ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6943/2007

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția civilă, la 2 decembrie 2005, reclamanta K.A. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Mangalia, să dispună anularea Dispoziției nr. 765 din 23 septembrie 2005 emisă de primar. În motivarea cererii de chemare în judecată s-a arătat că prin notificare reclamanta a solicitat restituirea în natură a terenului în suprafață de 999 mp situat în Mangalia. Reclamanta deține terenul în temeiul sentinței civile nr. 48 din 15 februarie 1944 a Tribunalului județului Constanța, Secțiunea I, dosar nr. 2641/1942.

Terenul a fost preluat de stat în anul 1956 prin expropriere în temeiul HCM 2651/1956. Prin sentința civilă nr. 2251 din 14 noiembrie 2006 Tribunalul Constanța, secția civilă, a respins acțiunea ca nefondată. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că titlul de proprietate în baza căruia reclamanta a solicitat restituirea în baza Legii nr. 10/2001 îl constituie sentința civilă nr. 48 din 15 februarie 1944 pronunțată de Tribunalul județului Constanța. Din considerentele sentinței civile nu rezultă în baza cărui titlu de proprietate instanța a dispus ieșirea din indiviziune, cu alte cuvinte nu s-a indicat titlul autorului reclamantei. Cum hotărârea de partaj nu are efect constitutiv ci declarativ, sentința nu poate constitui singură titlu de proprietate.

Din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că reclamanta a fost înscrisă în rolul fiscal sau în cartea funciară cu acest imobil până la data preluării și nici nu figurează în vreun act de preluare abuzivă. Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost admis prin decizia civilă nr. 119 C din 11 aprilie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția civilă, pentru cauze cu minori și de familie, precum și pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale. În considerentele hotărârii sale instanța de apel a arătat că din copiile extras din registrul fiscal matricola 115 rezultă că o suprafață de 999 mp teren viran apare înscris N.N.S., celălalt moștenitor al lui N.N.S.

cealaltă cotă de ½ aparținând reclamantului. În cazul în care pentru imobilul respectiv nu se poate face dovada formală a preluării de către stat, dar imobilul respectiv se regăsește în patrimoniul statului, constituie o prezumție relativă de preluare abuzivă. În cauză au fost depuse sentință de partaj, istoric de rol, hotărâre de guvern de preluare în patrimoniul statului prin care se face dovada dreptului de proprietate al reclamantei asupra bunului revendicat. Decizia instanței de apel a fost atacată cu recurs de către intimat critica, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizând următoarele aspecte: Față de dispozițiile art. 1 din Legea nr. 10/2001 reclamanta nu poate avea calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii conform acestei legi, întrucât nu s-a făcut nicio dovadă că imobilul ar fi fost preluat de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în mod abuziv.

De asemenea, nu s-a făcut dovada că imobilul a fost preluat în perioada de referință avută în vedere de legea specială, respectiv 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Instanța de apel s-a rezumat la a aprecia caracterul actelor depuse la dosarul cauzei ca fiind unul doveditor al dreptului de proprietate al reclamantei. în privința istoricului de rol fiscal, tocmai lipsa dovezii existenței acestuia pe numele reclamantei poate conduce la concluzia că terenul a fost înstrăinat anterior unei eventuale preluări abuzive a organelor puterii din acea vreme.

Analizând hotărârea atacată, în limitele criticii formulate prin motivele de recurs și în raport de dovezile administrate înaintea instanțelor de fond, Înalta Curte a apreciat că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente: Conform art. 24 din Legea nr. 10/2001, în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive. In aplicarea prevederilor alin. (1) și în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar.

Prin adresa nr. 2268 din 11 iunie 1992 Consiliul Local al orașului Mangalia a comunicat reclamantei faptul că terenul în suprafață de 999 mp ce formează lotul nr. 303, situat pe fostul bd. F., actual bd. D., a fost expropriat conform HCM nr. 2651/1956. Așadar, critica privitoare la faptul că nu s-ar fi făcut dovada preluării imobilului în perioada de referință a Legii nr. 10/2001 nu este întemeiată, instanța de apel făcând aplicarea corectă a prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Pe de altă parte, în aplicarea textului enunțat, din coroborarea dovezii privitoare la exproprierea terenului cu faptul că în Registrul fiscal nr. 1/1952-1954, matricola 115, autorul reclamantei figura cu un teren de 999 mp, și cu sentința de partaj din 1944 în considerentele căreia s-a reținut, cu putere de lucru judecat, că din masa succesorală rămasă de pe urma defunctului N.S.

face parte și terenul situat în str. F., Mangalia, se poate concluziona că reclamanta și-a dovedit calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în sistemul Legii nr. 10/2001, în sensul impus de art. 4 alin. (2) din lege. Având în vedere cele mai sus arătate, criticile formulate nu întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța de apel făcând aplicarea și interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente în cauză. Drept urmare, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat, cu consecința rămânerii irevocabile a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul primarul municipiului Mangalia împotriva deciziei civile nr. 119 C din 11 aprilie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția civilă, pentru cauze cu minori și de familie, precum și pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 octombrie 2007.