ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1922/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin sentința nr. 110

din 6 mai 2008, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de

reclamantul F.P.N., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Superior al

Magistraturii, Curtea de Apel Timișoara, B.L., D.I., C.D., S.F., O.G., S.C.,

M.M. și L.M., prin care solicita anularea deciziei nr. 321/2004 a

Curții de Apel Timișoara, precum și a informației publice

comunicate prin adresa nr. 50/A/P/III/3 din 14 februarie 2008, obligarea

pârâtelor Curtea de Apel Timișoara și B.L., în solidar, la

despăgubiri în sumă de 1 leu, anularea deciziei nr. 149/R/CA/2007

pronunțată de către pârâții S.C., M.M. și L.M. și

obligarea acestora, în solidar cu pârâta Curtea de Apel Timișoara, la 1

leu despăgubiri, anularea deciziei nr. 546/2007 pronunțată de S.F.

și O.G. și obligarea acestora, în solidar cu aceeași

instanță pârâtă, la despăgubiri de 10

lei,

precum și anularea deciziei nr. 108/2008

a Curții de Apel Timișoara.

Pentru a pronunța

această sentință, prima instanță a reținut, în

esență, următoarele:

Potrivit acțiunii,

reclamantul a solicitat anularea ca netemeinică și nelegală a

deciziei civile nr. 321 din 20 iunie 2004, nr. 149/R/CA din 22 februarie 2007,

nr. 546 din 24 mai 2007 și 108 din 31 ianuarie 2008 pronunțate de

Curtea de Apel Timișoara și a adresei nr. 50/A/P/III/3 din data de 14

februarie 2008, comunicată reclamantului de către pârâta B.L.

Potrivit art. 1 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004, modificată, instanța de contencios

administrativ poate fi sesizată de orice persoană care se

consideră vătămată într-un drept al său ori într-un

interes legitim, de către o autoritatea publică, printr-un act

administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri.

Hotărârile

judecătorești atacate prin acțiunea de față nu

intră în categoria actelor administrative, fiind pronunțate de

instanța de judecată, în cadrul actului de judecată specific

puterii judecătorești, astfel că nu pot face obiectul

acțiunii în contencios administrativ.

Reține instanța de

fond că aceeași concluzie se impune și cu referire la adresa nr.

50/A/P/III/3 din data de 14 februarie 2008, care emană de la pârâta Curtea

de Apel Timișoara, privitor la dosarul nr. 4336/CA/2004, deci tot de la

instanță judecătorească.

Așa fiind, se

arată în considerentele sentinței atacate, acțiunea este

inadmisibilă în contencios administrativ față de pârâții

Curtea de Apel Timișoara, B.L., D.I., C.D., F.S., G.O., C.S., M.M. și

M.L., urmând a fi respinsă pe și în privința cererilor constând

în despăgubiri materiale și morale, care se constituie în accesorii

ale celor principale.

î

n raport cu pârâtul

Consiliul Superior al Magistraturii, instanța de fond a reținut

că, întrucât reclamantul nu vizează nici un act emis de această

autoritate, acțiunea se impune a fi respinsă față de acest

pârât, pentru lipsa calității procesele pasive.

Împotriva acestei sentințe, a

declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate în temeiul art. 304

pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ.

Recurentul-reclamant nu și-a

structurat motivele potrivit temeiurilor de drept enunțate, în

conținutul cererii sale de recurs arătând următoarele:

Prin hotărârea dată,

instanța a încălcat formele de procedură prevăzute de art. 105

alin. (2) sub sancțiunea nulității, în sensul că decizia

civilă nr. 321 din 30 iunie 2004 a fost semnată în fals de

judecător R.O. în locul judecătorului I.B., aflat în concediu și

că numărul de dosar în care apare ca fiind pronunțată nu

este înregistrat în evidențele instanței.

Decizia civilă nr. 149/R/CA din

22 februarie 2007, pronunțată de trei dintre judecătorii

pârâți în dosarul nr. 5880/59/CA/2004, trebuie anulată pentru că

prin ea a fost respinsă contestația în anulare împotriva deciziei nr.

321 din 30 iunie 2004.

Aceeași soluție se impune și

în cazul deciziei civile nr. 546 din 24 mai 2007, prin care a fost

respinsă cererea de revizuire împotriva aceleiași decizii.

În opinia recurentului-reclamant,

toate aceste împrejurări conduc fără tăgadă la

nulitatea actelor judiciare emise în fals, acte prin care i-a fost

vătămat grav dreptul la o justiție independentă, garantat

de art. 133 din Constituția României, micul remediu fiind acela al

anulării lor, în temeiul art. 148 alin. (2) din Constituție.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând cauza prin prisma

motivelor invocate de recurentul-reclamant și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

drept relevante

Sentința atacată

reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor art. 1

alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și cuprinde

motivele pe care se sprijină, expuse într-o manieră clară

și logică, fiind în afara oricărei critici din perspectiva

dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

În temeiul art. 52 din

Constituția României și al art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

pe calea contenciosului administrativ se poate solicita numai restabilirea

drepturilor sau intereselor pretins vătămare prin acte administrative

- în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. c) și art. 2 alin. (2) din

aceeași lege. Hotărârile judecătorești, pronunțate de

instanțele judiciare în exercitarea puterii judecătorești, sunt

susceptibile de a fi atacate numai prin căile de atac prevăzute de

lege, potrivit art. 129 Constituție.

Recurentul-reclamant a solicitat

aplicarea cu prioritate a normelor comunitare cu caracter obligatoriu, dar nu a

indicat reglementările naționale contrare care ar trebui

înlăturate în soluționarea cauzei sale, astfel că invocarea

principiului prevăzut de art. 148 alin. (2) din Constituția României are

un caracter pur formal și ignoră principiul autonomiei procedurale

naționale, recunoscut în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Cât privește motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., Curtea constată că

niciunul dintre argumentele prezentate în motivarea cererii de recurs nu se

referă la nulitatea sentinței ce face obiectul controlului judiciar,

ci la deciziile irevocabile a căror anulare a cerut-o recurentul-reclamant

prin acțiunea în contencios administrativ.

adoptate în recurs

Având în vedere toate considerentele

expuse și constatând că nu există motive de reformare a

sentinței potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 304

pct. 5, 7, 9 sau art. 304

1

C. proc. civ., în temeiul art. 312 alin. (1)

C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul

F.P.N. împotriva sentinței nr. 110 din 6 mai 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 16 aprilie 2010.