ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2959/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr.

64 din 7 ianuarie 2003, reclamanta E.G. a formulat în contradictoriu cu pârâții

municipiul Mangalia prin primar și primarul municipiului Mangalia plângere

împotriva dispoziției nr. 260 din 4 decembrie 2002 emisă de primarul

municipiului Mangalia.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că a deținut cu titlu de proprietate un imobil situat în Mangalia,

imobil care a fost expropriat în baza Decretului Ministerului Apărării

Naționale nr. 57 din 25 februarie 1958, familiei reclamantei fiindu-i atribuit

în compensare un alt imobil situat în Mangalia, str. O. nr. 12 conform deciziei

nr. 50 din 16 iulie 1959 a Sfatului Popular al Orașului Mangalia.

A mai arătat reclamanta că, deși

imobilul din str. Ș. a fost expropriat pentru realizarea planului de

sistematizare a orașului, terenul aferent locuinței în suprafață de 500 mp a

rămas liber de construcții, astfel încât, chiar dacă aceasta a fost compensată,

sunt aplicabile dispozițiile legale referitoare la restituirea în natură și

chiar în condițiile în care s-a atribuit în compensare un alt imobil, cel din

str. O. are un teren aferent de numai 372 mp față de suprafața de 500 mp cât a

avut imobilul din str. Ș.

Reclamanta a mai susținut că în anul

1968 a fost expropriat și imobilul din str. O., aceasta primind cu chirie o

altă locuință, conform contractului de închiriere nr. 17721 din 30 noiembrie

1968.

Totodată, reclamanta a mai arătat că

imobilul situat în str. Ș. nr. 7 este liber de construcții și nu a făcut

obiectul nici unui detaliu de sistematizare.

În fine, a mai susținut reclamanta

în motivarea cererii sale că dispoziția nr. 260 din 4 decembrie 2002 emisă de

primarul municipiului Mangalia este netemeinică și nelegală pentru că imobilul

primit în compensare în str. O. nr. 12 a fost expropriat și demolat și având în

vedere că Legea nr. 10/2001 nu cuprinde prevederi referitoare la cazul în care

o persoană a fost expropriată de două ori, este îndreptățită solicitarea de

restituirea în natură.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul

primarul municipiului Mangalia a invocat excepția necompetenței materiale a

secției civile a Tribunalului Constanța, arătând că este competentă să

soluționeze cauza instanța de contencios administrativ și excepția lipsei calității

procesuale pasive a municipiului Mangalia, motivată pe dispozițiile art. 23

alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Prin sentința civilă nr. 886 din 16

iulie 2003, Tribunalul Constanța a respins excepția necompetenței materiale a

Tribunalului Constanța, secția civilă, a admis excepția lipsei calității

procesuale pasive a municipiului Mangalia și a respins ca nefondată acțiunea

formulată de reclamanta E.G. împotriva pârâtului primarul municipiului Mangalia

și pentru lipsa calității procesuale pasive cererea formulată în contradictoriu

cu municipiul Brăila.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de fond a reținut, cu privire la prima excepție invocată, că, potrivit

dispozițiilor art. 24 alin. (8) din Legea nr. 10/2001, competența de

soluționare a cererii prin care este atacată în justiție decizia de respingere

a cererii de restituire în natură, cu motivarea că restituirea nu este aprobată

sau nu este posibilă, revine secției civile a tribunalului în a cărei

circumscripție teritorială se află sediul unității deținătoare, iar, referitor

la cea de a doua excepție, a reținut că, în speță, cum emitentul actului

contestat este primarul municipiului Mangalia, pârâtul municipiul Mangalia nu

are calitate procesuală pasivă în raportul juridic dedus judecății.

Totodată, instanța de fond a reținut

faptul că reclamanta nu a făcut dovada că autorii săi au avut calitatea de

proprietari asupra imobilului din Mangalia, str. Ș. nr. 7 și nici că imobilul a

fost preluat abuziv de către stat, precum și faptul că reclamanta nu este îndreptățită

la restituirea terenului, deoarece, la data trecerii imobilului în proprietatea

statului, autorilor reclamantei le-a fost atribuit în proprietate, în

compensare, un alt imobil, iar la data încheierii procesului verbal de predare

a imobilului din Mangalia, str. O. nr. 12, dat în schimbul imobilului situat în

str. Ș. , nr. 7, autorii reclamantei au fost de acord cu modul de compensare,

semnând cu această mențiune procesul verbal.

Sentința civilă nr. 886 din 16 iulie

2003 a Tribunalului Constanța a fost menținută de Curtea de Apel Constanța,

care, prin decizia civilă nr. 449/C din 4 mai 2004 a respins ca nefondat apelul

declarat de reclamantă.

Împotriva deciziei nr. 449/c din 4

mai 2004 a Curții de Apel Constanța a declarat recurs reclamanta E.G., invocând

dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. și susținând, în esență, că a

făcut dovada că autorii săi au avut calitatea de proprietari ai imobilului în

litigiu, la dosar fiind depusă decizia nr. 50 din 16 iulie 1959 a Sfatului

Popular al orașului Mangalia, care prevede la art. 1 că „s-a atribuit

moștenitorilor lui A.G. în locul imobilului din str. Ș. nr. 7, proprietate

personală, ce a fost expropriat în baza Decretului nr. 57/1959, imobilul situat

în str. O. nr. 10” și că în mod greșit a reținut instanța de apel că reclamanta

nu este îndreptățită la restituire pentru că a primit în compensare un alt

imobil.

A mai arătat reclamanta în susținerea

recursului că autorii săi au semnat „sub amenințare” procesul verbal de

predare-primire a imobilului în care se prevedea modul de compensare, iar

imobilul care le-a fost oferit în schimb, respectiv cel situat în str. O. nr.

12, Mangalia a fost la rândul său expropriat, neacordându-li-se în schimb nicio

compensare.

În fine, a mai susținut

recurenta-reclamantă motivându-și recursul, că, făcând dovada că imobilul a

fost preluat în mod abuziv, se impunea restituirea în natură a acestuia.

Recursul este nefondat.

Astfel, se constată că instanțele au

făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 10/2001, potrivit

cărora sunt îndreptățite, în sensul prezentei legi, la măsuri reparatorii

constând în restituirea în natură sau după caz prin echivalent, persoanele

fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora.

În speță, prin notificarea nr. 24

din 20 mai 2001, reclamanta a solicitat restituirea în natură a imobilului

situat în Mangalia, str. Ș. nr. 7, imobil expropriat și în schimbul căruia, la

data trecerii acestuia în proprietatea statului, autorilor reclamantei le-a

fost atribuit în proprietate un alt imobil, situat în Mangalia, str. O. nr. 12.

La dosar nu au fost depuse însă înscrisuri din care să rezulte modalitatea în

care autorii reclamantei ar fi dobândit dreptul de proprietate asupra

imobilului care se solicită a fi restituit, precum și existența acestui drept

în patrimoniul autorilor reclamantei.

În mod legal au reținut instanțele

că reclamanta nu a făcut dovada că autorii săi au avut calitatea de proprietari

asupra imobilului din Mangalia, str. Ș. nr. 7, mențiunea din decizia nr.

50/1959 a Sfatului Popular al orașului Mangalia, privind atribuirea unui imobil

în schimbul imobilului expropriat din str. Ș. nr. 7 nereprezentând o dovadă a

dreptului de proprietate.

Referitor la critica potrivit căreia

în mod nelegal instanța de apel a reținut că reclamanta nu este îndreptățită la

restituirea terenului situat în Mangalia, str. Ș. nr. 7, deoarece la data

trecerii în proprietatea statului, autorului reclamantei i-a fost atribuit prin

compensare un alt imobil, se constată că și acesta este nefondată.

Este de reținut că, în prezentul

litigiu, reclamanta solicită restituirea imobilului situat în Mangalia, str. Ș.

nr. 7, pentru care autorii săi nu mai dețineau un titlu de proprietate,

întrucât, în locul acestui imobil care a fost expropriat, au primit, în

proprietate, prin compensare, imobilul din str. O. nr. 12, tocmai ca efect al

exproprierii.

Autorii reclamantei au fost de acord

cu compensarea acordată, relevant fiind în acest sens că, la data încheierii

procesului verbal de predare a imobilului, situat în Mangalia, str. O. nr. 12,

acordat în schimbul imobilului situat în str. Ș. nr. 7, autorii reclamantei au

fost de acord cu modul de compensare, semnând cu această mențiune procesul

verbal. S-a produs, astfel, o subrogare reală cu titlu particular, imobilul dat

în compensare luând locul imobilului expropriat. Altfel spus, prin acordarea în

proprietate a imobilului din str. O. nr. 12, autorii reclamantei au pierdut

dreptul de proprietate asupra imobilului din str. Ș. nr. 7.

Astfel fiind, se constată că în mod

legal au reținut instanțele că reclamanta nu a făcut dovada dreptului de

proprietate asupra imobilului a cărui restituire o solicită și nici a preluării

abuzive a acestuia de către stat, în speță nefiind incidente dispozițiile art.

3 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Față de considerentele ce preced,

curtea va face aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingând

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanta E.G. împotriva deciziei civile nr. 449 C din 4 mai 2004

a Curții de Apel Constanța.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 aprilie

2007.