ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 845/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 23.09.2016, revizuenta A. a invocat existența unor înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică, respectiv Ordinul nr. 663 din 05.08.2006 emis de Ministerul Sănătății.

În motivarea cererii de revizuire, s-a arătat în esență, în ceea ce privește admisibilitatea cererii de revizuire, că ordinul a fost tăinuit de Ministerul Sănătății, nu a fost făcut public niciodată și nu a fost pus în aplicare niciodată din culpa exclusivă a Ministerului; actul a fost descoperit întâmplător; s-a respectat termenul legal de 30 de zile adresare la instanță (30 de zile de la 23.08.2016, data luării la cunoștință; actul este doveditor în cauză; actul exista din 2006, deci exista la data desfășurării proceselor (2009-2016) și nu a putut fi prezentat în instanță din motive mai presus de voința părților.

Revizuenta a mai arătat că actul dovedește că Ministerul Sănătății avea obligația să solicite, iar managerii de spital aveau obligația să predea declarațiile de avere, incompatibilități și interese în termen de 15 zile de la numirea în funcție a managerului de spital, sub sancțiunea destituirii din funcția de manager. În perioada 2006-2016, doamna B. nu a fost manager legal al spitalului, iar actele emise de aceasta sunt nule.

În consecință, revizuenta a solicitat constatarea nulității absolute a sentinței nr. 1416/22.04.2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2011.

Revizuenta a depus la dosar cerere precizatoare privind documentul doveditor reprezentat de Ordinul nr. 663 din 05.06.2006 emis de Ministerul Sănătății, înscris care dovedește, în opinia revizuientei, ca prin neaplicarea de către Minister a Ordinului nr. 663, numita B. Daniela nu a fost manager legal al spitalului pentru întreaga perioada 2006 - prezent, întrucât nu si-a depus respectivele declarații de avere, de interese si de incompatibilitate la Minister.

În ședința publică din data de 20.06.2017 revizuenta a invocat excepția de neconstituționalitate a art. 167, art. 172 si art. 175 din vechiul C. proc. civ., prin raportare la prevederile art. 21 si art. 24 din Constituție.

În motivare, revizuenta a arătat, în esență, că aceste prevederi sunt neconstituționale, întrucât se refera exclusiv la situații în care existau înscrisurile, sau când acestea, deși existau, au fost distruse de una dintre părți. Nu este prevăzut de lege, în mod expres, faptul ca un mijloc de proba ar putea fi și constatarea de către judecător a inexistentei unor înscrisuri care ar fi trebuit obligatoriu sa existe in cazul in care ar fi fost respectate procedurile prevăzute de lege.

Revizuenta a invocat excepția de nelegalitate a Ordinului nr. 1363/13.12.2006 prin care doamna B. a fost numita ca manager al Spitalului Clinic de Urgente Oftalmologice București, susținând ca acest ordin este nelegal, întrucât Ministerul Sănătății a ignorat faptul ca B. încălcase mai multe prevederi din Legea nr. 95/2006. Revizuenta a mai invocat si excepția de nelegalitate a Ordinului nr. 2481/15.12.2009, susținând ca acest ordin este nelegal, întrucât pe baza lui au fost încălcate în mod flagrant prevederile art. 178 si art. 179 din Legea nr. 95/2006, prevederi referitoare la funcția de manager interimar, a Ordinului nr. 2884/11.11.2010, susținând ca ordinul este nelegal întrucât a fost întocmit în baza procesului-verbal elaborat de numitul D., membru în Consiliul de Administrație al Spitalului și președinte al comisiei de concurs de manager, care in conformitate cu recentul comunicat al ANI este el însuși în stare de incompatibilitate, pentru perioada 2008-2016 întrucât a deținut funcția de parlamentar si concomitent de rector la UMF "Carol Davila" fapt pentru care documentele semnate de acesta sunt nelegale.

Prin sentința civilă nr. 4727/05.12.2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea revizuentei de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate.

A fost respinsă ca inadmisibilă excepția de nelegalitate invocată de revizuentă.

A fost respinsă cererea de revizuire ca nefondată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

În ceea ce privește cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, a reținut că nu sunt întrunite condițiile de sesizare a Curții Constituționale pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate, conform prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, deoarece nu are legătură cu soluționarea cauzei deduse judecații.

În ceea ce privește, excepția de nelegalitate, a reținut instanța de fond că de soluționarea excepției de nelegalitate nu depinde soluționarea cererii de revizuire, respectiv a admisibilității acesteia și apoi a temeiniciei sale.

În ceea ce privește cererea de revizuire, instanța a reținut că nu este îndeplinită condiția caracterului determinant al Ordinului invocat de revizuentă ca înscris nou pentru soluția dată prin sentința atacată cu revizuire, având în vedere că cererea de chemare în judecată în ceea ce privește anularea Ordinului nr. 2884/11.11.2010 și a contractului de management nr. x/1010 nu a fost soluționată pe fond.

Împotriva sentinței civile nr. 4727/05.12.2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A..

După prezentarea situației de fapt, a arătat recurenta că inadmisibilitatea invocată de instanță este doar parțială, având în vedere că au fost declarate ca inadmisibile doar o parte din capetele de cerere din dosarul nr. x/2011, nu întreaga acțiune. Astfel, instanța a considerat inadmisibilă cererea cu privire la anularea Ordinului MS 2884/2010, a contractului de management nr. x/2010, precum și a altor acte care au legătură cu emiterea ordinului, restul capetelor de cerere cu privire la refuzul Ministerului Sănătății de a răspunde la cererea nr. x/20.10.2011, plata despăgubirilor și amendarea pârâților au fost respinse ca neîntemeiate.

Totodată, a menționat că este vorba despre o falsă inadmisibilitate, instanța de fond neprecizând exact care articole din Codul Muncii ar avea aplicabilitate în speța de față, având în vedere că a invocat prevederile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, pretinzând că Ordinul MS 2884/26.11.2010 face parte din categoria actelor de dreptul muncii, pentru contestarea acestuia existând o lege organică specială.

Potrivit art. 6 al Ordinului MS 2884/26.11.2010, acesta poate fi contestat la instanța competentă în termenele și condițiile Legii nr. 554/2004.

Totodată, argumentul instanței de fond cu privire la pretinsa inadmisibilitate nu este valabil, întrucât funcția de manager de spital public nu este reglementată de Codul Muncii și nu există vreo procedură de contestare în această lege cu privire la ordinele de numire în funcții de conducere. Astfel, singura cale de a contesta Ordinul MS 2884/26.11.2010 este cea a contenciosului administrativ.

A mai arătat recurenta că Ordinul 663/2006 tăinuit de Ministerul Sănătății ar fi schimbat modul în care a fost judecat dosarul atacat prin revizuire, iar ascunderea unui act normativ de către una dintre părți este suficient de gravă ca să necesite modificarea sentinței atacate prin revizuire, întrucât s-a ajuns la încălcarea unor drepturi procesuale fundamentale.

Intimatul-pârât Ministerul Sănătății a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

În motivare, a arătat că în mod corect instanța de fond a apreciat că Ordinul MS nr. 2884/26.11.2010 face parte din categoria actelor de dreptul muncii și că pentru contestarea acestuia există o lege organică specială. Astfel, în mod corect a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de anulare a Ordinului, celelalte cereri fiind respinse ca neîntemeiate, fiind cereri formulate în mod distinct și în subsidiar în dosarul de fond, nefiind invocată și motivată vreo excepție a inadmisibilității față de acestea. Celelalte critici din recurs au vizat aspecte pentru care instanța învestită cu cererea de revizuire a făcut aplicarea principiului priorității dreptului european. Astfel, instanța de contencios european a statuat în jurisprudența sa, în mod constant, că revizuirea, cale extraordinară de atac de retractare, nu se poate transforma într-un apel/recurs deghizat, prin care să se tindă la obținerea unei rejudecări a cauzei.

În conformitate cu dispozițiile Hotărârii nr. 232/16.12.2019 a Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a procedat la formarea dosarului asociat nr. x/2017, având ca obiect cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și art. 322 din vechiul C. proc. civ., invocată de către petenta A..

II. Soluția instanței de recurs

Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză precum și în conformitate cu prevederile art. 304 pct. 9 și 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte urmează o respinge pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Recurenta a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere de revizuire împotriva sentinței civile nr. 1416/22.04.2013 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2011, invocând existența înscrisurilor doveditoare reținute de partea potrivnică, respectiv Ordinul nr. 663/05.08.2006 emis de Ministerul Sănătății.

Totodată, revizuenta a invocat și excepția de nelegalitate a Ordinelor nr. 1363/13.12.2006, 2481/15.12.2009 și 2884/11.11.2010 emise de Ministerul Sănătății, excepție respinsă ca inadmisibilă de instanță, având în vedere că de soluționarea acestei excepții nu depinde soluționarea cererii de revizuire.

Prin sentința nr. 1416/22.04.2013, a cărei revizuire se solicită, Curtea de Apel București admis excepția inadmisibilității acțiunii formulate de către reclamanta A., în privința capetelor de cerere referitoare la obligarea pârâtului Ministerul Sănătății la anularea Ordinului nr. 2884/2010, la rezilierea contractului de management nr. x/2010 și revocarea din funcție a pârâtei B., precum și la constatarea nulității absolute a înscrisului nr. 12.427/24.11.2010 și a procesului-verbal însoțitor, emise de pârâta B., și a respins acțiunea în privința acestora, ca inadmisibilă. A respins acțiunea având ca obiect refuzul pârâtului Ministerul Sănătății de a soluționa cererea reclamantei înregistrată sub nr. x.994/20.10.2011 și obligarea pârâților la plata de despăgubiri, precum și cererea de aplicare a amenzii pârâtului ministrul sănătății, ca neîntemeiate.

Analizând admisibilitatea căii extraordinare de retractare exercitate, în raport de motivele de revizuire invocate și în conformitate cu prevederile art. 322 pct. 5 din C. proc. civ., prima instanță a ajuns la concluzia că nu este îndeplinită condiția caracterului determinant al Ordinului invocat de revizuentă ca înscris nou pentru soluția dată prin sentința atacată cu revizuire, având în vedere că cererea de chemare în judecată în ceea ce privește anularea Ordinului nr. 2884/11.11.2010 și a contractului de management nr. x/1010 nu a fost soluționată pe fond.

Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar.

Potrivit art. 322 C. proc. civ., "Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților"; (pct. 5 teza I).

Revizuirea fiind o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel încât exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege.

Rezultă că, pentru a se putea invoca prima ipoteză prevăzută de această dispoziție legală și a se admite cererea de revizuire, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

Fiind vorba despre condiții cumulative de admisibilitate a revizuirii, neîndeplinirea chiar și numai a uneia dintre acestea are drept consecință respingerea cererii de revizuire.

Recurenta a criticat soluția Curții de Apel, arătând că inadmisibilitatea este doar parțială, având în vedere că au fost declarate ca inadmisibile doar o parte din capetele de cerere din dosarul nr. x/2011. Totodată, a apreciat că Ordinul nr. 663/2006 ar fi schimbat modul în care a fost judecat dosarul atacat prin revizuire.

În mod corect a reținut instanța de fond că nu este îndeplinită condiția caracterului doveditor și determinant al înscrisului pe care se întemeiază cererea de revizuire, o astfel de condiție fiind îndeplinită atunci când acesta, dacă ar fi fost cunoscut de instanța a cărei hotărâre este atacată, ar fi putut duce, prin el însuși, fără a fi nevoie să fie completat cu alte mijloace de probă, la pronunțarea unei alte soluții.

Este evident din această perspectivă că un act normativ, chiar nepublicat în Monitorul Oficial, așa cum este Ordinul MS nr. 663 din 05.06.2006, nu poate constitui un astfel de înscris, doveditor în sensul C. proc. civ.. Nu numai pentru că nu este apt să dovedească niște fapte care dacă ar fi fost cunoscute ar fi condus la stabilirea unei alte situații decât avute în vedere de instanța de fond când a judecat procesul, dat fiind că acesta conține niște norme de procedură referitoare la darea și colectarea declarațiilor de interese, compatibilități și avere, care n-au avut nicio aplicabilitate în speța soluționată prin sentința nr. 1416/22.04.2013, dar și pentru că nu era susceptibil de a fi ascuns de partea adversă ori imposibil de produs dintr-o împrejurare de forță majoră. El nu are valoare de înscris doveditor nici în sine, nici cu privire la pretențiile soluționate prin respingere prin sentința nr. 1416/22.04.2013, pronunțată în dosarul nr. x/2011, atacată cu prezenta revizuire.

În ceea ce privește criticile în sensul că în sentința nr. 1416/22.04.2013 instanța a apreciat că este vorba despre o falsă inadmisibilitate, întrucât a respins ca inadmisibil capătul de cerere cu privire la anularea Ordinului MS nr. 2884/26.11.2010, pretinzând că acest document face parte din categoria actelor de dreptul muncii, pentru contestarea acestuia existând o lege organică specială, respectiv Codul Muncii, Înalta Curte reține că revizuirea constituie o cale extraordinară de atac de retractare a unei hotărâri judecătorești definitive care se vădește a fi greșită în raport cu unele împrejurări de fapt survenite după pronunțarea acesteia, motiv pentru care constituie un remediu procesual numai în cazurile strict determinate de lege.

Fiind o cale de retractare și nu de "cenzură judiciară", revizuirea nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, fiind inadmisibilă repunerea în discuție a unor probleme de fond ce au fost soluționate printr-o decizie definitivă.

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluția pronunțată de prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Constatând că sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 4727 din 05 decembrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 februarie 2020.