ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3184/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3184/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamantul M.S. a

solicitat ca, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății, Ministrul

Sănătății și Guvernul României, să se dispună anularea Ordinelor din 15 mai 2009

și respectiv din 7 septembrie 2009, suspendarea acestui din urmă act

administrativ până la soluționarea definitivă și irevocabilă a prezentei cauze,

să se constate că reclamantul nu a pierdut niciodată calitatea de manager, să

fie obligat la repunerea reclamantului în funcția deținută anterior respectiv

aceea de manager al Centrului de Sănătate Teaca, să fie obligați pârâții

Ministerul Sănătății și Guvernul României în solidar la plata salariilor de

care reclamantul ar fi beneficiat de la data intrării în vigoare a Ordinului din

7 septembrie 2009, respectiv de la data de 08 septembrie 2009 până la repunerea

în funcție.

Ulterior, reclamantul

a solicitat să se constate că Ordinul din 7 septembrie 2009 este suspendat de

drept în temeiul art. 14 alin. (5) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Prin Încheierea din

26 noiembrie 2009, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, a constatat că Ordinul din 7 septembrie 2009 emis de

Ministerul

Sănătății este suspendat de

drept în temeiul art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004,

cu

modificările și completările ulterioare.

Pentru a pronunța

această soluție instanța de fond a reținut că inițial pârâtul Ministrul

Sănătății a emis Ordinul din 15 mai 2009 ce are ca efecte revocarea

reclamantului din funcția publică de manager al Centrului de Sănătate Teaca,

jud. Bistrița - Năsăud, începând cu data de 18 mai 2009.

Mai apoi, același

pârât a emis un al doilea Ordin din 7 septembrie 2009 prin care a dispus

revocarea reclamantului din aceeași funcție începând cu data de 8 septembrie

2009.

Instanța de fond a

constatat că primul act administrativ a fost suspendat irevocabil prin Sentința

civilă nr. 355/2009 a Curții de Apel Cluj, reclamantul fiind astfel repus în

funcție.

S-a statuat că

cele două acte administrative au același obiect

deoarece reclamantul a fost revocat de două ori din aceeași funcție și au

aceeași cauză de drept, fiind invocate practic aceleași dispoziții legale la

emiterea acestora. Prin urmare, s-a reținut că ambele ordine au același conținut,

fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (5)

din Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Împotriva acestei

hotărâri, considerată netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâtul

Ministerul Sănătății, invocând ca temei dispozițiile art. 304 pct. 8, 9, art. 312

alin. (3) și art. 304

1

C. proc. civ.

Prin cererea de

recurs se aduc, în esență, următoarele critici sentinței recurate:

- Instanța de fond a

omis să se pronunțe asupra excepției tardivității cererii de completare și

extindere a acțiunii cu următoarele capete de cerere: suspendarea și anularea

Ordinul din 7 septembrie 2009, reintegrarea în funcția deținută anterior;

- Prima instanță a

interpretat eronat actul dedus judecății reținând îndeplinirea cerințelor art.

14 alin. (5)

din Legea contenciosului

administrativ nr. 554/2004, deși cele două acte administrative nu sunt

identice. Ordinul din 15 mai 2009 ce a avut ca efect revocarea reclamantului

din funcția publică de manager al Centrului de Sănătate Teaca, jud. Bistrița - Năsăud

a fost emis conform prevederilor din cap. VII lit. b) din Contractul de

management din 14 decembrie 2006, ca urmare a obținerii calificativului

nesatisfăcător de către acesta, iar Ordinul din 7 septembrie 2009 a fost emis ca urmare a aplicării dispozițiilor O.U.G. nr. 69/2009.

Se mai arată și

faptul că dacă s-ar admite că hotărârea recurată ar fi corectă, reintegrarea se

putea dispune doar până la data de 14 decembrie 2009, când a expirat contractul

de management.

Intimatul - reclamant

a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca

nefondat. Se menționează că Ordinul din 15 mai 2009 și Ordinul din 7 septembrie

2009 au un conținut identic și anume: revocarea reclamantului din funcția de

manager, fiind îndeplinită cerința prevăzută de art.

14 alin. (5)

din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

În opinia intimatului

- reclamant prin „conținut” se înțelege prescripția (dispoziția) concretă

cuprinsă în act, iar rațiunile care stau la baza emiterii unui act

administrativ nu intră în această noțiune ci într-un concept conex, acela de

cauză (motiv), care, la rândul său cuprinde cauza de fapt și de drept - temeiul

juridic al acestuia.

Se susține că în

măsura în care s-ar interpreta extensiv textul legal în discuție, ajungându-se la

concluzia că un act administrativ este suspendat de drept doar atunci când atât

conținutul cât și cauza sunt identice, soluția corectă este cea a casării cu

trimitere, pentru ca prima instanță să se pronunțe cu privire la cererea de

suspendare judiciară.

Se menționează și

faptul că urmare a încheierii recurate s-a dispus prin Ordinul din 26 februarie

2010 suspendarea Ordinului din 7 septembrie 2009 și repunerea sa în funcția

deținută anterior până la soluționarea irevocabilă a Dosarului cu nr. 1226/33/2009.

Ulterior, la

solicitarea instanței de recurs acest ordin a fost depus la dosar.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, analizând recursul în raport de criticile formulate, de

înscrisurile care există la dosar, de dispozițiile legale incidente cât și de

prevederile art. 304

1

din Codul procedură civilă, apreciază că

acesta este fondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Potrivit

art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările

ulterioare, „

În ipoteza în care se emite un nou act

administrativ cu același conținut ca și cel suspendat de către instanță, acesta

este suspendat de drept. În acest caz nu este obligatorie plângerea

prealabilă”.

Este

evident că legiuitorul prin introducerea dispozițiilor menționate anterior a avut

în vedere situația în care a fost emis un alt act administrativ cu același

conținut, cu scopul de a se eluda soluția de suspendare a executării actului

administrativ inițial, caz în care suspendarea intervine de drept.

Prin

„ conținut” al actelor administrative se înțelege nu numai dispoziția cuprinsă

în actul administrativ ci și considerentele, cauzele de fapt și de drept care au

determinat emiterea acestora.

În cauza dedusă

judecății în mod eronat prima instanță a reținut că sunt îndeplinite cerințele

impuse de dispozițiile legale enunțate, întrucât Ordinele din 2009, emise de

Ministrul Sănătății, nu au același conținut.

Este adevărat că prin

aceste ordine reclamantul a fost revocat

din funcția publică de manager al Centrului

de Sănătate Teaca, însă cauzele, motivele de fapt și de drept care au

determinat această măsură sunt diferite.

Din examinarea

conținutului considerentelor în baza cărora s-au emis cele două ordine, se

observă că

Ordinul

din 2009

a fost emis conform prevederilor din cap. VII lit. b) din Contractul de management

din 14 decembrie 2006, ca urmare a obținerii calificativului nesatisfăcător de

către reclamant, iar Ordinul din 7 septembrie 2009 a fost emis ca urmare a aplicării dispozițiilor O.U.G. nr. 69/2009, pentru modificarea și

completarea Legii nr. 95/2006, privind reforma în domeniul sănătății.

Această ordonanță a intrat

în vigoare la 18 iunie 2009, astfel că al doilea ordin a fost emis în temeiul

unor dispoziții legale care nu erau în vigoare la momentul emiterii primului

ordin și, prin urmare, conținutul acestuia este diferit de cel al

Ordinului din 2009

.

În consecință,

sentința recurată a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a

dispozițiilor

art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004,

cu modificările și completările ulterioare, astfel că va fi reținută situația

prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Față de cele expuse

cât și în raport de faptul că împrejurările de fapt au fost pe deplin

stabilite, cererea reclamantului privind suspendarea Ordinului din 7 septembrie

2009 întemeindu-se inițial pe dispozițiile art. 15 coroborat cu art. 14 alin .(1)

din Legea nr. 5554/2004, instanța de recurs, în temeiul art. 314

C. proc. civ.

, apreciază că se impune casarea

încheierii recurate și rejudecarea pe fond a cauzei, în scopul aplicării

corecte a legii.

Examinând cererea de

suspendare a executării Ordinului din 7 septembrie 2009 prin prisma

dispozițiilor art. 15 coroborat cu art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se

constată că aceasta este neîntemeiată.

Potrivit art. 14 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, „în

cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după

sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul sau a

autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente

să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la

pronunțarea instanței de fond”.

Deci, suspendarea

executării unui act administrativ este o măsură excepțională pe care instanța o

poate dispune când a fost făcută dovada îndeplinirii condițiilor cumulative,

respectiv cazului bine justificat și a iminenței unei pagube.

Existența cazului

bine justificat, definit în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca

„împrejurarea legată de starea de fapt și de drept care este de natură să

creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ” nu

este îndeplinită în speță.

Cele invocate de

reclamant, referitoare la interpretarea sintagmei „învățământ superior” în

cazul său nu se circumscriu noțiunii de caz bine justificat în accepțiunea dată

de legiuitor.

În situația unei

cereri de suspendare instanța poate aprecia ca fiind îndeplinită condiția

cazului bine justificat doar când îndoiala asupra legalității actului

administrativ este serioasă și rezultă cu ușurință în urma unei cercetări

sumare a aparenței dreptului, nefiind permisă prejudecarea fondului litigiului.

Prin urmare, cele

menționate în cererea de suspendare nu sunt de natură a crea o îndoială

serioasă asupra legalității actului administrativ a cărui suspendare a

executării se solicită, cu atât mai mult cu cât dispozițiile legale în baza

cărora s-a emis Ordinul din 2009 nu au fost declarate neconstituționale.

De asemenea, nu este

îndeplinită nici condiția „prevenirii unei pagube iminente”

Invocarea unui

prejudiciu pur financiar, nu reprezintă o dovadă a îndeplinirii acestei

condiții, astfel cum greșit susține reclamantul.

Pe de altă parte,

acesta nu a administrat nici o probă de natură a forma convingerea instanței în

sensul existenței unei pagube iminente, astfel cum aceasta este definită în art.

2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările

ulterioare.

Mai mult, la data de

14 decembrie 2009 a expirat și

Contractul de management din 14 decembrie 2006 în baza

căruia reclamantul a deținut funcția publică de manager al Centrului de

Sănătate Teaca, astfel că drepturile salariale aferentei funcției a căror

pierdere este invocată nu pot subzista în lipsa acestui contract, ce nu a fost

prelungit.

În concluzie, în

raport de cele reținute, instanța de recurs constată că nu sunt îndeplinite

cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu

modificările și completările ulterioare, pentru a fi admisă cererea de

suspendare a executării actului administrativ în cauză.

În consecință, se va

respinge cererea de suspendare a executării

Ordinului din 7 septembrie 2009

formulată de

reclamant ca neîntemeiată.

Faptul că a fost emis

Ordinul la 26 februarie 2010 prin care a fost suspendat Ordinului din 2009 iar

reclamantul numit în funcția deținută anterior, pe o perioadă determinată, nu

prezintă relevanță în cauză, pentru că acest ordin a fost emis în executarea

încheierii recurate, care a fost casată de instanța de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Ministerul Sănătății, împotriva Încheierii din 26 noiembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal.

Casează

î

ncheierea atacată și respinge cererea

de suspendare formulată de reclamantul M.S., ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 17 iunie 2010.