ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 594/2009
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 594/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Deliberând asupra recursului, se reține:
Prin decizia penală nr. 258/ A din 10
noiembrie 2008, Curtea de Apel București, secția a Il-a penală și pentru cauze
cu minori și de familie, a respins, ca nefondat, apelul inculpatului V.V. împotriva
sentinței penale nr. 803 din 14 iulie 2008 a Tribunalului București, secția
I
penală,
menținând starea de arest a acestuia și deducând prevenția de la 17 decembrie
2006 la zi. Totodată, l-a obligat pe apelant la cheltuieli judiciare statului.
În esență, instanța de prim control judiciar
a reținut că prima instanță a pronunțat o soluție legală și temeinică, pe baza
evaluării corecte a probelor administrate stabilind și o justă încadrare
juridică a faptei. Au fost înlăturate încă de la judecata în fond susținerile
inculpatului precum că s-ar fi aflat în legitimă apărare sau de provocare, din
moment ce el a inițiat conflictul prin agresarea părții vătămate.
Sub aspectul individualizării pedepsei,
instanța de control judiciar a apreciat justețea cuantumului acesteia aplicat
de către instanța de fond în urma analizei criteriilor prevăzute de art. 72 C.
pen.
În termen legal, inculpatul a exercitat calea
ordinară de atac a recursului pe care deși nu și l-a motivat în scris și în
termenul imperativ impus de art. 385
10
alin. (1) C. proc. pen.,
oral, în sala de judecată apărătorul acestuia a invocat cazul de casare
prevăzut de art. 385
9
alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., care se ia în
considerare din oficiu, conform dispozițiilor art. 385
9
alin. (3) C.
proc. pen., invocând reținerea stării de provocare și reindividualizarea
pedepsei.
Examinând criticile în raport cu actele și
lucrările cauzei, hotărârile atacate, cât și sub aspectul cazurilor de casare
ce se iau în considerare din oficiu, Înalta Curte constată că sunt nefondate
pentru considerentele ce vor fi dezvoltate în cele ce urmează:
Prin sentința penală nr. 803 din 14 iulie
2008, Tribunalul București, secția
I
penală, a condamnat pe inculpatul V.V., la 5
ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a),
b) și c) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 20 raportat
la art. 174 și 175 lit. i) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 și 64 lit. a) și
b) C. pen., iar în baza art. 88 C. pen., s-a computat prevenția inculpatului de
la 17 decembrie 2006 până la 14 iulie 2008. A fost menținută starea de arest a inculpatului.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a
confiscat cuțitul tip briceag folosit la săvârșirea infracțiunii.
Inculpatul a fost obligat către partea civilă
Spitalul Clinic de Urgență București, la 1109,57 lei cu dobânda legală aferentă
sumei calculată la data pronunțării hotărârii și până la achitarea integrală a
debitului.
S-a luat act că partea vătămată N.T. nu s-a
constituit parte civilă în cauză.
Inculpatul a fost obligat la 700 lei
cheltuieli judiciare către stat.
Instanța de fond, în urma valorificării
mijloacelor de probă administrate în cele două cicluri procesuale a reținut că
în data de 17 decembrie 2006 inculpatul s-a întâlnit, cu totul întâmplător, cu
partea vătămată N.T., cu care de altfel se cunoștea din vedere, la intersecția
străzilor Colentina și Calimachi. Fiind în stare de ebrietate, inculpatul a
solicitat părții vătămate să-i arate conținutul genții purtate de către
aceasta, iar în fața refuzului justificat s-a produs un conflict spontan,
inculpatul cu un briceag aplicându-i o lovitură în 1/3 superioară față medială
gamba dreaptă și o altă lovitură în regiunea latero-toracică stânga,
provocându-i leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 16 - 18 zile
îngrijiri medicale, însă i-au pus viața în primejdie.
Partea vătămată a fost transportată și
internată de urgență la Spitalul Clinic Floreasca.
La fața locului, organele de cercetare
penală, în urma indicării de către martora J.S., l-au identificat pe inculpat
asupra căruia, la percheziția corporală, au găsit cuțitul tip briceag folosit
la săvârșirea faptei.
Just s-a apreciat, în drept, că fapta
inculpatului de a lua hotărârea infracțională spontană de suprimare a vieții
părții vătămate, lovindu-l cu un corp înțepător-tăie tor (cuțit tip briceag)
apt a produce rezultatul scontat, într-o regiune vitală (parte superioară gambă
unde este amplasată artera femurală și cutia toracică) cu intensitate
suficientă pentru crearea leziunilor vitale, constituie infracțiunea de
tentativă la omor calificat.
Așa cum reiese din declarațiile martorei J.S.,
inculpatul se certa cu partea vătămată la intersecția străzii Calimachi cu
Colentina, în ziua de 17 decembrie 2006, orele 16,30. Inculpatul l-a amenințat
pe partea vătămată că-l taie și-l omoară și până să intervină martora, care a
asistat la conflict, acesta i-a și înfipt cuțitul în piciorul drept și apoi a
încercat să-l înjunghie în ceafă.
Martora a intervenit, l-a apucat pe inculpat
de gulerul hainei, acesta s-a dezechilibrat, însă tot a reușit, înainte de a
cădea, să-l lovească cu cuțitul în partea stângă a spatelui pe partea vătămată,
sub omoplat. În urma agresiunii, victima a căzut. Imediat au venit organele
poliției care l-au identificat pe inculpat, care se afla în stare avansată de
ebrietate, găsindu-se și briceagul asupra lui.
Corect au dat instanțele eficiență
dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cu care mijloacele de
probă nu au valoare mai dinainte stabilită.
Deși inculpatul a susținut că incidentul a
fost provocat de către partea vătămată, martora oculară nu confirmă depoziția
acestuia. Inculpatul recunoaște că a intervenit între ei o femeie, iar după ce l-a
agresat cu cuțitul pe partea vătămată au sosit și organele de poliție, care
l-au legitimat, percheziționat și condus la poliție.
Just s-a apreciat că nu sunt întrunite
cerințele art. 44 C. pen., în sensul că inculpatul nu s-a aflat în fața unui
atac material, direct, imediat și injust îndreptat împotriva sa.
Nici nu s-a aflat sub stăpânirea unei
puternice tulburări sau emoții determinate de o provocare din partea victimei
produsă prin violență, care să-l determine să scoată cuțitul și să-l agreseze
pe acesta.
Chiar dacă martora oculară nu a mai putut fi
reaudiată în faza de judecată, instanța de fond a depus toate diligentele
necesare concretizării principiului nemijlocirii.
Deși se susține în motivele de recurs că nu
ar fi fost verificată suficient declarația martorului A., se constată că un
martor cu un asemenea nume nu a fost audiat în nicio fază procesuală (urmărire
penală, judecată).
Coroborându-se depoziția martorei oculare cu
declarațiile inculpatului, procesul-verbal de cercetarea locului faptei,
rapoartele medico-legale și actele medicale, just s-a concluzionat săvârșirea
faptei, în condițiile expuse, de către inculpat.
Referitor la individualizarea judiciară a
pedepsei, instanțele au dat eficiența maximă posibil criteriilor prevăzute de art.
72 C. pen.
În raport cu scopurile pedepsei așa cum sunt
reglementate prin art. 52 C. pen.
Ca atare, recursul nefiind fondat, în baza art.
385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.
Văzând și prevederile art. 192 alin. (2) C.
proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de
inculpatul V.V. împotriva deciziei penale nr. 258 A din 10 noiembrie 2008 a
Curții de Apel București, secția a Il-a penală și pentru cauze cu minori și de
familie.
Deduce din pedeapsa aplicată, durata
reținerii și arestării preventive de la 17 decembrie 2006 la 19 februarie 2009.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de
400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând
onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul
Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 19
februarie 2009.