ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3969/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3969/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal,

reclamanta D.M.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții M.S. și M.M.F.,

suspendarea efectelor Ordinului nr. 2500 emis de pârât la 15 decembrie 2009,

până la soluționarea irevocabilă a fondului cauzei.

În motivarea cererii, reclamanta a

arătat că prin Ordinul nr. 1499/2006 a fost numită în funcția de manager al

Spitalului Municipal Ploiești, încheindu-se contractul de management nr. 236

din 14 decembrie 2006. A învederat că, în iunie 2008, a fost aleasă consilier

local, iar prin H.C.L. nr. 187/2008 a fost desemnată viceprimar al Municipiului

Ploiești, solicitând astfel Ministrului Sănătății suspendarea contractului de

management, însă prin Ordinul nr. 1186/2008 a fost eliberată din funcție

începând cu 28 iulie 2008 pentru nerespectarea termenului de înlăturare a

motivelor de incompatibilitate sau conflict de interese.

A mai arătat reclamanta că a

contestat în instanță Ordinul nr. 1186/2008, i s-a admis acțiunea, ulterior

calitatea de viceprimar încetând a fost emis Ordinul nr. 2259/2009 prin care a

fost repusă în funcția de manager al Spitalului Ploiești. Însă, la scurt timp,

prin Ordinul atacat în cauză, nr. 2500/2009 a fost numită în funcția de manager

interimar al aceluiași spital pârâta M.M.F.

Prin întâmpinarea formulată în

cauză, pârâtul a solicitat respingerea cererii, apreciind că nu sunt

îndeplinite condițiile prevăzute de lege.

Prin sentința civilă nr. 50 din 1

martie 2010, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamantă și a dispus

suspendarea executării Ordinului nr. 2500 emis de pârât la data de 15 octombrie

2009, până la soluționarea irevocabilă a cauzei pe fond.

Pentru a pronunța această soluție,

prima instanță a reținut următoarele;

Reclamanta a îndeplinit procedura

plângerii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 și a făcut

dovada îndeplinirii condițiilor impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004,

respectiv, cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.

Existența cazului bine justificat a

fost constatată în raport de existența unei îndoieli puternice și evidente

asupra prezumției de legalitate a actului administrativ contestat, reprezentată

de faptul că reclamanta se consideră îndreptățită să exercite funcția de

manager al Spitalului Municipal Ploiești pentru perioada de trei ani, pentru

care a fost încheiat contractul de management care nu a produs efecte juridice,

în perioada 25 iulie 2008 - 24 noiembrie 2009, astfel că, la 15 decembrie 2009,

postul nu era vacant, așa încât să se impună numirea unei manager interimar.

Sub aspectul pagubei iminente, s-a

reținut că în condițiile în care atât reclamanta, cât și pârâta se consideră

îndreptățite să exercite funcția de manager, respectiv de manager interimar,

activitatea instituției spitalicești ar fi previzibil perturbată, având în

vedere că aceasta nu poate fi condusă decât de un singur manager, persoană

fizică sau juridică, care trebuie să îndeplinească condițiile expres prevăzute

de art. 78 alin. (2) și (3) din Legea nr. 95/2006.

În aprecierea îndeplinirii

condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, Curtea de apel a avut

în vedere și prevederile cuprinse în Recomandarea CM R(89)8 din 13 septembrie 1989

a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei cu privire la protecția

jurisdicțională provizorie în materie administrativă referitoare la faptul că

executarea imediată și integrală a actelor contestate sau susceptibile a fi

contestate poate, în anumite circumstanțe, cauza persoanelor un prejudiciu

semnificativ, dificil de reparat.

Împotriva acestei sentințe, a

declarat recurs M.S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În esență, susține recurenta că

hotărârea recurată nu este motivată în fapt și în drept așa cum prevăd

dispozițiile art. 261 alin. (1) C. proc. civ. și că în mod greșit instanța a

apreciat că cele două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 sunt

îndeplinite.

Se arată că actul administrativ a

fost emis de organul competent, M.S., prin reprezentantul său legal, ministrul

sănătății, conform prerogativelor legale acordate de dispozițiile art. 178, 179

alin. (5) și art. 200 alin. (5) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în

domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu

cele ale art. 7 alin. (4) din H.G. nr. 1718/2008 privind organizarea și

funcționarea M.S., cu modificările și completările ulterioare.

Intimata D.C.M. nu a formulat întâmpinare,

însă prin notele scrise depuse la dosar arată că M.S. a emis Ordinul nr. 1216/2010

prin care a dispus eliberarea din funcția de manager interimar al Spitalului

Municipiului Ploiești a intimatei - pârâte M.M.F., apreciind că acest act

reprezintă o executare voluntară a sentinței recurate și implicit recunoaștere

a nelegalității actului contestat.

II. Considerentele Curții asupra

recursului.

Examinând sentința atacată, prin

prisma criticilor formulate de recurent, dar și sub toate aspectele, în temeiul

art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

relevante.

Cererea de suspendare a executării

formulate de intimata - reclamantă D.C.M. vizează Ordinul nr. 2500/2009 emis de

recurentul - pârât M.S., prin care începând cu data de 15 decembrie 2009

intimata - pârâtă M.M.F. este numită în funcția de manager interimar al

Spitalului

m

unicipal Ploiești,

deși la 24 noiembrie 2009, intimata - reclamantă a fost repusă în funcție

conform ordinului nr. 2259 emis de același minister.

Curtea constată că între M.S. și

intimata - reclamantă la data de 14 decembrie 2006 s-a încheiat contractul de

management nr. 236, prin care a fost numită manager al Spitalului Municipal

Ploiești, exercitând această funcție până la data de 25 iulie 2008 când a fost

revocată conform Ordinului M.S. nr. R/1186/2008, act administrativ anulat prin

sentința civilă nr. 27 din 23 februarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel

Ploiești, contractul de management reîncepând să producă efecte juridice.

Intimata - reclamantă a formulat

cererea de suspendare în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

potrivit cu care „

î

n cazuri bine

justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în

condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității

ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să

dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la

pronunțarea instanței de fond.

Din lecturarea textului legal

anterior arătat rezultă că o primă cerință pentru a interveni această măsură

excepțională de întrerupere a efectelor unui act administrativ este aceea de a

fi în prezența unui asemenea act.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din

actul normativ mai sus citat, prin noțiunea de act administrativ se înțelege

actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate

publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii

sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge

raporturi juridice.

Suspendarea executării actelor

administrative este un instrument procedural eficient pus la dispoziția

autorității emitente sau a instanței de judecată în vederea respectării

principiului legalității: atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se

află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului

contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-și producă efectele asupra

celor vizați.

După cum se cunoaște, actul

administrativ se bucură de prezumția de legalitate care, la rândul său, se

bazează pe prezumția de autenticitate (actul emană de la cine se afirmă că

emană) și pe prezumția de veridicitate (actul exprimă ceea ce în mod real a

decis autoritatea emitentă).

De aici rezultă principiul

executării din oficiu, întrucât actul administrativ unilateral este el însuși

titlu executoriu.

Cu alte cuvinte, a nu executa actele

administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa

legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de

drept și o democrație constituțională.

Din acest motiv, suspendarea

efectelor actelor administrative reprezintă o situație de excepție, la care

judecătorul de contencios administrativ poate să recurgă atunci când sunt

îndeplinite condițiile impuse de Legea nr. 554/2004.

o

condiție impusă de legiuitor pentru

a se dispune această măsură este aceea a existenței unui caz bine justificat.

Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din

Legea nr. 554/2004, modificată, cazurile bine justificate presupun împrejurări

legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială

serioasă în privința legalității actului administrativ.

Prin urmare, condiția existenței

unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc

argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului

administrativ aflat în litigiu.

Altfel spus, pentru a interveni

suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un

indiciu temeinic de nelegalitate.

În cauza dedusă judecății, Înalta

Curte constată că suntem în prezența unui caz bine justificat în raport de

următoarele argumente:

Prima instanță examinând aparența de

nelegalitate a actului contestat a motivat existența unei astfel de îndoieli

asupra prezumției de legalitate care constituie o justificare suficientă pentru

înfrângerea caracterului executoriu al actelor administrative și totodată caz

justificat pentru a se dispune suspendarea conform art. 14 din legea

contenciosului administrativ.

Așa fiind, în speță, cazul bine

justificat rezidă din argumentele juridice aparent valabile prezentate de

intimata - reclamantă și reținută de prima instanță de natură a crea o îndoială

în ceea ce privește actul contestat, emis de recurentul - pârât M.S. și a cărui

legalitate nu a fost încă pe deplin confirmată.

Prima instanță a avut în vedere că

aspectele reținute care afectează prezumția de legalitate a actului

administrativ țin de fondul acțiunii în anulare, dar acestea creează o îndoială

serioasă în privința legalității actului a cărui suspendare s-a solicitat,

respectiv reclamanta care are încheiat un contract de management și este repusă

în funcție prin anularea actului de revocare prin hotărâre judecătorească și

irevocabilă, se consideră îndreptățită să exercite funcția de manager al

Spitalului Municipiului Ploiești inclusiv la data de 15 decembrie 2009 când s-a

emis ordinul a cărui suspendare a solicitat-o, act administrativ emis pentru un

post care nu era vacant prin numirea unui manager interimar.

Prima instanță a realizat o analiză

pertinentă a celor două condiții deduse din textul legal citat anterior și

cazul bine justificat și paguba iminentă, în acord cu conținutul acestor

sintagme, indicat la art. 2 alin. (1) lit. t), respectiv ș) din același act

normativ.

Recurenta deși face aprecieri asupra

neîndeplinirii condițiilor prevăzute de lege privind suspendarea actului

administrativ, arată în motivele de recurs că actul administrativ a fost emis

de organul competent conform prerogativelor legale acordate prin Legea nr. 95/2006

astfel că nu poate fi pusă în discuție existența unor împrejurări de natură a

crea o îndoială serioasă asupra legalității acestui ordin prin care s-a

asigurat, de altfel managementul unității spitalicești, activitatea acesteia

nefiind perturbată prin actul contestat.

Aceste argumente nu sunt suficiente

și nici de natură a înlătura concluzia primei instanțe care a analizat cererea

reclamantei prin prisma condițiilor prevăzute de art. 14 din legea

contenciosului administrativ.

Chiar dacă beneficiază de putere

discreționară, autoritățile publice nu pot ignora legea, a cărei organizare a

executării și executarea în concret trebuie să o realizeze.

Astfel că și sub acest aspect

criticile din recurs privind motivarea hotărârii recurate conform art. 261 C.

proc. civ., sunt nefondate.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. ș)

din Legea nr. 554/2004, modificată, prin noțiunea de pagubă iminentă se

înțelege prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea

previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu

public.

În privința acestei condiții se

constată că măsura dispusă prin actul administrativ a cărui suspendare s-a

solicitat, este de natură să conducă la perturbarea previzibilă a funcționării

acestei unități spitalicești ca urmare a modificărilor intervenite în

managementul instituției.

Aceste argumente vin în susținerea

soluției recurate prin care s-a dispus suspendarea executării actului

administrativ, apreciind în mod corect că sunt îndeplinite condițiile prevăzute

de lege, respectiv cazul bine justificat prin verificarea sumară a condițiilor

de validitate ale actului administrativ cât și condiția prevenirii unei pagube

iminente.

instanței de recurs.

Pentru considerentele expuse, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004,

recursul se va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de M.S. împotriva

sentinței nr. 50 din 1 martie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială

și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 29 septembrie 2010.