ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5119/2011

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată și precizată

reclamanta T.G.M. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Sănătății

solicitând să se anuleze ordinul din 16 februarie 2009 emis de pârât; să fie

repusă în funcția de director executiv al D.S.P. a județului Arad; acordarea

drepturilor salariale corespunzătoare funcției deținute ca director executiv și

calcularea diferenței drepturilor salariale pe perioada eliberării din funcția

de conducere și încadrarea în funcția publică de execuție de consilier clasa I,

grad superior, conform grilei de salarizare corespunzătoare celor două funcții

deținute; să fie obligat pârâtul la plata unei despăgubiri egale cu diferența

drepturilor salariale indexate, majorate și recalculate potrivit legii; să fie

obligat pârâtul la 100.000 RON daune morale și să se dispună suspendarea

executării ordinului până la rămânerea definitivă și irevocabilă a sentinței,

conform art. 15 din Legea nr. 554/2004.

În motivarea acțiunii

reclamanta a arătat că ordinul din 16 februarie 2009 emis de pârât este nelegal

pentru că a fost emis fără a exista motive care să determine eliberarea sa din funcție.

La termenul de judecată

din 18 ianuarie 2011, reclamanta a invocat în cauză și excepția de nelegalitate

a ordinului din 2009, pentru că a fost emis cu exces de putere, lovit de nulitate

și emis cu încălcarea dispozițiilor legale în vigoare în ceea privește Legea

nr. 188/1999 cu modificările și completările ulterioare, art. 99 și art. 100, precum

și a propriilor acte cu caracter normativ.

Prin întâmpinarea formulată

în cauză, pârâtul Ministerul Sănătății a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

În cauză a formulat cerere

de intervenție în interesul pârâtului Ministerul Sănătății, intervenienta D.S.P.

Arad, solicitând respingerea acțiunii, pe excepția inadmisibilității, pentru neîndeplinirea

procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, excepție respinsă

prin încheierea de ședință din 15 februarie 2011.

Intervenienta a invocat

și excepția lipsei de calitate procesuală pasivă a pârâtului Ministerul Sănătății

motivând că actul atacat a fost emis de ministrul sănătății, în calitatea sa de

autoritate publică (organ al Ministerului Sănătății), nicidecum de către Ministerul

Sănătății.

Pe fondul cauzei intervenienta

a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, pentru considerentele cuprinse

în întâmpinarea pârâtului.

Prin sentința civilă

nr. 52 din 15 februarie 2011 Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ

și fiscal, a dispus următoarele:

- a respins excepția lipsei

de calitate procesuală pasivă a Ministerului Sănătății,

- a admis în parte acțiunea

precizată formulată de reclamanta T.G.M. împotriva pârâtului Ministerul Sănătății,

- a anulat ordinul din

16 februarie 2009 emis de pârât și a dispus obligarea pârâtului la repunerea reclamantei

în funcția deținută anterior emiterii ordinului anulat,

- a obligat pârâtul la

plata către reclamantă a diferenței de drepturi salariale dintre cele obținute în

funcția publică de execuție pe care o deține și cele aferente funcției de conducere,

indexate, majorate și recalculate potrivit legii, pe perioada eliberării din funcția

de conducere,

- a respins ca nefondată

cererea pentru daune morale,

- a respins excepția de

nelegalitate invocată în cauză și

- a respins cererea de

intervenție formulată de D.S.P. a Județului Arad în interesul pârâtului Ministerul

Sănătății.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Examinând excepția lipsei

de calitate procesuală pasivă invocată de intervenient, în condițiile art. 137 din

C. proc. civ., instanța a respins-o ca nefondată, reținând că, așa cum rezultă din

conținutul ordinului din 2009, acesta s-a emis și în numele Ministerului Sănătății.

Examinând acțiunea precizată

pe fondul său și în lumina considerentelor din decizia civilă din 17 februarie 2010

pronunțată în Dosar nr. 220/59/2009 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța

a admis-o în parte, împotriva pârâtului Ministerului Sănătății, a anulat ordinul

din 16 februarie 2009 emis de pârât și a dispus obligarea pârâtului la repunerea

reclamantei în funcția deținută anterior emiterii ordinului anulat, a obligat pârâtul

la plata către reclamantă a diferenței de drepturi salariale dintre cele obținute

în funcția publică de execuție pe care o deține și cele aferente funcției de conducere,

indexate, majorate și recalculate potrivit legii, pe perioada eliberării din funcția

de conducere și a respins ca nefondată cererea pentru daune morale, reținând următoarele:

Potrivit probelor dosarului,

reclamanta a fost numită, începând cu data de 15 august 2007, în funcția de director

executiv al Autorității de Sănătate Publică Arad prin Ordinul Ministerului Sănătății

Publice din 13 august 2007 și a ocupat această funcție până la data de 16

februarie 2009, când a fost eliberată din funcția de director executiv al Autorității

de Sănătate Publică Arad prin Ordinul Ministerului Sănătății din 16 februarie 2009,

a cărui anulare o solicită reclamanta în prezenta cauză, prin care reclamanta a

fost încadrată în funcția publică de execuție de consilier clasa I, grad superior,

treapta 1 de salarizare în cadrul D.S.P. a Județului Arad.

Ordinul din 2009 atacat

în cauză s-a emis în baza Ordinul Ministerului Sănătății din 2009 privind aprobarea

Regulamentului de organizare și funcționare și structura organizatorică a direcțiilor

de sănătate publică județene și a municipiului București, ale art. 4 din O.U.G.

nr. 1/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul

bugetar și Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici republicată,

cu modificările și completările ulterioare și în temeiul H.G. nr. 1718/2008 privind

organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, cu modificările ulterioare emite

următorul.

Instanța a reținut că

din conținutul ordinului susmenționat nu rezultă în concret care sunt motivele de

drept și de fapt care au dus la eliberarea reclamantei din funcția de conducere

deținută, pentru că ordinul pârâtului se reduce doar la enumerarea unor acte normative

care au reglementări generale privind organizarea direcțiilor de sănătate publică,

salarizarea personalului bugetar, organizarea Ministerului Sănătății și privitor

la statutul funcționarilor publici.

Cum actul atacat de reclamantă

se înscrie în categoria celor de drept administrativ, instanța a reținut că devine

incidentă obligația legală a motivării actului, pentru că aceste acte se emit în

executarea legii și de asemenea motivarea constituie un element important pentru

deschiderea și transparența în administrația publică.

Cum ordinul din 2009 emis

de pârât contravine acestor cerințe, este nelegal și se constituie într-o vătămare

a dreptului reclamantei de a-și formula apărarea în raport cu măsura luată de pârât,

condiție ce vizează temeinicia unei acțiuni în contencios administrativ potrivit

art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

S-a mai reținut de către

instanță că dovada evidentă a lipsei de motivare a ordinului din litigiu rezultă

din însuși conținutul întâmpinării depuse de pârât, că eliberarea din funcție a

reclamantei, urmare la reorganizarea pârâtului, s-a datorat modificări cu peste

50% a atribuțiilor funcției de conducere.

Instanța a apreciat că

ordinul din 2009 este nelegal, motiv pentru care a admis acțiunea, anulându-se actul

cu toate consecințele acestei măsuri așa cum s-a arătat anterior, cu aplicarea și

a art. 78 alin. (1) din C. mun., respingându-se cererea pentru daune morale în sumă

de 100.000 RON ca nefondată, pentru că reclamanta nu a motivat în nici un mod această

solicitare, încălcându-se astfel prevederile art. 112 alin. (1) pct. 4 din C. proc.

civ.

Instanța a respins și

cererea întemeiată pe prevederile art. 14-art. 15 din Legea nr. 554/2004, pentru

că nu este îndeplinită cerința legală a iminenței unui prejudiciu, atâta timp cât

măsura de eliberare din funcție s-a produs imediat după emiterea ordinului atacat.

Instanța a reținut, privitor

la excepția de nelegalitate invocată în cauză de reclamantă, faptul că, având în

vedere că instanța a anulat pe calea acțiunii directe în contencios administrativ

ordinul din 2009 emis de pârât, cererea a rămas fără obiect și a respins-o, constatându-se

că o asemenea cerere ar fi fost și inadmisibilă potrivit deciziei civile nr. 935

din 6 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Raportat la soluția dată

acțiunii, instanța a respins și cererea de intervenție în interesul pârâtului, formulată

de intervenienta D.S.P. a Județului Arad.

Împotriva acestei hotărâri

au declarat recurs pârâtul Ministerul Sănătății și intervenienta D.S.P. a județului

Arad, susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică pentru următoarele

motive:

- în

mod nelegal instanța

de fond reținut că actul administrativ atacat este nemotivat, potrivit dreptului

comunitar fiind suficientă motivarea care arată aplicarea legilor în vigoare în

momentul adoptării actului și care este capabilă să explice soluția aleasă de administrație;

- instanța de fond nu

a luat în considerare dovezile cu privire la îndeplinirea cerinței legale prevăzute

de art. 100 din Legea nr. 188/1999 privind modificarea cu peste 50% a atribuțiilor

funcției deținute de reclamantă;

- postul reclamantei a

fost desființat o dată cu apariția O.U.G. nr. 37/2009, declarată neconstituțională

și urmată de O.U.G. nr. 105/1999, de asemenea, declarată neconstituțională și, apoi,

reînființat. După reînființare s-au organizat concursuri de ocupare a postului și,

în prezent, postul este ocupat, nefiind posibilă reintegrarea reclamantei în funcția

avută.

Analizând actele și lucrările

dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, ce se încadrează în prevederile

art. 304 pct. 9 și 304

1

din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul

este nefondat, pentru următoarele considerente:

Astfel, deși este principial

corectă afirmația recurentei în sensul caracterului suficient al motivării ce face

referire la aplicarea legilor în vigoare și care explică soluția aleasă de administrație,

în speță, instanța de fond, respectând îndrumările deciziei de casare nr. 1523/2009

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal,

a verificat, în principal, în ce măsură, prin actul administrativ ce a stat la baza

reorganizării instituției publice, au fost modificate atribuțiile funcției publice

în proporție mai mare de 50%.

Constatarea acestei situații

juridice rezultate în urma reorganizării a fost considerată esențială în stabilirea

caracterului legal sau nelegal al actului administrativ atacat, în conformitate

cu criteriile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor

publici .

Astfel, deși la dosar

au fost depuse fișa postului de director executiv al Autorității de Sănătate Publică

județul Arad, înlocuită conform Ordinului nr. 880/2006 și fișa postului de director

executiv al D.S.P. Arad , întocmită conform Ordinului nr. 127/2009, recurentele–pârâte

nu au reușit să demonstreze, în concret, majorarea atribuțiilor funcției de conducere

în procent de peste 50%, potrivit Ordinului nr. 127/2009, numărul atribuțiilor modificate

fiind mai mic decât al celor preluate din vechiul ordin.

În ceea ce privește reintegrarea

reclamantei în funcția și postul avut, împrejurarea că în prezent postul este ocupat

de o altă persoană nu poate conduce la modificarea soluției instanței de fond, deoarece

aceasta este o problemă de executare a hotărârii judecătorești, iar nu de legalitate

a acesteia, Legea nr. 188/1999 prevăzând reintegrarea în funcție și într-o astfel

de situație.

Pentru considerentele

menționate, constatând că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică,

Înalta Curte cu referire la art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de Ministerul Sănătății

și D.S.P. a județului Arad, împotriva sentinței civile nr. 52 din 15 februarie 2011

a Curții de Apel Timișoara , secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 noiembrie

2011.