ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 594/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta M.C. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății Publice (în prezent Ministerul Sănătății) suspendarea executării Ordinului nr. 1590 din 20 noiembrie 2008 emis de acesta, până la soluționarea pe fond a acțiunii în contencios administrativ. În motivarea acțiunii se arată că prin ordinul atacat s-a dispus revocarea reclamantei din funcția de manager al Spitalului de Recuperare Neuropsihomotorie Dr. C.B.D., județul Alba, fiindu-i afectată reputația profesională. În cuprinsul cererii de suspendare a executării actului administrativ, reclamanta a invocat o serie de neregularități cu privire la actul care consemnează măsura revocării din funcția de manager.

Prin sentința nr. 142 din 27 aprilie 2009, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta M.C., a suspendat executarea Ordinului MSP nr. 1590 din 20 noiembrie 2008 până la soluționarea pe fond a acțiunii în contencios administrativ și a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1.666 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat. Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut, în esență, că în speța de față sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, respectiv cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente sau a unui prejudiciu material viitor.

Împotriva sentinței nr. 142 din 27 aprilie 2009 a Curții de Apel Timișoara a declarat recurs Ministerul Sănătății. Prin cererea de recurs au fost invocate motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., iar în motivarea ei s-a arătat, în esență, că în considerentele sentinței se reiau afirmațiile reclamantei și apărările pârâtului, fără a fi prezentate argumentele care au format convingerea instanței pentru soluția adoptată, precum și că prevederile art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004 au fost greșit aplicate, în realitate nefiind îndeplinite cerințele impuse de lege pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ și nefiind vorba de un prejudiciu ireparabil în sensul Recomandării nr. R (89) 8/1989 a Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei referitoare la protecția jurisdicțională provizorie în materia administrativă.

În același timp, autoritatea recurentă a mai arătat că este criticabilă și obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată într-un cuantum mult prea mare raportat la valoarea pricinii sau la munca îndeplinită de avocat. Prin întâmpinare, intimata-reclamantă a răspuns punctual tuturor motivelor de recurs și a solicitat menținerea sentinței atacate, aceasta fiind apreciată ca legală și temeinică. Față de art. 46 alin. (2) din Legea nr. 90/2001 cu modificările ulterioare, în temeiul art. 161 alin. (1) C. proc. civ., la termenul de judecată din 5 noiembrie 2009 s-a invocat din oficiu excepția lipsei calității de reprezentant a persoanei care a semnat recursul.

Având în vedere că la 22 ianuarie 2010, recurenta a depus la dosar Ordinul nr. 583 din 12 mai 2009 prin care directorul Direcției Legislative și Asistentă Juridică a fost împuternicit să semneze în numele și pentru Ministerul Sănătății și cererile de declarare a căilor extraordinare de atac, Înalta Curte constată că s-a făcut dovada calității de reprezentat și va respinge excepția mai sus amintită. Examinând cauza prin prisma criticilor aduse de recurent, a probatoriului administrat în raport de obiectul acțiunii, Înalta Curte de Casație și Justiție constată incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul aplicării greșite a prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat suspendarea actului administrativ unilateral reprezentat de Ordinul MSP nr. 1590 din 20 noiembrie 2008 până la soluționarea pe fond a acțiunii în contencios, ordin prin care ing. M.C. a fost revocată din funcția de manager al Spitalului de Recuperare Neuropsihomotorie Dr. C.B.D., județul Alba începând cu data de 24 noiembrie 2008. Prin art. 14 indicat ca temei pentru suspendarea executării actului administrativ, legiuitorul condiționează în mod expres acordarea de către instanță a acestei măsuri de protecție provizorie față de actul administrativ de existența unui caz bine justificat și pentru prevenirea unei pagube iminente.

De altfel, chiar prin Recomandarea nr. R (89) 8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștri către statele membre privind protecția judiciară provizorie în materie de contencios administrativ, pe care se sprijină prima instanță în considerentele sentinței atacate, unul din principiile aplicabile protecției provizorii este ca executarea actului administrativ să fie de natură a cauza prejudicii grave, reperabile doar cu dificultate și sub condiția existenței unui caz prima facie împotriva validității actului respectiv. În speță, instanța fondului a considerat că toate aceste cerințe se regăsesc, argumentând în abordarea sa că ordinul menționat este nemotivat și că prin el se aduce o gravă atingere reputației profesionale a recurentei și chiar că în lumina recomandărilor Consiliului Europei – prin organul său decizional, Comitetul Miniștrilor - sunt create suficiente îndoieli în legătură cu întocmirea actului a cărui suspendare s-a cerut.

Înalta Curte constată că interpretarea și aplicarea de către prima instanță a dispozițiilor art. 14 din Legea contenciosului administrativ nu s-a făcut prin raportare la art. 2 alin. (1) lit. ș) și t) care lămuresc, în viziunea legiuitorului, înțelesul sintagmelor „caz bine justificat” și „pagubă iminentă”. De altfel, atât din reglementarea națională cât și din cea europeană (sub forma recomandării) rezultă, fără dubiu, că această normă nu se aplică automat, ci doar în anumite situații și pentru protecția provizorie a persoanelor care se consideră vătămate prin acte administrative, și numai până la momentul la care se răstoarnă prezumția legalității de care beneficiază aceste acte, fără a influența în vreun fel decizia instanței sesizată pentru contestarea actelor în discuție.

În cauză, actul prin care s-a dispus revocarea din funcția de manager a intimatei-reclamante nu prezintă prin el însuși elemente de natură a crea îndoieli în legătură cu legalitatea lui, iar alte probe nu au fost cerute/administrate pentru a se putea concluziona că sunt incidente dispozițiile privitoare la suspendarea executării. Pentru cele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se va admite recursul, se va modifica sentința atacată și se va respinge ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării Ordinului nr. 1590/2008 emis de ministrul sănătății publice. Față de această soluție a instanței de control judiciar, motivul de recurs privind cuantumul cheltuielilor de judecată nu va mai fi analizat, nefiind aplicabile prevederile art. 274 alin. (1) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Sănătății împotriva sentinței nr. 142 din 27 aprilie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării Ordinului nr. 1590/2008 emis de ministrul sănătății publice. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 februarie 2010.