ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4632/2010

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta P.V. a chemat în judecată Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Ministerul Economiei, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâților la plata sumelor ce i se cuvin conform hotărârii nr. 3464 din 30 ianuarie 2007, emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, din cadrul Instituției Prefectului Județului Constanța, validată prin decizia pârâtei nr. 351 din 07 noiembrie 2007, sume actualizate în raport cu indicele de creștere a prețurilor. În motivarea cererii, s-a arătat că prin actele administrative susmenționate s-a dispus plata către reclamantă a sumei de 117.342,53 RON, cu titlu de compensații bănești, în conformitate cu Legea nr. 9/1998.

S-a mai arătat că, au trecut aproape 2 ani de zile de la data hotărârii Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 și, un an de zile de la data deciziei de validare a pârâtei și nu a primit încă nicio sumă din acești bani, deși a comunicat datele solicitate. Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2877 din 23 octombrie 2009, a admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu și, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că Legea nr. 9/1998 nu stabilește care este instanța de contencios administrativ competentă din punct de vedere material să soluționeze litigiile generate de nepunerea în executare de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (autoritate publică centrală), în termenele prevăzute de art. 8 alin. (2) din lege și de art. 5 din H.G. nr. 286/2004, a deciziilor emise ca urmare a admiterii cererii persoanelor îndreptățite la compensații, ca act administrativ asimilat [art. 2 alin. (1) lit. i) teza a II-a din Legea nr. 554/2004].

Astfel sesizată, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1793 din 20 aprilie 2010, a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată la termenul de judecată de la 20 aprilie 2010 și, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția de contencios administrative și fiscal. Totodată, a constatat ivit conflict negativ de competență și a dispus înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că în cauză nu sunt aplicabile normele de drept comun în materia competenței instanței de contencios administrativ, respectiv art. 10 din Legea nr. 554/2004, ci dispozițiile Legii nr. 9/1998 și care, având caracter special, sunt derogatorii conform principiului lex specialia generalibus derogant.

Constatându-se conflict negativ de competență, în temeiul art. 22 alin. (3) C. proc. civ., dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a pronunța un regulator de competență. Analizând cauza în raport cu actele normative aplicabile și practica în materie, Înalta Curte constată că litigiul este de competența Tribunalului București, secția de contencios administrativ și fiscal, potrivit următoarelor considerente: Obiectul cererii de chemare în judecată vizează refuzul de punere în executare a unui act administrativ care, conform art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, este asimilată refuzului nejustificat de a soluționa o cerere. Potrivit art. 6 alin. (7) din O.U.G.

nr. 25 din 18 aprilie 2007 privind stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea aparatului de lucru al Guvernului „Prin decizie, vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, care coordonează aplicarea Legii nr. 9/1998 și a Legii nr. 290/2003, dispune plata despăgubirilor acordate în conformitate cu aceste legi, stabilite prin hotărâri ale comisiilor județene, respectiv ale Comisiei mun. București. (...) Deciziile de plată prin care se modifică hotărârile inițiale, deciziile de invalidare și cele prin care se soluționează contestațiile se comunică beneficiarilor și pot fi atacate în termen de 30 de zile la secția de contencios administrativ a Tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul.

În baza deciziei de plată sau a hotărârii judecătorești definitive, Direcția economică din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților efectuează plata compensațiilor bănești.” De asemenea, art. 35 2 alin. (6) din H.G. nr. 753/1998 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 07 septembrie 1940 astfel cum a fost modificată prin H.G. nr. 1277/2007 prevede că „Deciziile se comunică petenților și comisiilor județene sau a mun.

București și pot fi atacate în termen de 30 de zile la secția de contencios administrativ a Tribunalului în raza căruia domiciliază petentul.” Din dispozițiile arătate rezultă că, prin instituirea competenței Tribunalului, secția de contencios administrativ, norma specială derogă de la regulile generale stabilite atât prin art. 3 pct. 1 C. proc. civ. și prin art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, care prevăd în cazul actelor autorităților și instituțiilor centrale o competență în primă instanță în favoarea Curții de apel. Se constată că actele normative enunțate nu cuprind dispoziții exprese cu privire la competența de soluționare a cererilor prin care, partea, nemulțumită de întârzierea nejustificată a autorității centrale de a pune în executare deciziile de plată, solicită obligarea acesteia la îndeplinirea obligațiilor asumate prin actele administrative emise.

Însă, aplicând regula de interpretare prin analogie și având în vedere că intenția legiuitorului este de a asigura o competență unitară de soluționare a cauzelor generate de Legea nr. 9/1998, se apreciază că și în cazul cererii de obligare a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților la plata compensațiilor bănești competența de soluționare aparține tot Tribunalului. Pentru considerentele expuse, urmează a se stabili competența de soluționare a litigiului în favoarea Tribunalului București, secția de contencios administrative și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei, privind pe P.V., Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Ministerul Finanțelor Publice în favoarea Tribunalului București, secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 octombrie 2010.