ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3110/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3110/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin sentința nr.

2242 din 11 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul M.P., în contradictoriu

cu pârâtul Ministerul Sănătății și, în consecință, a fost anulat ordinul din 29

decembrie 2008 emis de pârât și s-a dispus reîncadrarea reclamantului pe funcția

avută anterior, a fost obligat pârâtul la plata drepturilor salariale aferente pe

perioada cuprinsă între data emiterii ordinului și data expirării duratei de 3 ani

a contractului de management din 14 decembrie 2006, precum și la plata sumei de

504,3 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamant.

Pentru a pronunța această

soluție, prima instanță a reținut că prin ordinul din 29 decembrie 2008 emis de

Ministerul Sănătății Publice s-a dispus revocarea reclamantului din funcția de manager

al Spitalului Județean G., pentru neîndeplinirea corespunzătoare a atribuțiilor

prevăzute de lege ce revin comitetelor directoare ale spitalelor.

S-a constatat că ordinul

în discuție a fost emis în temeiul art. 183

3

lit. i) și l), art. 200

alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 95/2006, cu modificările și completările ulterioare

și ale Cap. VIII lit. i) și l) din contractul de management din 14 decembrie 2006,

precum și a raportului de control din data de 29 decembrie 2008.

Potrivit raportului de

control din data de 29 decembrie 2008, Comisia a constatat o serie de neregularități

analizate punctual de către prima instanță.

În ceea ce privește prima

constatare, instanța a reținut faptul că reclamantul a făcut dovada că la data controlului,

26 decembrie 2008, în cadrul spitalului funcționau doar 8 linii de gardă, 4 asistente

pe tură, din care trei la adulți și unul la copii, așa cum rezultă din adresa

din 24 decembrie 2008, din declarațiile-note explicative și declarațiile martorilor

audiați în cauză.

În ceea ce privește constatarea

că as.med. M.V. de la U.P.U. nu purta mănuși pe timpul aplicării unor manevre medicale

de instalare a unei linii venoase și recoltare de sânge, a reținut că potrivit declarației

sale, în acel moment nu efectua manevra medicală care ar fi necesitat protecție,

ci îi aducea unei colege care efectuase deja o manevră nereușită de puncționare,

o branulă de calibru corespunzător. Aceasta doar a conectat bolnava la monitor și

a efectuat un E.K.G., manevră ce nu necesită mănuși de protecție.

Sub acest aspect, prima

instanță a reținut că în raportul de control nu a fost înlăturată argumentat această

apărare și nu s-au atașat dovezi, în sensul că, operațiunea în cauză, de instalare

a unei linii venoase și recoltare de sânge, a fost efectuată de către această asistentă,

astfel încât nu poate fi reținută ca faptă ce ar atrage abaterea disciplinară a

managerului spitalului, o împrejurare care nu a fost dovedită sau recunoscută de

asistenta medicală în cauză.

În plus, comisia avea

posibilitatea să stabilească în mod concret situația de fapt prin luarea de note

explicative tuturor persoanelor aflate în acel moment la U.P.U., inclusiv asistentei

în cauză, chiar în ziua controlului, putându-se reține în favoarea acesteia și declarația

medicului de gardă care a afirmat că este o persoană emotivă, și, văzând că este

filmată a uitat să-și pună mănușile, care erau în posesia acesteia.

Referitor la lipsa unor

materiale sanitare și medicamente, obligatorii în conformitate cu prevederile O.M.S.P.

1706/2008, cum ar fi anestezicele și drenajele toracice, prima instanță a reținut,

potrivit declarațiilor de martori, că acestea existau și erau depozitate în camera

destinată manevrelor chirurgicale și nu în camera de resuscitare, dispozitivul de

drenaj toracic fiind prezentat de medicul de gardă la sfârșitul vizitei, iar medicamentele

de resuscitare (atropină și adrenalină) deși erau încuiate, cheia se afla în ușă,

iar dulapul cu medicamente cu risc era încuiat, dar cu cheia în ușă.

În ceea ce privește inexistența

medicamentelor T. și a relaxantelor musculare, martorii au declarat că din aceeași

grupă și cu aceeași eficiență existau în dotare D. și R., iar ca microrelaxante

P. și T.A.

În ceea ce privește constatarea

că în spital nu era prezent nici un medic anestezist, a reținut faptul că s-a făcut

dovada că în spital erau doar doi medici anesteziști, că s-au scos la concurs posturile

vacante însă acestea nu au fost ocupate, iar la data controlului unul dintre medici

era în concediu de odihnă, iar dr. Ț.L.I. plecase din spital cu 15 minute înainte,

după ce văzuse toți bolnavii internați la A.T.I.

În acest context, prima

instanță a apreciat că prin declarațiile date de angajații spitalului, aflate la

dosarul cauzei și declarațiile martorilor audiați în fața instanței, reclamantul

a făcut dovada contrară celor reținute și a dovedit elemente de fapt prin care pune

la îndoială constatările comisiei din raportul de control.

Prin urmare, a constatat

că nu se pot reține abateri de la legislația în vigoare, în sarcina reclamantului,

care să constituie un risc iminent pentru sănătatea pacienților și a salariaților,

de natură să justifice măsura revocării din funcția de manager al Spitalului Județean

G.

Referitor la capătul de

cerere privind obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale aferente, până

la data reintegrării în funcție, prima instanță a apreciat că reclamantul este îndreptățit

la plata acestor drepturi numai pe perioada cuprinsă între data emiterii ordinului

și data expirării duratei de 3 ani a contractului de management din 14

decembrie 2006, prezumându-se că în ipoteza în care nu ar fi intervenit măsura revocării

din funcția de manager, reclamantul ar fi primit toate drepturile până la data expirării

contractului.

Ministerul Sănătății

Împotriva sentinței Curții

de Apel, a formulat recurs pârâtul Ministerul Sănătății invocând dispozițiile

art. 304 pct. 8, 9, precum și art. 304

1

C. proc. civ.

2.1. Recurentul critică

hotărârea fondului pentru greșita interpretare a probelor administrate.

Reluând constatările cuprinse

în raportul de control, recurentul arată că probele cauzei nu au fost de natură

a înlătura neregulile semnalate de echipa de control.

Ca urmare, consideră recurentul,

managerul spitalului trebuie să răspundă conform Legii nr. 95/2006 și contractului

de management.

2.2. Sentința este nelegală

în privința modului de soluționare a cererii de reintegrare și a cererii de acordare

a drepturilor salariale.

Recurentul arată că reintegrarea

nu putea fi dispusă în condițiile în care contractul de management a încetat prin

ajungere la termen la data de 14 decembrie 2009. în plus, conform O.U.G. nr. 48/2010,

competența în ceea ce privește numirea/ revocarea managerului/ managerului interimar,

revine autorităților publice locale.

Cât privește drepturile

salariale acordate, acestea trebuiau să vizeze numai diferența dintre salariul cuvenit

pentru funcția de conducere și cel încasat pentru exercitarea funcției de medic

– funcție de execuție.

2.3. Instanța a indicat

greșit termenul de recurs

Recurentul critică și

partea din dispozitiv referitoare la exercitarea recursului „în 5 zile de la pronunțare”

deși, potrivit art. 20 din Legea nr. 554/2004 sentința poate fi atacată cu recurs

în termen de 15 zile de la comunicare.

M.P.

Prin concluziile scrise,

intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând, în esență,

că raportul de control din data de 28 decembrie 2008 conține mai multe aspecte nereale

pe care nu le-a putut lămuri la data respectivă întrucât i s-a refuzat orice apărare.

Analizând pe rând constatările echipei de control, intimatul afirmă că unele aspecte

referitoare la numărul liniilor de gardă și al asistenților medicali au fost pur

și simplu greșit înțelese de echipa de control, altele referitoare la lipsa unor

materiale sanitare și medicamente nu sunt reale și, în fine, unele – privind manevrele

fără mănuși medicale și lipsa unui medic specialist anestezist – nu îi sunt imputabile.

Un punct important în

apărarea intimatului îl reprezintă faptul că după trecerea spitalului în subordinea

consiliului județean a fost numit manager interimar pentru ca apoi să fie definitivat

în această funcție ca urmare a promovării concursului organizat.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată

prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor cuprinse în concluziile

scrise, precum și sub toate aspectele, în baza art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele expuse

în continuare.

de drept relevante

Intimatul-reclamant M.P.

a supus controlului de legalitate ordinul din 29 decembrie 2008 emis de Ministrul

Sănătății prin care, începând cu data de 30 decembrie 2008 a fost revocat din funcția

de manager al Spitalului Județean de Urgență G.

În motivarea actului administrativ

s-a făcut trimitere la raportul de control din 29 decembrie 2008, aprobat de conducerea

ministerului, reținându-se încălcarea unor prevederi din contractul de management

din 14 decembrie 2006, respectiv a cap.VIII lit. i): „constatarea unor abateri de

la legislația în vigoare care pot constitui un risc iminent pentru sănătatea pacienților

sau a salariaților”, respectiv lit. l): „în cazul în care se constată abateri de

la legislația în vigoare, constatate de organele de control și instituțiile abilitate

în condițiile legii”.

Prima instanță a analizat

exhaustiv constatările cuprinse în raportul de control din 29 decembrie 2008 pe

baza probelor administrate la propunerea ambelor părți și a ajuns la concluzia că

sancțiunea aplicată managerului Spitalului Județean de Urgență G., M.P., este excesivă.

Această concluzie este

împărtășită și de instanța de recurs.

Răspunzând punctual criticilor

formulate de recurentul Ministerul Sănătății, Înalta Curte reține următoarele:

1.1. Referitor la interpretarea

probelor administrate

Pentru a dispune revocarea

din funcție a intimatului-reclamant, Ministerul Sănătății a reținut că acesta nu

a respectat contractul de management, imputându-i un număr de opt încălcări ale

prevederilor O.M.S.P. nr. 1706/2007 privind conducerea și organizarea unităților

și compartimentelor de primire a urgențelor precum și dispozițiile ministerului

privind asigurarea medicală de urgență în perioada sărbătorilor de iarnă, transmise

prin adresele din 23 decembrie 2008.

În esență, în urma unui

control inopinat efectuat de o comisie compusă din ministrul sănătății, un subsecretar

de stat și un director din același minister, desfășurat în ziua de 26 decembrie

2008 la Spitalul Județean de Urgență G. s-au constatat abateri consemnate într-un

raport de control aprobat ulterior de ministru din 29 decembrie 2008.

În aceeași zi, 29 decembrie

2008, s-a emis și ordinul, care face obiectul controlului de legalitate, prin care

intimatul-reclamant a fost eliberat din funcție.

Reevaluând înscrisurile

și declarațiile de martor administrate în cauză, instanța de recurs observă că cel

puțin pentru o parte dintre neregulile constatate este exclusă orice culpă a intimatului

iar pentru restul, constatările comisiei sunt atât de lapidare și schematice încât

cercetarea judecătorească este imposibil de derulat.

Detaliind, Înalta Curte

reține că din prima categorie fac parte raportările privind numărul liniilor de

gardă și al asistenților medicali de serviciu, întrucât chiar din cuprinsul raportului

de control rezultă că „este posibil să se fi strecurat unele erori de redactare

a răspunsului adresat M.S.P., astfel că este posibil ca cele 18 gărzi să fi fost

totalul gărzilor din județ iar numărul de 8 asistenți raportat se referea la toți

asistenții din cele două ture, de fapt fiind 4 asistenți pe tură, trei la adulți

și 1 la copii”.

La fel, lipsa unui medic

specialist anestezist la momentul controlului nu îi poate fi imputată managerului,

câtă vreme acesta a făcut dovada că nu putea asigura gardă A.T.I. din lipsa medicilor

anesteziști iar la concursurile organizate nu s-a înscris nici un candidat. Abia

prin deciziile din data de 11 decembrie 2008, A.S.P. a Județului G. a repartizat

la Spitalul Județean de Urgență G .- Secția A.T.I., începând cu 1 ianuarie 2009,

trei medici rezidenți anul I, specialitatea A.T.I.

În fine, nici împrejurarea

că un cadru medical nu purta mănuși în timpul unor manevre medicale nu-i poate fi

imputabilă managerului spitalului public, persoana respectivă fiind direct răspunzătoare,

câtă vreme s-a dovedit că spitalul avea în dotare mănușile necesare dar din motive

care exced cadrului acestui proces, asistenta medicală a omis să le folosească.

Toate celelalte constatări

ale comisiei de control privind lipsa unor materiale sanitare și medicamente obligatorii

sau depozitarea lor în locuri inaccesibile (încuiate, iar persoana responsabilă

nu a fost găsită) fac parte din categoria elementelor factuale insuficient prezentate

de autoritatea publică și, prin aceasta, greu de clarificat.

Astfel, de exemplu, în

ceea ce privește lipsa unor medicamente s-a demonstrat că în dotarea spitalului

existau medicamente din aceeași grupă și cu același grad de eficiență iar martorii

audiați, dr. B.E. și dr. H.B.V., au relatat că medicamentele de resuscitare erau

încuiate conform normativelor sanitare însă cheia era în ușa dulapului respectiv.

Existența unor dubii cu

privire la realitatea și corectitudinea celor consemnate de comisia de control este

întărită și de împrejurarea că nici la momentul controlului dar nici ulterior aceasta

nu a solicitat explicații scrise de la persoanele vizate iar intimatul-reclamant

care lipsea din spital (fiind liber în ziua respectivă) a fost pus practic în fața

unui fapt împlinit, ordinul de revocare fiind emis chiar în ziua aprobării raportului

de control.

Chiar dacă s-ar primi

punctul de vedere al recurentului, în sensul că nu poate fi exclusă orice culpă

a managerului spitalului public, în raport de contextul probatoriu al cauzei, Înalta

Curte consideră, la fel ca judecătorul fondului, că sancțiunea extremă aplicată

este disproporționată, fiind adoptată cu exces de putere în sensul art. 2 alin.

(1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Pe de altă parte, ordinul

examinat apare cu atât mai inoportun cu cât, conform înscrisurilor noi administrate

în recurs, prin dispoziția din 28 iulie 2010 a Președintelui Consiliului Județean

G. intimatul P.M. a fost numit manager interimar al aceluiași spital, pentru ca

apoi, prin dispoziția din 20 ianuarie 2011 a Președintelui Consiliului Județean

G. să fie definitivat în aceeași funcție, încheindu-se totodată și un nou contract

de management pe o perioadă de 3 ani.

1.2. Referitor la dispoziția

de reintegrare și la plata drepturilor salariale aferente.

Ca efect al admiterii

petitului principal, Curtea de Apel, a admis și capetele de cerere accesorii privind

reintegrarea în funcție și plata diferențelor de drepturi salariale cuvenite.

Este real că la data pronunțării

sentinței, 11 mai 2010, contractul de management își încetase efectele prin ajungere

la termen și, deci, nu se mai putea realiza o repunere efectivă în funcția de manager

al spitalului public însă această dispoziție a instanței trebuie interpretată prin

prisma celor arătate în considerente, în sensul că drepturile salariale se cuvin

numai „pe perioada cuprinsă între data emiterii ordinului și data expirării duratei

de trei ani a contractului de management din 14 decembrie 2006”. Cu alte cuvinte,

reintegrarea scriptică nu putea viza decât perioada în care contractul era în vigoare,

adică până la data de 14 decembrie 2009.

Cât privește drepturile

salariale, în mod evident acestea se referă numai la diferențele cuvenite, în raport

de împrejurarea că, în perioada în discuție, intimatul a îndeplinit o funcție de

execuție în cadrul aceluiași spital, aceasta reprezentând o problemă de executare

a sentinței examinate, iar nu de legalitate a acesteia.

1.3. Referitor la termenul

de recurs

Într-adevăr, prima instanță

a indicat eronat termenul de recurs: „5 zile de la pronunțare”, în cauza de față

termenul fiind cel de drept comun prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

respectiv de 15 zile de la comunicare.

Această eroare nu poate

avea însă nicio consecință în privința soluției Curții de Apel întrucât, pe de o

parte, procesul civil (lato sensu) este guvernat de principiul legalității căilor

de atac (calea de atac e stabilită de legiuitor iar nu de judecător) iar pe de altă

parte, recurentul nu poate invoca art. 304 pct. 5 C. proc. civ. și, corelativ,

art. 105 alin. (2) C. proc. civ., întrucât nu a suferit nicio vătămare.

Ministerul Sănătății a

exercitat recursul de față la data de 16 septembrie 2010, în cadrul termenului legal

de 15 zile care a început să curgă de la data de 7 septembrie 2010, data comunicării

sentinței.

Concluzionând, Înalta

Curte constată că în cauza de față nu au fost decelate motive de modificare sau

casare a sentinței pronunțate de Curtea de Apel.

instanței de recurs

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. și art. 20 din Legea

nr. 554/2004, se va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Ministerul Sănătății împotriva sentinței nr. 2242 din 11 mai 2010 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 27 mai 2011.