ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 45/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea formulată reclamanții D.I. și D.F.

au chemat în judecată Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 din cadrul

Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, solicitând obligarea

acestuia să

dispună plata compensațiilor

bănești ce li se cuvin; să fie obligat la plata unei amenzi civile în cuantum

de 50 lei pe zi întârziere, începând cu data rămâneri irevocabilă a hotărârii

și până la executarea obligației; să fie obligat la plata daunelor interese de

100.000 lei dacă debitorul nu va executa obligația prevăzută în titlul executoriu

în termenul prevăzut.

În motivare, reclamanții au susținut

că prin hotărârea nr. 292 din 28 ianuarie 2008, le-au fost acordate compensații

bănești în valoare de 157.803,87 ron pentru terenuri, 6.657,17 ron pentru

recolte neculese, 160.993,76 ron pentru locuințe, anexe gospodărești și terenul

aferent și că la 21 februarie 2008, prin cererea înregistrată la registratura

generală a Autorității pentru Restituirea Proprietăților, au solicitat plata

compensațiilor.

Reclamanții au mai susținut că

pârâtul nu a dat curs cererii, astfel că la 11 februarie 2009 au revenit însă,

acesta, în loc să facă plata cuvenită, prin adresa nr. 1533 din 27 martie 2009

le-a comunicat că dosarul este incomplet. La 21 aprilie 2009, pârâtul a primit

documentele solicitate, însă nici după această completare nu s-a efectuat

plata.

Prin sentința civilă nr. 105/F –

CONT din 24 iunie 2009 Curtea de Apel Pitești a admis în parte, cererea

formulată de reclamanți și a obligat Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților să dispună plata despăgubirilor stabilite prin Hotărârea nr. 292

din 28 ianuarie 2008 a Comisiei Județene Argeș de aplicare a Legii nr. 290/2003.

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța de fond a reținut că Hotărârea nr. 292/2008 a Comisiei Județene Argeș

a fost înregistrată la Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2993 la 11

martie 2008 iar potrivit art. 10 din aceeași lege, plata trebuia făcută într-un

an de zile de la emiterea hotărârii Comisiei Județene Argeș, însă până în

prezent nu a fost realizată. Este adevărat că același text al legii prevede și

posibilitatea de a face plata, în rate, în maxim 2 ani de zile. Cu toate aceste

instanța de fond a considerat că această posibilitate nu-i dă dreptul de a

plăti toată suma în ultima lună a celui de al doilea an.

Cu privire la obligarea la plata

amenzii civile de 50 lei pe zi de întârziere, instanța de fond a apreciat că nu

există motive suficiente să se considere că pârâta va întârzia executarea plății,

astfel că nu a admis cererea reclamanților de obligare la plata unei amenzi

civile.

De asemenea, instanța de fond a

respins cererea privind daunele având în vedere condițiile pentru acordarea acestora

și anume: prejudiciul să fie cert, lichid și exigibil. Se poate acorda daune și

pentru prejudiciul viitor, însă numai sub condiția ca acesta să fie previzibil

ca existență și întindere, or, în speță, aceste condiții nu sunt îndeplinite

întrucât reclamanții nu au dovedit întinderea prejudiciului.

Împotriva

hotărârii instanței de fond pârâtul Serviciul pentru Aplicarea Legii 290/2003 –

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a declarat recurs,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recursul

este încadrat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În

motivarea recursului recurentul a făcut o prezentare a istoricului dedus

judecății și a nomelor legale aplicabile în materie și a concluzionat în sensul

că Hotărârea nr. 292/2008 a fost emisă fără a fi respectate prevederile Legii

290/2003, deoarece nu se face dovada proprietății bunurilor pentru care s-au

solicitat despăgubiri.

Recurentul

apreciază că Hotărârea nr. 292/2008, a fost emisă fără a respecta prevederile

Legii 290/2003. Astfel, Serviciul pentru Aplicarea Legii 290/2003 din cadrul

A.N.R.P., este în situația de a cere revocarea Hotărârii nr. 166/2007, așa cum

prevede art. 17 alin (4) din H.G. 1120/2006, cu modificările și completările

ulterioare, „în situația în care constată încălcarea prevederilor Legii nr. 290/2003,

cu modificările și completările ulterioare, precum și a normelor metodologice

adoptate în aplicarea sa, propune reanalizarea actelor administrative emise în

aplicarea acestei legi de către comisiile județene sau a municipiului București

pentru aplicarea Legii nr. 290/2003. Decizia motivată a vicepreședintelui se

comunică comisiilor Județene sau a municipiului București pentru aplicarea

Legii nr. 290/2003. în baza raporturilor administrative ierarhice, vicepreședintele

poate solicita comisiilor județene sau a municipiului București pentru

aplicarea Legii nr. 290/2003 revocarea actelor administrative emise, în

situația în care constată încălcarea prevederilor legale în vigoare."

Examinând

cu prioritate în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ.

excepția invocată, din oficiu, Înalta Curte constată că hotărârea recurată a

fost pronunțată de o instanță necompetentă astfel că în cauză sunt incidente

dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite

recursul iar în baza art. 312 alin. (6) C. proc. civ. va casa sentința atacată

și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Argeș, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru

a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare

arătate.

Obiectul prezentului litigiu este

reprezentat de obligarea recurentului-pârât la plata unei sume de bani cuvenită

intimaților-reclamanți cu titlu de despăgubiri, în baza hotărârii nr. 298/2008

emisă de Instituția Prefectului Argeș.

Ca atare, este vorba despre o acțiune în

pretenții, datorată neplății în termenul legal a unor despăgubiri stabilite

printr-un act administrativ, emis în procedura reglementată de Legea nr.

290/2003.

Înalta Curte apreciază că, pentru corecta

soluționare a problemei de drept aflată în litigiu, sunt relevante prevederile

art. 8 din Legea nr. 290/2003.

Conform alin. (3) al articolului anterior

indicat, în termen de 15 zile de la comunicare, solicitantul nemulțumit de

hotărârea comisiei județene, respectiv a municipiului București, pentru

aplicarea Legii nr. 290/2003 poate face contestație la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților – Serviciul pentru aplicarea Legii

nr. 290/2003.

În plus, alin. (4) al aceluiași articol prevede

că, în termen de cel mult 60 de zile, Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților – Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 va analiza

contestațiile și le va aproba sau le va respinge prin decizie motivată a

vicepreședintelui Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților care

coordonează activitatea Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.

Alin. (5) din articolul în discuție precizează

că hotărârile Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților sunt

supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate în condițiile Legii

contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.

Totodată, conform alin. (6) al articolului mai

sus individualizat, hotărârile pronunțate de tribunal sunt supuse căilor de

atac prevăzute de lege.

De asemenea, art. 17 alin. (6) din H.G. nr.

57/2008 privind modificarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.

290/2003, aprobate prin H.G. nr. 1120/2006, menționează faptul că deciziile

vicepreședintelui sunt supuse controlului judecătoresc, conform prevederilor

legale, putând fi atacate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția

de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază

solicitantul.

Din interpretarea tuturor acestor texte

normative rezultă faptul că actele administrative emise de Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților în aplicarea Legii nr. 290/2003 pot

fi contestate la instanța de contencios administrativ, fiind vorba de o

competență exclusivă a tribunalului.

Ca atare, sunt aplicabile dispozițiile

art. 159 pct. 2 C. proc. civ., care dispun că necompetența este de ordine

publică atunci când pricina este de competența unei instanțe de alt grad, în

contextul în care prezenta cauză a fost judecată de către o curte de apel.

Nu există nici o îndoială că,

întotdeauna, competența materială a instanței de judecată este reglementată de

norme imperative.

În litigiul de față, putem afirma că

suntem în prezența unei acțiuni privind acordarea unor despăgubiri

reactualizate, având drept temei juridic Legea nr. 290/2003.

Altfel spus, trebuie aplicat

principiul

lex specialia generalibus derogant

, fiind vorba despre un

litigiu generat de aplicarea unei norme speciale, respectiv Legea nr. 290/2003.

În consecință, pentru considerentele

arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 304 alin. (3) și art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și

va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Argeș, secția de contencios

administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 - Autoritatea Națională pentru

Restituirea Proprietăților împotriva sentinței civile nr. 105/F/CONT din 24

iunie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite

cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Argeș, secția de contencios administrativ și fiscal

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 13 ianuarie

2010.