ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 355/2010

Asupra contestației

în anulare de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Înalta Curte de

casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, prin Decizia

nr. 3516 din data de 24 iunie 2009, a admis recursul declarat de A.N.R.P.

împotriva sentinței civile nr. 14/ CA din 26 ianuarie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, și, pe cale

de consecință,a casat sentința atacată și pe fond a respins acțiunea

reclamantei M.M.D. ca nefondată.

Pentru a

se pronunța astfel, instanța a reținut, în esență, așa cum reiese din considerentele

sentinței, următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la 18 decembrie 2008, reclamanta M.M.D. a solicitat

anularea Deciziei nr. 1597 din 10 octombrie 2008 emisă de pârâta A.N.R.P. și

obligarea pârâtei să-i achite titluri de plată în sumă de 199.454,4 lei.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că decizia contestată a fost emisă cu încălcarea

dispozițiilor art. 18

5

din Titlul VII al Legii nr. 247/2005,

deoarece și-a exprimat opțiunea pentru acordarea de titluri de plată pentru

despăgubirile care i se cuvin și care nu depășesc suma de 500.000 lei, dar

pârâta a procedat nelegal la transformarea în acțiuni la Fondul Proprietatea a

unei fracții din sumă și anume, echivalentul a 74.454,4 lei.

Curtea de Apel Oradea,

secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat

sentința nr. 14/ CA din 26 ianuarie 2008, prin care a admis acțiunea, a anulat Decizia

nr. 1597 din 10 octombrie 2008 emisă de pârâtă și a obligat pârâta să achite

reclamantei în titluri de plată suma de 199.454,4 lei și cheltuielile de

judecată în sumă de 2.004,3 lei.

Instanța de fond a

reținut că, potrivit dispozițiilor art. 18

1

din Titlul VII al Legii nr.

247/2005, atât în cazul titlurilor de despăgubire individuală, cât și în cazul

titlurilor de despăgubire emise pe numele mai multor persoane, modalitatea de

despăgubire se stabilește în raport de suma acordată și de opțiunea persoanelor

îndreptățite, respectiv până la concurența sumei de 500.000 lei despăgubirile

se pot acorda în numerar.

Reținând că

reclamanta și-a manifestat opțiunea de despăgubire prin titluri de plată și că

suma stabilită drept despăgubire pentru aceasta este mai mică de 500.000 lei,

instanța de fond a considerat că în mod nelegal pârâta a emis decizia pentru

titlu de conversie corespunzător sumei de 74.454, 4 lei și a dispus obligarea

acesteia să achite titlurile de plată în sumă de 199.454,4 lei.

Împotriva acestei

sentințe, a declarat recurs pârâta A.N.R.P., solicitând ca în baza art. 304 pct.

9 C. proc. civ. să fie modificată hotărârea atacată, în sensul respingerii

acțiunii ca neîntemeiată.

Instanța de recurs a

mai reținut că, la data de 29 septembrie 2008, intimata a optat pentru titlu de

plată până la concurența sumei de 199.454,4 lei, dar recurenta a emis titlul de

conversie nr. 1597 din 10 octombrie 2008 în cuantum de 74.454,4 lei,

reprezentând un număr total de 74.454 acțiuni la o valoare nominală de 1 leu pe

acțiune, urmând să emită titlu de plată în cuantum de 125.000 lei.

Mai mult, instanța de

fond nu a avut în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 18

5

alin.

(1) lit. b) din Titlul VII al

l

egii

nr. 247/2005, astfel cum a fost modificat și completat prin O.U.G. nr. 81/2007,

dacă titlul de despăgubire este emis pentru o sumă care depășește 500.000 lei,

titularii titlului pot opta exclusiv pentru soluția prevăzută de art. 18

1

alin. (3), respectiv să solicite fie primirea exclusiv de acțiuni emise de

Fondul Proprietatea, fie primirea de titluri de plată, în condițiile art. 14

1

și cu respectarea termenelor și limitărilor prevăzute la art. 3 lit. h)

din lege și, până la concurența despăgubirii totale acordate prin titlul sau

titlurile de despăgubire, acțiuni emise de Fondul Proprietatea.

Aceeași reglementare

prevede că, indiferent de soluția de despăgubire exprimată, titularii titlului

de despăgubire vor desemna un reprezentant unic și comun, căruia i se va

transfera despăgubirea în numerar. De asemenea, s-a prevăzut ca, dacă aceeași

persoană deține, singură sau împreună cu alte persoane, titluri de despăgubire,

având ca obiect același imobil, și optează atât pentru primirea de titluri de

plată, cât și pentru primirea de titluri de conversie, titlul de plată se va

emite până la concurența sumei de 500.000 lei indiferent de numărul titlurilor

de despăgubire emise, pentru diferența dintre valoarea înscrisă în titlurile de

despăgubire și titlul de plată emis, urmând a-i fi emis un titlu de conversie.

Conform art. 3 lit.

h) din același act normativ, titlurile de plată încorporează drepturile de

creanță ale deținătorilor asupra statului român, de a primi, în numerar o sumă

de maxim 500.000 lei și această sumă se acordă pentru fiecare dosar de

despăgubire, cu mențiunea ca, în ipoteza în care obiectul cererilor de

restituire, deși identic, a fost disjuns, pretențiile de restituire fiind

soluționate de entități diferite, dosarele respective se vor conexa,

socotindu-se a fi un singur dosar de despăgubire.

Concluzionând,

instanța a constat că în cauză titlul de despăgubire și anume, Decizia nr. 2641

din 2 septembrie 2008 s-a emis pentru trei persoane și pentru o sumă mai mare

de 500.000 lei, autoritatea recurentă a aplicat corect prevederile legale

menționate anterior, reținând că indiferent de opțiunea exprimată de intimată,

aceasta nu poate primi titlu de plată decât în cota de ¼ din suma de

500.000 lei, iar pentru diferența până la despăgubirea totală de 199.454, 4

lei, are dreptul la titlu de conversie pentru 74.454, 4 lei, emițând decizie în

acest sens.

La data de 10 iunie

2009, reclamanta M.M.D. a formulat contestație în anulare, împotriva Decizie

nr. 3516/2009 a

î

naltei Curți de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Contestatoarea a

susținut că, deși a mai avut și alte cauze derivate din același raport juridic,

instanța care a pronunțat decizia atacată cu prezenta contestație în anulare a

dat o soluție contrară soluțiilor pronunțate celelalte două cauze care vizau

acțiuni distincte introduse de contestatoare. În acest sens arată că nu poate

fi vorba decât de o eroare materială, atâta timp cât, în cadrul concluziilor

scrise am enunțat soluțiile pronunțate în cauze similare.

În drept a invocat

prevederile art. 318 alin. (1) C. proc. civ.

Analizând cu

prioritate excepția inadmisibilității contestației în anulare invocată de

intimată, Curtea o va respinge ca neîntemeiată.

Examinând prezenta

contestație în anulare, Înalta Curte reține:

Obiectul

contestației în anulare îl constituie Decizia nr. 3516/2009 a

î

naltei Curți de Casație și Justiție, secția

de contencios administrativ și fiscal, prin care s-a admis recursul promovat de

pârâta A.N.R.P. împotriva sentinței civile nr. 14/ CA din 26 ianuarie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, s-a casat

sentința atacată și, în fond s-a respins acțiunea reclamantei M.M.D. ca

nefondată.

În

vederea soluționării prezentei contestații în anulare, Înalta Curte arată

următoarele: contestatoarea a invocat reținerea unei situații de fapt eronate,

având în vedere soluțiile pronunțate în cauze similare.

Motivul este

neîntemeiat.

Contestația în

anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin care se cere

instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și condițiile

prevăzute de lege să își desființeze propria hotărâre și să procedeze la o nouă

judecată.

Codul de procedură

civilă reglementează două categorii de contestații în anulare: contestația în

anulare de drept comun, (art. 317 C. proc. civ.) și contestația în anulare

specială (art. 318 C. proc. civ.).

Pentru contestația în

anulare de drept comun, art. 317 C. proc. civ. reglementează două motive,

respectiv atunci când procedura de citare a părții pentru ziua când s-a judecat

pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii și când la

soluționarea litigiului au fost nesocotite dispozițiile de ordine publică

privind competența.

În ceea ce privește

contestația în anulare specială, C. proc. civ. prevede în art. 318, două

motive, și anume când dezlegarea dată a fost rezultatul unei erori materiale

sau când instanța a omis să cerceteze vreunul din motivele de casare.

Interpretarea

motivelor prezentei contestații în anulare formulate de contestatoare

demonstrează că aceasta este nemulțumită de modul în care instanța de recurs a

apreciat și interpretat probele cauzei și dispozițiile legale aplicabile.

Ori, în această

situație, nu sunt întrunite cazurile limitativ enumerate de art. 318 C. proc.

civ., textul fiind de strictă interpretare nu se pot extinde motivele

contestației în anulare și la eventuale erori de judecată.

În caz contrar, s-ar

ajunge la situația în care contestația în anulare care este o cale

extraordinară de atac să fie transformată într-o cale ordinară de atac,

îndreptată împotriva deciziilor instanței de recurs.

Având în vedere cele

expuse mai sus, Înalta Curte apreciază că nu sunt întrunite motivele și

condițiile prevăzute de art. 318 C. proc. civ. pentru admisibilitatea

contestației în anulare, astfel că această cale extraordinară de atac va fi

respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația

în anulare formulată de contestatoarea M.M.D. împotriva Deciziei nr. 3516 din

24 iunie 2008 a

î

naltei Curți de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 26 ianuarie 2010.