ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 733/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Curții de Apel Cluj, reclamantul M.S. a solicitat, în contradictoriu cu

pârâții Ministerul Sănătății Publice și Ministrul

Sănătății, suspendarea executării Ordinului nr. 913

din 15 mai 2009 emis de Ministrul Sănătății Publice

până la soluționarea pe fond a cauzei, care va avea ca obiect

anularea aceluiași ordin, reintegrarea acestuia în funcție, pe

aceeași perioadă, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a

arătat că prin Ordinul Ministrului Sănătății nr. 93

din 15 mai 2009 a fost revocat din funcția de manager al Centrului de

Sănătate Teaca și s-a dispus încetarea, înainte de termen a

contractului de management nr. 40 din 14 decembrie 2006.

Astfel, în urma evaluării

activității acestuia de către Comisia de evaluare, numită

prin Ordinul ministrului Sănătății nr. 291 din 11 martie 2009

i s-a acordat calificativul „nesatisfăcător”, pentru nerealizarea

indicatorilor de performanță, respectiv C 1 (execuția

bugetară față de bugetul de cheltuieli aprobat).

În aceste condiții a solicitat

suspendarea executării ordinului Ministrului Sănătății

nr. 914 din 15 mai 2009 de revocare din funcția de manager, arătând

că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 141 din Legea nr.

554/2004, modificată, privind admisibilitatea cererii de suspendare

întrucât a solicitat revocarea ordinului sus amintit, există ”un caz bine

justificat” în sensul textului de lege, deoarece, așa cum rezultă din

nota marginală a indicatorului C 1, din fișa de evaluare anexată,

reclamantul a avut acoperire de serviciu, deci certificatul minim nu se

impunea; precum și a ”pagubei iminente”, deoarece încetarea contractului

de management ca efect al calificativului, ar crea prejudicii materiale prin

pierderea drepturilor salariale.

Pârâtul, Ministrul

Sănătății a formulat întâmpinare prin care a invocat

excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând

că actul administrativ atacat aparține unei autorități

publice centrale și nu ministrului ca persoană fizică.

Prin sentința civilă nr. 355

din 6 iulie 2009, Curtea de Apel Cluj a admis în parte cererea formulată

de reclamant, a dispus suspendarea Ordinului nr. 913 din 15 mai 2009 emis de

Ministrul Sănătății Publice, până la pronunțarea

instanței de fond, a respins petitul privind reintegrarea reclamantului în

funcția deținută și a obligat pârâții să

plătească reclamantului suma de 1.013 lei cheltuieli de

judecată.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut în esență faptul că sunt

întrunite condițiile impuse de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

modificată, pentru a se putea dispune suspendarea efectelor actului

administrativ aflat în discuție.

În concret, instanța a arătat

faptul că există indicii temeinice de natură să pună

sub semnul întrebării prezumția de legalitate a actului administrativ

dedus judecății, iar acestea se pot subsuma cazului bine justificat,

fiind astfel posibil ca actul administrativ al pârâtei să fie pus în

executare, anterior momentului la care o instanță de judecată

să se fi pronunțat irevocabil cu privire la legalitatea acestuia, cu

consecința producerii unor prejudicii, care ulterior nu ar putea fi

reparate.

Cu privire la capătul de cerere

privind reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior,

s-a aprecia că această solicitare este neîntemeiată, deoarece,

prin adoptarea unei soluții provizorii de suspendarea unui act

administrativ unilateral aparent nelegal, nu se poate dispune o

măsură aparent definitivă.

Împotriva acestei soluții au

formulat recursuri reclamantul și autoritățile pârâte.

În recursul său,

recurentul-reclamant a invocat ca temei prevederile art. 304 pct. 7 și 9

și art. 304

1

C. proc. civ., susținând, în

esență, că soluția instanței de fond, care a admis

cererea și a dispus suspendarea Ordinului nr. 913/2009, dar a respins

cererea de reintegrare, este ”în esență, un nonsens”, reintegrarea în

funcție fiind ”o componentă intrinsecă a suspendării

ordinului”.

În recursurile formulate de către

cele două autorități publice, au fost invocate dispozițiile

art. 304 pct. 8 și 9, precum și art. 304

1

C. proc. civ.,

susținând, în esență, că cererea formulată nu

îndeplinește cumulativ condițiile cerute la art. 14 din Legea nr. 554/2004,

în considerentele hotărârii nefiind motivată nici existența unui

caz bine justificat și nici iminența producerii unei pagube greu de

reparat.

Recursurile formulate de ministrul

Sănătății și de Ministerul

Sănătății sunt întemeiate.

Într-adevăr, potrivit art. 14 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ cu modificările

și completările ulterioare, ”în cazuri bine justificate și

pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile

art. 7 a autorității publice care a emis actul sau a

autorității ierarhic superioare, persoana vătămată

poate să ceară instanței competente să dispună

suspendarea executării actului administrativ unilateral până la

pronunțarea instanței de fond.

Instanța de fond, în considerentele

soluției adoptate, s-a raportat la Recomandarea nr. R (89) 8, deși aceasta a fost adresată de Comitetul Miniștrilor acțiunii executive a

guvernelor statelor membre ale Consiliului Europei, fără a argumenta,

însă, în concret existența condiției cazului bine justificat

și a condiției pagubei iminente.

Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) lit. t)

din Legea nr. 554/2004 prin „cazuri bine justificate se înțelege

împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de

natură să creeze o îndoială serioasă în privința

legalității actului administrativ”, iar potrivit art. 2 alin. (1)

lit. ș) din aceeași lege, prin „pagubă iminentă se

înțelege prejudiciul material viitor și previzibil sau, după

caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei

autorități publice sau a unui serviciu public”.

Or, în cauză, așa cum s-a

arătat mai sus, instanța de fond nu a indicat și nici nu a

argumentat care sunt, în concret, împrejurările de fapt și de drept,

de natură să înfrângă prezumția de legalitate de care se

bucură actul administrativ în litigiu.

Astfel fiind, rezultă că în mod

greșit a reținut instanța de fond îndeplinirea cumulativă a

celor două condiții legal prevăzute la art. 14 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actului administrativ în

litigiu fiind o măsură nelegală, care urmează să fie

înlăturată prin admiterea celor două recursuri și casarea

sentinței recurate, cu consecința respingerii ca neîntemeiată a

cererii de suspendare.

În ceea ce privește recursul

formulat de reclamant, rezultă că este neîntemeiat, reintegrarea în

funcția anterioară fiind o măsură care vizează fondul

cauzei și face obiectul unui capăt de cerere separat al acțiunii

principale care a fost formulată pentru anularea actului administrativ în

litigiu.

Astfel fiind și având în vedere

soluția dată recursurilor formulate de către

autoritățile publice, urmează ca recursul formulat de reclamant

să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de M.S.

împotriva sentinței civile nr. 355 din 6 iulie 2009 a Curții de Apel

Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Admite recursurile declarate de

Ministerul Sănătății și Ministrul

Sănătății împotriva sentinței civile nr. 355 din 6

iulie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată

și respinge cererea de suspendare.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 11 februarie 2010.