ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4887/2010

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 109 din 27 aprilie 2010, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta N.A.O. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății, Direcția de Sănătate Publică B. și Spitalul Orășenesc S. și a suspendat executarea Ordinului din 23 noiembrie 2009 și a Ordinului din 09 decembrie 2009 până la soluționarea irevocabilă a cauzei având ca obiect anularea acestora. Instanța a mai obligat pârâții Ministerul Sănătății și Direcția de Sănătate Publică B. la plata către reclamantă a sumei de 1.210,3 RON cu titlul de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că în cauză există indicii temeinice privind nelegalitatea actelor administrative a căror suspendare se cere, față de aspectul că aceste acte nu sunt motivate, că reclamantei nu i s-a comunicat actul de control invocat în Ordinul din 23 noiembrie 2009, că aceasta era în incapacitate temporară de muncă la data revocării din funcția de manager și că adoptarea actelor contestate încalcă dispoziții ale Legii nr. 672/2002 privind auditul public intern și a nomelor subsecvente de aplicare. În ceea ce privește condiția prejudiciului iminent prevăzută de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanța de fond a reținut că acesta constă în lipsirea reclamantei de plata drepturilor salariale, în condițiile în care aceasta nu are alte mijloace de venit, afectarea imaginii și prestigiului său profesional prin punerea în executare a unui act aparent nelegal.

Instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcției de Sănătate Publică B., arătând că, deși aceasta nu este semnatară a ordinelor contestate sau a contractului de management încheiat cu reclamanta, Ordinul din 23 noiembrie 2009 face trimitere, în considerentele sale, la constatările din nota din 13 noiembrie 2009 întocmită de auditorii interni din cadrul Direcției de Sănătate Publică B., care constituie anexă la actul administrativ contestat. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtele Ministerul Sănătății și Direcția de Sănătate Publică B., susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, pentru următoarele motive: - în mod greșit se reține că reclamanta a fost revocată din funcție în baza unui act administrativ nemotivat, Ordinul din 23 noiembrie 2009 (actul administrativ atacat) fiind motivat atât în fapt, cât și în drept.

Astfel, în preambulul acestui act este invocat temeiul de drept ce abilitează emitentul la luarea măsurii dispuse, precum și motivarea în fapt a luării măsurii, respectiv cele constatate de echipa de control prin nota de constatare din 13 noiembrie 2009; - privitor la pretinsa revocare a reclamantei când aceasta se afla în incapacitate temporară de muncă, instanța de fond a omis faptul că reclamanta nu a fost revocată în perioada indicată, ci, prin Ordinul din 9 decembrie 2009 de modificare a Ordinul din 23 noiembrie 2009, în sensul că s-a dispus suspendarea acestui din urmă ordin până la încetarea stării de incapacitate temporară de muncă a reclamantei. În drept, recurentele au invocat prevederile art. 304 pct. 8, 9 și art. 304 1 C. proc.

civ. Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt întemeiate, urmând a fi admise, pentru următoarele considerente: În mod greșit instanța de fond a reținut că în cauză motivele de nelegalitate invocate de reclamantă întrunesc condițiile „cazului bine justificat”, în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu referire la art. 2 lit. t) din aceeași lege, respectiv împrejurări de fapt și de drept „care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ”.

În speță, temeiurile invocate de reclamantă ca motive de nelegalitate ce nu necesită dezbaterea fondului, nu se confirmă, în sensul că în cuprinsul actului administrativ sunt arătate articolele de lege în baza cărora s-a dispus revocarea din funcție (art. 178 alin. (2) și art. 183 3 , lit. l) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare și prevederile art. II din O.U.G. nr. 69/2009, pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății), precum și elementele de fapt care au condus la această măsură, respectiv împrejurările constatate de auditorii Compartimentului de Audit Public Intern al Direcției de Sănătate Publică B. prin nota de constatare din 13 noiembrie 2009 - ce face parte integrantă din ordinul atacat.

În ceea ce privește un alt pretins motiv de nulitate a măsurii dispuse, respectiv încetarea raporturilor de muncă în perioada concediului medical, acesta, de asemenea, nu se confirmă, deoarece autoritatea emitentă a suspendat ordinul emis până la încetarea incapacității temporare de muncă a reclamantei. Pentru considerentele menționate, Înalta Curte constată că recursurile sunt întemeiate, iar în baza art. 312 alin. (1), (2) și (3) cu referire la art. 304 1 C. proc. civ., recursurile urmează a fi admise, dispunându-se modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii cererii de suspendare a actului administrativ, formulată de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul formulat de către recurenta-pârâtă Direcția de Sănătate Publică B. împotriva sentinței civile nr. 109 din 27 aprilie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Admite recursul formulat de către recurentul-pârât Ministerul Sănătății împotriva sentinței civile nr. 109 din 27 aprilie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința recurată în sensul că respinge cererea ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 10 noiembrie 2010.