ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5782/2005

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5782/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 7969 din 30

octombrie 2003 a Tribunalului Constanța, secția comercială, s-a admis cererea

formulată de reclamanta SC A.L. SRL cu sediul în Constanța și pârâta SC V.M.

SRL cu sediul în Constanța a fost obligată la plata sumei de 247.900.800 lei, reprezentând

contravaloare lucrări agricole, ce va fi actualizată cu indicele de inflație

începând cu luna iulie 2001 până la data achitării debitului și la 18.565.000

lei cheltuieli de judecată, către reclamantă.

Curtea de Apel Constanța, secția

comercială, prin decizia civilă nr. 72 din 4 martie 2004 a admis apelul

declarat de pârâtă împotriva sentinței tribunalului pe care a schimbat-o în

parte, în sensul că a obligat pârâta la plata sumei de 191.923.200 lei

reactualizată cu indicele de inflație la momentul plății, sumă rămasă de

achitat după compensarea parțială a datoriilor reciproce.

S-au menținut celelalte dispoziții

și reclamanta a fost obligată la 7.097.000 lei cheltuieli de judecată în apel

către pârâtă.

SC V.M. SRL a formulat contestație,

în temeiul art. 399 și următoarele C. proc. civ. la titlu executor, respectiv

decizia civilă nr. 72 din 4 martie 2004 a Curții de Apel Constanța, asupra

înțelesului întinderii și aplicării dispozitivului și anularea actelor de

executare emise, conform somației din dosarul de executare nr. 462/2004.

Prin decizia nr. 66 din 18 martie

2005 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială,

precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, s-a admis

contestația la titlu, s-a lămurit dispozitivul deciziei civile nr. 72/2004 a

Curții de Apel Constanța, în sensul că menținerea celorlalte dispoziții ale

hotărârii primei instanțe vizează doar obligarea pârâtei la plata cheltuielilor

de judecată aferente judecății în fond, nu și plata debitului actualizat în

raport de indicele de inflație începând cu luna iulie 2001.

S-a reținut că instanța de apel prin

decizia nr. 72 din 4 martie 2004 în urma reaprecierii probelor a stabilit că

pârâta datorează suma de 247.900.800 lei către reclamantă, care la rândul său a

recunoscut contravaloarea lucrărilor efectuate în favoarea sa de 55.977.600 lei,

conform facturii.

Instanța a făcut aplicarea

dispozițiilor art. 1143-1144 C. civ., și a apreciat că sunt îndeplinite

condițiile pentru compensarea datoriilor reciproce până la concurența cele mai

mici, fără a fi necesară formularea unei cereri reconvenționale.

În raport de această situație de

fapt reținută, pârâta a fost obligată la 191.923.200 lei, reactualizată cu

indicele de inflație la momentul plății, sumă rămasă de achitat după

compensarea parțială a datoriilor reciproce.

S-a stabilit că referirea din

cuprinsul dispozitivului „menține celelalte dispoziții” se referă la obligarea

pârâtei la plata cheltuielilor de judecată aferente judecății în fond și nu și

la data de la care se calculează și indicele de inflație.

Împotriva acestei decizii,

reclamanta SC A.L. SRL a declarat recurs și a susținut că este nelegală și

netemeinică.

A arătat recurenta că prin decizia

curții de apel s-a schimbat în parte sentința tribunalului numai cu privire la

suma datorată de pârâtă, și s-a precizat că se mențin celelalte dispoziții ale

hotărârii instanței de fond, deci cele referitoare la actualizare.

S-a susținut că instanța de apel nu

putea să schimbe sentința tribunalului cu privire la perioada supusă

actualizării cu indicele de inflație pentru că nu a fost investită cu un motiv

de apel în acest sens.

Recurenta a precizat că suma de

191.923.200 lei din dispozitivul deciziei instanței de apel este datorată încă

din luna iulie 2001, astfel că se justifică actualizarea cu indicele de

inflație.

Prin întâmpinare, intimata pârâtă a

solicitat în principal respingerea recursului ca inadmisibil, întrucât decizia nr.

72 din 4 martie 2004 a rămas irevocabilă, prin nerecurare.

Pe fond a solicitat respingerea

recursului întrucât lămurirea dispozitivului prin decizia recurată s-a făcut pe

calea contestației, cu respectarea prevederilor art. 399-400 C. proc. civ.

Recursul nu este fondat.

Excepția privind inadmisibilitatea

recursului invocată de intimata pârâtă, nu este fondată.

Contestația la titlu formulată de

pârâtă se referă la decizia nr. 72 din 4 martie 2004 a Curții de Apel

Constanța, supusă căii de atac a recursului potrivit art. 299 C. proc. civ.,

așa încât recursul declarat împotriva deciziei prin care s-a soluționat

contestația la titlu, este supusă aceleași căi de atac în condițiile art. 402

alin. (3) C. proc. civ.

Pe fond, recursul declarat de

reclamantă, nu este fondat.

Prin decizia nr. 72 din 4 martie

2004 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, ce constituie titlu

executor, s-a schimbat în parte hotărârea instanței de fond în sensul că pârâta

SC V.M. SRL a fost obligată la plata sumei de 191.923.200 lei reactualizată cu

indicele de inflație la momentul plății, sumă rămasă de achitat după

compensarea parțială a datoriilor reciproce; s-au menținut celelalte dispoziții

ale sentinței instanței de fond.

În momentul punerii în executare a

hotărârii, au apărut incidente în legătură cu data de la care trebuie calculat

indicele de inflație și pârâta a formulat contestație, în temeiul art. 399 C.

proc. civ.

În mod corect instanța a admis

contestația și a lămurit dispozitivul deciziei în sensul că referirea din

cuprinsul dispozitivului „menține celelalte dispoziții”, privește numai

obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată aferente judecății în

fond, și nu data de la care se calculează și indicele de inflație.

Susținerea recurentei că menținerea

dispozițiilor instanței de fond se referă și la data de la care se actualizează

suma cu indicele de inflație, nu poate fi reținută, cât timp instanța de apel

în exercitarea controlului judiciar în urma reaprecierii probelor a stabilit că

prin compensarea datoriilor reciproce, pârâta datorează suma de 191.923.000 lei

reactualizată cu indicele de inflație, la momentul plății.

A interpreta dispozițiile deciziei

recurate în sensul dorit de reclamantă, ar însemna să se încalce principiul

puterii lucrului judecat, stabilit prin decizia nr. 72 din 4 martie 2004 a

Curții de Apel Constanța, ce constituie titlu executor.

De menționat că, instanța investită

cu soluționarea unei contestații la executare, nu este îndreptățită să

examineze fondul raporturilor juridice dintre părți, și trebuie să se

conformeze hotărârii puse în executare.

Pentru toate aceste considerente, se

constată că decizia atacată a fost pronunțată cu aplicarea dispozițiilor legale

și pe cale de consecință, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va

respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantă.

Conform art. 274 C. proc. civ.,

recurenta va fi obligată la plata sumei de 1.000 RON cheltuieli de judecată

către intimată, reprezentând onorar de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta SC A.L. SRL, împotriva deciziei nr. 66/ COM din 18 martie 2005,

pronunțată de Curtea de Apel Constanța, ca nefondat.

Obligă recurenta la plata sumei de

1.000 RON cheltuieli de judecată, către intimată.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 2 decembrie 2005.