ÎCCJ, decizie (scj.ro #84006)

Tentativă. Omor calificat. Premeditare. Omor deosebit de grav. Omor săvârșit asupra a două sau mai multor persoane Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracțiuni contra persoanei. Infracțiuni contra vieții, integrității corporale și sănătății.

Omuciderea Indice alfabetic: Drept penal - tentativă - omor calificat - omor deosebit de grav C. pen ., art . 20, art . 174, art . 175 alin. (1) lit . a), art . 176 alin. (1) lit . b) Fapta inculpatului care, pe un fond de gelozie, în scop de răzbunare, a luat hotărârea de a ucide victimele - fosta sa soție și prietenul acesteia -, s-a înarmat, a pătruns în locuința fostei sale soții, a așteptat sosirea victimelor și, în momentul în care acestea au intrat în locuință, le-a aplicat mai multe lovituri de cuțit, care datorită intervenției unei persoane nu au condus la decesul victimelor, întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor calificat și deosebit de grav, prevăzută în art . 20 raportat la art . 174, art . 175 alin. (1) lit . a) și art . 176 alin. (1) lit . b) C. pen . În acest caz, circumstanța agravantă prevăzută în art . 75 alin. (1) lit . d) C. pen ., referitoare la săvârșirea infracțiunii din motive josnice, nu poate fi reținută, întrucât luarea hotărârii de a ucide victimele, pe un fond de gelozie, în scop de răzbunare a fost reținută ca împrejurare caracterizând premeditarea și a constituit - alături de împrejurarea că inculpatul a chibzuit asupra faptei, s-a înarmat,

a pătruns în locuință și a așteptat sosirea victimelor - temeiul încadrării juridice a faptei în forma calificată a infracțiunii de omor prevăzută în art . 175 alin. (1) lit . a) C. pen . I.C.C.J., Secția penală, decizia nr . 2979 din 22 septembrie 2009 Prin sentința nr . 1289/F din 10 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul București, Secția I penală, a fost condamnat inculpatul M.V. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat și deosebit de grav, prevăzute în art . 20 raportat la art . 174, art . 175 alin. (1) lit . a) și art . 176 alin. (1) lit . b) C. pen ., reținându-se circumstanțe atenuante. În baza art . 65 C. pen ., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute în art . 64 alin. (1) lit . d) și e) C. pen ., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

S-a luat act că partea vătămată M.A. nu s-a constituit parte civilă. Totodată, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 3.204,9 lei către partea civilă T.I. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarea situație de fapt: Inculpatul M.V. și M.A. sunt divorțați din anul 2004. Între cei doi a existat o stare conflictuală permanentă, inculpatul amenințând-o atât pe fosta sa soție, cât și pe partea civilă T.I. (prietenul ei), motiv pentru care aceștia au depus mai multe sesizări la poliție și, speriați de atitudinea inculpatului, au angajat un bodyguard de la firma A. Angajarea bodyguardului a fost motivată de faptul că inculpatul l-a bătut pe T.I. și l-a amenințat cu moartea dacă nu încetează relația cu fosta sa soție.

La data de 17 octombrie 2007, inculpatul s-a înarmat cu un cuțit, s-a dus la școala unde învăța fiica sa, M.D., de care s-a folosit pentru a pătrunde în apartamentul fostei soții. Inculpatul i-a așteptat în casă pe cei doi și, în momentul în care au intrat pe ușă, i-a atacat cu două cuțite de bucătărie. Astfel, inculpatul l-a lovit cu unul din cuțite pe T.I. în zona gâtului, l-a doborât și i-a aplicat o altă lovitură în cap, în urma căreia cuțitul s-a rupt. În continuare, inculpatul i-a aplicat alte lovituri cu mânerul cuțitului și cu pumnii. În acel moment, partea vătămată M.A. a strigat la bodyguard , context în care inculpatul a scos dintr-un buzunar al doilea cuțit, a luat-o de păr pe fosta sa soție, a tras-o spre el, a aplecat-o și a înjunghiat-o de două ori în zona inimii.

A intervenit bodyguardul N.A., care a scos din apartament părțile vătămate, a chemat poliția și salvarea și l-a imobilizat pe inculpat. Potrivit rapoartelor de expertiză medico-legală efectuate în cauză, T.I. a suferit leziuni traumatice care au necesitat 10 - 12 zile de îngrijiri medicale, leziuni ce nu i-au pus viața în pericol, iar partea vătămată M.A. a prezentat leziuni traumatice care au necesitat 16 - 18 zile de îngrijiri medicale, leziuni care, de asemenea, nu au pus în pericol viața victimei. Curtea de Apel București, Secția I penală, prin decizia nr . 155/A din 18 iunie 2009, a admis apelurile declarate de procuror și de partea civilă T.I., a desființat în parte sentința penală nr . 1289/F din 10 noiembrie 2008, a majorat pedeapsa aplicată inculpatului de la 5 ani închisoare, la 8 ani închisoare și a interzis inculpatului drepturile prevăzute în art . 64 alin. (1) lit . a), b) și e) C. pen . pe timp de 3 ani.

Prin aceeași decizie a fost respins apelul inculpatului, ca nefondat . Împotriva acestei decizii au declarat recurs, între alții, procurorul și inculpatul M.V.

Procurorul a criticat decizia mai sus arătată pentru următoarele motive: 1. Greșita încadrare juridică a faptei sub aspectul omisiunii reținerii circumstanțelor agravante prevăzute în art . 75 alin. (1) lit . d) C. pen . (caz de casare prevăzut în art . 385 9 alin. 1 pct . 17 C. proc . pen .). 2. Greșita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului (caz de casare prevăzut în art . 385 9 alin. 1 pct . 14 C. proc . pen .). 3. Greșita înlăturare de către instanța de apel a pedepsei accesorii și complementare constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute în art . 64 alin. (1) lit . d) C. pen . (caz de casare prevăzut în art . 385 9 alin. 1 pct . 17 1 C. proc . pen .). 4. Omisiunea aplicării dispozițiilor art . 118 C. pen . cu privire la cele două cuțite folosite la săvârșirea faptei (caz de casare prevăzut în art . 385 9 alin. 1 pct . 17 1 C. proc . pen .). Inculpatul a solicitat prin recursul său reindividualizarea pedepsei, apreciind că sancțiunea aplicată de instanța de apel este prea mare.

Examinând hotărârea recurată atât în raport cu motivele invocate, cât și din oficiu, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul procurorului este fondat, numai cu privire la omisiunea aplicării dispozițiilor art . 118 alin. (1) lit . b) C. pen ., în timp ce celelalte motive de recurs invocate sunt nefondate . Instanța de fond și cea de control judiciar, pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală și în cea de cercetare judecătorească, au stabilit o corectă situație de fapt și o încadrare juridică corespunzătoare. Într-adevăr, fapta comisă de inculpat, care la data de 17 octombrie 2007, cu premeditare, a aplicat părților vătămate M.A. și T.I.

mai multe lovituri cu două cuțite, întrunește elementele constitutive ale tentative la infracțiunea de omor calificat și deosebit de grav, prevăzută în art . 20 raportat la art . 174 - art . 175 alin. (1) lit . a), art . 176 alin. (1) lit . b) C. pen . Motivele josnice în săvârșirea unei infracțiuni trebuie considerate acele impulsuri interne contrare moralei, care presupun o conștiință înapoiată, periculoasă prin posibilitatea pe care infractorul o manifestă în a recurge la fapte antisociale. Sunt motive josnice acelea pe care instanța le consideră ca atare, deoarece nu este vorba de mobilul care face parte din conținutul legal al infracțiunii respective în forma sa de bază sau agravată. Circumstanța agravantă prevăzută în art . 75 alin. (1) lit . d) C. pen . nu se poate reține, însă, atunci când ea constituie, alături de alte împrejurări, temeiul încadrării juridice într-o formă calificată a infracțiunii de omor.

Or, în speță, faptul că inculpatul, pe un fond de gelozie exacerbat (raportul de expertiză medico-legală psihiatrică a stabilit că inculpatul prezintă, printre altele, diagnosticul „delir de gelozie”), în scop de răzbunare a luat hotărârea de a ucide victimele, a chibzuit asupra ei, și-a pregătit cuțitele, a organizat pătrunderea în apartamentul fostei sale soții, au fost reținute ca împrejurări caracterizând premeditarea. Cum aceleași împrejurări nu pot constitui, în același timp, atât temeiul formei calificate a infracțiunii, cât și o circumstanță agravantă, dispozițiile art . 75 alin. (1) lit . d) C. pen . nu pot fi aplicate concomitent.

În consecință, această agravantă nu se va reține când omorul a fost comis în condițiile prevăzute în art . 175 alin. (1) lit . a) (cu premeditare, agravantă reținută de instanța de fond și confirmată de instanța de apel) sau art . 175 alin. (1) lit . b) (din interes material), respectiv, art . 176 alin. (1) lit . d) (pentru a săvârși sau ascunde săvârșirea unei tâlhării sau piraterii) fiindcă, implicit, s-ar da eficiență și motivului josnic. Cu privire la neaplicarea pedepselor accesorii și complementare constând în interzicerea drepturilor părintești, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acestea nu se impuneau a fi interzise. Pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor părintești poate fi dispusă numai dacă se constată o legătură între infracțiunea comisă și calitatea de părinte a inculpatului, în sensul că săvârșirea faptei relevă nedemnitatea ascendentului să exercite drepturile părintești, ceea ce în speță nu este cazul.

Dimpotrivă, din probele administrate (a se vedea chestionarul psihologic, examenul personalității efectuat inculpatului la data de 12 noiembrie 2007) rezultă că între inculpat și fiica sa există o afecțiune reciprocă, inculpatul devenind agresiv în momentul în care nu mai putea avea relații cu fiica sa în urma procesului de divorț. Pedeapsa accesorie a interzicerii acestor drepturi, care constituie o ingerință în exercitarea dreptului la respectarea vieții private și de familie, se aplică potrivit art . 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dacă instanța constată că, în raport cu tipul de infracțiune săvârșită de inculpat, cu conduita acestuia și cu interesul minorului, limitarea exercitării acestui drept al inculpatului pe durata executării pedepsei privative de libertate este o măsură necesară pentru protejarea minorului și, ca atare, urmărește un scop legitim.

În condițiile în care a avut loc fapta săvârșită de inculpat, fără nicio implicare referitor la minora M.D., interzicerea exercitării drepturilor prevăzute în art . 64 alin. (1) lit . d) C. pen . nu reprezintă o astfel de măsură necesară, motiv pentru care corect instanța de apel nu a aplicat-o. Cu privire la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, împrejurare sub care hotărârea este criticată de procuror și inculpat, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că instanța de apel a efectuat o justă individualizare a sancțiunii penale, atât sub aspectul naturii și al cuantumului acesteia, cât și ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute în art . 72 C. pen . Potrivit art . 52 C. pen ., pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, în scopul prevenirii săvârșirii de infracțiuni.

Ca măsură de constrângere, pedeapsa are pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală comisă, cât și în ce privește comportamentul făptuitorului. Ca atare, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizată în așa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și să evite în viitor săvârșirea de fapte penale.

Instanța de apel a înlăturat justificat circumstanțele atenuante reținute de instanța de fond, a ținut seama de modalitatea de săvârșire a faptei, de caracterul ei premeditat și de faptul că s-a pus în primejdie viața a două persoane și a aplicat o pedeapsă peste limita inferioară a textului sancționator, apreciind că o pedeapsă de 8 ani închisoare corespunde criteriilor prevăzute în dispozițiile art . 52 și art . 72 C. pen ., în timp ce o pedeapsă orientată spre maximul special de 12 ani și 6 luni prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită, așa cum a solicitat procurorul, nu ar realiza dublul scop al sancțiunii penale (coercitiv și preventiv educativ).

Înalta Curte de Casație și Justiție, în același timp, apreciază că nu este justificată nici solicitarea recurentului inculpat de reducere a pedepsei aplicate de instanța de apel, întrucât împrejurările referitoare la lipsa antecedentelor penale, la atitudinea sa adoptată față de fapta comisă, la comportamentul său în comunitate au fost analizate ca circumstanțe personale ale acestuia, pe care instanța de apel le-a avut în vedere la dozarea sancțiunii. În consecință, pedeapsa aplicată inculpatului a fost bine individualizată, motiv pentru care criticile aduse deciziei instanței de apel sunt nefondate . Recursul procurorului este fondat cu privire la omisiunea instanțelor de a dispune confiscarea cuțitelor corp delict.

Din procesul-verbal de cercetare la locul faptei rezultă că, în apartamentul în care a avut loc tentativa la omor, au fost găsite un mâner de cuțit de culoare maro și o lamă de cuțit de 20 cm lungime și 3 cm lățime, cu urme de sânge, precum și un cuțit de bucătărie cu un mâner de plastic de culoare neagră, pe a cărui lamă s-au identificat, de asemenea, pete de sânge. Aceste obiecte au fost ridicate de organele de urmărire penală, fiind fotografiate conform planșei foto. Față de această împrejurare, în mod greșit s-a reținut de către instanța de apel că nu se impunea aplicarea art . 118 alin. (1) lit . b) C. pen . Or, probele administrate confirmă faptul că partea vătămată T.I. a fost lovită cu cuțitul cu mâner de culoare maro, a cărui lamă s-a rupt în timpul agresiunii, iar partea vătămată M.A.

a fost înjunghiată cu cuțitul cu mâner de plastic de culoare neagră. Conform art . 118 alin. (1) lit . b) C. pen ., bunurile care au fost folosite, în orice mod, la comiterea unei infracțiuni, dacă sunt ale infractorului sau dacă, aparținând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor, sunt supuse confiscării speciale. În raport cu considerentele expuse, se impune aplicarea dispozițiilor art . 118 alin. (1) lit . b) C. pen . și confiscarea cuțitelor corp delict.

În consecință, recursul declarat de procuror împotriva deciziei nr . 155/A din 18 iunie 2009 a Curții de Apel București, Secția I penală, a fost admis, decizia penală atacată și sentința nr . 1289/F din 10 noiembrie 2008 a Tribunalului București, Secția I penală, au fost casate numai cu privire la omisiunea aplicării dispozițiilor art . 118 alin. (1) lit . b) C. pen ., iar în baza dispozițiilor art . 118 alin. (1) lit . b) C. pen ., s-a dispus confiscarea cuțitelor corp delict, fiind respins, ca nefondat , recursul declarat de inculpat.