ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3251/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanții G.P., N.D., I.E.,

I.T., G.M., T.A., V.E., C.G. au solicitat în contradictoriu cu pârâta

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților obligarea pârâtei la

darea în plată în beneficiul acestora a compensațiilor bănești în sumă de

59.788, 33 RON, propuse în baza Legii nr. 9/1998 prin Hotărârea nr. 118 din 25

ianuarie 2001 a Comisiei Județene pentru Aplicarea Prevederilor Legii nr. 9/1998,

validată prin Ordinul nr. 2116 din 28 martie 2006, emis de Șeful Cancelariei

Primului Ministru.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că prin

Ordinul menționat s-a dispus, în baza Legii nr.9/1998, plata către aceștia a

sumei de 59.788, 33 RON cu titlu de compensații bănești pentru bunurile

deținute în județul Durostor, de către autorul acestora – G.V.

Mai arată reclamanții că în temeiul dispozițiilor

art. 35 coroborat cu art. 38 din Normele Metodologice pentru Aplicarea Legii

nr. 9/1998, aprobate prin H.G. nr. 753/1998 astfel cum au fost modificate prin

H.G. nr. 1277/2007, pârâta este competentă și obligată să procedeze la darea în

plată a acestor compensații bănești.

Se mai menționează că la data 13 august 2007,

reclamantul G.P., în nume propriu și în calitate de mandatar al celorlalți

reclamanți a depus o cerere pentru efectuarea plății și în data de 2 iunie 2008

a înaintat personal toate documentele care au mai fost solicitate pentru a se

putea trece la plată.

Cu toate acestea, pârâta în calitate de autoritate

competentă nu a efectuat plata compensațiilor bănești către reclamanți nici

până în prezent.

Legal citată, pârâta Autoritatea Națională pentru

Restituirea Proprietăților a formulat întâmpinare, solicitând respingerea

acțiunii ca nefondată.

Prin sentința nr.398 din 25 noiembrie 2009, Curtea de

Apel Timișoara a admis acțiunea formulată de reclamanții G.P., N.D., I.E., I.T.,

G.M., T.A., V.E., C.G.; a obligat pârâta să efectueze plata către reclamanți a

sumei de 59.788, 33 RON cu titlu de compensații bănești, stabilite în baza Legii

nr. 9/1998 prin Ordinul nr. 2116 din 28 martie 2006 emis de Șeful Cancelariei

Primului Ministru.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a

reținut următoarele:

Apărarea formulată de pârâtă în sensul că

despăgubirile sunt plătite în limita fondurilor disponibile alocate de la bugetul

de stat conform dispozițiilor legale în vigoare, respectiv Legea nr. 9/1998 nu

este de natură să o exonereze de obligația de a efectua plata către reclamanți

și nici nu legitimează refuzul acesteia de a da curs dispozițiilor din Ordinul

nr. 2116 din 28 martie 2006.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,

reiterând argumentele prezentate în cuprinsul întâmpinării formulată în cadrul

dosarului de fond.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de

excepția de ordine publică a necompetenței materiale, invocată din oficiu în

baza art. 159 pct. 2 și art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va

admite prezentul recurs și în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 3 C. proc.

civ., va casa hotărârea instanței de fond pentru următoarele considerente:

Obiectul acțiunii îl formează obligarea pârâtei la

plata de îndată către reclamanți a despăgubirilor ce li se cuvin conform

Hotărârii nr. 118 din 25 ianuarie 2001.

Înalta Curte constată că, în cauză, prin Ordinul nr. 2116

din 28 martie 2006 emis de Cancelaria Primului Ministru s-a dispus validarea

Hotărârii amintite, acordarea sumei de 59.788,33 RON cu titlu de compensații

bănești în conformitate cu Legea nr. 9/1998 și plata sumei de 23.915,33 RON.

Acest act administrativ poate fi atacat conform

dispozițiilor art. 31 din O.G. nr. 94/2004, în termen de 30 de zile la Secția

de contencios administrativ a tribunalului în caza căruia domiciliată solicitantul,

iar aceste dispoziții sunt aplicabile conform actelor juridice și în cazul în

care se solicită obligarea autorității pârâte la executarea actului

administrativ emis.

Conform art. 31 din O.G. nr. 94/2004, actele

cancelariei Primului Ministru sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi

atacate în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios

administrativ a tribunalului, în raza căruia domiciliază solicitantul.

Astfel, competența de a soluționa în primă instanță

acțiunile în contencios administrativ, având ca obiect atât acte administrative

tipice cât și acte administrative asimilate ale Cancelariei Primului Ministru,

aparține, conform dispozițiilor legale sus menționate, tribunalului și nu

curții de apel.

Mai mult, potrivit art. 7 alin. (4) din Legea nr. 9/1998

„hotărârile comisiei centrale sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi

atacate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios

administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul".

Legiuitorul a urmărit prin Legea nr. 9/1998 că, în

materia despăgubirilor acordate pentru bunurile trecute în proprietatea

statului bulgar în baza Tratatului din România și Bulgaria, semnat la Craiova

la 7.09.1940, competența de soluționare a litigiilor, în primă instanță, să

revină tribunalului, indiferent de categoria din care face parte organul

emitent al actului administrativ, cea a autorităților locale sau cea a

autorităților publice centrale.

Or, obiectul cauzei de fată nu este de natură să

determine schimbarea competenței stabilită prin Legea specială nr. 9/1998.

Prin urmare, instanța de control judiciar reține că

nu sunt incidente în speță normele de drept comun în materia competenței

instanței de contencios administrativ, respectiv art. 10 din Legea nr.

554/2004, cu modificările și completările ulterioare, fiind aplicabile

prevederile derogatorii cuprinse în art. 7 alin. (4) din Legea nr. 9/1998,

republicată.

In consecință, pentru considerentele expuse, Înalta

Curte va admite prezentul recurs, va casa hotărârea pronunțată cu încălcarea

normelor de competență materială cuprinse în Legea nr. 9/1998 și în baza art.

312 alin. 6 C. proc. civ., va dispune trimiterea cauzei spre competentă

soluționare la Tribunalul Timiș, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Autoritatea Națională

pentru Restituirea Proprietăților împotriva sentinței nr. 398 din 25 noiembrie

2009 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre

competentă soluționare la Tribunalul Timiș, secția contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 iunie 2010.