ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4193/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

11 noiembrie 2003 reclamanta S.R.R. București a solicitat în contradictoriu cu

Primarul municipiului Mangalia și Municipiul Mangalia prin Primar, anularea

dispoziției nr. 317 din 15 septembrie 2003 emisă de pârâtul Primarul

municipiului Mangalia, prin care a fost respinsă notificarea nr. 277 din 11

februarie 2003.

În motivarea cererii, reclamanta a

susținut că prin notificarea menționată a solicitat Primăriei municipiului

Mangalia, restituirea în natură a imobilului Vila „Horia” situat în Mangalia.

A mai arătat că demersurile au fost

făcute în calitate de persoană îndreptățită la restituire, fiind îndeplinite

cerințele prevăzute de art. 3 alin. (1) pct. c din Legea nr. 10/2001, întrucât

de la data naționalizării ce a intervenit prin Legea nr. 119/ 1948 și până la

intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 activitatea societății nu a încetat.

A susținut că dreptul de proprietate

asupra imobilului în discuție este dovedit din coroborarea actelor ce atestă

faptul că bunurile Casei de Pensii, Credit și Ajutor a funcționarilor S.R.R. ,

inclusiv acest imobil, au trecut în proprietatea statului ca efect al

naționalizării Societății Române de Radiodifuziune, ele fiind bunuri care

servesc permanent activității reclamantei.

A învederat că dispoziția atacată

este în acest context nelegală, fiind dovedit că este persoană îndreptățită la

restituire.

Prin sentința civilă nr. 440 din 31

martie 2003 a Tribunalului Constanța a fost admisă excepția inadmisibilității

contestației și, ca o consecință, respinsă contestația.

S-a reținut că incidența în speță a

prevederilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, care exclud accesul de la

această procedură a persoanelor indicate de acest text. Ori, contestatoarea a

fost organizată și funcționează potrivit dispozițiilor Legii nr. 41/1994,

societate națională, astfel încât, în raport de forma sa de organizare,

contestația nu poate fi primită.

Apelul reclamantei împotriva

susmenționatei hotărâri a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 36/C

din 17 ianuarie 2005 a Curții de Apel Constanța, instanța care a reținut

corecta aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 184/2000 și asupra raportului

juridic dedus judecății.

S-a reținut ca neîntemeiată și

critica privind calitatea sa de persoană îndreptățită, întrucât reclamanta nu a

făcut dovada că este continuatoarea în drepturi a C.P.C.A.F. S.R.R., în al

cărei patrimoniu se află imobilul în litigiu, patrimoniu distinct de cel al

reclamantei.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care a

invocat:

- în mod greșit ambele instanțe au

conchis că prevederile Decretului nr. 184/2002, ce au intrat în vigoare la data

de 12 decembrie 2002, au importanță numai în măsura în care anterior acestui

act normativ s-ar fi încheiat procesul de restituire prin emiterea unei

dispoziții sau decizii.

Ori notificarea, formulată la data

de 11 februarie 2002 trebuie analizată și soluționată potrivit dispozițiilor

legale incidente la momentul formulării sale și nu anterior acestui moment,

interpretare în acord cu principiul neretroactivității legii civile.

- greșit s-a reținut că reclamanta

nu are calitatea de persoană îndreptățită, întrucât imobilul din litigiu a

aparținut C.P.C.A.P. S.R.R., al cărei unic fondator este S.R.R.

Fundația astfel înființată și-a

încetat activitatea doar în fapt, în drept neoperând nici una din modalitățile

de dizolvare prevăzute de Legea nr. 21/1929 (în vigoare la acea dată).

În anul 2002 S.R.R. a înființat

F.R.R., persoană juridică ce este continuatoarea C.P.C.A.P. S.R.R.. Rezultă

astfel cu evidență că reclamanta este continuatoarea casei de pensii,

reclamanta fiind unicul membru fondator al fundației. Patrimoniul fundației s-a

constituit în exclusivitate prin aportul fondatorului, în care este inclus și

imobilul în litigiu.

În consecință, atât dispoziția

atacată, cât și hotărârile judecătorești pronunțate în cauză, circumscriu în

mod eronat calitatea petiționarei în limitele art. 3 alin. (2) din Legea nr.

10/2001, temeiul de drept al analizării și soluționării notificării

constituindu-l prevederile art. 3 lit. c) din lege.

În drept, motivele recursului au

fost încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recursul nu este fondat.

Prin actul de vânzare-cumpărare transcris

sub nr. 1039 din 7 mai 1948 la grefa Tribunalului Constanța, T.M., în calitate

de vânzător a transmis C.P.C.A.F. S.R.R., dreptul de proprietate asupra

imobilului situat în localitatea Mangalia, compus din teren și vila „Horia”

construită pe acest teren.

Persoana juridică menționată a fost

constituită în anul 1935 de S.D.R.R., conform actului de fundațiune întocmit la

acea dată, având statutul juridic de fundație, constituită în temeiul Legii nr.

21/1924, al cărei unic fondator a fost societatea menționată.

Urmare a intervenției Legii nr.

119/1948 patrimoniul fundației, inclusiv imobilul în litigiu a fost preluat de

stat, fundație încetând să mai existe în fapt.

Prin Legea nr. 41/1994 au fost

înființate S.R.R. și S.R.T., „servicii publice autonome de interes național,

independente editorial … prin reorganizarea Radioteleviziunii Române”.

Reclamanta S.R.R., considerându-se

continuatoarea în drepturi a fundației, a formulat atât notificare, cât și

prezenta acțiune în justiție pentru acordarea măsurilor reparatorii prevăzute

de Legea nr. 10/2001.

Cu referire la acest aspect,

respectiv al calității de persoană îndreptățită în sensul art. 3 alin. (1) lit.

c) din Legea nr. 10/2001, se constată că temeinic, cu respectarea acestor

dispoziții legale, instanțele au reținut că reclamanta nu a dovedit că este

continuatoarea în drepturi a C.P.C.A.F. S.R.R., proprietara imobilului și că

împrejurarea că reclamanta este unic fondator al fundației nu creează

confuziune de patrimonii, acestea fiind persoane juridice distincte.

Reclamanta nu a făcut nici dovezi că

ar fi adus în proprietatea fundației bunul a cărui retrocedare se solicită,

probele dosarului relevând dimpotrivă, constituirea patrimoniului acesteia din

fondul de pensii, credit și ajutoare al personalului societății de difuzare

Radiofonică din România.

Prin urmare, temeinic s-a reținut că

reclamanta nu are calitate de persoană îndreptățită în sensul Legii nr.

10/2001, nefiind nici proprietar al bunului solicitat și neregăsindu-se în

vreuna din ipotezele textului art. 3 alin. (1) lit. c) invocat.

Legal au fost interpretate și

aplicate prevederile art. 3 alin. (2) astfel cum au fost introduse prin

dispozițiile O.U.G. nr. 184/2002, care au intrat în vigoare la data de 12

decembrie 2002, ulterior momentului notificării, dar anterior soluționării

acesteia prin dispoziția atacată.

Temeinic s-a reținut că

finalizându-se notificarea reclamantei după data intrării în vigoare a actului

normativ menționat, raportului juridic analizat îi erau aplicabile dispozițiile

acestuia și care exclud, din categoria persoanelor îndreptățite, printre

altele, societățile naționale, structură în care se încadrează și reclamanta.

Principiul neretroactivității legii

civile se analizează în strânsă corelație cu principiul aplicării imediate a legii

noi, potrivit căruia, legea nouă nu se aplică imediat situațiilor obiective

(legale), adică acelor situații juridice al căror conținut și efecte sunt

imperativ stabilite de legiuitor.

În planul dreptului intertemporal,

aceste dispoziții, de imediată aplicare, sunt imperative, iar după intensitate

și puterea lor, obligatorii, astfel încât aplicarea lor procedurii inițiată de

reclamant s-a făcut cu respectarea legii și a principiilor de drept evocate.

Față de cele ce preced, în temeiul

art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de recurenta-reclamantă S.R.R. împotriva deciziei civile nr. 36 din 17

ianuarie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția civilă, în dosarul

nr. 1274/C/2004.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 aprilie

2006.