ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4193/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 11 noiembrie 2003 reclamanta S.R.R. București a solicitat în contradictoriu cu Primarul municipiului Mangalia și Municipiul Mangalia prin Primar, anularea dispoziției nr. 317 din 15 septembrie 2003 emisă de pârâtul Primarul municipiului Mangalia, prin care a fost respinsă notificarea nr. 277 din 11 februarie 2003. În motivarea cererii, reclamanta a susținut că prin notificarea menționată a solicitat Primăriei municipiului Mangalia, restituirea în natură a imobilului Vila „Horia” situat în Mangalia. A mai arătat că demersurile au fost făcute în calitate de persoană îndreptățită la restituire, fiind îndeplinite cerințele prevăzute de art. 3 alin. (1) pct. c din Legea nr. 10/2001, întrucât de la data naționalizării ce a intervenit prin Legea nr. 119/ 1948 și până la intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 activitatea societății nu a încetat.

A susținut că dreptul de proprietate asupra imobilului în discuție este dovedit din coroborarea actelor ce atestă faptul că bunurile Casei de Pensii, Credit și Ajutor a funcționarilor S.R.R. , inclusiv acest imobil, au trecut în proprietatea statului ca efect al naționalizării Societății Române de Radiodifuziune, ele fiind bunuri care servesc permanent activității reclamantei. A învederat că dispoziția atacată este în acest context nelegală, fiind dovedit că este persoană îndreptățită la restituire. Prin sentința civilă nr. 440 din 31 martie 2003 a Tribunalului Constanța a fost admisă excepția inadmisibilității contestației și, ca o consecință, respinsă contestația. S-a reținut că incidența în speță a prevederilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, care exclud accesul de la această procedură a persoanelor indicate de acest text.

Ori, contestatoarea a fost organizată și funcționează potrivit dispozițiilor Legii nr. 41/1994, societate națională, astfel încât, în raport de forma sa de organizare, contestația nu poate fi primită. Apelul reclamantei împotriva susmenționatei hotărâri a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 36/C din 17 ianuarie 2005 a Curții de Apel Constanța, instanța care a reținut corecta aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 184/2000 și asupra raportului juridic dedus judecății. S-a reținut ca neîntemeiată și critica privind calitatea sa de persoană îndreptățită, întrucât reclamanta nu a făcut dovada că este continuatoarea în drepturi a C.P.C.A.F. S.R.R., în al cărei patrimoniu se află imobilul în litigiu, patrimoniu distinct de cel al reclamantei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care a invocat: - în mod greșit ambele instanțe au conchis că prevederile Decretului nr. 184/2002, ce au intrat în vigoare la data de 12 decembrie 2002, au importanță numai în măsura în care anterior acestui act normativ s-ar fi încheiat procesul de restituire prin emiterea unei dispoziții sau decizii. Ori notificarea, formulată la data de 11 februarie 2002 trebuie analizată și soluționată potrivit dispozițiilor legale incidente la momentul formulării sale și nu anterior acestui moment, interpretare în acord cu principiul neretroactivității legii civile. - greșit s-a reținut că reclamanta nu are calitatea de persoană îndreptățită, întrucât imobilul din litigiu a aparținut C.P.C.A.P.

S.R.R., al cărei unic fondator este S.R.R. Fundația astfel înființată și-a încetat activitatea doar în fapt, în drept neoperând nici una din modalitățile de dizolvare prevăzute de Legea nr. 21/1929 (în vigoare la acea dată). În anul 2002 S.R.R. a înființat F.R.R., persoană juridică ce este continuatoarea C.P.C.A.P. S.R.R.. Rezultă astfel cu evidență că reclamanta este continuatoarea casei de pensii, reclamanta fiind unicul membru fondator al fundației. Patrimoniul fundației s-a constituit în exclusivitate prin aportul fondatorului, în care este inclus și imobilul în litigiu. În consecință, atât dispoziția atacată, cât și hotărârile judecătorești pronunțate în cauză, circumscriu în mod eronat calitatea petiționarei în limitele art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, temeiul de drept al analizării și soluționării notificării constituindu-l prevederile art. 3 lit. c) din lege.

În drept, motivele recursului au fost încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recursul nu este fondat. Prin actul de vânzare-cumpărare transcris sub nr. 1039 din 7 mai 1948 la grefa Tribunalului Constanța, T.M., în calitate de vânzător a transmis C.P.C.A.F. S.R.R., dreptul de proprietate asupra imobilului situat în localitatea Mangalia, compus din teren și vila „Horia” construită pe acest teren. Persoana juridică menționată a fost constituită în anul 1935 de S.D.R.R., conform actului de fundațiune întocmit la acea dată, având statutul juridic de fundație, constituită în temeiul Legii nr. 21/1924, al cărei unic fondator a fost societatea menționată. Urmare a intervenției Legii nr. 119/1948 patrimoniul fundației, inclusiv imobilul în litigiu a fost preluat de stat, fundație încetând să mai existe în fapt.

Prin Legea nr. 41/1994 au fost înființate S.R.R. și S.R.T., „servicii publice autonome de interes național, independente editorial … prin reorganizarea Radioteleviziunii Române”. Reclamanta S.R.R., considerându-se continuatoarea în drepturi a fundației, a formulat atât notificare, cât și prezenta acțiune în justiție pentru acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001. Cu referire la acest aspect, respectiv al calității de persoană îndreptățită în sensul art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, se constată că temeinic, cu respectarea acestor dispoziții legale, instanțele au reținut că reclamanta nu a dovedit că este continuatoarea în drepturi a C.P.C.A.F. S.R.R., proprietara imobilului și că împrejurarea că reclamanta este unic fondator al fundației nu creează confuziune de patrimonii, acestea fiind persoane juridice distincte.

Reclamanta nu a făcut nici dovezi că ar fi adus în proprietatea fundației bunul a cărui retrocedare se solicită, probele dosarului relevând dimpotrivă, constituirea patrimoniului acesteia din fondul de pensii, credit și ajutoare al personalului societății de difuzare Radiofonică din România. Prin urmare, temeinic s-a reținut că reclamanta nu are calitate de persoană îndreptățită în sensul Legii nr. 10/2001, nefiind nici proprietar al bunului solicitat și neregăsindu-se în vreuna din ipotezele textului art. 3 alin. (1) lit. c) invocat. Legal au fost interpretate și aplicate prevederile art. 3 alin. (2) astfel cum au fost introduse prin dispozițiile O.U.G. nr. 184/2002, care au intrat în vigoare la data de 12 decembrie 2002, ulterior momentului notificării, dar anterior soluționării acesteia prin dispoziția atacată.

Temeinic s-a reținut că finalizându-se notificarea reclamantei după data intrării în vigoare a actului normativ menționat, raportului juridic analizat îi erau aplicabile dispozițiile acestuia și care exclud, din categoria persoanelor îndreptățite, printre altele, societățile naționale, structură în care se încadrează și reclamanta. Principiul neretroactivității legii civile se analizează în strânsă corelație cu principiul aplicării imediate a legii noi, potrivit căruia, legea nouă nu se aplică imediat situațiilor obiective (legale), adică acelor situații juridice al căror conținut și efecte sunt imperativ stabilite de legiuitor. În planul dreptului intertemporal, aceste dispoziții, de imediată aplicare, sunt imperative, iar după intensitate și puterea lor, obligatorii, astfel încât aplicarea lor procedurii inițiată de reclamant s-a făcut cu respectarea legii și a principiilor de drept evocate.

Față de cele ce preced, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă S.R.R. împotriva deciziei civile nr. 36 din 17 ianuarie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția civilă, în dosarul nr. 1274/C/2004. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 aprilie 2006.