ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3287/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 208/F-CONT din 26 noiembrie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul S.A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, instanța dispunând obligarea pârâtei să plătească reclamantului suma de 241.985 lei, actualizată cu indicele de inflație de la data plății, reprezentând contravaloarea celei de-a doua tranșe a despăgubirilor stabilite prin Hotărârea nr. 141/2006 a Comisiei Județene Argeș de Aplicare a Legii nr. 290/2003, precum și obligarea la plata sumei de 1.369.123 lei, actualizată cu indicele de inflație de la data plății, reprezentând contravaloarea celei de-a doua tranșe a despăgubirilor stabilite prin Hotărârile nr. 236,237,238 și 239 din 23.04.2007 ale Comisie Județene Argeș de Aplicare a Legii nr. 290/2003.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că potrivit art. 18 alin. (5) lit. c) din H.G. nr. 1120/2006 compensațiile bănești stabilite prin hotărârea comisiei județene se achită, atunci când ele depășesc suma de 100.001 lei eșalonat în două tranșe, pe parcursul a doi ani consecutivi, 40% în primul an și 60% în anul următor, iar conform alin. 6, suma ce se plătește beneficiarilor în cea de-a doua tranșă, se actualizează în raport cu indicele de inflație din ultima lună. Față de aceste dispoziții, prima instanță a constatat că pârâta nu a achitat sumele reprezentând a doua tranșă din hotărâri, deși au trecut mai mult de doi ani de la acestea. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, criticând soluția pronunțată pentru netemeinicie și nelegalitate, susținând, în esență, că Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 din cadrul A.N.P.R.

a constatat că hotărârile au fost emise fără a fi respectate prevederile legii, întrucât intimatul nu a făcut dovada refugiului autorilor pentru averea cărora solicită despăgubiri și nici a dreptului de proprietate asupra tuturor bunurilor pentru care i-au fost acordate despăgubiri. A susținut recurenta că declarațiile martorilor depuse de intimatul - reclamant la dosar conțin elemente echivoce, aceste declarații aparținând unor persoane care la momentul refugiului autorilor nu au cunoscut prin propriile simțuri faptele pe care le-au declarat. Totodată, la dosar există o serie de acte doveditoare în ce privește dreptului de proprietate a cărui titulari sunt I. și E.M., persoane care sunt terți față de părțile și pretențiile analizate în acest dosar.

S-a mai precizat că în raport cu data achitării primei tranșe, în speță 01 octombrie 2009, data limită până la care autoritatea poate dispune plata celei de-a doua tranșe de despăgubiri, fără a fi pusă în întârziere, este 01 octombrie 2010. Examinând actele dosarului, înalta Curte a constatat că subzistă în cauză motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., invocat în condițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., pentru considerentele în continuare arătate. În conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (3), teza a II-a, corelate cu cele ale art. 304 pct. 3 C. proc. civ. , se pronunță casarea unei hotărâri atunci când s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe. Reclamantul și-a întemeiat pretențiile pe dispozițiile Legii nr. 290/2003, H.G.

nr. 1120/2006 și H.G. nr. 57/2008. Potrivit art. 8 alin. (5) din Legea nr. 290/2003, Hotărârile Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. Același text de lege prevede, la alin. (6), că „hotărârile pronunțate de tribunal sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege". Prevederi similare conțin și Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 290/2003 aprobate prin H.G. nr. 1120/2006, așa cum au fost modificate prin H.G. nr. 57/2008.

Astfel, potrivit art. 17 alin. (1) și alin. (4) lit. e) din aceste Norme metodologice, Serviciul de aplicare a Legii nr. 290/2003, care funcționează în cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, verifică documentele de plată depuse de beneficiarii despăgubirilor și propune vicepreședintelui efectuarea plății pe baza documentelor prezentate, iar în conformitate cu dispozițiile alin. (6) ale aceluiași text, deciziile vicepreședintelui sunt supuse controlului judecătoresc conform prevederilor legale, putând fi atacate la secția de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază reclamantul.

Întrucât aceste norme legale cu caracter special, derogatoriu de la dreptul comun în materie - reprezentat de prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 - prevăd competența exclusivă a Secției de contencios administrativ a tribunalului, în primă instanță, în ceea ce privește acțiunile având ca obiect contestarea hotărârilor Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, pentru identitate de rațiune, competența materială este aceeași în privința oricăror acțiuni întemeiate pe prevederile respectivei legi. In consecință, în temeiul art. 313, corelat cu art. 312 alin. (3), teza a II-a C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Tribunalului Argeș.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Admite recursul declarat de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva Sentinței nr. 208/F-CONT din 26 noiembrie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Argeș, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 iunie 2010.