ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 263/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 263/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, secția de contencios administrativ și fiscal,

litigii de muncă și asigurări sociale, reclamanta G.R.D. a chemat în judecată

pe pârâții Ministerul Sănătății și Ministrul Sănătății solicitând instanței ca

prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună anularea ordinului nr. 1915

din 16 august 2010 emis de cel de-al doilea pârât, reîncadrarea reclamantei pe

funcția de director executiv adjunct economic în cadrul Direcției de Sănătate

Publică a Județului Arad, efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă,

plata salariului cuvenit reclamantei, de la data de 16 august 2010 și până la

reîncadrarea în funcție, cu cheltuieli de judecată.

Tribunalul Arad – secția

de contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale,

prin sentința nr. 369 din 10 februarie 2011, a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara - secția de contencios

administrativ și fiscal.

În considerentele

hotărârii, tribunalul a arătat că sunt incidente prevederile art. 10 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004, modificată și art. 3 pct. 1 C. proc. civ., întrucât se contestă un act administrativ unilateral cu caracter individual emis de

o autoritate publică centrală.

Pârâții au formulat

întâmpinări în cauză în care au solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca

nefondată.

Curtea de Apel

Timișoara - secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 372

din 12 septembrie 2011, a admis în parte acțiunea reclamantei și a anulat

ordinul nr. 1915 din 16 august 2010 emis de pârâtul Ministrul Sănătății.

Pentru a pronunța o

asemenea soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Ordinul contestat nu

este motivat în fapt și în drept. Acesta cuprinde doar înșiruirea unor acte

normative care au stat la baza emiterii sale și măsura luată, respectiv cea de

eliberare a reclamantei din funcția publică de conducere.

Curtea a apreciat că

absența motivării actului administrativ dedus judecății constituie o încălcare

a principiului statului de drept, a obligației autorităților publice de a

asigura informarea corectă a cetățenilor asupra problemelor de interes personal

ale acestora, precum și a dreptului la o bună administrare, consfințit de art. 41

din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.

În lipsa motivării

explicite a actului administrativ, posibilitatea atacării în justiție a

respectivului act este iluzorie, de vreme ce judecătorul nu poate analiza

motivele care au determinat autoritatea administrativă să ia o anumită măsură.

Absența motivării favorizează emiterea unor acte administrative abuzive.

Împotriva acestei

sentințe au declarat recurs reclamanta G.R.D. și pârâtul Ministerul Sănătății.

I. Recurenta G.R.D. a

solicitat modificarea în parte a hotărârii judecătorești atacate, în sensul

admiterii capetelor de cerere având ca obiect reîncadrarea sa pe funcția de

director executiv adjunct economic la Direcția de Sănătate Publică a Județului Arad până la împlinirea termenului prevăzut în contractul de management din

20 iulie 2009, efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă, plata

salariului cuvenit pentru această funcție, de la data de 16 august 2010 și până

la reîncadrarea pe post, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea căii de

atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susținut faptul că sentința contestată este lipsită de temei legal,

fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

În dezvoltarea

acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurentă următoarele

critici de nelegalitate:

Admiterea cererii

având ca obiect anularea actului administrativ considerat nelegal a rămas fără

de efecte juridice din moment ce a fost respinsă cererea de restabilire a

situației anterioare emiterii acestui act.

Contractul de

management din 20 iulie 2009 trebuie să producă efecte cu privire la drepturile

și obligațiile părților până la împlinirea termenului prevăzut în cuprinsul

acestuia.

Prin ordinul nr. 1915

din 16 august 2010 emis de Ministrul Sănătății i s-a încălcat dreptul la muncă,

întrucât nu i s-a acordat preaviz și a rămas fără mijloace de subzistență.

În plus, eliberarea

din funcția publică s-a făcut cu nerespectarea clauzei prevăzute la art. 9 alin.

(1) lit. c) din contractul de management, care stabilea faptul că partea

trebuie să fie notificată cu minimum 15 zile înainte de aplicarea măsurii

concedierii.

Mai mult decât atât,

autoritățile intimate au transformat postul pe care l-a deținut în cadrul

direcției de sănătate publică în post de director executiv adjunct economic,

fără a modifica, însă, în mod substanțial, și atribuțiile corespunzătoare

acestui post.

Prin adoptarea unei

astfel de măsuri au fost încălcate prevederile art. 100 alin. (5) din Legea nr.

188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările

și completările ulterioare.

II. Recurentul

Ministerul Sănătății a solicitat modificarea în parte a hotărârii judecătorești

atacate, în sensul respingerii cererii având ca obiect anularea ordinului nr. 1915

din 16 august 2010 emis de Ministrul Sănătății.

În motivarea căii de

atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a susținut faptul că sentința contestată este lipsită de temei legal,

fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

În concret,

recurentul a arătat faptul că partea adversă a ocupat o funcție în regim

contractual, în urma evaluării cunoștințelor și abilităților manageriale pe

baza unui proiect de management, evaluare desfășurată în conformitate cu

dispozițiile O.U.G. nr. 37/2009, în vigoare la acel moment.

Recurenta-reclamantă

nu poate fi numită în funcția de conducere de director executiv adjunct

economic în cadrul Direcției de Sănătate Publică a Județului Arad, întrucât nu

a deținut niciodată această funcție prin parcurgerea procedurii reglementate de

Legea nr. 188/1999.

În opinia

recurentului-pârât, ordinul contestat în cauza de față respectă principiul

motivării actelor administrative, întrucât enunță temeiurile de fapt și de

drept care au stat la baza emiterii acestuia.

În altă ordine de

idei, recurentul susține că ordinul aflat în discuție a avut în vedere

deciziile Curții Constituționale nr. 1629/2009 și nr. 414/2010.

Părțile au formulat

întâmpinări în cauză:

1)

Recurenta-reclamantă G.R.D. a invocat excepția nulității cererii de recurs

depusă de partea adversă, întrucât a fost semnată și depusă de o persoană fără

calitate, în condițiile în care ministerul nu poate fi reprezentat decât de

ministru, conform art. 7 alin. (2) din H.G. nr. 144/2010. Totodată, procura

dată prin ordinul Ministrului Sănătății nr. 1.268 din 24 august 2011 nu

îndeplinește cerințele prevăzute de art. 68 alin. (1) C. proc. civ.

În plus,

recurenta-reclamantă a invocat și excepția lipsei calității procesuale pasive a

Ministerului Sănătății în promovarea recursului, deoarece competența de a emite

ordine aparține doar Ministrului Sănătății.

În subsidiar,

recurenta-reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat (dosar).

2) Recurentul-pârât

Ministerul Sănătății a solicitat respingerea recursului declarat de

recurenta-reclamantă, precum și a celor două excepții invocate de această

parte, ca nefondate (dosar).

1) Înalta Curte va

respinge excepția nulității cererii de recurs formulată de recurentul-pârât

Ministerul Sănătății pentru motivele care vor fi expuse în continuare:

Într-adevăr, potrivit

art. 7 alin. (2) din H.G. nr. 144/2010 privind organizarea și funcționarea

Ministerului Sănătății, cu modificările și completările ulterioare: „Ministrul

Sănătății conduce activitatea ministerului și îl reprezintă în raporturile cu

celelalte ministere, cu alte autorități și organizații, precum și cu persoane

fizice sau juridice din țară ori din străinătate.”

Însă, prin art. 1 din

ordinul Ministrului Sănătății nr. 1.268 din 24 august 2011, d-na G.A., în

calitate de director al Direcției Juridice și Contencios, a fost împuternicită

să semneze în numele și pentru Ministrul Sănătății, cereri de chemare în

judecată, declarări de apel sau recurs, contestații la executare, declarare căi

extraordinare de atac, întâmpinări, împuterniciri de reprezentare, precum și

orice acte procedurale ce vor fi depuse la instanțele judecătorești de orice

nivel.

Prezenta cerere de

recurs a fost semnată, în baza mandatului primit prin ordinul anterior

individualizat, de către numita G.A. (a se vedea fila 26 dosar).

2) Înalta Curte va

respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Sănătății

în promovarea recursului, având în vedere că aceasta a avut calitatea de pârât

în prezenta cauză.

Analizând sentința

atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

I. Recursul declarat

de recurentul-pârât Ministerul Sănătății este fondat.

II. Recursul declarat

de recurenta-reclamantă G.R.D. este nefondat.

Astfel, obiectul

cererii deduse judecății îl reprezintă anularea ordinului nr. 1915 din 16

august 2010 emis de Ministrul Sănătății, reîncadrarea recurentei-reclamante pe

funcția de director executiv adjunct economic în cadrul Direcției de Sănătate

Publică a Județului Arad, efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă,

precum și plata salariului cuvenit recurentei-reclamante, de la data de 16

august 2010 și până la reîncadrarea în funcție.

Prima instanță a

dispus anularea ordinului Ministrului Sănătății nr. 1915 din 16 august 2010,

apreciind că acesta a emis cu încălcarea principiului motivării actelor

administrative.

Pe acest aspect,

Înalta Curte reține că, într-adevăr, un act administrativ este motivat atunci

când el enunță motivele de fapt și de drept pentru care autorul său în

consideră justificat.

Motivarea reprezintă

o condiție generală, aplicabilă oricărui act administrativ.

Altfel spus,

motivarea este o condiție de legalitate externă a actului, care face obiectul

unei aprecieri in concreto, după natura acestuia și contextul adoptării sale.

Obiectivul său este prezentarea într-un mod clar și neechivoc a raționamentului

instituției emitente a actului.

Așadar, motivarea

este o formalitate substanțială a cărei absență sau insuficiență antrenează

invaliditatea actului.

Motivarea urmărește o

dublă finalitate: îndeplinește o funcție de transparență a procedurilor

administrative în profitul cetățenilor care vor putea astfel să verifice dacă

actul este sau nu întemeiat și permite autorității judiciare să exercite

controlul de legalitate asupra acestuia.

Din această cauză,

motivarea trebuie să expună într-un mod clar și neechivoc raționamentele

instituției care a emis actul.

De asemenea,

motivarea trebuie să indice în mod expres baza juridică a actului adoptat.

O motivare

insuficientă sau greșită este considerată a fi echivalentă cu o lipsă a

motivării actului administrativ, iar aceasta atrage nulitatea sau

nevalabilitatea lui.

În cauza de față, în

urma verificării preambulului ordinului nr. 1915 din 16 august 2010 emis de

recurentul-pârât (a se vedea fila 6 dosar fond), Înalta Curte constată că

autoritatea publică emitentă a respectat principiul motivării actului

administrativ.

Mai precis, actul

aflat în discuție precizează, în mod explicit, în preambulul său faptul că se

întemeiază pe prevederile:

- Deciziei Curții

Constituționale nr. 1629/2009 referitoare la excepția de neconstituționalitate

a dispozițiilor art. I pct. 1-5 și 26, art. III, art. IV, art. V, art. VII și

anexa nr. 1 din O.U.G. nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcției

publice, precum și pentru întărirea capacității manageriale la nivelul

serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale

administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale și ale

serviciilor publice, precum și pentru reglementarea unor măsuri privind

cabinetul demnitarului din administrația publică centrală și locală, cancelaria

prefectului și cabinetul alesului local;

- Deciziei Curții

Constituționale nr. 414/2010 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. I pct. 1, art. I pct. 6, art. I pct. 27 și ale art. I pct. 28

din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul

funcționarilor publici;

- Legii nr. 188/1999

privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și

completările ulterioare;

- Ordinului Ministrul

Sănătății nr. 1078/2010 privind aprobarea Regulamentului de organizare și

funcționare și structura organizatorică a direcțiilor de sănătate publică

județene, respectiv a municipiului București;

- Legii nr. 330/2009

privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu

modificările și completările ulterioare;

- O.U.G. nr. 1/2010

privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din

sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum alte măsuri în

domeniul bugetar;

- Legii nr. 118/2010

privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar.

Pe cale de

consecință, judecătorul fondului trebuia să respingă excepția nulității actului

administrativ contestat în cauză și să procedeze la verificarea legalității și

temeiniciei acestuia.

În opinia instanței

de control judiciar, măsura adoptată de autoritatea publică intimată de

eliberare a recurentei-pârâte din funcția de director coordonator adjunct

financiar contabil al Direcției de Sănătate Publică a Județului Arad, începând

cu data de 16 august 2010, este legală, în raport de următoarele argumente:

Astfel, recurenta-reclamantă

a fost numită în funcția anterior individualizată în temeiul O.U.G. nr. 37/2009

privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, prin

ordinul Ministrului Sănătății nr. 1061 din 26 mai 2009.

Ulterior,

între părți a fost încheiat contractul de management din 20 iulie 2009, în baza

art. III alin. (4) și (6) din O.U.G. nr. 37/2009 (filele 7-12 dosar fond).

Însă,

prin decizia Curții Constituționale nr. 1257/2009 au fost declarate

neconstituționale prevederile O.U.G. nr. 37/2009, deoarece a fost emisă în

domeniul rezervat prin Constituție legii organice.

Ulterior,

prin decizia Curții Constituționale nr. 1629/2009 au fost declarate

neconstituționale dispozițiile art. I pct. 1-5 și 26, art. III, art. IV, art. V,

art. VII și anexa nr. 1 din O.U.G. nr. 105/2009, întrucât s-a apreciat că

conține aceleași reglementări cu cele cuprinse în O.U.G. nr. 37/2009.

Ca

atare, recurenta-reclamantă a invocat beneficiul numirii într-o funcție publică

de conducere prin acte administrative adoptate în baza unei ordonanțe de

urgență declarată neconstituțională.

Această

susținere a recurentei-reclamante nu poate fi primită, întrucât declararea ca

neconstituțională a O.U.G. nr. 37/2009 determină lipsirea de efecte juridice a

ordinului de numire în funcția publică de conducere și a contractului de

management încheiat de părți.

Pe cale de

consecință, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ.,

coroborat cu art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge

recursul declarat de recurenta-reclamantă G.R.D., va admite recursul declarat

de recurentul-pârât Ministerul Sănătății, va modifica în parte sentința

atacată, în sensul că va respinge capătul de cerere privind anularea ordinului nr.

1915 din 16 august 2010 emis de Ministrul Sănătății și va menține celelalte

dispoziții ale sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepțiile

invocate de recurenta intimată G.R.D.

Respinge recursul

declarat de G.R.D. împotriva sentinței nr. 372 din 12 septembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara– secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Admite recursul

declarat de Ministerul Sănătății.

Modifică în parte,

sentința atacată, în sensul că respinge capătul de cerere privind anularea Ordinului

nr. 1915 din 16 august 2010 emis de Ministerul Sănătății.

Menține celelalte dispoziții

ale sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2012.