul nr. 127/2009 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare și a structurii organizatorice, prin care s-a dispus reorganizarea autorităților de sănătate publică județene ca direcții de sănătate publică județene, autoritatea pârâtă apreciind că sunt incidente dispozițiile art. 100 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată.

Potrivit dispozițiilor art. 100 alin. (1) lit. c) se prevede situația reorganizării dacă este schimbată denumirea funcției, dar condiția cumulativă pentru reducerea postului este aceea ca atribuțiile aferente funcției publice să fie modificate în proporție de 50%. Or, din actele dosarului nu rezultă nici schimbarea de denumire a funcției și nici modificarea atribuțiilor corespunzătoare acesteia în proporție de mai mult de 50%. În acest sens, în mod corect a reținut prima instanță că prin art. 2 din Ordinul Ministrului Sănătății nr. 127/2009 s-a menținut postul public de conducere de director executiv, iar atribuțiile aferente funcției de conducere au fost date temporar tot în sarcina reclamantei, modificarea lor în proporție de peste 50% nu a fost dovedită.

Se reține totodată că eliberarea din funcție a reclamantei nu se încadrează în niciuna dintre situațiile limitativ prevăzute de art. 87 din Legea nr. 188/1999, din conținutul actului administrativ nerezultând alte motive legate de activitatea reclamantei și care să fi dus la necesitatea luării acestei măsuri de modificare a raporturilor de serviciu. Pe de altă parte, susținerea recurentului-pârât în sensul că reintegrarea în funcție a reclamantei nu mai este posibilă, având în vedere intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 37/2009 prin care s-a desființat funcția publică de conducere de „director executiv” - ca funcție de conducere a serviciilor publice deconcentrate ale ministerului, nu poate fi reținută, în contextul în care prin Decizia nr. 594 din 24 aprilie 2009 pronunțată de Curtea Constituțională, în cadrul controlului anterior promulgării legii de aprobare a O.U.G.

nr. 37/2009, s-a constatat neconstituționalitatea reglementării, ca urmare a încălcării normelor referitoare la adoptarea ordonanței de urgență prevăzute de art. 115 alin. (6) din Constituție. Prin urmare, postul de director executiv există astfel cum era prevăzut în reglementarea anterioară apariției O.U.G. nr. 37/2009, susținerea privind imposibilitatea executării dispoziției de reintegrare a intimatei-reclamante fiind neîntemeiată, dat fiind că actul normativ care a prevăzut desființarea funcției publice deținută de aceasta nu mai produce efecte juridice. Față de considerentele expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Sănătății, împotriva sentinței civile nr. 116 din 5 octombrie 2009 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 15 aprilie 2010.