ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 733/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, reclamantul M.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății Publice și Ministrul Sănătății, suspendarea executării Ordinului nr. 913 din 15 mai 2009 emis de Ministrul Sănătății Publice până la soluționarea pe fond a cauzei, care va avea ca obiect anularea aceluiași ordin, reintegrarea acestuia în funcție, pe aceeași perioadă, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin Ordinul Ministrului Sănătății nr. 93 din 15 mai 2009 a fost revocat din funcția de manager al Centrului de Sănătate Teaca și s-a dispus încetarea, înainte de termen a contractului de management nr. 40 din 14 decembrie 2006. Astfel, în urma evaluării activității acestuia de către Comisia de evaluare, numită prin Ordinul ministrului Sănătății nr. 291 din 11 martie 2009 i s-a acordat calificativul „nesatisfăcător”, pentru nerealizarea indicatorilor de performanță, respectiv C 1 (execuția bugetară față de bugetul de cheltuieli aprobat).

În aceste condiții a solicitat suspendarea executării ordinului Ministrului Sănătății nr. 914 din 15 mai 2009 de revocare din funcția de manager, arătând că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 141 din Legea nr. 554/2004, modificată, privind admisibilitatea cererii de suspendare întrucât a solicitat revocarea ordinului sus amintit, există ”un caz bine justificat” în sensul textului de lege, deoarece, așa cum rezultă din nota marginală a indicatorului C 1, din fișa de evaluare anexată, reclamantul a avut acoperire de serviciu, deci certificatul minim nu se impunea; precum și a ”pagubei iminente”, deoarece încetarea contractului de management ca efect al calificativului, ar crea prejudicii materiale prin pierderea drepturilor salariale.

Pârâtul, Ministrul Sănătății a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că actul administrativ atacat aparține unei autorități publice centrale și nu ministrului ca persoană fizică. Prin sentința civilă nr. 355 din 6 iulie 2009, Curtea de Apel Cluj a admis în parte cererea formulată de reclamant, a dispus suspendarea Ordinului nr. 913 din 15 mai 2009 emis de Ministrul Sănătății Publice, până la pronunțarea instanței de fond, a respins petitul privind reintegrarea reclamantului în funcția deținută și a obligat pârâții să plătească reclamantului suma de 1.013 lei cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în esență faptul că sunt întrunite condițiile impuse de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată, pentru a se putea dispune suspendarea efectelor actului administrativ aflat în discuție.

În concret, instanța a arătat faptul că există indicii temeinice de natură să pună sub semnul întrebării prezumția de legalitate a actului administrativ dedus judecății, iar acestea se pot subsuma cazului bine justificat, fiind astfel posibil ca actul administrativ al pârâtei să fie pus în executare, anterior momentului la care o instanță de judecată să se fi pronunțat irevocabil cu privire la legalitatea acestuia, cu consecința producerii unor prejudicii, care ulterior nu ar putea fi reparate. Cu privire la capătul de cerere privind reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior, s-a aprecia că această solicitare este neîntemeiată, deoarece, prin adoptarea unei soluții provizorii de suspendarea unui act administrativ unilateral aparent nelegal, nu se poate dispune o măsură aparent definitivă.

Împotriva acestei soluții au formulat recursuri reclamantul și autoritățile pârâte. În recursul său, recurentul-reclamant a invocat ca temei prevederile art. 304 pct. 7 și 9 și art. 304 1 C. proc. civ., susținând, în esență, că soluția instanței de fond, care a admis cererea și a dispus suspendarea Ordinului nr. 913/2009, dar a respins cererea de reintegrare, este ”în esență, un nonsens”, reintegrarea în funcție fiind ”o componentă intrinsecă a suspendării ordinului”. În recursurile formulate de către cele două autorități publice, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9, precum și art. 304 1 C. proc. civ., susținând, în esență, că cererea formulată nu îndeplinește cumulativ condițiile cerute la art. 14 din Legea nr. 554/2004, în considerentele hotărârii nefiind motivată nici existența unui caz bine justificat și nici iminența producerii unei pagube greu de reparat.

Recursurile formulate de ministrul Sănătății și de Ministerul Sănătății sunt întemeiate. Într-adevăr, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ cu modificările și completările ulterioare, ”în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. Instanța de fond, în considerentele soluției adoptate, s-a raportat la Recomandarea nr. R (89) 8, deși aceasta a fost adresată de Comitetul Miniștrilor acțiunii executive a guvernelor statelor membre ale Consiliului Europei, fără a argumenta, însă, în concret existența condiției cazului bine justificat și a condiției pagubei iminente.

Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 prin „cazuri bine justificate se înțelege împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ”, iar potrivit art. 2 alin. (1) lit. ș) din aceeași lege, prin „pagubă iminentă se înțelege prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public”. Or, în cauză, așa cum s-a arătat mai sus, instanța de fond nu a indicat și nici nu a argumentat care sunt, în concret, împrejurările de fapt și de drept, de natură să înfrângă prezumția de legalitate de care se bucură actul administrativ în litigiu.

Astfel fiind, rezultă că în mod greșit a reținut instanța de fond îndeplinirea cumulativă a celor două condiții legal prevăzute la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actului administrativ în litigiu fiind o măsură nelegală, care urmează să fie înlăturată prin admiterea celor două recursuri și casarea sentinței recurate, cu consecința respingerii ca neîntemeiată a cererii de suspendare. În ceea ce privește recursul formulat de reclamant, rezultă că este neîntemeiat, reintegrarea în funcția anterioară fiind o măsură care vizează fondul cauzei și face obiectul unui capăt de cerere separat al acțiunii principale care a fost formulată pentru anularea actului administrativ în litigiu.

Astfel fiind și având în vedere soluția dată recursurilor formulate de către autoritățile publice, urmează ca recursul formulat de reclamant să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.S. împotriva sentinței civile nr. 355 din 6 iulie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Admite recursurile declarate de Ministerul Sănătății și Ministrul Sănătății împotriva sentinței civile nr. 355 din 6 iulie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și respinge cererea de suspendare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 februarie 2010.