ÎCCJ, decizie (scj.ro #84006)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #84006) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Tentativă. Omor calificat. Premeditare. Omor

deosebit de grav. Omor săvârșit asupra a două sau mai multor persoane

Cuprins pe materii:

Drept penal. Partea

specială. Infracțiuni contra persoanei. Infracțiuni contra vieții, integrității

corporale și sănătății. Omuciderea

Indice alfabetic:

Drept penal

-

tentativă

-

omor calificat

-

omor deosebit de

grav

C.

pen

.,

art

. 20,

art

. 174,

art

. 175 alin. (1)

lit

. a),

art

. 176 alin. (1)

lit

. b)

Fapta inculpatului care, pe un fond de

gelozie, în scop de răzbunare, a luat hotărârea de a ucide victimele - fosta sa

soție și prietenul acesteia -, s-a înarmat, a pătruns în locuința fostei sale

soții, a așteptat sosirea victimelor și, în momentul în care acestea au intrat

în locuință, le-a aplicat mai multe lovituri de cuțit, care datorită

intervenției unei persoane nu au condus la decesul victimelor, întrunește

elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor calificat și

deosebit de grav, prevăzută în

art

. 20 raportat la

art

. 174,

art

. 175 alin. (1)

lit

. a) și

art

. 176 alin. (1)

lit

. b) C.

pen

. În acest caz,

circumstanța agravantă prevăzută în

art

. 75 alin. (1)

lit

. d) C.

pen

.,

referitoare la săvârșirea infracțiunii din motive josnice, nu poate fi

reținută, întrucât luarea hotărârii de a ucide victimele, pe un fond de

gelozie, în scop de răzbunare a fost reținută ca împrejurare caracterizând

premeditarea și a constituit - alături de împrejurarea că inculpatul a chibzuit

asupra faptei, s-a înarmat, a pătruns în locuință și a așteptat sosirea

victimelor - temeiul încadrării juridice a faptei în forma calificată a

infracțiunii de omor prevăzută în

art

. 175 alin. (1)

lit

. a) C.

pen

.

I.C.C.J., Secția penală, decizia

nr

. 2979 din 22 septembrie 2009

Prin sentința

nr

. 1289/F din 10

noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul București, Secția I penală, a fost

condamnat inculpatul M.V. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea

tentativei la infracțiunea de omor calificat și deosebit de grav, prevăzute în

art

. 20 raportat la

art

. 174,

art

. 175 alin. (1)

lit

. a) și

art

. 176 alin. (1)

lit

. b) C.

pen

., reținându-se circumstanțe atenuante.

În baza

art

. 65 C.

pen

., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute în

art

. 64 alin. (1)

lit

. d) și e)

C.

pen

., pe o perioadă de 3 ani după executarea

pedepsei principale.

S-a luat act că partea vătămată M.A. nu s-a constituit

parte civilă.

Totodată, inculpatul a fost obligat la plata sumei de

3.204,9 lei către partea civilă T.I.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut,

în esență, următoarea situație de fapt:

Inculpatul M.V. și M.A. sunt divorțați din

anul 2004. Între cei doi a existat o stare conflictuală permanentă, inculpatul

amenințând-o atât pe fosta sa soție, cât și pe partea civilă T.I. (prietenul

ei), motiv pentru care aceștia au depus mai multe sesizări la poliție și,

speriați de atitudinea inculpatului, au angajat un

bodyguard

de la firma A.

Angajarea

bodyguardului

a fost motivată de faptul că inculpatul l-a bătut pe T.I. și l-a amenințat cu

moartea dacă nu încetează relația cu fosta sa soție.

La data de 17 octombrie 2007, inculpatul s-a

înarmat cu un cuțit, s-a dus la școala unde învăța fiica sa, M.D., de care s-a

folosit pentru a pătrunde în apartamentul fostei soții.

Inculpatul i-a așteptat în casă pe cei doi și,

în momentul în care au intrat pe ușă, i-a atacat cu două cuțite de bucătărie.

Astfel, inculpatul l-a lovit cu unul din cuțite pe T.I. în zona gâtului, l-a

doborât și i-a aplicat o altă lovitură în cap, în urma căreia cuțitul s-a rupt.

În continuare, inculpatul i-a aplicat alte lovituri cu mânerul cuțitului și cu

pumnii.

În acel moment, partea vătămată M.A. a strigat

la

bodyguard

, context în care inculpatul a scos

dintr-un buzunar al doilea cuțit, a luat-o de păr pe fosta sa soție, a tras-o

spre el, a aplecat-o și a înjunghiat-o de două ori în zona inimii.

A intervenit

bodyguardul

N.A., care a scos din apartament părțile vătămate, a chemat poliția și salvarea

și l-a imobilizat pe inculpat.

Potrivit rapoartelor de expertiză medico-legală efectuate în

cauză, T.I. a suferit leziuni traumatice care au necesitat 10 - 12 zile de

îngrijiri medicale, leziuni ce nu i-au pus viața în pericol, iar partea

vătămată M.A. a prezentat leziuni traumatice care au necesitat 16 - 18 zile de

îngrijiri medicale, leziuni care, de asemenea, nu au pus în pericol viața

victimei.

Curtea de Apel București, Secția I penală, prin decizia

nr

. 155/A din 18 iunie 2009, a admis apelurile declarate de

procuror și de partea civilă T.I., a desființat în parte sentința penală

nr

. 1289/F din 10 noiembrie 2008, a majorat pedeapsa

aplicată inculpatului de la 5 ani închisoare, la 8 ani închisoare și a interzis

inculpatului drepturile prevăzute în

art

. 64 alin.

(1)

lit

. a), b) și e) C.

pen

.

pe timp de 3 ani.

Prin aceeași decizie a fost respins apelul inculpatului,

ca

nefondat

.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, între alții,

procurorul și inculpatul M.V.

Procurorul a criticat decizia mai sus arătată pentru

următoarele motive:

reținerii circumstanțelor agravante prevăzute în

art

.

75 alin. (1)

lit

. d) C.

pen

.

(caz de casare prevăzut în

art

. 385

9

alin.

1

pct

. 17 C.

proc

.

pen

.).

2.

Greșita individualizare a pedepsei

aplicate inculpatului (caz de casare prevăzut în

art

.

385

9

alin. 1

pct

. 14 C.

proc

.

pen

.).

3.

Greșita înlăturare de

către instanța de apel a pedepsei accesorii și complementare constând în

interzicerea exercitării drepturilor prevăzute în

art

.

64 alin. (1)

lit

. d) C.

pen

.

(caz de casare prevăzut în

art

. 385

9

alin.

1

pct

. 17

1

C.

proc

.

pen

.).

art

. 118 C.

pen

. cu privire la

cele două cuțite folosite la săvârșirea faptei (caz de casare prevăzut în

art

. 385

9

alin. 1

pct

.

17

1

C.

proc

.

pen

.).

Inculpatul a solicitat prin recursul său

reindividualizarea

pedepsei, apreciind că sancțiunea

aplicată de instanța de apel este prea mare.

Examinând hotărârea

recurată

atât în raport cu motivele invocate, cât și din oficiu, Înalta Curte de Casație

și Justiție constată că recursul procurorului este fondat, numai cu privire la

omisiunea aplicării dispozițiilor

art

. 118 alin. (1)

lit

. b) C.

pen

., în timp ce

celelalte motive de recurs invocate sunt

nefondate

.

Instanța de fond și cea de control judiciar, pe baza

probelor administrate în faza de urmărire penală și în cea de cercetare

judecătorească, au stabilit o corectă situație de fapt și o încadrare juridică

corespunzătoare.

Într-adevăr, fapta comisă de inculpat, care la

data de 17 octombrie 2007, cu premeditare, a aplicat părților vătămate M.A. și

T.I. mai multe lovituri cu două cuțite, întrunește elementele constitutive ale

tentative la infracțiunea de omor calificat și deosebit de grav, prevăzută în

art

. 20 raportat la

art

. 174 -

art

. 175 alin. (1)

lit

. a),

art

. 176 alin. (1)

lit

. b) C.

pen

.

Motivele josnice în săvârșirea unei infracțiuni trebuie

considerate acele impulsuri interne contrare moralei, care presupun o

conștiință înapoiată, periculoasă prin posibilitatea pe care infractorul o

manifestă în a recurge la fapte antisociale.

Sunt motive josnice acelea pe care instanța le consideră

ca atare, deoarece nu este vorba de mobilul care face parte din conținutul

legal al infracțiunii respective în forma sa de bază sau agravată.

Circumstanța agravantă prevăzută în

art

. 75 alin. (1)

lit

. d) C.

pen

. nu se poate reține, însă, atunci când ea constituie,

alături de alte împrejurări, temeiul încadrării juridice într-o formă

calificată a infracțiunii de omor.

Or, în speță, faptul că inculpatul, pe un fond

de gelozie exacerbat (raportul de expertiză medico-legală psihiatrică a

stabilit că inculpatul prezintă, printre altele, diagnosticul „delir de

gelozie”), în scop de răzbunare a luat hotărârea de a ucide victimele, a

chibzuit asupra ei, și-a pregătit cuțitele, a organizat pătrunderea în

apartamentul fostei sale soții, au fost reținute ca împrejurări caracterizând

premeditarea.

Cum aceleași împrejurări nu pot constitui, în același

timp, atât temeiul formei calificate a infracțiunii, cât și o circumstanță agravantă,

dispozițiile

art

. 75 alin. (1)

lit

.

d) C.

pen

. nu pot fi aplicate concomitent.

În consecință, această agravantă nu se va

reține când omorul a fost comis în condițiile prevăzute în

art

.

175 alin. (1)

lit

. a) (cu premeditare, agravantă

reținută de instanța de fond și confirmată de instanța de apel) sau

art

. 175 alin. (1)

lit

. b) (din

interes material), respectiv,

art

. 176 alin. (1)

lit

. d) (pentru a săvârși sau ascunde săvârșirea unei

tâlhării sau piraterii) fiindcă, implicit, s-ar da eficiență și motivului

josnic.

Cu privire la

neaplicarea

pedepselor accesorii și complementare constând în interzicerea drepturilor

părintești, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acestea nu se

impuneau a fi interzise.

Pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

părintești poate fi dispusă numai dacă se constată o legătură între

infracțiunea comisă și calitatea de părinte a inculpatului, în sensul că

săvârșirea faptei relevă

nedemnitatea

ascendentului

să exercite drepturile părintești, ceea ce în speță nu este cazul.

Dimpotrivă, din probele administrate (a se vedea

chestionarul psihologic, examenul personalității efectuat inculpatului la data

de 12 noiembrie 2007) rezultă că între inculpat și fiica sa există o afecțiune

reciprocă, inculpatul devenind agresiv în momentul în care nu mai putea avea

relații cu fiica sa în urma procesului de divorț.

Pedeapsa accesorie a interzicerii acestor drepturi, care

constituie o ingerință în exercitarea dreptului la respectarea vieții private

și de familie, se aplică potrivit

art

. 8 din

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale,

dacă instanța constată că, în raport cu tipul de infracțiune săvârșită de

inculpat, cu conduita acestuia și cu interesul minorului, limitarea exercitării

acestui drept al inculpatului pe durata executării pedepsei privative de

libertate este o măsură necesară pentru protejarea minorului și, ca atare,

urmărește un scop legitim.

În condițiile în care a avut loc fapta săvârșită de

inculpat, fără

nicio

implicare referitor la minora

M.D., interzicerea exercitării drepturilor prevăzute în

art

.

64 alin. (1)

lit

. d) C.

pen

.

nu reprezintă o astfel de măsură necesară, motiv pentru care corect instanța de

apel nu a aplicat-o.

Cu privire la individualizarea pedepsei aplicate

inculpatului, împrejurare sub care hotărârea este criticată de procuror și

inculpat, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că instanța de apel a

efectuat o justă individualizare a sancțiunii penale, atât sub aspectul naturii

și al cuantumului acesteia, cât și ca modalitate de executare, fiind respectate

criteriile generale prevăzute în

art

. 72 C.

pen

.

Potrivit

art

. 52 C.

pen

., pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc

de reeducare a condamnatului, în scopul prevenirii săvârșirii de infracțiuni.

Ca măsură de constrângere, pedeapsa are pe

lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, ea concretizând

dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală comisă,

cât și în ce privește comportamentul făptuitorului. Ca atare, pedeapsa și

modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizată în așa fel încât

inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și să evite

în viitor săvârșirea de fapte penale.

Instanța de apel a înlăturat justificat

circumstanțele atenuante reținute de instanța de fond, a ținut seama de

modalitatea de săvârșire a faptei, de caracterul ei premeditat și de faptul că

s-a pus în primejdie viața a două persoane și a aplicat o pedeapsă peste limita

inferioară a textului sancționator, apreciind că o pedeapsă de 8 ani închisoare

corespunde criteriilor prevăzute în dispozițiile

art

.

52 și

art

. 72 C.

pen

., în

timp ce o pedeapsă orientată spre maximul special de 12 ani și 6 luni prevăzut

de lege pentru infracțiunea săvârșită, așa cum a solicitat procurorul, nu ar

realiza dublul scop al sancțiunii penale (coercitiv și preventiv educativ).

Înalta Curte de Casație și Justiție, în același timp,

apreciază că nu este justificată nici solicitarea recurentului inculpat de reducere

a pedepsei aplicate de instanța de apel, întrucât împrejurările referitoare la

lipsa antecedentelor penale, la atitudinea sa adoptată față de fapta comisă, la

comportamentul său în comunitate au fost analizate ca circumstanțe personale

ale acestuia, pe care instanța de apel le-a avut în vedere la dozarea

sancțiunii.

În consecință, pedeapsa aplicată inculpatului a fost bine

individualizată, motiv pentru care criticile aduse deciziei instanței de apel

sunt

nefondate

.

Recursul procurorului este fondat cu privire

la omisiunea instanțelor de a dispune confiscarea cuțitelor corp delict.

Din procesul-verbal de cercetare la locul faptei rezultă

că, în apartamentul în care a avut loc tentativa la omor, au fost găsite un

mâner de cuțit de culoare maro și o lamă de cuțit de 20

cm

lungime și 3

cm

lățime, cu urme de sânge, precum și

un cuțit de bucătărie cu un mâner de plastic de culoare neagră, pe a cărui lamă

s-au identificat, de asemenea, pete de sânge.

Aceste obiecte au fost ridicate de organele de

urmărire penală, fiind fotografiate conform planșei foto.

Față de această împrejurare, în mod greșit s-a reținut de

către instanța de apel că nu se impunea aplicarea

art

.

118 alin. (1)

lit

. b) C.

pen

.

Or, probele administrate confirmă faptul că

partea vătămată T.I. a fost lovită cu cuțitul cu mâner de culoare maro, a cărui

lamă s-a rupt în timpul agresiunii, iar partea vătămată M.A. a fost înjunghiată

cu cuțitul cu mâner de plastic de culoare neagră.

Conform

art

. 118 alin. (1)

lit

. b) C.

pen

., bunurile care au

fost folosite, în orice mod, la comiterea unei infracțiuni, dacă sunt ale

infractorului sau dacă, aparținând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul

folosirii lor, sunt supuse confiscării speciale.

În raport cu considerentele expuse, se impune aplicarea

dispozițiilor

art

. 118 alin. (1)

lit

.

b) C.

pen

. și confiscarea cuțitelor corp delict.

În consecință, recursul declarat de procuror împotriva

deciziei

nr

. 155/A din 18 iunie 2009 a Curții de Apel

București, Secția I penală, a fost admis, decizia penală atacată și sentința

nr

. 1289/F din 10 noiembrie 2008 a Tribunalului București,

Secția I penală, au fost casate numai cu privire la omisiunea aplicării

dispozițiilor

art

. 118 alin. (1)

lit

.

b) C.

pen

., iar în baza dispozițiilor

art

. 118 alin. (1)

lit

. b) C.

pen

., s-a dispus confiscarea cuțitelor corp delict, fiind

respins, ca

nefondat

, recursul declarat de inculpat.