ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4887/2010

Asupra recursurilor de

față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 109 din 27 aprilie 2010,

Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal,

a admis cererea formulată de reclamanta N.A.O. în contradictoriu cu pârâții Ministerul

Sănătății, Direcția de Sănătate Publică B. și Spitalul Orășenesc S. și a suspendat

executarea Ordinului din 23 noiembrie 2009 și a Ordinului din 09 decembrie 2009

până la soluționarea irevocabilă a cauzei având ca obiect anularea acestora.

Instanța a mai obligat

pârâții Ministerul Sănătății și Direcția de Sănătate Publică B. la plata către reclamantă

a sumei de 1.210,3 RON cu titlul de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut că în cauză există indicii temeinice privind nelegalitatea

actelor administrative a căror suspendare se cere, față de aspectul că aceste acte

nu sunt motivate, că reclamantei nu i s-a comunicat actul de control invocat în

Ordinul din 23 noiembrie 2009, că aceasta era în incapacitate temporară de muncă

la data revocării din funcția de manager și că adoptarea actelor contestate încalcă

dispoziții ale Legii nr. 672/2002 privind auditul public intern și a nomelor subsecvente

de aplicare.

În ceea ce privește condiția

prejudiciului iminent prevăzută de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004,

instanța de fond a reținut că acesta constă în lipsirea reclamantei de plata drepturilor

salariale, în condițiile în care aceasta nu are alte mijloace de venit, afectarea

imaginii și prestigiului său profesional prin punerea în executare a unui act aparent

nelegal.

Instanța a respins excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcției de Sănătate Publică B., arătând

că, deși aceasta nu este semnatară a ordinelor contestate sau a contractului de

management încheiat cu reclamanta, Ordinul din 23 noiembrie 2009 face trimitere,

în considerentele sale, la constatările din nota din 13 noiembrie 2009 întocmită

de auditorii interni din cadrul Direcției de Sănătate Publică B., care constituie

anexă la actul administrativ contestat.

Împotriva acestei sentințe

au declarat recurs pârâtele Ministerul Sănătății și Direcția de Sănătate Publică

B., susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, pentru următoarele

motive:

- în mod greșit se reține

că reclamanta a fost revocată din funcție în baza unui act administrativ nemotivat,

Ordinul  din 23 noiembrie 2009 (actul administrativ atacat) fiind motivat atât în

fapt, cât și în drept. Astfel, în preambulul acestui act este invocat temeiul de

drept ce abilitează emitentul la luarea măsurii dispuse, precum și motivarea în

fapt a luării măsurii, respectiv cele constatate de echipa de control prin nota

de constatare din 13 noiembrie 2009;

- privitor la pretinsa

revocare a reclamantei când aceasta se afla în incapacitate temporară de muncă,

instanța de fond a omis faptul că reclamanta nu a fost revocată în perioada indicată,

ci, prin Ordinul din 9 decembrie 2009 de modificare a Ordinul din 23 noiembrie 2009,

în sensul că s-a dispus suspendarea acestui din urmă ordin până la încetarea stării

de incapacitate temporară de muncă a reclamantei.

În drept, recurentele

au invocat prevederile art. 304 pct. 8, 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările

dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată

că recursurile sunt întemeiate, urmând a fi admise, pentru următoarele considerente:

În mod greșit instanța

de fond a reținut că în cauză motivele de nelegalitate invocate de reclamantă întrunesc

condițiile „cazului bine justificat”, în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004,

cu referire la art. 2 lit. t) din aceeași lege, respectiv împrejurări de fapt și

de drept „care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității

actului administrativ”.

În speță, temeiurile invocate

de reclamantă ca motive de nelegalitate ce nu necesită dezbaterea fondului, nu se

confirmă, în sensul că în cuprinsul actului administrativ sunt arătate articolele

de lege în baza cărora s-a dispus revocarea din funcție (art. 178 alin. (2) și

art. 183

3

, lit. l) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul

sănătății, cu modificările și completările ulterioare și prevederile art. II din

O.U.G. nr. 69/2009, pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind

reforma în domeniul sănătății), precum și elementele de fapt care au condus la această

măsură, respectiv împrejurările constatate de auditorii Compartimentului de Audit

Public Intern al Direcției de Sănătate Publică B. prin nota de constatare din 13

noiembrie 2009 - ce face parte integrantă din ordinul atacat.

În ceea ce privește un

alt pretins motiv de nulitate a măsurii dispuse, respectiv încetarea raporturilor

de muncă în perioada concediului medical, acesta, de asemenea, nu se confirmă, deoarece

autoritatea emitentă a suspendat ordinul emis până la încetarea incapacității temporare

de muncă a reclamantei.

Pentru considerentele

menționate, Înalta Curte constată că recursurile sunt întemeiate, iar în baza

art. 312 alin. (1), (2) și (3) cu referire la art. 304

1

C. proc.

civ., recursurile urmează a fi admise, dispunându-se modificarea hotărârii atacate

în sensul respingerii cererii de suspendare a actului administrativ, formulată de

reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat

de către recurenta-pârâtă Direcția de Sănătate Publică B. împotriva sentinței civile

nr. 109 din 27 aprilie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal.

Admite recursul formulat

de către recurentul-pârât Ministerul Sănătății împotriva sentinței civile nr. 109

din 27 aprilie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal.

Modifică sentința recurată

în sensul că respinge cererea ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 10 noiembrie 2010.