ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1896/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamanta

T.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății să se

dispună anularea Ordinelor din 16 februarie 2009 și din 06 februarie 2009 emise

de pârât, reîncadrarea sa în funcția publică de director executiv și obligarea pârâtului

la plata de despăgubiri echivalente cu suma lunară de 1602 lei reprezentând

diferența de salariu brut dintre funcția de conducere de director executiv și

funcția de execuție de consilier începând cu data de 16 februarie 2009 și până

la reîncadrarea efectivă și la plata daunelor morale în sumă de 100.000 euro și

suspendarea actelor administrative până la soluționarea definitivă și irevocabilă

a cauzei.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a susținut că actele administrative contestate au fost

emise cu încălcarea prevederilor Legii nr. 188/1999, deoarece modificarea

raportului său de serviciu nu se încadrează în niciunul dintre cazurile limitativ

prevăzute de art. 87 alin. (2) din Lege.

În acest sens s-a

arătat că desființarea postului nu s-a justificat printr-o modificare în

proporție de peste 50% a atribuțiilor aferente specifice postului, întrucât îndeplinește

aceleași atribuții ale directorului executiv, dar beneficiază de drepturi

salariale aferente unei funcții publice de execuție, diferența de venituri

fiind de 1.602 lei lunar.

La termenul din 1

octombrie 2009, reclamanta a arătat că înțelege să renunțe la petitul privind

obligarea pârâtului la plata daunelor morale.

Curtea de Apel Târgu-Mureș,

secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința nr.

116 din 5 octombrie 2009, prin care a admis în parte acțiunea, a anulat Ordinul

din 16 februarie 2009 și Ordinul din 16 februarie 2009 emise de pârât, a fost

obligat pârâtul să procedeze la reintegrarea reclamantei în funcția publică de

conducere de director executiv și să-i plătească despăgubiri în cuantum de 1.602

lei/lunar, începând de la data de 16 februarie 2009 și până la data

reintegrării.

A luat act de

renunțarea de către reclamantă la petitul privind plata în favoarea sa a unor

daune morale în cuantum de 100.000 euro și a respins ca rămasă fără obiect

cererea de suspendare a executării actelor administrative atacate.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a constatat că temeiul legal pentru emiterea actelor

administrative atacate îl reprezintă Ordinul Ministrului Sănătății nr. 127/2009

privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare și structura organizatorică

a direcțiilor de sănătate publică județene și a municipiului București și art. 4

din O.U.G. nr. 1/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului

din sectorul bugetar și Legea nr. 188/1999.

S-a mai constatat că

prin eliberarea din funcția publică de conducere a avut loc o modificare a

raporturilor de serviciu ale reclamantei care nu se încadrează în niciuna

dintre situațiile limitativ și expres prevăzute de art. 87 din Legea nr. 188/1999

și nu se poate reține nici reorganizarea instituției, câtă vreme postul de

conducere ocupat de reclamantă nu a fost redus, ci dimpotrivă, menținut.

S-a mai reținut că

reclamanta a fost numită într-o funcție publică de execuție vacantă la 31

decembrie 2009, dar care nu era finanțată și nu putea fi ocupată în anul 2009.

A concluzionat

instanța de fond că nici unul din ordinele contestate nu beneficiază de o

motivare corespunzătoare a măsurilor decise, nici în drept, nici în fapt,

emitentul pârât rezumându-se a face doar simple trimiteri la acte normative

care ar putea fi incidente în materie.

Împotriva acestei

sentințe, a declarat recurs pârâtul Ministerul Sănătății, invocând motivele de

recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 și dispozițiile art. 304

1

C.

proc. civ., solicitând casarea sau modificarea hotărârii atacate și, pe cale de

consecință, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Fără a dezvolta

separat, fiecare motiv de recurs invocat, recurentul-pârât critică, în esență,

sentința atacată sub următoarele aspecte:

- în mod eronat,

instanța de fond a reținut faptul că pârâtul nu a depus întâmpinare, în

realitate aceasta fiind comunicată atât prin fax, cât și prin poștă, neluând

astfel în considerare apărările formulate de autoritatea pârâtă;

- în mod greșit,

prima instanță nu a reținut că prin Ordinul nr. 127/2009 s-au majorat cu un

procent de peste 50% atribuțiile funcției publice de conducere astfel cum

acestea erau stabilite prin Ordinul nr. 880/2006, în temeiul căruia a fost

numită reclamanta în funcția de director executiv la D.S.P. Harghita;

- prima instanță ar

fi trebuit să ia în considerare și aspectul potrivit căruia, prin O.U.G. nr. 37/2009

funcția de director executiv ca și funcție de conducere a serviciilor publice

deconcentrate ale ministerului a fost desființată, înființându-se funcția de director

coordonator care a și fost ocupată prin concurs de către o altă persoană.

Recursul este

nefondat.

Analizând actele și

lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs invocate, precum și de dispozițiile

art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs

ca nefondat pentru următoarele considerente:

I. În ceea ce

privește primul motiv de recurs referitor la neluarea în considerare a

întâmpinării formulate în cauză de către ministerul pârât și implicit a

excepției inadmisibilității invocată prin aceasta, Înalta Curte constată că

acesta nu este susținut de actele și lucrările dosarului. Astfel, din punct de

vedere procedural, în dosarul instanței de fond nu există nici o dovadă a

formulării unei întâmpinări de către ministerul pârât, iar mențiunile existente

în încheierile de ședință întocmite pe parcursul judecății pricinii nu atestă

depunerea vreunei întâmpinări, conținutul acestora bucurându-se de prezumția de

autenticitate și veridicitate.

Pe de altă parte, analizând

înscrisul anexat cererii de recurs, despre care recurenta, pretinde că

reprezintă întâmpinarea formulată la cererea de chemare în judecată, se observă

că prin aceasta s-au invocat apărări exclusiv în legătură cu cererea de suspendare

a ordinelor atacate, iar excepția de inadmisibilitate a vizat același capăt de

cerere privitor la suspendarea executării actelor administrative.

Cum, prin sentința

atacată, Curtea de Apel Târgu - Mureș a soluționat acțiunea în integralitatea

ei, pronunțându-se asupra fondului cauzei și dispunând anularea actelor

administrative atacate, totodată respingând ca rămas fără obiect petitul privind

suspendarea executării ordinelor, o casare a sentinței de fond cu trimitere la

rejudecare nu mai prezintă interes. Aceasta, cu atât mai mult cu cât, recursul

nu vizează soluția pronunțată asupra cererii de suspendare a executării actelor

administrative contestate, întâmpinarea referindu-se strict la acest capăt de

cerere.

II. În ceea ce

privește motivul de recurs care cuprinde critici referitoare la soluția

pronunțată pe fondul cauzei și care se întemeiază pe dispozițiile Ordinului nr.

127/2009 al Ministerului Sănătății, precum și pe cele ale art. 3 din O.U.G. nr.

37/2009, Înalta Curte constată că și acesta este nefondat.

Astfel, prin măsurile

ordonate prin actele administrative atacate reclamanta a suferit retrogradarea

din funcția publică de conducere de director executiv în cea de execuție, de

consilier, preluând însă atribuțiile și responsabilitățile postului de

conducere deținut anterior.

În motivarea ordinelor

s-a invocat ca temei de drept Ordinul nr. 127/2009 privind aprobarea

Regulamentului de organizare și funcționare și a structurii organizatorice,

prin care s-a dispus reorganizarea autorităților de sănătate publică județene

ca direcții de sănătate publică județene, autoritatea pârâtă apreciind că sunt

incidente dispozițiile art. 100 din Legea nr. 188/1999 privind statutul

funcționarilor publici, republicată.

Potrivit

dispozițiilor art. 100 alin. (1) lit. c) se prevede situația reorganizării dacă

este schimbată denumirea funcției, dar condiția cumulativă pentru reducerea

postului este aceea ca atribuțiile aferente funcției publice să fie modificate

în proporție de 50%. Or, din actele dosarului nu rezultă nici schimbarea de

denumire a funcției și nici modificarea atribuțiilor corespunzătoare acesteia

în proporție de mai mult de 50%. În acest sens, în mod corect a reținut prima

instanță că prin art. 2 din Ordinul Ministrului Sănătății nr. 127/2009 s-a

menținut postul public de conducere de director executiv, iar atribuțiile

aferente funcției de conducere au fost date temporar tot în sarcina

reclamantei, modificarea lor în proporție de peste 50% nu a fost dovedită.

Se reține totodată că

eliberarea din funcție a reclamantei nu se încadrează în niciuna dintre

situațiile limitativ prevăzute de art. 87 din Legea nr. 188/1999, din

conținutul actului administrativ nerezultând alte motive legate de activitatea

reclamantei și care să fi dus la necesitatea luării acestei măsuri de

modificare a raporturilor de serviciu.

Pe de altă parte,

susținerea recurentului-pârât în sensul că reintegrarea în funcție a

reclamantei nu mai este posibilă, având în vedere intrarea în vigoare a O.U.G. nr.

37/2009 prin care s-a desființat funcția publică de conducere de „director

executiv” - ca funcție de conducere a serviciilor publice deconcentrate ale

ministerului, nu poate fi reținută, în contextul în care

prin Decizia nr. 594

din 24 aprilie 2009 pronunțată de Curtea Constituțională, în cadrul controlului

anterior promulgării legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, s-a constatat

neconstituționalitatea reglementării, ca urmare a încălcării normelor

referitoare la adoptarea ordonanței de urgență prevăzute de art. 115 alin. (6)

din Constituție.

Prin urmare, postul

de director executiv există astfel cum era prevăzut în reglementarea anterioară

apariției O.U.G. nr. 37/2009, susținerea privind imposibilitatea executării

dispoziției de reintegrare a intimatei-reclamante fiind neîntemeiată, dat fiind

că actul normativ care a prevăzut desființarea funcției publice deținută de

aceasta nu mai produce efecte juridice.

Față de

considerentele expuse, constatând că nu există motive de casare sau de

modificare a hotărârii atacate, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312

alin. (1) C. proc. civ., va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Ministerul Sănătății, împotriva sentinței civile nr. 116 din 5

octombrie 2009 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 15 aprilie 2010.