ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3079/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 361 din 25 septembrie 2010 Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârât, și ca urmare a respins ca inadmisibilă cererea formulată de reclamanta P.M. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății, având ca obiect constatarea nulității absolute a ordinului din 05 februarie 2010 al Ministerului Sănătății, iar în subsidiar, în situația în care se va constata că ordinul atacat îndeplinește condițiile legale de valabilitate, anularea sancțiunii disciplinare aplicată, "avertisment scris", ca fiind nejustificată.

Reclamanta a arătat că deține funcția de director medical al Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad și că prin ordinul din 05 februarie 2010, Ministerul Sănătății i-a aplicat sancțiunea disciplinară "avertisment scris" în temeiul prevăzut de art. 264 alin. ( 1 ) lit. a) C. muncii pentru o pretinsă neglijență în cazul pacientei C.G. Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Sănătății, a invocat excepția inadmisibilității acțiunii prin raportare la dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, arătând că, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

Analizând excepția inadmisibilității în raport de dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 cu referire la art. 109 alin. (2) C. proc. civ., după citarea reclamantei cu mențiunea de a face dovada îndeplinirii procedurii prealabile, instanța a reținut că în cauză nu a fost exercitat recursul grațios cu sau ierarhic, obligatoriu, ceea ce face ca acțiunea să nu poată fi primită. În termen legal, împotriva sus-menționatei sentințe a declarat recurs reclamanta P.M. În principal, recurenta a arătat că dat fiind specificul raporturilor de muncă și fiind vorba de o sancțiune disciplinară aplicată în temeiul art. 261 alin. (1) lit. a) C. muncii, nu este aplicabilă prevederea din art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ.

În subsidiar, în măsura în care instanța va considera că ordinul din 5 februarie 2010 este un act administrativ, a arătat că acțiunea a fost adresată instanței numai după primirea răspunsului autorității pârâte la plângerea prealabilă formulată, a cărui copie a fost atașată la cererea de recurs. Prin întâmpinare, intimatul Ministerul Sănătății a precizat că instanța de fond a dat eficiență normelor legale aplicabile atunci când a respins acțiunea ca inadmisibilă deoarece sarcina probei privind efectuarea procedurii prealabile revenea reclamantei, care deși citată în acest scop a refuzat să depună vreo dovadă la dosar. Examinând cauza în raport de obiectul acțiunii formulate de reclamantă și în raport de înscrisurile depuse odată cu exercitarea căii extraordinare de atac a recursului de către reclamantă, Înalta Curte reține că sunt incidente dispozițiile art. 312 alin. (5) teza I C. proc.

civ., urmând a admite recursul și a casa sentința atacată, cu trimiterea pricinii spre rejudecare aceleiași instanțe. Raportul juridic ce face obiectul judecății este evident unul de natură administrativă, actul a cărui anulare s-a cerut fiind un act administrativ unilateral cu caracter individual emis de o autoritate publică centrală (Ministerul Sănătății prin ministru), situație de drept în considerarea căreia de altfel reclamanta s-a adresat instanței de contencios administrativ a Curții de Apel Timișoara. În mod corect și legal, în abordarea sa prima instanță, la sesizarea pârâtului, a procedat la verificarea procedurii prealabile administrative reglementată de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 ca o condiție suplimentară și obligatorie de exercitare a dreptului la acțiune (ca un fine de neprimire), a cărei neîndeplinire este sancționată cu respingerea cererii în contencios administrativ ca inadmisibilă, în acord cu prevederile art. 109 alin. (2) C. proc.

civ. Judecătorul fondului a manifestat rol activ, procedând la citarea reclamantei cu mențiunea de a face dovada exercitării recursului grațios și în lipsa unei dovezi în acest sens a aplicat sancțiunea respingerii ca inadmisibilă a cererii. Instanța de control judiciar nu poate ignora însă înscrisurile noi depuse de recurenta-reclamantă, mai exact plângerea prealabilă formulată împotriva ordinului din 5 februarie 2010 emis de ministrul sănătății, plângere înregistrată la 22 februarie 2010 după cum rezultă din chiar răspunsul comunicat de autoritatea emitentă, cu același număr, aflat la dosar recurs.

Se constată, așadar, că anterior sesizării instanței de contencios administrativ competente, în termenul legal prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reclamanta s-a adresat autorității pârâte cu plângere prealabilă sub forma recursului grațios, iar în acest context prima instanță este datoare a analiza pe fond pricina, din perspectiva art. 1, art. 8 și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și a normelor legale speciale aplicabile față de calitatea reclamantei ce ocupă (interimar) funcția de director medical la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de P.M. împotriva sentinței civile nr. 361 din 25 septembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 26 mai 2011.