ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1483/2004

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Contestatorii J.A.A. și N.Ș.M. au

formulat contestație împotriva adresei nr. 4559 din 12 septembrie 2001, prin

care, Societatea Română de Radiodifuziune le-a comunicat, urmare notificării pe

care i-au adresat-o în temeiul Legii nr. 10/2001, că imobilul pe care l-au

revendicat, situat în București, nu poate fi restituit în natură și că oferta

de restituire prin echivalent este în cuantum de 179.609.655 lei.

Prin sentința civilă nr. 618 din 21

iunie 2002, pronunțată de Tribunalul București, secția a V – a civilă și de

contencios administrativ, a fost respinsă acțiunea, astfel cum a fost

precizată.

Apelul declarat de reclamanți a fost

admis, prin decizia nr. 141 A din 6 martie 2003, pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a III – a civilă, a fost schimbată în tot sentința

tribunalului, în sensul că a fost admisă acțiunea, a fost constatată nulitatea

actului de naționalizare a imobilului revendicat, a fost dispusă retrocedarea

în natură către reclamanți a imobilului situat în București, compus din teren

în suprafață de 600 mp și construcțiile aflate pe el.

Împotriva susmenționatei decizii au

declarat recurs pârâții Societatea Română de Radiodifuziune și Ministerul

Finanțelor, în calitate de reprezentant al Statului Român, în temeiul

prevederilor art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., susținând în esență că

imobilul nu poate fi restituit în natură, conform prevederilor art. 16 din

Legea nr. 10/2001.

Intimații-reclamanți au invocat

excepția tardivității recursului declarat de Societatea Română de

Radiodifuziune, excepție nefondată în raport de prevederile art. 48 alin. (2) C.

proc. civ.

Recursurile sunt fondate pentru

considerentele ce vor urma.

Contestația formulată de

contestatorii J.A.A. și N.Ș.M., la data de 19 octombrie 2001, împotriva adresei

nr. 4559 din 12 septembrie 2001 prin care pârâta Societatea Română de

Radiodifuziune le-a răspuns în sensul că restituirea în natură a imobilului

revendicat nu este posibilă, a fost întemeiată pe prevederile Legii nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6

martie 1945 – 22 decembrie 1989.

În conformitate cu prevederile art.

16 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 184/2002,

în situația imobilelor care sunt ocupate de așezăminte social-culturale, sau de

instituții publice, necesare pentru desfășurarea activităților de interes

public, social-cultural sau obștesc, nu este posibilă decât acordarea de măsuri

reparatorii prin echivalent, aceste bunuri fiind, pe durata afectațiunii de

interes public, bunuri proprietate publică.

Cum în imobilul revendicat se află o

parte din sediul Societății Române de Radiodifuziune, care desfășoară o

activitate de interes public se constată că, în mod greșit a soluționat

litigiul instanța de apel, dispunând restituirea bunului în natură.

În consecință, recursurile urmează a

fi admise, conform art. 314 C. proc. civ., a fi casată decizia atacată și a fi

respins apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței tribunalului, care va

fi păstrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de

pârâții Societatea Română de Radiodifuziune și de Ministerul Finanțelor

Publice, pentru Statul Român împotriva deciziei nr. 141/A din 6 martie 2003 a

Curții de Apel București, secția a III – a civilă, pe care o casează.

Respinge apelul declarat de

reclamanții N.Ș.M. și J.A.A. împotriva sentinței nr. 618 din 21 iunie 2002 a

Tribunalului București, secția a V – a civilă și de contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 februarie 2004.