ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1697/2019

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 12.04.2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. x/28.03.2016 emis de pârâtă, prin care s-a constatat că s-a aflat în stare de incompatibilitate, încălcând art. 183 alin. (1) și alin. (9) și art. 184 alin. (1) și (12) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, raportat la art. 180 alin. (1) lit. b) din aceeași lege (în vigoare până la republicarea Legii nr. 95/2006, 31.08.2015), întrucât a exercitat funcția de șef secție/director medical în cadrul Spitalului Clinic "C." București concomitent cu funcția de administrator și calitatea de asociat unic în cadrul SC B. SRL, în perioada 15.12.2006-prezent.

Prin Sentința nr. 2765 din 27 septembrie 2016, Curtea de Apel București a respins acțiunea reclamantului, ca nefondată, apreciind, în esență, că, deși evaluarea incompatibilității în raport cu funcția de șef de secție, deținută de reclamant în perioada 15.12.2006 - 31.07.2009, a fost efectuată tardiv de Agenția Națională de Integritate, care s-a sesizat la data de 26.10.2012, nu se impune anularea raportului de evaluare contestat pentru că în mod corect s-a reținut existența incompatibilității între funcția de director medical și cea de administrator al SC B. SRL.

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., reclamantul A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și, rejudecând pe fond, admiterea acțiunii și anularea Raportului de evaluare nr. x/28.03.2016 întocmit de Agenția Națională de Integritate.

Prin Decizia nr. 2889 din 20 septembrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul formulat de A. și a casat, în parte, sentința recurată în sensul anulării Raportului de evaluare nr. x/28.03.2016 întocmit de Agenția Națională de Integritate pentru incompatibilitatea reținută în intervalul 15.12.2006-31.07.2009.

A menținut, în rest, celelalte dispoziții ale sentinței.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de control judiciar a reținut că, prin Decizia nr. 110/31.07.2009, recurentul reclamant a fost numit în funcția de Director medical cu delegație în cadrul Spitalului Clinic "C." București.

Conform informațiilor de la Oficiul Național al Registrului Comerțului, recurentul-reclamant a avut calitatea administrator al SC B. SRL, începând cu anul 2003, până în anul 2014, când s-a decis revocarea acestuia din funcția de administrator prin Decizia nr. 01/01.07.2014.

Recurentul-reclamant a susținut, în recurs, că în mod greșit a confirmat prima instanță legalitatea raportului de evaluare întrucât incompatibilitatea sesizată de intimata ANI nu vizează funcțiile deținute provizoriu, apărare ce a fost formulată și în fața primei instanțe.

Înalta Curte a reținut că, așa cum a subliniat și judecătorul fondului, cazul de incompatibilitate prevăzut de dispozițiile art. 180 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006 nu este condiționat de modalitatea de numire în funcția sau funcțiile ce atrag incompatibilitatea, nefiind relevant dacă subiectul evaluat a exercitat aceasta sau aceste funcții cu titlu provizoriu, în baza unei delegări, sau în baza actului emis în urma concursului la care face referire art. 183 din Legea nr. 95/2006.

Reglementând instituția incompatibilității între funcția de manager persoană fizică sau orice altă funcție din cele ce constituie comitetul director și exercitarea oricărei activități sau oricărei alte funcții de manager, inclusiv cele neremunerate, intenția legiuitorului a fost aceea de a asigura obiectivitatea exercitării funcției și de a evita orice conflict de interese în persoana celui ce exercită una din funcțiile subsumate comitetului director al spitalului, astfel că, din această perspectivă, este lipsită de orice relevanță modalitatea de învestire în funcțiile ce compun comitetul director.

A apreciat instanța de recurs că fără suport este și critica recurentului-reclamant, potrivit căreia incompatibilitatea prevăzută de dispozițiile art. 180 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006 vizează numai interdicția de ocupare a unor funcții de conducere similare, respectiv tot de director medical sau de membru al unui comitet director, pentru că modalitatea de redactare a textului legal este suficient de clară, împiedicând membrii comitetului director să exercite orice alt mandat de manager, indiferent de forma învestirii, caracteristicile entității în favoarea căreia se desfășoară activitatea de management și faptul remunerării sau nu al activității de management.

Norma de trimitere cuprinsă la art. 183 alin. (9) din Legea nr. 95/2006 [în prezent art. 181 alin. (9)] nu constituie un argument în susținerea tezei avansate de recurentul-reclamant, fiind de observat faptul că, prin această normă legiuitorul extinde efectul dispozițiilor ce reglementează incompatibilitățile managerului de spital și conflictele de interese și asupra celorlalte funcții din cadrul comitetului director, respectiv directorul medical, directorul financiar-contabil și directorul de îngrijiri.

Cât privește critica referitoare la greșita accepțiune a noțiunii de administrator, Înalta Curtea a avut în vedere, pe de o parte, dispozițiile art. 70 din Legea nr. 31/1990, fiind evident că administrarea societății comerciale nu este altceva decât o parte integrantă din noțiunea de management al societății, iar, pe de altă parte, că, deși recurentul-reclamant a susținut că nu este de acord cu susținerea instanței, în sensul că administratorul societății comerciale se circumscrie noțiunii de manager, nu a arătat, totuși, care sunt motivele de fapt și de drept care conduc la nelegalitatea hotărârii instanței sub acest aspect.

De asemenea, Înalta Curte a luat act și de critica recurentului-reclamant, potrivit căreia nici intimata și nici prima instanță nu au verificat dacă a exercitat efectiv activități sau funcții de manager după data de 31.07.2009, însă a constatat că o atare critică a fost dedusă direct instanței de recurs, neconstituind un motiv al acțiunii sale și, cu atât mai puțin, obiect de analiză al primei instanțe.

Împotriva Deciziei nr. 2889 din 20 septembrie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, recurentul A. a formulat cerere de revizuire întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 1, pct. 5 și pct. 10 C. proc. civ.

4.1. Motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. - instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut

Revizuentul susține că, deși cele două instanțe au fost învestite cu cercetarea legalității raportului de evaluare în ceea ce privește reținerea stării de incompatibilitate din considerentele deciziei atacate se constată că prin aceasta instanța de recurs nu s-a pronunțat complet asupra raportului juridic dedus judecății, refuzând să cerceteze un element esențial referitor la executarea efectivă a calităților care au atras starea de incompatibilitate imputată, cea de administrator al B. SRL.

În virtutea principiului rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului și dreptul la un proces echitabil, instanțele aveau obligația să stăruie, prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii.

În acest scop, instanțele învestite cu cercetarea legalității raportului de evaluare, aveau îndatorirea să ceară părților explicații, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare pentru pronunțarea unei hotărâri temeinice și legale.

În raport de prevederile art. 180 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006, se impunea cercetarea aspectului care ține de esența incompatibilității reținute, respectiv executarea unei activități sau funcții de manager, după data de 31 iulie 2009, concomitent cu funcția de director medical interimar.

Refuzul cercetării acestui element al incompatibilității, susține revizuentul, echivalează cu necercetarea completă a acțiunii formulate.

Instanța de recurs a reținut doar că, deși s-a invocat nelegalitatea raportului de evaluare, nu s-au arătat care sunt "motivele de fapt și de drept care conduc la nelegalitatea hotărârii instanței sub acest aspect" - pag. 9 decizia de recurs.

În acest context, revizuentul susține că instanța de recurs nu a cercetat și nu s-a pronunțat asupra legalității raportului de evaluare și asupra legalității hotărârii instanței de fond cu privire la concordanța între situația de fapt și temeiul legal al stării de incompatibilitate reținută.

În acest sens, revizuentul arată că prin Rezoluția nr. x/24.07.2014 a ONRC de pe lângă Tribunalul București i-a încetat calitatea de administrator al SC B. SRL, funcție pe care nu a mai exercitat-o din anul 2006.

În plus, acest motiv de incompatibilitate a fost introdus abia în anul 2016, prin O.U.G. nr. 79/2016, pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006, conform art. 178 lit. g) (fost art. 180) și reprezintă un alt motiv de incompatibilitate, adăugate celor anterioare de la art. 180 alin. (1) lit. b), iar revizuentul nu exercita aceste funcții, nici de fapt și nici de drept.

4.2. Motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. - după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților

În cadrul acestui motiv de revizuire, se invocă nelegala constituire a Completului de judecată nr. 3 al secției de contencios administrativ și fiscal, a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Din perspectiva Deciziei Curții Constituționale nr. 685/2018, revizuentul susține că acest complet a fost nelegal constituit, fiind compus din judecători care au fost desemnați în mod unilateral și arbitrar de conducerea instanței și nu prin tragere la sorți, care să excludă orice îndoială, fapt ce confirmă temerile privind imparțialitatea obiectivă și subiectivă a instanței de recurs.

Alcătuirea/compunerea completurilor de judecată pentru anul 2018 a fost stabilită prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 80, hotărâre ce nu a fost publicată pe pagina oficială de internet, astfel încât să fie respectate dispozițiile Legii nr. 554/2004.

Abia la 07.12.2016 a fost publicat un extras al acestei hotărâri pe site-ul instanței, când s-a constatat modalitatea de alcătuire a completului.

În raport de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 80/2017, revizuentul invocă, pe de o parte excepția de neconstituționalitate a unor dispoziții legale și, pe de altă parte, excepția de nelegalitate a hotărârii.

Astfel, revizuentul susține excepția de neconstituționalitate a disp. art. 19 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 republicată, în raport cu prevederile art. 73 alin. (3) lit. i), art. 126 alin. (4) și art. 1 alin. (5) din Constituția României, întrucât nu se bucură de accesibilitate, previzibilitate și stabilitate.

Se susține că aceeași prevedere legală contravine disp. art. 21 alin. (3), art. 124 alin. (2) din Constituția României și disp. art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

O altă excepție de neconstituționalitate vizează disp. art. 29 alin. (1) lit. a) și f) din Legea nr. 304/2004 care încalcă, în opinia revizuentului, prevederile art. 1 alin. (3), (4) și (5), art. 73 alin. (3), art. 124, art. 126 alin. (4) din Constituția României.

Excepția de nelegalitate a Hotărârii Colegiului de Conducere nr. 80/2017 și a anexelor acesteia, susținându-se, în primul rând, inexistența actului pentru nepublicarea sa și, în al doilea rând, contradicția actului administrativ cu normele europene convenționale și jurisprudențiale în materia drepturilor omului.

4.3. Motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 10 C. proc. civ. - Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor și libertăților fundamentale datorată unei hotărâri judecătorești, iar consecințele grave ale acestei încălcări continuă să se producă

Revizuentul susține că împotriva Deciziei nr. 2889/20.09.2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a formulat o cerere adresată Curții Europene a Drepturilor Omului, care să analizeze hotărârea judecătorească din perspectiva dispozițiilor Convenției, în special, din perspectiva disp. art. 6.

În esență, intimata a arătat că autorul revizuirii urmărește rejudecarea recursului, reanalizarea probelor existente la dosar și, respectiv, reinterpretarea dispozițiilor legale incidente în speța dedusă judecății.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra revizuirii

Potrivit disp. art. 513 alin. (3) C. proc. civ., dezbaterile au fost limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază.

Primul motiv de revizuire prevăzut de art. 509 C. proc. civ. dă expresie principiului disponibilității în procesul civil și are în vedere ipotezele cunoscute și în vechea reglementare extra petita/minus petita/plus petita.

Revizuentul din cauza de față s-a referit la motivul de revizuire minus petita, respectiv nepronunțarea asupra executării efective a calităților care au atras starea de incompatibilitate imputată.

În acest scop, revizuentul critică instanța de recurs pentru încălcarea dispozițiilor privitoare la rolul activ al judecătorului, pentru nepunerea în discuția părților a oricăror împrejurări de fapt sau de drept și administrarea probelor pe care le consideră necesare pentru pronunțarea unei hotărâri temeinice și legale.

Invocarea motivului de revizuire minus petita, presupune astfel cum se desprinde chiar din conținutul pct. 1 al art. 509 alin. (1) C. proc. civ., nepronunțarea asupra unui lucru care s-a cerut de către parte, adică asupra unei cereri principale, accesorii, subsidiare.

Motivul de revizuire invocat nu este admisibil în situația în care se invocă nepronunțarea asupra unor argumente sau omisiunea judecătorului de a pune în discuție, din oficiu, diferite aspecte care, în opinia părții ar conduce la pronunțarea unei hotărâri favorabile.

În plus, se remarcă faptul că în ceea ce privește neverificarea de către instanța de fond a împrejurării executării efective a funcției de manager după data de 31.07.2009, prin decizia pronunțată în recurs, s-a constatat că o atare critică a fost dedusă direct instanței de recurs, motiv pentru care s-au aplicat dispozițiile art. 478 alin. (3) C. proc. civ.

Prin noțiunea de "înscris doveditor" se înțelege înscrisul nou care, dacă ar fi fost cunoscut la data pronunțării hotărârii atacate, ar fi putut conduce la o altă soluție pe fond decât cea adoptată.

Or, în speță, revizuentul acordă calitatea de înscris nou doveditor Hotărârii Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 80/2017 ce privește compunerea completurilor de 3 judecători ale Înaltei Curți, cu referire la Completul nr. 3 care a soluționat calea de atac a recursului.

Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție invocată, chiar dacă ar fi fost cunoscută la data pronunțării deciziei de recurs, aceasta nu putea să conducă la o altă soluție pe fondul cauzei, deoarece nu reprezintă un înscris în raport de care poate fi soluționată starea de incompatibilitate a revizuentului.

Așadar, actul nou invocat nu reprezintă act nou în accepțiunea pct. 5 al art. 509 alin. (1) C. proc. civ.

În ceea ce privește excepțiile de neconstituționalitate și de nelegalitate invocate de revizuent, Înalta Curte a stabilit deja anterior că acestea nu au relevanță în faza procesuală în care se găsește cererea formulată, fiind critici adresate Completului nr. 3 care a soluționat recursul și nu prezentei instanțe care, conform art. 513 alin. (3) C. proc. civ. este limitată a se pronunța întâi numai cu privire la îndeplinirea/neîndeplinirea condiției de inadmisibilitate a revizuirii.

Înalta Curte a luat deja act de renunțarea la judecata acestui motiv de revizuire.

Față de acestea, și văzând că cererea de revizuire formulată nu a trecut testul admisibilității impus de disp. art. 513 alin. (3) C. proc. civ., urmează a se respinge revizuirea ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei nr. 2889 din 20 septembrie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. x/2016, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 martie 2019.

GGC - GV