ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1192/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanta S.I. a solicitat în contradictoriu cu A.N.R.P. – Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, obligarea pârâtei la punerea în executare a Hotărârii Comisie Județene Timiș pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, nr. 247 din 15 ianuarie 2007 cu plata despăgubirilor actualizate la data plății . Prin precizarea la acțiune depusă la termenul de judecată din 21 septembrie 2009 reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 275.815,86 lei, actualizată în raport cu indicele de creștere a prețurilor, apreciind că pârâta refuză nejustificat să procedeze la rezolvarea favorabilă a cererii sale în condițiile în care termenul limită pentru plata acestor despăgubiri a fost depășit.

Prin sentința civilă nr. 310 din 19 octombrie 2009, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâta la plata despăgubirilor stabilite în favoarea acesteia prin Hotărârea Comisiei Județene pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 actualizate cu rata inflației. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că refuzul pârâtei intră în noțiunea de refuz nejustificat așa cum este el definit de art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 câtă vreme motivarea privind lipsa fondurilor alocate în acest sens a fost combătută de reclamantă prin probele depuse la dosar.

În condițiile în care ar fi existat o listă de priorități în soluționarea cererilor formulate de beneficiarii Legii nr. 290/2003 pârâta pentru a dovedi că nu și-a exercitat discreționar dreptul de a refuza soluționarea cererii reclamantei putea depune actele doveditoare privind poziția reclamantei în ordinea astfel alcătuită pentru soluționarea acestor cereri. Or, refuzul pârâtei a vizat exclusiv lipsa fondurilor alocate în acest sens motiv pentru care instanța apreciază că refuzul are caracter nejustificat fiind întemeiat pe un exces de putere al pârâtei. Împotriva acestei hotărâri, pârâta A.N.R.P. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recursul este încadrat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Înainte de a analiza motivele de recurs invocate în cauză, examinând cu prioritate în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepția invocată, din oficiu, Înalta Curte constată că hotărârea recurată a fost pronunțată de o instanță necompetentă astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul iar în baza art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Obiectul prezentului litigiu este reprezentat de obligarea recurentului-pârât la plata unei sume de bani cuvenită intimatei-reclamante cu titlu de despăgubiri, în baza hotărârii nr. 247 din 15 ianuarie 2007 emisă de C.J.

Timiș. Ca atare, este vorba despre o acțiune în pretenții, datorată neplății în termenul legal a unor despăgubiri stabilite printr-un act administrativ, emis în procedura reglementată de Legea nr. 290/2003. Înalta Curte apreciază că, pentru corecta soluționare a problemei de drept aflată în litigiu, sunt relevante prevederile art. 8 din Legea nr. 290/2003. Conform alin. (3) al articolului anterior indicat, în termen de 15 zile de la comunicare, solicitantul nemulțumit de hotărârea comisiei județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 poate face contestație la A.N.R.P. – Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003. În plus, alin. (4) al aceluiași articol prevede că, în termen de cel mult 60 de zile, A.N.R.P.

– Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 va analiza contestațiile și le va aproba sau le va respinge prin decizie motivată a vicepreședintelui A.N.R.P. care coordonează activitatea Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 290/2003. Alin. (5) din articolul în discuție precizează că hotărârile A.N.R.P. sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare. Totodată, conform alin. (6) al articolului mai sus individualizat, hotărârile pronunțate de tribunal sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege. De asemenea, art. 17 alin. (6) din H.G. nr. 57/2008 privind modificarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 290/2003, aprobate prin H.G.

nr. 1120/2006, menționează faptul că deciziile vicepreședintelui sunt supuse controlului judecătoresc, conform prevederilor legale, putând fi atacate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul. Din interpretarea tuturor acestor texte normative rezultă faptul că actele administrative emise de A.N.R.P. în aplicarea Legii nr. 290/2003 pot fi contestate la instanța de contencios administrativ, fiind vorba de o competență exclusivă a tribunalului. Ca atare, sunt aplicabile dispozițiile art. 159 pct. 2 C. proc. civ., care dispun că necompetența este de ordine publică atunci când pricina este de competența unei instanțe de alt grad, în contextul în care prezenta cauză a fost judecată de către o curte de apel.

Nu există nici o îndoială că, întotdeauna, competența materială a instanței de judecată este reglementată de norme imperative. În litigiul de față, putem afirma că suntem în prezența unei acțiuni privind acordarea unor despăgubiri, având drept temei juridic Legea nr. 290/2003. Altfel spus, trebuie aplicat principiul lex specialia generalibus derogant, fiind vorba despre un litigiu generat de aplicarea unei norme speciale, respectiv Legea nr. 290/2003. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 304 pct. 3 și art. 312 alin. (1) și (6) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Timiș, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de A.N.R.P., împotriva sentinței civile nr. 310 din 19 octombrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Timiș, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 martie 2010.