ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6232/2010

Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la 23 februarie 2006, reclamanta A.M. a solicitat să constate nulitatea absolută a Dispoziției din 30 noiembrie 2005, emisă de Primarul Municipiului Constanța, prin care s-a respins cererea de restituire în natură a terenului în suprafață de 360,14 mp situat în Stațiunea Mamaia, să fie obligat pârâtul Primarul Municipiului Constanța la emiterea unei dispoziții de restituire în natură a imobilului, iar pârâtul să fie obligat la predarea imobilului către reclamantă, în deplină proprietate și pașnică posesie și să plătească cheltuielile de judecată avansate în cauză de partea adversă. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că terenul din Stațiunea Mamaia în suprafață de 360,14 mp, a fost dobândit de autorul său, C.S.

printr-un contract de vânzare-cumpărare încheiat cu Primăria Municipiului Constanța. A solicitat restituirea terenului prin notificarea din 18 iulie 2001 adresată persoanei deținătoare, conform Legii nr. 10/2001, dar deși au fost anexate toate dovezile cerute de lege, prin dispoziția din 2005 a fost respinsă solicitarea acesteia, cu motivarea că nu se încadrează în prevederile Legii nr. 10/2001. A susținut reclamanta că dispoziția emisă de Primarul Municipiului Constanța este nelegală, pentru că nu au fost respectate prevederile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, care reglementează dreptul persoanei îndreptățite de a fi invitată la lucrările comisiei pentru a-și susține cererea și pentru a depune alte documente necesare și nu respectă nici condițiile de formă cerute de lege, respectiv cele referitoare la stipularea termenului legal în care poate fi atacată dispoziția și instanța căreia trebuie să i se adreseze.

Printr-o cerere ulterioară, reclamanta A.M. a solicitat restituirea în natură a terenului în suprafață de 360,14 mp din Stațiunea Mamaia, sau acordarea de măsuri reparatorii în echivalent prin acordarea unui teren în compensare, de aceeași categorie cu terenul preluat, în aceeași stațiune sau în Municipiul Constanța.

Prin sentința civilă nr. 1933 din 01 noiembrie 2007, Tribunalul Constanta a admis excepția lipsei capacității de folosință a pârâtei Primăria Municipiului Constanța, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul Constanța prin Primar, a respins ca neîntemeiate excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Primarul Municipiului Constanța ca parte cu privire la capătul de cerere referitor la obligarea acestuia să lase în deplină proprietate și pașnică posesie imobilul și excepția lipsei de interes privind capătul de cerere ce constă în obligarea pârâtului de a emite o dispoziție de admitere a cererii de restituire a imobilului și a respinsă ca nefondată acțiunea reclamantei A.M.

A fost obligată reclamanta la 400 lei cheltuieli de judecată către pârâți. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că terenul în litigiu a fost vândut de Primăria Constanța cu obligația pentru cumpărător de a edifica, pe acest teren, o casă, în termen de patru ani, ce a fost prelungit ulterior la șase ani și de a contribui cu 25% la toate cheltuielile edilitare. S-a mai reținut că, potrivit contractului, nerespectarea vreunei obligații asumate de cumpărător atrăgea rezilierea de plin drept a contractului, fără nici o altă formalitate sau punere în întârziere, clauză ce constituie un pact comisoriu de gradul IV și care înlătură aplicabilitatea art. 1020 și 1021 C. civ.

Reținând lipsa probațiunii referitoare la achitarea integrală a prețului și la edificarea construcției, tribunalul a stabilit că dreptul de proprietate a fost pierdut de cumpărător prin desființarea contractului ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor contractuale, fără să fie necesară nici o altă formalitate și fără intervenția justiției. S-a stabilit că, în condițiile în care contractul cu care autorul reclamantei a cumpărat terenul a fost desființat de drept pe data neîndeplinirii condiției stipulate de părți, conform art. 969 C. civ., reclamanta nu mai are calitatea de proprietar, dreptul fiind pierdut cu efect retroactiv, de la data perfectării contractului și nu prin preluarea abuzivă de către Statul Român.

În privința dreptului de proprietate, prima instanță a reținut că dobândirea acestui drept de către autorul reclamantei rezultă din menționarea acestuia în registrul de proprietăți al Municipiului Constanța, din anii 1936-1938, în acest sens fiind înscrisurile atașate la dosarul cauzei, respectiv adresa din 1997 emisă de Primăria Municipiului Constanța - Direcția Patrimoniu. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta A.M. susținând, în esență, că instanța de fond, prin necomunicarea de către reclamantă a întâmpinărilor formulate de către pârâți, a încălcat principiul contradictorialității procesului. A mai susținut că instanța de fond nu a comunicat reclamantei întâmpinările formulate de către pârâți, încălcând principiul contradictorialității procesului și că, deși existau dovezi îndestulătoare cu privire la calitatea de proprietar a autorului său și la identitatea lotului solicitat, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea.

A aratat apelanta reclamantă că instanța nu a ținut seama de existența unor cauze de forță majoră care l-au împiedicat pe autorul său să edifice construcția, zona Mamaia fiind declarată zonă militară prin Decretul Lege nr. 4215 din 16 decembrie 1938. Acest decret și-a produs efectele până în anul 1945, respectiv până la terminarea războiului, iar după anul 1945 în Constanța au staționat trupele sovietice până în anii 1950-1952. S-a susținut că reclamanta nu a recunoscut inserarea unui pact comisoriu de grad IV în contractul în baza căruia autorul său a dobândit bunul, așa încât concluzia instanței cu privire la convenția părților, realizată în lipsa textului acestuia, respectiv cu privire la aplicabilitatea art. 969 și art. 1423 C. civ., este străină de natura juridică a actului analizat.

Apelanta a mai susținut că, potrivit art. 1082 și 1083 C. civ., neexecutarea generează răspundere numai dacă nu se datorează unei cauze străine, respectiv forței majore sau cazului fortuit, iar instanța nu a înțeles să facă distincția între neexecutarea culpabilă și neexecutarea fortuită. În acest sens s-a arătat că, prin modul în care instanța a soluționat cauza au fost încălcate prevederile art. 16 din Constituția României, referitoare la egalitatea în drepturi a cetățenilor, prevederile art. 21 referitoare la accesul liber la justiție și art. 44 referitoare la garantarea dreptul de proprietate privată, precum și prevederile art. 6 din C.E.D.O. Prin Decizia civilă nr. 295/ C din 12 decembrie 2008, Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, a respins ca nefondat apelul civil formulat de apelanta reclamantă A.M.

împotriva sentinței civile nr. 1933 din 01 noiembrie 2007 a Tribunalului Constanța, în Dosarul nr. 3889/118/2006, în contradictoriu cu intimații pârâți Primăria Municipiului Constanța, Primarul Municipiului Constanța, Municipiul Constanța prin Primar și Consiliul Local Constanța. A fost obligată apelanta la 300 lei cheltuieli de judecată către intimați. S-a reținut în esență că, prin notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 reclamanta Apostolescu Monica a solicitat măsuri reparatorii pentru terenul situat în Stațiunea Mamaia, despre care a afirmat că a aparținut autorului său, C.S.

Instanța de fond, investită cu cererea de restituire a acestui imobil, a reținut că reclamanta are calitatea de persoană îndreptățită la restituire, dreptul de proprietate al autorului său, Constantin Serienescu, fiind dobândit printr-un contract de vânzare cumpărare perfectat în anul 1937, care deși nu a fost depus la dosar, a fost totuși recunoscut de către Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 și a fost confirmat prin adresa din 1997 emisă de Primăria Constanța. Tribunalul a reținut însă că autorul reclamantei nu mai avea calitatea de proprietar pentru că actul de cumpărare, având înscris un pact comisoriu expres, a fost revocat de drept pe data neîndeplinirii condiției stipulate de părți, conform art. 969 C. civ.

Chestiunea calității de proprietar a autorului reclamantei, C.S. a făcut și obiectul analizei apelului, această chestiune fiind abordată sub două aspecte, respectiv din perspectiva dovedirii acestei calități cu privire la imobilul care face obiectul dreptului de proprietate - lotul 37 din careul 37 din Stațiunea Mamaia - și din perspectiva existenței dreptului de proprietate în patrimoniul autorului reclamantei la data preluării de către stat a bunului. Această dublă abordare a fost posibilă în apel, dat fiind caracterul devolutiv al acestei căi de atac, înscrisurile depuse în instanța de apel cu scopul de a determina clauzele contractului invocat de către reclamantă ca fiind titlul de dobândire a bunului, prilejuind instanței noi abordări ale acestei chestiuni, rezolvate superficial de instanța de fond.

Astfel, s-a reținut că reclamanta a înțeles să justifice calitatea de proprietar al autorului său Constantin Serienescu, prin extrasul eliberat de Arhivele Naționale - Direcția Județeană Constanța de pe „Registrul nominal cu locurile vândute de primărie în Mamaia, valoarea acestora precum și suprafața", „fond Primăria Constanța", anul 1935 (fila 30 fond și 28 apel), unde figurează C.S.; suprafața: 360,14 mp; suma plătită: 6.000 lei; recipisa din anul 1926. Rezultă din înscrisul prezentat că C.S. a încheiat o convenție de cumpărare a lotului din Stațiunea Mamaia în anul 1926, iar nu în anul 1937, așa cum afirmă în mod greșit instanța de fond. Dobândirea în patrimoniul lui C.S. în anul 1926 a dreptului de proprietate asupra lotului 37 din careul 37, nu o scutește pe reclamantă să dovedească că în patrimoniul autorului său a existat acest drept și la data preluării de către stat a imobilului.

Această dovadă, necesară pentru aprecierea asupra îndeplinirii condiției de „persoană îndreptățită", este dedusă din interpretarea literală a art. 3 alin. (1) lit. a), precum și din interpretarea art. 6 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, texte care folosesc sintagma „la data preluării în mod abuziv" a imobilului. În urma verificării îndeplinirii acestei condiții, instanța a reținut din adresa din 15 septembrie 1997 emisă de Primăria Constanța, că în planul cadastral al Orașului Constanța din anul 1936, figura înscris în registrul de proprietăți vol. VIII, pag. 1593, la nr. crt. 1592. În apel, instanța a solicitat o copie a acestui înscris, din care rezultă însă că în vol. VIII - Mamaia, la pag.

1593, nr. curent 15921, figurează posesor S.A. Acest ultim înscris a confirmat o dovadă contrară a susținerilor reclamantei cu privire la existența calității de proprietar a lui C.S., cu referire, după anii 1936-1938, ani în care s-au întocmit planurile cadastrale ale localității Constanța și Stațiunii Mamaia, această dovadă impunând concluzia că, după anul 1936, odată cu întocmirea noilor planuri cadastrale, C.S. nu mai deținea lotul, identificat prin raportul de expertiză efectuat la fond de expert D. (filele 99-103). S-a reținut ca posibil, odată cu întocmirea noilor planuri cadastrale, lotul vechi 37 din careul vechi 37 aparținând lui C.S.

să fi primit o altă numerotare, pe care reclamanta nu a arătat-o și nici instanța, deși a făcut demersuri la Primăria Constanța, care potrivit solicitărilor reclamantei, nu a reușit să identifice imobilul care, după noua parcelare, a aparținut numitului S. Conform susținerilor reclamantei, celelalte loturi din Stațiunea Mamaia care au aparținut familiei S. au fost solicitate prin alte notificări, care nu au făcut obiectul acțiunii de fată. Prin urmare, instanța a constatat că, la data preluării de către stat a lotului de teren identificat din Stațiunea Mamaia, respectiv în anul 1958,(autorul reclamantei nu era proprietarul acestui teren), reclamanta neavând, prin urmare calitatea de persoană îndreptățită la obținerea măsurilor reparatorii pentru acest imobil.

Soluția de respingere a contestației formulate de reclamantă a fost astfel întemeiată, dar pentru considerentele expuse anterior cu privire la calitatea de persoană îndreptățită și nu pentru considerentele reținute de instanța de fond privind pierderea acestei calități odată cu rezoluțiunea de drept a contractului, efect al neîndeplinirii obligațiilor asumate de către cumpărător. S-a precizat că, prin menținerea soluției de respingere a contestației, dar cu o altă motivare, nu a fost încălcat principiul neagravării situației părții în propria cale de atac, principiu aplicabil numai în ceea ce privește dispozitivul hotărârii, iar nu considerentele ei, cu atât mai mult cu cât atât instanța de fond, cât și instanța de apel au analizat aceeași problemă, aceea a calității de persoană îndreptățită, dar din perspective diferite.

Prin urmare, apelul a fost respins reținând, în același timp, că reclamantei nu i s-a încălcat nici dreptul de acces la instanță - dovadă fiind examinarea pe fond a contestației sale - și nici dreptul constituțional la apărare, deoarece excepțiile lipsei calității procesuale a Primăriei Municipiului Constanța, a Primarului Municipiului Constanța și a Municipiului Constanța precum și excepția lipsei de interes în formularea capătului doi al acțiunii au fost invocate de pârâți la un termen anterior soluționării cauzei, când s-a acordat termen la cererea apărătorului reclamantei, la termenul acordat pentru dezbateri apărătorul reclamantei a formulat o nouă cerere de amânare a cauzei, pe care instanța a respins-o întemeiat, acordând corect reclamantei un termen de pronunțare pentru a formula apărări în scris.

Conform art. 274 C. proc. civ. apelanta căzând în pretenții, a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariul apărătorului intimaților. Decizia instanței de apel a fost atacată cu recurs de reclamanta A.M., ale cărei critici de nelegalitate au vizat următoarele aspecte prin prisma motivelor prev. de art. 304 pct. 5, 8 și 9 C. proc. civ. Recurenta a învederat că hotărârea instanței de apel este dată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, cu greșita interpretare a actului dedus judecății, hotărârea fiind pronunțată cu încălcarea prevederilor legale.

Se susține că, în mod greșit instanța de apel a soluționat cauza fără să comunice reclamantei întâmpinările formulate de către pârâte, cu toate că au fost invocate excepții fără a se arăta momentul în care s-au invocat, prin ce înscris sau prin ce modalitate, încălcându-se astfel aspectele referitoare la încălcarea principiului contradictorialității, prin neaducerea la cunoștință despre aceste excepții. În ceea ce privește cea de a doua critică, se arată că instanța de apel a înțeles să realizeze o interpretare greșită a actului juridic dedus judecății, considerând că prin noua numerotare dată loturilor, proprietarul autor al reclamantei ar fi pierdut proprietatea, întrucât noua lotizare, realizată în anul 1937, a menționat ca posesor un terț, nelămurind dacă respectivul terț deținea terenul sub nume de proprietar și dacă noul lot nu se suprapunea vechii numerotări.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se susține că instanța a nesocotit prevederile legale referitoare la proba transferului dreptului de proprietate, neexistând în legislația în vigoare o normă juridică pentru concluzia la care s-a ajuns. Decizia recurată este în afara criticilor formulate, fiind fundamentată pe probele administrate în cauză. În acest sens a avut în vedere că, cel ce formulează o cerere de chemare în judecată are obligația să o dovedească. În aplicarea acestui principiu, reclamanta a depus extras de la arhivele naționale, din care rezultă că în evidențele acestei instituții figurează autorul reclamantei C.S., ca deținător al suprafeței de 360,14 mp.

situat în Stațiunea Mamaia, dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1926. În acest fel, recurenta a dovedit că autorul său a dobândit în anul 1926 imobilul ce face obiectul litigiului. La rândul său, pârâta a dovedit cu adresa din 15 septembrie 1997 că lotul, din Stațiunea Mamaia era deținut în anul 1936 de numitul S.A. Față de împrejurarea că a fost răsturnată prezumția de proprietate pe care art. 24 din Legea nr. 10/2001 a instituit-o în favoarea notificatorilor, reclamantei îi revenea sarcina să facă dovada contrară, respectiv să dovedească că la momentul preluării imobilului și ulterior anului 1926, dată la care a dobândit acest imobil, autorul său a rămas proprietarul bunului.

În situația în care s-ar accepta ipoteza renumerotării loturilor, tot reclamantei îi revenea sarcina de a face această dovadă, fiind persoana care își afirmă un drept. În lipsa unor astfel de dovezi contrare, în mod corect instanța de apel a reținut că reclamanta nu are calitate de persoană îndreptățită, nefăcând proba cerută în mod expres de lege (dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001) și nici existența dreptului de proprietate asupra terenului notificat în patrimoniul autorului său la momentul preluării bunului de către stat. Referitor la celelalte critici și la analiza pactului comisoriu de grad IV, se reține că acestea nu pot fi analizate de instanța de recurs, față de caracterul extraordinar al căii de atac și de considerentele deciziei din apel, care, menținând soluția de respingere a contestației reclamantei înlătură argumentele avute în vedere de către prima instanță.

Corect s-a reținut că terenul în litigiu a fost vândut de Primăria Constanța autorului reclamantei cu obligația de a edifica pe el o casă, în termen de 4 ani, termen prelungit ulterior la 6 ani și de a contribui cu 25% la toate cheltuielile edilitare. Potrivit contractului, nerespectarea vreunei obligații asumate de cumpărător, atrăgea desființarea de plin drept a contractului, fără nicio altă formalitate sau punere în întârziere, clauza constituind un pact comisoriu de gradul IV și care înlătură aplicarea art. 1020 - 1021 C. civ. Nefiind îndeplinite toate obligațiile asumate de către cumpărător, dreptul său de proprietate s-a pierdut prin desființarea contractului fără să fie necesară nicio altă formalitate și fără intervenția instanței civile.

În mod corect s-a reținut că, în condițiile în care contractul cu care autorul reclamantei a cumpărat terenul a fost desființat de drept, pe data neîndeplinirii condiției inserată de părți, conform art. 969 C. civ., recurenta nu mai poate avea calitatea de proprietar, dreptul fiind pierdut cu efect retroactiv de la data perfectării contractului și nu prin preluarea abuzivă de către Statul Român. În speță, s-a făcut dovada că în patrimoniul autorului recurentei, la data preluării de către stat a imobilului, dreptul de proprietate al autorului său nu mai exista, ceea ce înseamnă că în anul 1958, autorul reclamantei nu mai era proprietarul acestui teren, ceea ce denotă că reclamanta nu mai poate invoca nici un drept cu privire la acest teren.

În ceea ce privește încălcarea formelor procedurale, se reține că susținerile recurentei sunt în contradicție cu situația reală, instanța de apel respectând atâta dreptul la apărare al părților, cât și principiul contradictorialității în derularea procesului civil, prin acordarea mai multor termene în vederea soluționării diferitelor cereri formulate de părți. Referitor la cererea recurentei cu privire la soluționarea recursului în raport de dispozițiile art. 312 alin. (3) și art. 314 C. proc. civ., se reține că respectiva solicitare este neîntemeiată, în condițiile în care, pe de o parte nu există concurs între o cauză care să atragă casarea și una care să atragă modificarea hotărârii, iar pe de altă parte pentru că art. 314 C. proc.

civ. este de strictă interpretare și poate fi aplicat numai în măsura în care probatoriul este complet și împrejurările de fapt pe deplin stabilite. Pentru toate considerentele expuse, urmează ca în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul declarat de reclamantă să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A.M., prin mandatar D.C.R. împotriva Deciziei nr. 295 din 12 decembrie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 noiembrie 2010.