ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6741/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 10178/118/2007 la Tribunalul Constanta reclamanta C.I., în contradictoriu cu pârâții Primarul Municipiului Constanța, a investit instanța cu acțiunea civilă având ca obiect restituirea în natură a imobilului teren în suprafață de 375 mp situat în Mamaia, iar, în situația în care restituirea nu este posibilă, să i se acorde despăgubiri. În motivare, s-a arătat că reclamanta este singura descendentă a defunctei Păunescu Ana, care a fost proprietara imobilului teren în suprafață de 375 mp situat în Mamaia, așa cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 07 octombrie 1937. Imobilul a fost trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 111/1951.

Prin notificarea înregistrată din 02 aprilie 2001 la Primăria Constanța, reclamanta a solicitat restituirea imobilului, notificare ce nu a fost soluționată nici până în prezent. Prin sentința civilă nr. 800 din 26 mai 2005 pronunțată de Tribunalul Constanța, pârâtul a fost obligat să emită dispoziție motivată asupra notificării reclamantei privind restituirea imobilului teren în suprafață de 375 mp situa Mamaia, obligație care nu a fost adusă la îndeplinire. În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus înscrisuri: notificare înregistrată din 02 aprilie 2001 la Primăria Constanța, acte de stare civilă, act de partaj autentificat din 09 octombrie 1937, extras de la arhivele statului, sentința civilă 1032 din 05 aprilie 1958 a Tribunalului Popular Constanța și a solicitat proba cu expertiză topografică, probă administrată de instanță, situația juridică a imobili și istoricul de rol fiscal.

Prin sentința civilă nr. 758 din 17 iunie 2009, Tribunalul Constanța, secția civilă, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta C.I., a obligat pe pârâtul Primarul municipiului Constanța să înainteze dosarul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în vederea acordării de despăgubiri în condițiile Legii nr. 247/2005 privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilului preluat abuziv, pentru imobilul compus din teren în suprafață de 375 mp, din planul de parcelare din Stațiunea Mamaia, situat în Constanța, Stațiunea Mamaia și la plata către reclamantă a sumei de 2.238 RON, reprezentând cheltuieli de judecată. Împotriva menționatei sentințe a formulat apel în termen legal pârâtul primarul Municipiului Constanța.

Prin decizia civilă nr. 279C din 30 noiembrie 2009, Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, a respins apelul declarat de pârâtul primarul Municipiului Constanța, ca nefondat. În motivarea acestei soluții, instanța de apel a reținut că, în baza dispozițiilor art. 22 Legea nr. 10/2001 reclamanta a declanșat procedura necontencioasă, notificând Primăria municipiului Constanța, conform notificării din 2 aprilie 2001, în baza căreia a solicitat restituirea în natură a imobilului teren în suprafață de 375 m.p. situat în Mamaia, sau despăgubiri bănești.

Întrucât Primarul municipiului Constanța nu și-a îndeplinit obligația legală prevăzută de art. 25 din Legea nr. 10/2001, în sensul de a emite dispoziție motivată sau decizie cu privire la notificarea împotriva menționatei decizii, în termen legal, a formulat și motivat recurs apelantul-pârât Primarul municipiului Constanța pentru motivul de nelegalitate întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.. În dezvoltarea acestuia s-a arătat că instanța de apel, în mod eronat, a reținut că terenul care face obiectul cauzei a trecut abuziv în proprietatea statului - prin raportare la prevederile art. 2 lit. i) Legea nr. 10/2001.

În motivarea hotărârii atacate se arată că "în speță nu a fost făcută dovada că acel contract este afectat de pact comisoriu de gradul IV, în sensul că, dacă nu se edifică construcții pe terenul cumpărat în termenul stipulat în contract, contractul este reziliat de drept". Dovada dreptului de proprietate, potrivit lit. e) alin. (1) din Capitolul I - Principii de soluționare a notificărilor - al Normelor Metodologice, cade în sarcina persoanei care pretinde dreptul.

Astfel, nu se poate reține că intimata reclamantă a făcut dovada deplină a dreptului de proprietate al autoarei sale doar printr-un extras eliberat de Direcția Județeană a Arhivelor Naționale care nu cuprinde toate clauzele consemnate în contractul autentificat din 07 octombrie 1937. Chiar și în această situație, instanța de fond a ignorat mențiunea "un loc pentru construcție" existentă în extrasul prezent la dosar care, coroborată cu decizia autorităților locale din 1958, conduce la concluzia că actul de vânzare-cumpărare încheiat în 1937 avea inserat în cuprinsul său un pact comisoriu de gradul IV. Potrivit acestui pact, cumpărătorul își asuma obligația de a edifica pe terenul cumpărat o construcție în termen de 4 ani - ulterior prelungit cu încă 2 - în caz contrar, terenul urmând a reveni de drept în patrimoniul vânzătorului, Primăria Constanța.

Ori, faptul că intimata reclamantă nu a solicitat și restituirea unei construcții denotă că această clauză contractuală nu a fost respectată. Vânzătorul a emis decizia din 24 octombrie 1958 prin care a constatat că terenurile s-au reîntors în patrimoniul său și nu le-a preluat abuziv, deoarece nu putea prelua bunuri care îi aparțineau deja, de drept, de la momentul neîndeplinirii obligației ajunse la termen. Așadar, nu poate fi vorba de o preluare abuzivă a terenului. Acesta a revenit de drept la vânzător urmare a rezoluțiunii contractuale, actul de vânzare-cumpărare fiind desființat retroactiv și părțile repuse în situația anterioară. Formulată, reclamanta s-a adresat tribunalului Constanța cu o cerere în baza căreia a solicitat același lucru.

Instanța de fond, considerând lipsa răspunsului la notificare un refuz nejustificat, a pășit la soluționarea cauzei. S-a considerat că, pentru ca reclamanta să beneficieze de măsuri reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, trebuie să facă dovada preluării abuzive a imobilului în litigiu și calității de proprietar al moștenitorului la data formulării notificării, condiții are trebuiesc îndeplinite cumulativ. Astfel cum a reținut instanța de fond, cu contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 7 octombrie 1937 și actul de partaj din 9 octombrie 1937 a făcut dovada că autoarea reclamantei a dobândit în proprietate imobilul teren suprafață de 375 mp situat în Mamaia. Prețul pentru terenul cumpărat a fost achitat integral la data încheierii antractului.

De la data încheierii contractului autoarea și-a exercitat prerogativele dreptului de proprietate, fapt dovedit și cu sentința civilă nr. 1032 din 5 aprilie 1958, prin care a fost respinsă cererea de trecere a terenului în litigiu în proprietatea statului ca bun fără stăpân (Decretul nr. 111/1958). De altfel, până la data preluării abuzive au fost achitate taxele și impozitele la zi. În speță nu s-a făcut dovada, astfel cum susține apelanta, că contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 7 octombrie 1937 este afectat de pactul comisoriu de grad IV, în sensul că, dacă nu va edifica construcția pe terenul cumpărat în termenul stipulat în contract, este reziliat de drept. În cauza dedusă judecății a operat o preluare abuzivă a terenului fără titlu, potrivit dispozițiilor art. 2 lit. i) Legea nr. 10/2001.

Or, o preluare în fapt, fără respectarea nici unei formalități, pentru a figura cel puțin aparența unui titlu, care să constituie temei al trecerii bunului într-un patrimoniu privat în cel al statului, nu poate fi considerată decât abuzivă. Argumentul de interpretare „a fortiori" conduce la aceeași concluzie deoarece, considerând imobilele preluate în baza unor acte normative sau administrative individuale (afectate însă de motive de nelegalitate ori neconstituționale) drept măsuri abuzive de deposedare, cu atât mai mult sunt astfel considerate preluările care s-au făcut în fapt, astfel cum s-a întâmplat în speță. Fiind îndeplinite cumulativ cele două condiții, în mod corect în fond s-au acordat măsuri reparatorii, obligând pârâtul Primarul Municipiului Constanța să înainteze dosarul pentru imobilul în litigiu, preluat abuziv, Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

În cauză nu s-a invocat existența pierderii înscrisului dintr-o împrejurare de forță majoră, astfel încât nu este admisibil nici un alt mijloc de probă, cu excepția înscrisurilor, pentru dovedirea existenței unui pact comisoriu de grad IV în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare. Recurentul invocă dovedirea existenței acestui pact, pe bază de prezumții rezultând din interpretarea coroborată a unor probe, respectiv a extrasului de carte funciară, în care se menționează că terenul are destinația de loc pentru construcții, cu decizia nr. 22043/1958 prin care recurentul a constatat că, prin needificarea unei construcții pe terenul vândut reclamantei, timp de șase ani de la data vânzării, reclamanta a pierdut dreptul de proprietate prin rezilierea de drept a contractului, astfel încât bunul a reintrat în patrimoniul său și cu cererea de despăgubiri numai pentru teren, ceea ce dovedește că nu s-a edificat pe acesta nici o construcție.

Înalta Curte apreciază că dovada existenței acestui pact este esențială în dovedirea revenirii bunului vândut în patrimoniul vânzătorului, numai în această situație preluarea bunului de către stat putând fi calificată ca nefiind abuzivă, ci cu tidu valabil, astfel încât reclamanta să nu mai poată fi despăgubită pentru bunul pe care l-a cumpărat de la stat. Deși din situația juridică a imobilului rezultă că terenul a trecut în proprietatea Statului Român prin sentința civilă nr. 268 din 2 aprilie 1953 a Tribunalului Constanța, nici această hotărâre judecătorească nu a fost depusă la dosar pentru a se dovedi, în altă modalitate, o eventuală preluare valabilă a imobilului de către stat.

Cât timp nu s-a făcut această dovadă, prezumția invocată de recurent neputând fi considerată ca probă admisibilă, pentru considerentele expuse anterior, reclamanta este singura care a făcut dovada existenței bunului în patrimoniul său, în temeiul art. 23 și 24 ale Legii nr. 10/2001, astfel încât este îndreptățită la măsuri reparatorii în temeiul acestei legi, astfel cum, în mod corect, au concluzionat ambele instanțe de fond. Pentru aceste argumente, constatând că nu este incident motivul de recurs invocat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins, ca nefondat. Văzând dispozițiile art. 274 C. proc. civ., recurentul va fi obligat să plătească intimatei C.I. suma de 500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

Analizând recursul formulat, în raport de criticile menționate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente: Cine face o afirmație în fața instanței trebuie să o dovedească, conform art. 1169 C. civ.. Apelantul-pârât nu contestă că autoarea reclamantei a devenit proprietara imobilului în litigiu, însă susține că bunul a reintrat în patrimoniul său ca urmare a intervenirii de drept a rezoluțiunii contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 07 octombrie 1937, ca urmare a activării pactului comisoriu de gradul IV, inserat în contract, potrivit cu care, prin needificarea unei construcții pe terenul vândut reclamantei, timp de șase ani de la data vânzării, reclamanta va pierde dreptul de proprietate ca urmare a rezilierii de drept a contractului.

Deoarece în cauză nu a fost depus la dosar contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 7 octombrie 1937, în care se susține că este inserat pactul comisoriu de gradul IV amintit, dovada existenței acestuia nu se poate realiza pe cale de prezumții, deoarece clauzele contractuale pot fi dovedite numai cu contractul în integralitatea sa sau cu extrase conforme cu originalul din respectivul contract, căci numai din cuprinsul acestuia se poate stabili care a fost acordul de voință al părților l-a momentul transmiterii proprietății. Nefiind vorba despre o prezumție legală, ci despre o prezumție simplă, aceasta este permisă pentru dovedirea conținutului unui înscris numai în măsura în care este admisibilă și proba cu martori, conform art. 1203 C. civ..

Deoarece transferul dreptului de proprietate asupra unui imobil teren este supus condiției de formă autentică cerută actului de vânzare-cumpărare pentru încheierea sa valabilă, ne aflăm în prezența unui act autentic, ca titlul de proprietate al reclamantei. Potrivit art. 1191 alin. (1) și (2) C. civ., se interzice a dovedi cu martori împotriva sau peste cuprinsul unui înscris, neputându-se primi o dovadă cu martori despre ceea ce se pretinde că s-ar fi zis înainte, în timpul sau în urma confecționării actului. Art. 1197 și 1198 C. civ. prevăd excepții de la regulile impuse de art. 1191 C. civ.

în cazul începutului de dovadă scrisă și în cazul imposibilității preconstituirii probei scrise, însă aceste excepții își găsesc aplicarea numai atunci când înscrisul este cerut ad probationem, deoarece, dacă forma este necesară ad validitatem, astfel cum este cazul în speță, proba cu martori ar fi admisibilă numai în cazul în care înscrisul s-a pierdut dintr-o împrejurare de forță majoră.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Constanța împotriva deciziei nr. 279/C din 30 noiembrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale. Obligă pe recurent să plătească intimatei C.I. 500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 decembrie 2010.