Decizia nr. 4308/2005 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 1061/2005 a Curții de Apel București

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 5 mai 2005, reclamanții B.R.A., I.M.B., L.M.V.E. și C.D.M. au chemat în judecată A.N.T., solicitând obligarea pârâtei să emită decizia motivată, ca răspuns la notificarea nr. 91 din 18 mai 2001, formulată în baza Legii nr. 10/2001, sub sancțiunea daunelor cominatorii de 500.000 lei/zi de întârziere. În motivarea cererii, reclamanții au arătat că sunt vătămați în dreptul lor de a obține restituirea în natură a unui imobil situat în Constanța, prin atitudinea pârâtei de a nu le soluționa cererea, în termenul legal prevăzut de art. 23 din Legea nr. 10/2001. Prin sentința civilă nr. 1061 din 1 iunie 2005, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de necompetență materială invocată de pârâtă și a dispus declinarea în favoarea Tribunalului București, secția civilă, a competenței de soluționare a cauzei.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, în raport cu obiectul cererii și cu dispozițiile Legii nr. 10/2001, care au caracter de normă specială, față de prevederile art. 3 pct. 1 C. proc. civ., acțiunea este un litigiu de natură civilă, nefiind aplicabile dispozițiile art. 2 pct. 2 din Legea nr. 554/2004. Împotriva sentinței au declarat recurs reclamanții, B.R.A., I.M.B., L.M.V.E. și C.D.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Astfel, reclamanții au învederat că obiectul cauzei îl reprezintă o plângere formulată în baza Legii nr. 554/2004, competența materială a curții de apel fiind prevăzută de art. 3 pct. 1 C. proc. civ.

Cât privește aplicabilitatea Legii nr. 10/2001, dreptul la acțiune în restituire se naște numai după epuizarea procedurii administrative prevăzute la art. 23 alin. (1), text potrivit căruia unitatea deținătoare a imobilului este obligată să se pronunțe prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate și cu prevederile art. 304 și 304 1 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare. În cauză sunt aplicabile, astfel cum a reținut instanța de fond, prevederile Legii nr. 10/2001, care reglementează regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, și nu dispozițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Astfel, competența materială de soluționare a cererii reclamanților, de obligare a pârâtei la emiterea deciziei motivate, ca răspuns la notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001, este cea reglementată de art. 24 din actul normativ sus menționat, instanța competentă fiind secția civilă a Tribunalului București. În raport cu cele expuse mai sus, Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul declarat de B.R.A., I.M.B., L.M.V.E. și C.D.M. împotriva sentinței civile nr. 1061 din 1 iunie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 septembrie 2005.