ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4943/2007

Deliberând asupra recursului de

față, constată următoarele:

A.M. în calitate de succesoare a

defunctului S.C. a solicitat în contradictoriu cu Primăria municipiului

Mangalia anularea Dispoziției nr. 892 din 11 noiembrie 2005 emisă de primarul

municipiului Mangalia prin care i-au fost respinse notificările nr. 562 din 26

iunie 2001 și 420 din 9 august 2001 referitoare la revendicarea în temeiul

Legii nr. 10/2001 a terenului în suprafață de 350 mp situat în municipiul

Mangalia.

Prin aceeași acțiune reclamanta a

solicitat emiterea unei dispoziții privind acest teren, în conformitate cu

actele depuse și dispozițiunile legale.

În motivarea acțiunii reclamanta

arată că împreună cu sora sa M.R., în calitate de succesoare a lui S.C. au

solicitat în temeiul Legii nr. 10/2001 restituirea terenului în suprafață de

350 mp dobândit de autorul defunct de la C.T. în temeiul contractului de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2655 din 9 noiembrie 1929.

În principal petiționarele au

solicitat restituirea în natură a terenului iar în subsidiar acordarea

măsurilor reparatorii prin echivalent.

În ședința din 23 ianuarie 2006

reclamanta și-a modificat cererea de chemare în judecată, în sensul că a

înțeles să se judece cu primarul municipiului Mangalia în calitate de pârât și

emitent al dispoziției a cărei anulare o cere.

Reclamanta și-a modificat și capătul

doi din acțiune în sensul obligării pârâtului de a-i lăsa deplina proprietate

și posesie terenul în suprafață de 350 mp sau să-i acorde în compensare o

suprafață de teren de aceeași categorie în Mangalia ori despăgubiri.

Tribunalul Constanța, prin sentința

nr. 886 din 19 aprilie 2006 a respins excepția lipsei calității procesuale

active a reclamantei și a admis acțiunea acesteia.

Constatând nulitatea absolută a

dispoziției nr. 892 din 11 noiembrie 2005 a primarului municipiului Mangalia,

instanța l-a obligat pe acesta să atribuie în compensare persoanelor

îndreptățite A.M. și M.R.M. o suprafață de teren cu aceleași caracteristici

edilitar-urbanistice cu terenul care a format obiectul celor două notificări,

în suprafață de 350 mp, în Mangalia.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că C.S. a dobândit

proprietatea imobilului în litigiu în temeiul actului autentic nr. 2655 din 9

septembrie 1929 de vânzare-cumpărare încheiat cu C.T. Ca urmare excepția lipsei

calității procesuale active a reclamantei este nefondată, deoarece aceasta este

titulara dreptului subiectiv dedus judecății în calitate de succesoare a lui

C.S.

Pe baza înscrisurilor de la dosar

s-a concluzionat că mențiunea din foaia matricolă „vândut lui C.T.” nu atestă

dreptul de proprietate al acestuia din urmă în lipsa unui act translativ de

proprietate între C.S. și C.T.

Întrucât imobilul revendicat este

ocupat de construcțiile blocurilor de locuințe din zona centrală a orașului,

instanța a obligat pe primarul municipiului Mangalia să atribuie persoanelor

îndreptățite o suprafață de teren cu aceleași caracteristici urbanistice ca

acela ce a format obiectul celor două notificări.

Curtea de Apel Constanța prin

decizia civilă nr. 17 C din 17 ianuarie 2007 a admis apelul primarului municipiului

Mangalia și a schimbat sentința nr. 886/2006 în sensul respingerii ca nefondată

a contestației.

Pentru a decide astfel, Curtea a

reținut că imobilul cumpărat de C.S. de la C.T., nu se mai găsea în patrimoniul

autorului reclamantei la data preluării la stat în temeiul Decretului nr.

111/1951 fiind vândut către C.T.

Această situație a fost reținută din

registrele fiscale pe anii 1946-1952, care atestă că imobilul înregistrat

fiscal pe numele lui C.S. a fost vândut lui C.T. fiind înregistrată Z.T., precum

și din extrasul registrului fiscal, care atestă că la matricola nr. 93 rolul

90, figurează la imobilul din str. P. nr. 1 ca proprietar T.Z., cu mențiunea

„Grade...de urmărire”: Decretul nr. 1/1951”.

Ca urmare, s-a concluzionat că la

data preluării bunului de către stat prin Decretul nr. 111/1951, autorul

reclamantei S.C. nu mai avea calitatea de proprietar. În această situație,

reclamanta, ca succesoare a autorului său, nu mai poate susține vocația la

restituirea bunului – pentru că nu se încadrează în categoria persoanelor

îndreptățite la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.

Împotriva deciziei a declarat recurs

A.M., invocând dispozițiunile art. 304 pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului se critică

decizia curții prin aceea că instanțele au soluționat cauza fără citarea

Primăriei municipiului Mangalia acționată în judecată, făcând astfel hotărârea

inopozabilă acesteia.

Instanțele au dat o interpretare

eronată actelor din dosar, reținând o notare realizată olograf, în afara

formularului legal, pe rolul fiscal, care nu este de natură a evidenția că

autorul reclamantei a înstrăinat imobilul.

Instanța de apel a denaturat

înțelesul actelor și a dat putere de act doveditor al transferului de

proprietate, extraselor din registrele fiscale și notările în rolul fiscal, în

contextul în care numai un act autentic poate avea o atare forță.

Reținerea făcută de instanță este cu

atât mai eronată cu cât însuși primarul a recunoscut reclamantei calitatea de

persoană îndreptățită, informând-o că preluarea imobilului s-a făcut fără

titlu.

Recursul este întemeiat.

Este de necontestat că autorul

reclamantei a dobândit prin actul autentic de vânzare-cumpărare nr. 2655 din 9

noiembrie 1929 imobilul în litigiu de la C.T.

Suportul probator în temeiul căruia

instanța de apel a reținut că autorul reclamantei nu mai deținea proprietatea

imobilului la data preluării acestuia de către stat este insuficient și

contradictoriu.

Notarea olografă pe rolul fiscal,

peste formularul legal, nedatată și fără claritatea necesară dacă autorul

reclamantei a înstrăinat imobilul către cel de la care îl dobândise precum și

extrasele din registrele fiscale pe anii 1946-1953, constituie simple indicii,

în contextul în care numai un act autentic și transcris are forța probată a

transferului unui drept de proprietate.

Înscrisurile pe care instanța și-a

fond soluția atestă doar faptul că o anumită persoană achită taxele și

impozitele locale sub nume de proprietar sau în altă calitate, în condițiile în

care în cadrul formularului era menționat autorul reclamantei și în afara

formularului apărea o înscriere olografă nedatată și nesemnată.

Așadar, în cauză se impune

completarea probatoriilor pentru a se stabili titularul dreptului de

proprietate al imobilului, la data preluării acestuia de către stat, mai precis

dacă după perfectarea actului autentic nr. 2655 din 9 noiembrie 1929 imobilul

în litigiu a format obiectul unui alt transfer al dreptului de proprietate de

la S.C.

Numai în condițiile lămuririi

acestui aspect se poate stabili legitimarea reclamantei de a solicita, în

calitate de succesoare a lui S.C. acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de

Legea nr. 10/2001.

În speță, este de necontestat că pe

terenul din Mangalia, sunt construite blocuri de locuințe, însă instanța nu s-a

preocupat să stabilească dacă trecerea imobilului în proprietatea statului s-a

făcut cu titlu, eventual în temeiul Decretului nr. 111/1951 (față de mențiunile

în fișele fiscale, în dreptul numelui numitei T.Z.) sau fără titlu, pentru ca

astfel să se poată face o corectă aplicare a Legii nr. 10/2001 privind

acordarea măsurilor reparatorii.

Instanțele de fond și apel nu au

soluționat cauza cu toate părțile acționate în judecată de către reclamantă.

S-a reținut ca pârât numai primarul municipiului Mangalia în nume personal,

deși reclamanta A.M. nu a renunțat nici un moment la judecarea cauzei în

contradictoriu și cu Primăria municipiului Mangalia, acționată în judecată prin

cererea modificatoare din 21 februarie 2006.

Sub acest aspect interesul reclamantei-recurente

se justifică, raportat la principiul relativității efectelor hotărârii

judecătorești, care trebuie să fie opozabile și municipiului Mangalia.

Pentru considerentele mai sus

expuse, care evidențiază că litigiul nu a fost soluționat cu toate părțile

acționate în judecată și fără un suport probator suficient, ceea ce echivalează

cu nerezolvarea cauzei pe fondul său, se impune în temeiul art. 313 C. proc.

civ. admiterea recursului declarat de A.M. și casarea cu trimitere pentru

rejudecare a deciziei nr. 17/C din 17 ianuarie 2007 pronunțată de Curtea de

Apel Constanța și a sentinței nr. 886 din 19 aprilie 2006, pronunțată de

Tribunalul Constanța.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta

A.M. împotriva deciziei nr. 17/C din 17 noiembrie 2007 a Curții de Apel

Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări

sociale.

Casează decizia și sentința civilă nr.

886 din 19 aprilie 2006 a Tribunalului Constanța, secția civilă, și trimite cauza

pentru rejudecare la același tribunal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 iunie 2007.