ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 29.06.2006

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2524/2006

HOTĂRÂRE
29.06.2006
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2524/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1909 din 21

noiembrie 2005, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ

și fiscal, a admis în parte acțiunea reclamanților F.M., F.R., F.A., P.E., F.T.,

F.N. și F.F., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru

Restituirea Proprietăților, constatându-se că prin Ordinul nr. 5049 din 4

octombrie 2005, s-a validat Hotărârea nr. 84 din 23 martie 2001 a Comisiei Județene Constanța și în consecință, a fost obligată pârâta, la plata către

reclamanți, de daune interese moratorii, reprezentând actualizarea sumei de 901.233.639

lei, în raport cu rata inflației pe perioada 24 mai 2001 - 3 octombrie 2005.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut, în esență, că față de Legea nr. 9/1998, incidentă

în cauză și față de normele de aplicare a acesteia, interesele reclamanților au

fost vătămate prin întârziere.

Pârâta, deși a fost sesizată prin petiția

nr. 17/10545 din 24 iunie 2005, și-a îndeplinit obligația legală cu întârziere față

de dispozițiile art. 33 alin. (2) din Legea nr. 9/1998 și numai după promovarea

acțiunii, dovedindu-și culpa, prin inacțiunea de care a dat dovadă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

recurs, Cancelaria Primului Ministru, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Recurenta critică hotărârea fondului,

sub două aspecte: 1) instanța a dat altceva, decât i s-a cerut; obiectul

acțiunii promovate de intimații-reclamanți, viza obligarea Cancelariei, la emiterea

unui act administrativ, iar instanța a obligat pârâta, la plata unei sume de

bani;

2) recurenta nu poate fi obligată la

plata de daune moratorii, atâta timp, cât despăgubirile acordate în baza Legii nr.

9/1998, nu au un caracter cert, lichid și exigibil, până la validare; abia după

momentul validării s-au putea acorda, eventual, daune moratorii.

Prin întâmpinarea formulată la data

de 21 iunie 2006, intimații solicită respingerea recursului, ca nefondat,

arătând că au solicitat acordarea daunelor moratorii, prin chiar cererea

introductivă de instanță. Cât privește cel de-al doilea motiv de recurs, au

arătat că validarea hotărârii comisiei județene s-a realizat abia după 4 ani și

5 luni de la împlinirea termenului legal de 60 de zile, în interiorul căruia

există obligația de a emite un răspuns și numai după ce Cancelaria a fost notificată

prin petiția nr. 17/10545 din 24 iunie 2005.

Examinând sentința atacată, prin

prisma motivelor de recurs invocate, încadrate de recurentă în prevederile art.

304 pct. 9 și art. 304

1

modificare prevăzute de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată:

capătul 3 de cerere al acțiunii înregistrate la data de 23 august 2005,

obligarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, la plata

unor daune moratorii de 15 RON/zi de întârziere, de la data la care ar fi

trebuit să valideze/invalideze Hotărârea nr. 84 din 23 martie 2001, emisă de

către Comisia Județeană Constanța pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 și până la

data emiterii efective a actului administrativ.

După emiterea Ordinului nr. 5049 din

4 octombrie 2005, de validare, de către Șeful Cancelariei Primului Ministru,

reclamanții și-au restrâns și precizat petitul cererii de chemare în judecată,

solicitând numai obligarea la plata daunelor moratorii, pentru perioada cuprinsă

între 23 mai 2001 și 4 octombrie 2005.

Așadar, instanța de fond s-a

pronunțat, asupra a ceea ce s-a cerut, nefiind incident motivul de modificare

prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ.

(3) din Legea nr. 9/1998, validarea/invalidarea hotărârii comisiei județene

trebuie realizată în interiorul unui termen de 60 de zile. În speță,

întârzierea de peste patru ani a cauzat, neîndoielnic, un prejudiciu în

patrimoniul intimaților-reclamanți, întrucât suma stabilită cu titlu de

compensație în anul 2005, este identică cu cea stabilită în anul 2001, prin

hotărârea comisiei județene, deși este evident că valoarea monedei naționale nu

mai era aceeași.

În plus, în conformitate cu

dispozițiile art. 7 din Norma metodologică din 7 octombrie 2004, pentru

aplicarea O.G. nr. 94/2004 privind reglementarea unor măsuri financiare,

referitoare la finalizarea aplicării Legii nr. 9/1998, propunerea de validare transmisă

Șefului Cancelariei Primului - Ministru putea fi însoțită de propunerea de actualizare

a despăgubirilor, dacă aceasta era necesară. Și în speță întârzierea nejustificat

de mare în emiterea ordinului de validare era un argument hotărâtor pentru actualizarea

sumei, dar acest lucru nu s-a cerut de instituția competentă.

Prin urmare, este legală soluția instanței

de fond, de a o sancționa pe recurenta-pârâtă, cu plata unor daune moratorii,

reprezentând actualizarea sumei stabilite în anul 2001, la 24 mai, până la data

îndeplinirii obligației legale, 3 octombrie 2005, în raport cu rata inflației.

Cât privește critica referitoare la

faptul că despăgubirile acordate potrivit Legii nr. 9/1998, nu constituie o

creanță certă și exigibilă (lichidă este indiscutabil), până la emiterea

ordinului de validare, Înalta Curte constată că acest aspect vizează un caz

tipic de invocare a propriei turpitudini. Este evident că creanța nu este certă

și exigibilă, până la momentul emiterii ordinului de validare (de altfel, dacă

lucrurile nu ar fi stat așa, acțiunea era lipsită de interes), numai că, cum

s-a reținut deja, recurenta avea obligația emiterii acestuia în termen de 60 de

zile și este în culpă, pentru că, fără nici o justificare, l-a emis cu o

întârziere de aproape 4 ani și 5 luni.

Pentru aceste considerente, în

temeiul art. 312 C. proc. civ., se va respinge recursul, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de

Cancelaria Primului Ministru, împotriva sentinței civile nr. 1909 din 21

noiembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ

și fiscal, în contradictoriu cu intimații F.M., F.R., F.A., P.E., F.T., F.N. și

F.F., ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 29 iunie 2006.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-05-30
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2837/2003
, așa cum a precizat și la fond, obiectul cauzei l-a constituit actualizarea debitului de 684.856 lei, reprezentând valoarea totală a contractului de vânzare-cumpărare anulat, și nu contestație la executare. Curtea de Apel Constanța, prin d
ÎCCJ 2005-12-02
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5782/2005
contestația la titlu, s-a lămurit dispozitivul deciziei civile nr. 72/2004 a Curții de Apel Constanța, în sensul că menținerea celorlalte dispoziții ale hotărârii primei instanțe vizează doar obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de jude
ÎCCJ 2004-06-01
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2224/2004
casării, Curtea de Apel București, ca instanță de rejudecare, prin sentința civilă nr. 961/2003, a anulat în parte decizia Ministerului Finanțelor Publice nr. 1266/2000, decizia nr. 93/2000 a Direcției Generale a Finanțelor Publice, hotărâr
ÎCCJ 2004-04-29
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1544/2004
ului pârâtei doar la suma specificată în acțiunea introductivă, de 108.206.608 lei, și că nu a precizat dacă instanța de fond a fost învestită cu două sau trei capete de cerere. Mai susține recurenta că motivele, pe care se sprijină soluția
ÎCCJ 2010-06-18
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3251/2010
rea plății și în data de 2 iunie 2008 a înaintat personal toate documentele care au mai fost solicitate pentru a se putea trece la plată. Cu toate acestea, pârâta în calitate de autoritate competentă nu a efectuat plata compensațiilor băneș
Sursă