ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4169/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4169/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.

Circumstanțele cauzei

1.

Procedura

derulată în fața primei instanțe

Prin

acțiunea înregistrată, inițial, pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București

sub nr. 45895/299/2010, reclamanta I.C. a chemat în judecată pe pârâta P.M.D.,

solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se constate încetarea

contractului de management, intrat în vigoare la data de 15 decembrie 2009,

prin care pârâta a obținut funcția de manager la S.C.U.O. București.

La

data de 20 aprilie 2011, reclamanta și-a precizat acțiunea, în sensul că

înțelege să cheme în judecată, în calitate de pârâți, pe P.M.D., M.S.P., A.V. și

C.A.Z.

La

data de 11 ianuarie 2012, reclamanta a depus la dosarul cauzei „note scrise

precizatoare”, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se constate:

-

încetarea contractului de manager interimar al pârâtei P.M.D. începând cu data

numirii în funcție, 15 decembrie 2009;

-

deținerea în fals de către pârâtă a funcției de manager interimar;

-

exercitarea în mod ilicit și ilegal a funcției de manager interimar în perioada

15 decembrie 2009 – 26 noiembrie 2010;

-

nulitatea absolută a tuturor actelor de procedură semnate de managerul

interimar în numele Spitalului.

Prin

sentința civilă nr. 552 din 18 ianuarie 2012 pronunțată de Judecătoria

Sectorului 1 București, s-a admis excepția de necompetență materială a

instanței și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea

Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal,

reținându-se că litigiul dedus judecății are ca obiect anularea unui act

administrativ emis de o autoritate publică centrală, în regim de drept public.

La

Curtea

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, cauza a

fost înregistrată, la data de 09 februarie 2012, sub nr. 45895/299/2010.

Pentru

termenul de judecată din data de 03 mai 2012, instanța a dispus citarea

reclamantei, cu mențiunea de a indica cu claritate obiectul acțiunii, motivele

de fapt și de drept ale fiecărui capăt de cerere, precum și de a justifica în

privința fiecărui pârât calitatea procesuală pasivă.

La

data de 03 mai 2012, reclamanta a formulat cerere de modificare, completare și

precizare la acțiunea introductivă, în sensul că înțelege să solicite, în

contradictoriu cu pârâții P.M.D., M.S.P., A.V. și C.A.Z.:

1.

anularea contractului de management interimar (15 decembrie 2009 – 26 noiembrie

2010) semnat de pârâții P.M.D. și M.S.P., la data de 15 decembrie 2009, în

principal, pentru constatarea încetării contractului de management interimar

(constatarea încetării exercitării funcției de manager interimar) pentru P.M.D.,

chiar de la data numirii în funcția de manager interimar (15 decembrie 2009),

pentru neînlăturarea motivelor de incompatibilitate, nesoluționate exclusiv din

vina pârâtei P.M.D., cu complicitatea M.S. și a foștilor miniștri, A.V. și C.A.Z.;

2.

constatarea nulității absolute a deținerii și exercitării funcției de manager

interimar pentru pârâta P.M.D., pentru perioada 15 decembrie 2009 – 26

noiembrie 2010, funcție deținută și exercitată prin fraudarea legii;

3.

constatarea nulității absolute a tuturor actelor „de procedură”semnate de

pârâta P.M.D., în numele Spitalului, în calitate de pretins manager interimar,

pentru perioada 15 decembrie 2009 – 26 noiembrie 2010, acestea fiind realizate

prin fraudarea legii.

Prin

întâmpinarea formulată la data de 12 iunie 2012, pârâtul M.S. a invocat

excepția tardivității cererii de modificare, completare și precizare la

acțiunea introductivă, prin raportare la prevederile art. 132 C. proc. civ. și

excepția rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată, astfel cum a

fost completată.

Pe

fondul cauzei, pârâtul M.S. a solicitat respingerea solicitărilor reclamantei

ca neîntemeiate, arătând că, în perioada 15 decembrie 2009 – 26 noiembrie 2010,

postul de manager al S.C.U.O. din București, a fost exercitat cu caracter

interimar, în baza Ordinului ministrului sănătății nr. R/2481 din 15 decembrie 2009,

de către pârâta P.M.D., în conformitate cu art. 179 alin. (5) din Legea nr. 95/2006.

Pârâtul a precizat că pentru această perioadă nu a fost încheiat contract de

management, având în vedere că funcția de conducere nu a fost ocupată prin

concurs.

Referitor

la solicitarea reclamantei, în sensul constatării nulității actelor de

procedură, pârâtul M.S. a susținut că este inadmisibilă, prin raportare la art.

1 din Legea nr. 554/2004, având în vedere că nu au fost identificate

eventualele „acte de procedură” și nici nu a fost motivată cererea, prin

menționarea modului în care reclamanta a fost vătămată prin emiterea acestor

acte.

În

ședința publică din data de 06 decembrie 2012, Curtea a respins excepția

tardivității cererii de modificare, completare și precizare a acțiunii

introductive, reținând că cererea a fost formulată la data de 03 mai 2012, în

termenul prevăzut de art. 132 C. proc. civ., față de împrejurarea că niciunul

dintre termenele de judecată anterioare nu pot fi considerate ca reprezentând

prima zi de înfățișare potrivit art. 134 C. proc. civ.

2.

Hotărârea primei instanțe

Prin

sentința civilă nr. 6977 din 6 decembrie 2012, Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității

acțiunii, invocată din oficiu, și a respins acțiunea formulată de reclamantă,

astfel cum a fost modificată, completată și precizată, ca inadmisibilă.

A

reținut instanța că nu este admisibilă o acțiune în contencios administrativ

prin care se solicită anularea unui act administrativ, recunoașterea unui drept

ori a unui interes legitim vătămat, precum și repararea pagubei cauzate, în

lipsa unei practici administrative vătămătoare.

În

cauza dedusă judecății, capătul principal de cerere are ca obiect anularea

contractului de management interimar încheiat la data de 15 decembrie 2009,

pentru perioada 15 decembrie 2009 – 26 noiembrie 2009, între pârâții P.M.D. și

M.S.

Potrivit

susținerilor pârâtului M.S., necontestate de reclamantă, pentru perioada 15

decembrie 2009 – 26 noiembrie 2010 nu a existat un contract de management

încheiat între pârâții P.M.D. și M.S., postul de manager al S.C.U.O. București

fiind ocupat, cu caracter interimar, de pârâta P.M.D., în baza Ordinului

ministrului sănătății nr. R/2481 din 15 decembrie 2009, conform art. 179 alin. (5)

din Legea nr. 95/2006.

În

aceste condiții, având în vedere inexistența contractului de management

interimar pretins a fi fost încheiat la data de 15 decembrie 2009, pentru

perioada 15 decembrie 2009 – 26 noiembrie 2010, Curtea a constatat că demersul

judiciar al reclamantei este inadmisibil, neexistând o vătămare în drepturile

ori interesele sale legitime, care să poată fi examinată pe calea unei acțiuni

în contencios administrativ.

Prima

instanță a apreciat că aceeași soluție se impune și în privința capetelor de

cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a deținerii și exercitării

funcției de manager interimar pentru perioada 15 decembrie 2009 – 26 noiembrie 2010,

precum și constatarea nulității absolute a tuturor actelor „de procedură”

semnate de pârâta P.M.D., în considerarea raportului de accesorialitate cu

capătul principal de cerere și având în vedere lipsa oricăror elemente de

identificare a actelor a căror anulare se solicită, ca o consecință a anulării

contractului de management.

3.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva

sentinței civile nr. 6977 din 6 decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a formulat

recurs, în termen legal, reclamanta I.C., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Recursul

d

eclarat

de reclamantă s-a întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 3, 5, 7, 8 și 9 C.

proc. civ., în temeiul cărora s-a solicitat, în principal, casarea sentinței

atacate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Curții de Apel

București, secția civilă.

Recurenta

a arătat că hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu încălcarea

competenței altei instanțe, întrucât contractul de management interimar

încheiat între pârâții M.S. și P.M.D. este un act juridic civil, aspect ce

atrage competența Curții de Apel București, secția civilă, care urmează să se

pronunțe asupra tuturor capetelor de cerere ale acțiunii deduse judecății.

În

subsidiar, recurenta a solicitat admiterea recursului și modificarea hotărârii

atacate, în sensul respingerii excepției de inadmisibilitate și admiterii

acțiunii, astfel cum a fost modificată, completată și precizată.

Recurenta

a susținut că în lipsa contractului de management interimar ce trebuia încheiat

între pârâții M.S. și P.M.D., urmează a se constata nulitatea absolută a

deținerii și exercitării funcției de manager interimar de către pârâta P.M.D.,

pentru perioada 15 decembrie 2009 – 26 noiembrie 2010, precum și nulitatea

absolută a tuturor actelor de procedură semnate de pârâta P.M.D. în numele S.C.U.O.,

în calitate de pretins manager interimar, în perioada menționată.

Recurenta

a învederat, în esență, că deținerea ilicită și nelegală a funcției de manager

interimar de către pârâtă i-a vătămat dreptul său constituțional la muncă, prin

concedierea în mod nelegal de către o persoană care nu deținea funcția

respectivă.

În

subsidiar, recurenta a solicitat să se constate netemeinicia și nelegalitatea

exercitării funcției de manager interimar fără încheierea unui contract de

management, deținerea în fals a funcției de manager interimar și exercitarea în

mod nelegal a acestei funcții de către pârâtă, prin încălcarea prevederilor

Legii nr. 95/2006.

4.

Apărarea formulată de intimata P.M.D.

Prin

întâmpinarea formulată în cauză, intimata-pârâtă P.M.D. a solicitat respingerea

recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică.

Intimata

a solicitat respingerea motivului de recurs vizând necompetența secției de

contencios administrativ a curții de apel, întrucât, în conformitate cu

dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, contractul de

management este asimilat actului administrativ, iar procesele și cererile

privind actele autorităților și instituțiilor centrale, sunt de competența

curții de apel.

Intimata

a arătat, în esență, că în mod legal instanța de fond a reținut că

recunoașterea sau realizarea uni drept sau a unui interes legitim vătămat în

cadrul unei acțiuni în contencios administrativ este condiționată de existența

unui act administrativ nelegal, tipic sau asimilat, în condițiile art. 2 alin. (1)

lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Intimata

a susținut că inadmisibilitatea acțiunii este dată și de împrejurarea că

reclamanta a invocat pe cale principală lezarea unui interes legitim public,

fără ca aceasta să formuleze un capăt de cerere în subsidiar, conform art. 8 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, iar pe cale principală să invoce lezarea unui

interes legitim privat.

II.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând

actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de recurs

formulate și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte reține următoarele:

Critica

recurentei privind necompetența instanței de contencios administrativ care a

soluționat cauza în primă instanță, este neîntemeiată.

Contractul

de management încheiat în temeiul art. 178 alin. (3) din Legea nr. 95/2006

privind reforma în domeniul sănătății, contestat în cauză, întrunește

caracterele juridice ale actului administrativ, definit de art. 2 alin. (1) lit.

c) din Legea nr. 554/2004 ca fiind manifestarea unilaterală de voință a unei

autorități publice, în regim de putere publică, în vederea organizării

executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică

sau stinge raporturi juridice.

Natura

juridică de act administrativ a contractului de management este dată de

raportul juridic de drept administrativ existent între spital și autoritățile

publice din domeniul sanitar, pe de o parte și organele sale de conducere, pe

de altă parte, context în care, actul respectiv reprezintă un act

administrativ, care este supus cenzurii instanței de contencios administrativ.

Pentru

motivele arătate, nu poate fi primită susținerea recurentei în sensul că prin

hotărârea pronunțată, prima instanță a încălcat formele de procedură prevăzute

sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

De

asemenea, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., este

nefondat.

Hotărârea

pronunțată de instanța de fond satisface cerințele prevăzute de art. 261 alin. (1)

pct. 5 C. proc. civ., în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt

și de drept care au format convingerea instanței, cu prezentarea în mod coerent

a argumentelor reținute în fundamentarea soluției pronunțate.

În

ceea ce privește criticile subsumate motivelor de recurs prevăzute la art. 304 pct.

8 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate.

Prima

instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator

administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Capătul

principal de cerere al acțiunii deduse judecății, astfel cum a fost modificată,

completată și precizată de către reclamantă la data de 03 mai 2012, îl

constituie anularea contractului de management interimar încheiat între pârâții

P.M.D. și M.S. la 15 decembrie 2009, pentru perioada 15 decembrie 2009 – 26

noiembrie 2010.

Potrivit

art. 1 din Legea nr. 554/2004, se poate adresa instanței competente orice

persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes

legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin

nesoluționarea în termenul legal a unei cereri.

Persoana

vătămată este definită la art. 2 alin. (1) lit. a) din legea menționată drept

„orice persoană titulară a unui drept ori a unui interes legitim, vătămată de o

autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în

termenul legal a unei cereri; în sensul prezentei legi, sunt asimilate

persoanei vătămate și grupul de persoane fizice, fără personalitate juridică,

titular al unor drepturi subiective sau interese legitime private, precum și

organismele sociale care invocă vătămarea prin actul administrativ atacat fie a

unui interes legitim public, fie a drepturilor și intereselor legitime ale unor

persoane fizice determinate”.

Instanța

de control judiciar, în acord cu judecătorul fondului, constată că

admisibilitatea acțiunii în contencios administrativ este condiționată de

justificarea vătămării unui drept ori a unui interes legitim. Cum în cauză nu a

fost încheiat un contract de management interimar între pârâții M.S. și P.M.D.,

pentru perioada 15 decembrie 2009 – 26 noiembrie 2010, nu se poate reține că

există o vătămare în drepturile sau interesele legitime ale

recurentei-reclamante, care să poată face obiectul analizei pe calea unei acțiuni

în contencios administrativ.

Pe

de altă parte, Înalta Curte reține că în conformitate cu dispozițiile art. 8 alin.

(1^1) din Legea nr. 554/2004, persoanele fizice pot formula capete de cerere în

cadrul acțiunii în contencios administrativ, prin care invocă apărarea unui interes

legitim public numai în subsidiar, în măsura în care vătămarea interesului

legitim public decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a

interesului legitim privat.

În

speță, se constată că, deși reclamanta a solicitat pe cale accesorie și

constatarea nulității absolute a tuturor actelor „de procedură” semnate de

pârâta P.M., nu au fost identificate aceste acte, care să fi produs efecte

directe asupra drepturilor și intereselor legitime ale reclamantei.

În

raport de soluția dată în prezenta cauză, instanța de control judiciar

apreciază că nu se mai impune a fi analizate celelalte critici formulate de

reclamantă referitoare la fondul litigiului.

Pentru

considerentele expuse, nefiind identificate motive

de casare sau

modificare a sentinței atacate, în baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004

și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va dispune respingerea

recursului declarat de reclamanta I.C., ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge

recursul declarat de reclamanta I.C. împotriva sentinței civile nr. 6977 din 6

decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 5 noiembrie 2014.