ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4632/2010

Asupra conflictului negativ

de competență de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamanta P.V. a chemat în judecată Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților și Ministerul Economiei, solicitând

instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâților

la plata sumelor ce i se cuvin conform hotărârii nr. 3464 din 30 ianuarie 2007,

emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, din cadrul Instituției Prefectului

Județului Constanța, validată prin decizia pârâtei nr. 351 din 07 noiembrie 2007,

sume actualizate în raport cu indicele de creștere a prețurilor.

În motivarea cererii,

s-a arătat că prin actele administrative susmenționate s-a dispus plata către reclamantă

a sumei de 117.342,53 RON, cu titlu de compensații bănești, în conformitate cu Legea

nr. 9/1998.

S-a mai arătat că, au

trecut aproape 2 ani de zile de la data hotărârii Comisiei pentru aplicarea Legii

nr. 9/1998 și, un an de zile de la data deciziei de validare a pârâtei și nu a primit

încă nicio sumă din acești bani, deși a comunicat datele solicitate.

Tribunalul București,

secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2877

din 23 octombrie 2009, a admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu

și, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București,

secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța a reținut că Legea nr. 9/1998 nu stabilește care este instanța

de contencios administrativ competentă din punct de vedere material să soluționeze

litigiile generate de nepunerea în executare de către Autoritatea Națională pentru

Restituirea Proprietăților (autoritate publică centrală), în termenele prevăzute

de art. 8 alin. (2) din lege și de art. 5 din H.G. nr. 286/2004, a deciziilor emise

ca urmare a admiterii cererii persoanelor îndreptățite la compensații, ca act administrativ

asimilat [art. 2 alin. (1) lit. i) teza a II-a din Legea nr. 554/2004].

Astfel sesizată, Curtea

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința

civilă nr. 1793 din 20 aprilie 2010, a admis excepția necompetenței sale materiale,

invocată la termenul de judecată de la 20 aprilie 2010 și, a declinat competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția de contencios

administrative și fiscal.

Totodată, a constatat

ivit conflict negativ de competență și a dispus înaintarea cauzei la Înalta Curte

de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța a reținut că în cauză nu sunt aplicabile normele de drept comun

în materia competenței instanței de contencios administrativ, respectiv art. 10

din Legea nr. 554/2004, ci dispozițiile Legii nr. 9/1998 și care, având caracter

special, sunt derogatorii conform principiului lex specialia generalibus derogant.

Constatându-se conflict

negativ de competență, în temeiul art. 22 alin. (3) C. proc. civ., dosarul a fost

înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a pronunța un regulator de

competență.

Analizând cauza în raport

cu actele normative aplicabile și practica în materie, Înalta Curte constată că

litigiul este de competența Tribunalului București, secția de contencios administrativ

și fiscal, potrivit următoarelor considerente:

Obiectul cererii de chemare

în judecată vizează refuzul de punere în executare a unui act administrativ care,

conform art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, este asimilată refuzului

nejustificat de a soluționa o cerere.

Potrivit art. 6 alin.

(7) din O.U.G. nr. 25 din 18 aprilie 2007 privind stabilirea unor măsuri pentru

reorganizarea aparatului de lucru al Guvernului „Prin decizie, vicepreședintele

Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, care coordonează aplicarea

Legii nr. 9/1998 și a Legii nr. 290/2003, dispune plata despăgubirilor acordate

în conformitate cu aceste legi, stabilite prin hotărâri ale comisiilor județene,

respectiv ale Comisiei mun. București. (...) Deciziile de plată prin care se modifică

hotărârile inițiale, deciziile de invalidare și cele prin care se soluționează contestațiile

se comunică beneficiarilor și pot fi atacate în termen de 30 de zile la secția de

contencios administrativ a Tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul.

În baza deciziei de plată sau a hotărârii judecătorești definitive, Direcția economică

din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților efectuează plata

compensațiilor bănești.”

De asemenea, art. 35

2

alin. (6) din H.G. nr. 753/1998 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea

Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile

trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România

și Bulgaria, semnat la Craiova la 07 septembrie 1940 astfel cum a fost modificată

prin H.G. nr. 1277/2007 prevede că „Deciziile se comunică petenților și comisiilor

județene sau a mun. București și pot fi atacate în termen de 30 de zile la secția

de contencios administrativ a Tribunalului în raza căruia domiciliază petentul.”

Din dispozițiile arătate

rezultă că, prin instituirea competenței Tribunalului, secția de contencios administrativ,

norma specială derogă de la regulile generale stabilite atât prin art. 3 pct. 1

C. proc. civ. și prin art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004,

care prevăd în cazul actelor autorităților și instituțiilor centrale o competență

în primă instanță în favoarea Curții de apel.

Se constată că actele

normative enunțate nu cuprind dispoziții exprese cu privire la competența de soluționare

a cererilor prin care, partea, nemulțumită de întârzierea nejustificată a autorității

centrale de a pune în executare deciziile de plată, solicită obligarea acesteia

la îndeplinirea obligațiilor asumate prin actele administrative emise.

Însă, aplicând regula

de interpretare prin analogie și având în vedere că intenția legiuitorului este

de a asigura o competență unitară de soluționare a cauzelor generate de Legea

nr. 9/1998, se apreciază că și în cazul cererii de obligare a Autorității Naționale

pentru Restituirea Proprietăților la plata compensațiilor bănești competența de

soluționare aparține tot Tribunalului.

Pentru considerentele

expuse, urmează a se stabili competența de soluționare a litigiului în favoarea

Tribunalului București, secția de contencios administrative și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei, privind pe P.V., Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților și Ministerul Finanțelor Publice în favoarea Tribunalului București,

secția de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 octombrie 2010.