ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2979/2009

Asupra recursurilor de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1289 din 10 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, a fost condamnat inculpatul M.V. (fiul lui T. și al V.) la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat și deosebit de grav, prevăzute de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. a), art. 176 lit. b) C. pen. În baza art. 65 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. d) și e) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale. A fost menținută măsura arestării preventive și s-a dedus durata reținerii și arestării preventive de la 18 octombrie 2007, la zi.

S-a luat act că partea vătămată M.A.L., nu s-a constituit parte civilă. Totodată, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 3204,9 lei către partea civilă T.I. și s-a respins cererea acesteia privind acordarea daunelor morale. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarea situație de fapt: Inculpatul M.V. și M.A.L. sunt divorțați din anul 2004. între cei doi a existat o stare conflictuală permanentă, inculpatul amenințând-o pe fosta sa soție, cât și pe partea civilă T.I. (prietenul ei) motiv pentru care aceștia au depus mai multe sesizări la poliție, și speriați de atitudinea inculpatului au angajat un bodyguard de la firma A.S.G. SRL. Angajarea bodyguardului a fost motivată de faptul că inculpatul l-a bătut pe T.I.

și l-a amenințat cu moartea dacă nu încetează relația cu fosta sa soție. La data de 17 octombrie 2007, inculpatul s-a înarmat cu un cuțit, s-a dus la școala unde învăța fiica sa, M.D.V., de care s-a folosit pentru a pătrunde în apartamentul fostei soții, situat în sector 6, București. Inculpatul i-a așteptat în casă pe cei doi și în momentul în care au intrat pe ușă i-a atacat cu două cuțite de bucătărie. Astfel, inculpatul l-a lovit cu unul din cuțite pe T.I. în zona gâtului, l-a doborât și i-a aplicat o altă lovitură în cap, în urma căreia cuțitul s-a rupt. În continuare inculpatul i-a aplicat părții civile alte lovituri cu mânerul cuțitului și cu pumnii. În acel moment, partea vătămată M.A.L.

a strigat la bodyguard, context în care inculpatul a scos dintr-un buzunar al doilea cuțit, a luat-o de păr pe fosta sa soție, a tras-o spre el, a aplecat-o și a înjunghiat-o de două ori în zona inimii. A intervenit bodyguardul N.A.E., care a scos din apartament părțile vătămate, a chemat poliția și salvarea și l-a imobilizat pe inculpat. Potrivit rapoartelor de expertiză medico-legală efectuate în cauză, T.I. a suferit leziuni traumatice care au necesitat 10-12 zile îngrijiri medicale, leziuni ce nu i-au pus viața în pericol, iar partea vătămată M.A.L. a prezentat leziuni traumatice care au necesitat 16-18 zile de îngrijiri medicale, leziuni care, de asemenea, nu au pus în pericol viața victimei.

Situația de fapt expusă a fost stabilită pe baza expertizelor medico-legale, declarațiilor inculpatului, declarațiilor părții vătămate și părții civile, procesului verbal de cercetare la locul faptei, planșelor foto efectuate la data de 18 octombrie 2007, rapoartelor de constatate tehnico-științifică, depozițiilor martorului N.A.E. Împotriva acestei soluții au declarat apel: Parchetul de pe lângă Tribunalul București, criticând sentința instanței de fond pentru nelegalitate - vizând omisiunea de a fi aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen., și netemeinicie, în sensul înlăturării circumstanțelor prevăzute de art. 74 – art. 76 C. pen.

Prin concluziile orale procurorul a solicitat și reținerea circumstanței agravante prevăzute de art. 75 lit. d) C. pen.; partea civilă T.I. - vizând nelegalitatea hotărârii, sub aspectul neacordării daunelor morale solicitate și în ceea ce privește netemeinicia a solicitat înlăturarea circumstanțelor atenuante reținute în persoana inculpatului. Inculpatul, prin apelul formulat, a solicitat reducerea pedepsei aplicate. Curtea de Apel București, secția I penală, prin Decizia penală nr. 155/ A din 18 iunie 2008, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și partea civilă T.I., a desființat în parte sentința penală nr. 1289/ F din 10 noiembrie 2008 și a majorat pedeapsa aplicată inculpatului de la 5 ani închisoare, la 8 ani închisoare și a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen.

pe timp de 3 ani. Prin aceeași decizie a fost respins apelul inculpatului, ca nefondat. Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, partea civilă T.I. și inculpatul M.V. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a criticat decizia mai sus arătată pentru următoarele motive: 1. Greșita încadrare juridică a faptei sub aspectul omisiunii reținerii circumstanțelor agravante prevăzute de art. 75 lit. d) C. pen. (caz de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen.). 2. Greșita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului (caz de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen.). 3. Greșita înlăturare de către instanța de apel a pedepsei accesorii și complementare constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. d) C. pen.

(caz de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 1 C. proc. pen.). 4. Omisiunea aplicării dispozițiilor art. 118 C. pen. cu privire la cele două cuțite folosite la săvârșirea faptei (caz de casare prevăzut de art. 385 1 pct. 17 1 C. proc. pen.). Partea civilă T.I. nu a indicat în scris motivele de recurs, iar la data soluționării cauzei nu s-a prezentat. Inculpatul a solicitat prin recursul său reindividualizarea pedepsei, apreciind că sancțiunea aplicată de instanța de apel este prea mare. Examinând hotărârea recurată în raport de motivele invocate, cât și din oficiu, Înalta Curte constată că recursul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție de pe lângă Curtea de Apel București este fondat, numai cu privire la omisiunea aplicării dispozițiilor art. 118 lit. b) C. pen., în timp ce celelalte motive de recurs invocate de parchet, partea civilă și inculpat sunt nefondate.

Instanța de fond și cea de control judiciar, pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală și în cea de cercetare judecătorească, au stabilit o corectă situație de fapt și o încadrare juridică corespunzătoare. Într-adevăr, fapta comisă de inculpat, care la data de 17 octombrie 2007, cu premeditare a aplicat părților vătămate M.A.L. și T.I. mai multe lovituri cu două cuțite, întrunește elementele constitutive ale tentative la infracțiunea de omor calificat și deosebit de grav, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 lit. a), art. 176 lit. b) C. pen. Deși instanța de apel nu a motivat nereținerea circumstanței agravante prevăzute de art. 75 lit. d) C. pen. (primul motiv de recurs invocat de parchet), Înalta Curte constată că aceasta se impunea a face parte din încadrarea juridică a faptei.

Motivele josnice în săvârșirea unei infracțiuni trebuie considerate acele impulsuri interne contrare moralei, care presupun o conștiință înapoiată, periculoasă prin posibilitatea pe care infractorul o manifestă în a recurge la fapte antisociale. Sunt motive josnice acelea pe care instanța le consideră ca atare, deoarece nu este vorba de mobilul care face parte din conținutul legal al infracțiunii respective în forma sa de bază sau agravantă. Această circumstanță agravantă nu se poate reține însă, atunci când ea constituie, alături de alte împrejurări, temeiul încadrării juridice într-o formă calificată o infracțiune de omor.

Or, în speță, faptul că inculpatul, pe un fond de gelozie exacerbat (raportul de expertiză medico-legală psihiatrică a stabilit că inculpatul prezintă, printre altele, diagnosticul „delir de gelozie”) în scop de răzbunare a luat hotărârea de a ucide victimele, a chibzuit asupra ei, și-a pregătit cuțitele, a organizat pătrunderea în apartamentul fostei sale soții, au fost reținute ca împrejurări caracterizând premeditarea. Cum aceleași împrejurări nu pot constitui, în același timp, atât temeiul formei calificate a infracțiunii, cât și o circumstanță agravantă, dispozițiile art. 75 lit. d) nu pot fi aplicate concomitent.

În consecință, această agravantă nu se va reține când omorul a fost comis în condițiile prevăzute de art. 175 lit. a) (cu premeditare, agravantă reținută de instanța de fond și confirmată de instanța de apel) sau art. 175 lit. b) (din interes material) respectiv art. 176 lit. d) (pentru a săvârși sau ascunde săvârșirea unei tâlhării sau piraterii) fiindcă, implicit s-ar da eficiență și motivului josnic. Cu privire la neaplicarea pedepselor accesorii și complementare constând în interzicerea drepturilor părintești, Înalta Curte constată că acestea nu se impuneau a fi interzise. Pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor părintești poate fi dispusă numai dacă se constată o legătură între infracțiunea comisă și calitatea de părinte a inculpatului, în sensul că săvârșirea faptei relevă nedemnitatea ascendentului să exercite drepturile părintești, ceea ce în speță nu este cazul.

Dimpotrivă, din probele administrate (a se vedea chestionarul psihologic, examenul personalității efectuat inculpatului la data de 12 noiembrie 2007) rezultă că între inculpat și fiica sa există o afecțiune reciprocă, inculpatul devenind agresiv în momentul în care nu mai putea avea relații cu fiica sa în urma procesului de divorț. Pedeapsa accesorie a interzicerii acestor drepturi care constituie o ingerință în exercitarea dreptului la respectarea vieții private și de familie, se aplică potrivit art. 8 din Convenția europeană a drepturilor omului, dacă instanța constată că, în raport cu tipul de infracțiune săvârșit de inculpat, cu conduita acestuia și cu interesul minorului, limitarea exercitării acestui drept al inculpatului pe durata executării pedepsei privative de libertate este o măsură necesară pentru protejarea minorului și, ca atare, urmărește un scop legitim.

În condițiile în care a avut loc fapta săvârșită de inculpat, fără nici o implicare referitor la minora M.D.V., interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. d) C. pen. nu reprezintă o astfel de măsură necesară, motiv pentru care corect instanța de apel nu le-a aplicat. Cu privire la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, împrejurare sub care hotărârea este criticată de parchet și inculpat, Înalta Curte constată că instanța de apel a efectuat o justă individualizare a sancțiunii penale, atât sub aspectul naturii și al cuantumului acesteia, cât și ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. Potrivit art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, în scopul prevenirii săvârșirii de infracțiuni.

Ca măsură de constrângere, pedeapsa are pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală comisă, cât și în ce privește comportamentul făptuitorului. Ca atare, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizată în așa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și să evite în viitor săvârșirea de fapte penale.

Instanța de apel, a înlăturat justificat circumstanțele atenuante reținute de instanța de fond, a ținut seama de modalitatea de săvârșire a faptei, de caracterul ei premeditat și de faptul că s-a pus în primejdie viața a două persoane, și a aplicat o pedeapsă peste limita inferioară a textului sancționator, apreciind că o pedeapsă de 8 ani închisoare corespunde criteriilor prevăzute de dispozițiile art. 52 și art. 72 C. pen., în timp ce o pedeapsă orientată spre maximul special de 12 ani și 6 luni prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită, așa cum a solicitat parchetul, nu ar realiza dublul scop al sancțiunii penale (coercitiv și preventiv educativ).

Înalta Curte, în același timp, apreciază că nu este justificată nici solicitarea recurentului inculpat de reducere a pedepsei aplicate de instanța de apel întrucât împrejurările referitoare la lipsa antecedentelor penale, la atitudinea sa adoptată față de fapta comisă, la comportamentul său în comunitate au fost analizate ca circumstanțe personale ale acestuia, pe care instanța de apel le-a avut în vedere la dozarea sancțiunii. În consecință, pedeapsa aplicată inculpatului a fost bine individualizată, motiv pentru care criticile aduse deciziei instanței de apel sunt nefondate. Recursul părții civile T.I., nemotivat în scris și nesusținut oral, va fi respins. Așa cum rezultă din actele aflate la dosar, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 3204,90 lei, cu titlu de despăgubiri civile, dovedite, iar daunele morale nu au fost acordate având în vedere că partea civilă nu s-a prezentat în instanță pentru a demonstra suferințele psihice, eventual suportate.

Recursul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție de pe lângă Curtea de Apel București este fondat cu privire la omisiunea instanțelor de a dispune confiscarea cuțitelor corp delict. Din procesul verbal de cercetare la locul faptei rezultă că în apartamentul în care a avut loc tentativa de omor, au fost găsite un mâner de cuțit de culoare maro și o lamă de cuțit de 20 cm lungime și 3 cm lățime, cu urme de sânge, precum și un cuțit de bucătărie cu un mâner de plastic de culoare neagră, pe a cărei lamă s-au identificat, de asemenea, pete de sânge. Aceste obiecte au fost ridicate de organele de urmărire penală, fiind fotografiate conform planșei foto. Față de această împrejurare, în mod greșit s-a reținut de către instanța de apel că nu se impunea aplicarea art. 118 lit. b) C. pen.

Or, probele administrate confirmă faptul că partea vătămată T.I. a fost lovită cu cuțitul cu mâner de culoare maro, a cărui lamă s-a rupt în timpul agresiunii, iar partea vătămată M.A.L. a fost înjunghiată cu cuțitul cu mâner de plastic de culoare neagră. Conform art. 118 lit. b) C. pen., bunurile care au fost folosite în orice mod la comiterea unei infracțiuni, dacă sunt ale infractorului sau dacă aparținut altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor, sunt supuse confiscării speciale. În raport de considerentele expuse, se impune aplicarea dispozițiilor art. 118 lit. b) C. pen. și confiscarea cuțitelor corp delict. Ca atare, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București va fi admis numai cu privire la omisiunea aplicării art. 118 lit. b) C. pen., iar recursurile declarate de inculpat și partea civilă vor fi respinse ca nefondate, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. Se va computa perioada reținerii și arestării preventive a inculpatului, iar în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat și partea civilă vor fi obligați la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva Deciziei penale nr. 155/ A din 18 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală, privind pe inculpatul M.V. Casează decizia penală sus-menționată și sentința penală nr. 1289/ F din 10 noiembrie 2008 a Tribunalului București, secția I penală, numai cu privire la omisiunea aplicării dispozițiilor art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. În baza dispozițiilor art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. dispune confiscarea cuțitelor corp delict. Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul M.V. și de partea civilă T.I. împotriva aceleiași decizii penale.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 18 octombrie 2007 la 22 septembrie 2009. Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C. Obligă recurenta parte civilă să plătească statului suma de 50 lei cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 22 septembrie 2009.