ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 355/2010

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Înalta Curte de casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 3516 din data de 24 iunie 2009, a admis recursul declarat de A.N.R.P. împotriva sentinței civile nr. 14/ CA din 26 ianuarie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, și, pe cale de consecință,a casat sentința atacată și pe fond a respins acțiunea reclamantei M.M.D. ca nefondată. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut, în esență, așa cum reiese din considerentele sentinței, următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 18 decembrie 2008, reclamanta M.M.D.

a solicitat anularea Deciziei nr. 1597 din 10 octombrie 2008 emisă de pârâta A.N.R.P. și obligarea pârâtei să-i achite titluri de plată în sumă de 199.454,4 lei. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că decizia contestată a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor art. 18 5 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, deoarece și-a exprimat opțiunea pentru acordarea de titluri de plată pentru despăgubirile care i se cuvin și care nu depășesc suma de 500.000 lei, dar pârâta a procedat nelegal la transformarea în acțiuni la Fondul Proprietatea a unei fracții din sumă și anume, echivalentul a 74.454,4 lei. Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința nr. 14/ CA din 26 ianuarie 2008, prin care a admis acțiunea, a anulat Decizia nr. 1597 din 10 octombrie 2008 emisă de pârâtă și a obligat pârâta să achite reclamantei în titluri de plată suma de 199.454,4 lei și cheltuielile de judecată în sumă de 2.004,3 lei.

Instanța de fond a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 18 1 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, atât în cazul titlurilor de despăgubire individuală, cât și în cazul titlurilor de despăgubire emise pe numele mai multor persoane, modalitatea de despăgubire se stabilește în raport de suma acordată și de opțiunea persoanelor îndreptățite, respectiv până la concurența sumei de 500.000 lei despăgubirile se pot acorda în numerar. Reținând că reclamanta și-a manifestat opțiunea de despăgubire prin titluri de plată și că suma stabilită drept despăgubire pentru aceasta este mai mică de 500.000 lei, instanța de fond a considerat că în mod nelegal pârâta a emis decizia pentru titlu de conversie corespunzător sumei de 74.454, 4 lei și a dispus obligarea acesteia să achite titlurile de plată în sumă de 199.454,4 lei.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâta A.N.R.P., solicitând ca în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ. să fie modificată hotărârea atacată, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată. Instanța de recurs a mai reținut că, la data de 29 septembrie 2008, intimata a optat pentru titlu de plată până la concurența sumei de 199.454,4 lei, dar recurenta a emis titlul de conversie nr. 1597 din 10 octombrie 2008 în cuantum de 74.454,4 lei, reprezentând un număr total de 74.454 acțiuni la o valoare nominală de 1 leu pe acțiune, urmând să emită titlu de plată în cuantum de 125.000 lei. Mai mult, instanța de fond nu a avut în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 18 5 alin. (1) lit. b) din Titlul VII al l egii nr. 247/2005, astfel cum a fost modificat și completat prin O.U.G.

nr. 81/2007, dacă titlul de despăgubire este emis pentru o sumă care depășește 500.000 lei, titularii titlului pot opta exclusiv pentru soluția prevăzută de art. 18 1 alin. (3), respectiv să solicite fie primirea exclusiv de acțiuni emise de Fondul Proprietatea, fie primirea de titluri de plată, în condițiile art. 14 1 și cu respectarea termenelor și limitărilor prevăzute la art. 3 lit. h) din lege și, până la concurența despăgubirii totale acordate prin titlul sau titlurile de despăgubire, acțiuni emise de Fondul Proprietatea. Aceeași reglementare prevede că, indiferent de soluția de despăgubire exprimată, titularii titlului de despăgubire vor desemna un reprezentant unic și comun, căruia i se va transfera despăgubirea în numerar.

De asemenea, s-a prevăzut ca, dacă aceeași persoană deține, singură sau împreună cu alte persoane, titluri de despăgubire, având ca obiect același imobil, și optează atât pentru primirea de titluri de plată, cât și pentru primirea de titluri de conversie, titlul de plată se va emite până la concurența sumei de 500.000 lei indiferent de numărul titlurilor de despăgubire emise, pentru diferența dintre valoarea înscrisă în titlurile de despăgubire și titlul de plată emis, urmând a-i fi emis un titlu de conversie.

Conform art. 3 lit. h) din același act normativ, titlurile de plată încorporează drepturile de creanță ale deținătorilor asupra statului român, de a primi, în numerar o sumă de maxim 500.000 lei și această sumă se acordă pentru fiecare dosar de despăgubire, cu mențiunea ca, în ipoteza în care obiectul cererilor de restituire, deși identic, a fost disjuns, pretențiile de restituire fiind soluționate de entități diferite, dosarele respective se vor conexa, socotindu-se a fi un singur dosar de despăgubire.

Concluzionând, instanța a constat că în cauză titlul de despăgubire și anume, Decizia nr. 2641 din 2 septembrie 2008 s-a emis pentru trei persoane și pentru o sumă mai mare de 500.000 lei, autoritatea recurentă a aplicat corect prevederile legale menționate anterior, reținând că indiferent de opțiunea exprimată de intimată, aceasta nu poate primi titlu de plată decât în cota de ¼ din suma de 500.000 lei, iar pentru diferența până la despăgubirea totală de 199.454, 4 lei, are dreptul la titlu de conversie pentru 74.454, 4 lei, emițând decizie în acest sens. La data de 10 iunie 2009, reclamanta M.M.D. a formulat contestație în anulare, împotriva Decizie nr. 3516/2009 a î naltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Contestatoarea a susținut că, deși a mai avut și alte cauze derivate din același raport juridic, instanța care a pronunțat decizia atacată cu prezenta contestație în anulare a dat o soluție contrară soluțiilor pronunțate celelalte două cauze care vizau acțiuni distincte introduse de contestatoare. În acest sens arată că nu poate fi vorba decât de o eroare materială, atâta timp cât, în cadrul concluziilor scrise am enunțat soluțiile pronunțate în cauze similare. În drept a invocat prevederile art. 318 alin. (1) C. proc. civ. Analizând cu prioritate excepția inadmisibilității contestației în anulare invocată de intimată, Curtea o va respinge ca neîntemeiată. Examinând prezenta contestație în anulare, Înalta Curte reține: Obiectul contestației în anulare îl constituie Decizia nr. 3516/2009 a î naltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin care s-a admis recursul promovat de pârâta A.N.R.P.

împotriva sentinței civile nr. 14/ CA din 26 ianuarie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, s-a casat sentința atacată și, în fond s-a respins acțiunea reclamantei M.M.D. ca nefondată. În vederea soluționării prezentei contestații în anulare, Înalta Curte arată următoarele: contestatoarea a invocat reținerea unei situații de fapt eronate, având în vedere soluțiile pronunțate în cauze similare. Motivul este neîntemeiat. Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin care se cere instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și condițiile prevăzute de lege să își desființeze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată.

Codul de procedură civilă reglementează două categorii de contestații în anulare: contestația în anulare de drept comun, (art. 317 C. proc. civ.) și contestația în anulare specială (art. 318 C. proc. civ.). Pentru contestația în anulare de drept comun, art. 317 C. proc. civ. reglementează două motive, respectiv atunci când procedura de citare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii și când la soluționarea litigiului au fost nesocotite dispozițiile de ordine publică privind competența. În ceea ce privește contestația în anulare specială, C. proc. civ. prevede în art. 318, două motive, și anume când dezlegarea dată a fost rezultatul unei erori materiale sau când instanța a omis să cerceteze vreunul din motivele de casare.

Interpretarea motivelor prezentei contestații în anulare formulate de contestatoare demonstrează că aceasta este nemulțumită de modul în care instanța de recurs a apreciat și interpretat probele cauzei și dispozițiile legale aplicabile. Ori, în această situație, nu sunt întrunite cazurile limitativ enumerate de art. 318 C. proc. civ., textul fiind de strictă interpretare nu se pot extinde motivele contestației în anulare și la eventuale erori de judecată. În caz contrar, s-ar ajunge la situația în care contestația în anulare care este o cale extraordinară de atac să fie transformată într-o cale ordinară de atac, îndreptată împotriva deciziilor instanței de recurs. Având în vedere cele expuse mai sus, Înalta Curte apreciază că nu sunt întrunite motivele și condițiile prevăzute de art. 318 C. proc.

civ. pentru admisibilitatea contestației în anulare, astfel că această cale extraordinară de atac va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea M.M.D. împotriva Deciziei nr. 3516 din 24 iunie 2008 a î naltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 26 ianuarie 2010.