ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3061/2010

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3595

din 30 octombrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a admis în parte cererea

formulată de reclamanta SC I. România SA în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P.

- D.C.F. Timiș, a obligat pârâtă să plătească

reclamantei suma de 1.037.671,37 RON reprezentând dobânda legală

aferentă sumelor achitate cu titlu de TVA, datorată până la 24

septembrie 2007, precum și la plata sumei de 708, 4 lei cheltuieli de

judecată către reclamantă.

Totodată a respins cererea

reclamantei de actualizare a sumei de 1.037.671,37 RON cu coeficientul de

inflație până la data plății efective ce neîntemeiată.

Pentru a pronunța această

hotărâre, prima instanță a reținut, în esență,

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 911

din 18 aprilie 2006, definitivă și irevocabilă prin Decizia nr.

1794 din 28 martie 2007 a

î

naltei

Curți de Casație și Justiție, s-a admis acțiunea

reclamantei, a fost obligată pârâta D.G.F.P. Timiș - D.C.F. Timiș

la rambursarea sumei de 3.712.598,7135 RON, reprezentând TVA deductibil, precum

și la plata sumei de 1.779.051,4367 RON, reprezentând dobânda legală

aferentă TVA-ului, datorată până la data de 14 martie 2006.

Referitor la excepțiile

invocate de pârâtă, respectiv a lipsei procedurii prealabile,

tardivității cererii și a lipsei calității procesuale

pasive, instanța de fond a constatat că acestea nu sunt întemeiate,

având în vedere că cererea depusă de reclamantă la 9 mai 2007

și înregistrată sub nr. 23575 constituie procedură

prealabilă, că termenul de 6 luni curge de la datat împlinirii unui

termen de 30 de zile de la data 9 mai 2008, iar prin sentința 911 din 18

aprilie 2006 Curtea de Apel București a obligat și această

pârâtă la plata sumei de 3.712.598,7135 Ron.

Pe fondul cauzei, instanța de

judecată a reținut că reclamanta a încasat la data de 24

septembrie 2007 suma de 3.712.599 RON, reprezentând dobândă și

penalități TVA (calculată potrivit raportului de expertiză

contabilă.

De asemenea, s-a arătat în

considerentele hotărârii atacate că societatea reclamantă avea

dreptul la rambursarea sumei de 3.712.598,7135 RON, dar și la dobânda

legală aferentă sumei reprezentând TVA deductibil, refuzat la

rambursare de către organele fiscale.

Curtea de apel a reținut

că dobânda legală este echivalentul prejudiciului produs reclamantei

prin lipsa de folosință a sumei datorate de pârâtă, sumă ce

nu a fost restituită la termen, iar reclamanta are dreptul la dobânda

aferentă sumei de 3.712.598,7135 RON, calculată de la 14 martie 2006

până la 24 septembrie 2007, dată la care s-a

plătit

suma de 3.712.598,7135 RON.

Totodată, instanța de fond

a respins susținerile pârâtei potrivit căreia, dobânda legală se

datorează de la data depunerii cererii nr. 23475 din 9 mai 2007, deoarece

pârâta a fost parte în cauza în care s-a pronunțat sentința

civilă nr. 911 din 18 aprilie 2006, prin care a fost obligată să

plătească suma de 3.712.598,7135 RON, reprezentând TVA deductibil,

precum și la plata sumei de 1.779.051,4367 RON, reprezentând dobânda

legală aferentă sumei reprezentând TVA deductibil, datorată

până la data de 14 martie 2006.

Concluzionând, instanța de

fond, a considerat că se impune omologarea raportului de expertiză

efectuat și a admis în parte cererea reclamantei, obligând pârâtă

să plătească reclamantei suma de 1.037.671,37 RON reprezentând

dobânda legală aferentă sumelor achitate cu titlu de TVA,

datorată până la 24 septembrie 2007.

î

n ceea ce privește

cererea reclamantei de reactualizare a sumei de 1.037.671,37 RON cu

coeficientul de inflație până la data plății efective,

prima instanță a reținut că pentru neplata la termen a unei

sume de bani sancțiunea este plata dobânzii legale aferente și nu

actualizarea sumei în raport cu coeficientul de inflație până la data

plății efective, respingând astfel cererea de reactualizare a sumei.

Referitor la cererea formulată

de reclamantă privind îndreptarea erorii materiale strecurată în

dispozitivul sentinței nr. 3595 din 30 octombrie 2009, prima

instanță a reținut că aceasta este neîntemeiată, deoarece,

conform art. 129 alin. (6), instanța nu poate acorda mai mult decât a

solicitat reclamanta, iar reclamanta a solicitat suma pe care instanța i-a

acordat-o, respectiv suma de 1.037.671,37.

î

mpotriva acestei

sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, au

declarat recurs atât reclamanta cât și pârâta.

D.G.F.P. Timiș a criticat

hotărârea judecătorească pentru faptul că prima

instanță a respins excepțiile invocate privitoare la lipsa

calității procesuale pasive, lipsa plângerii prealabile și pe

aceea a tardivității acțiunii, fără o motivare

concludentă.

S-au reluat în recurs

apărările de la fond, precizându-se că instanța nu a avut în

vedere ansamblul probator administrat și dispozițiile legale în

materie.

În motivarea recursului său, SC

I. România SA, a criticat sentința și Încheierea din 24 noiembrie

2009 prin care le-a fost respinsă cererea fondată pe art. 281 C.

proc. civ., apreciind că instanța nu a avut în vedere concluziile

expertului, hotărârea pronunțată cuprinzând motive

contradictorii și fiind lipsită de temei legal.

Referitor la Încheierea din 24

noiembrie 2009, a fost criticat faptul că în speță este vorba

despre o eroare materială, menționarea altei sume în dispozitiv decât

cea din raportul de expertiză, fiind o greșeală materială a

primei instanțe.

Recursurile vor fi respinse pentru

următoarele considerente:

Examinând actele dosarului, motivele

de recurs și în raport de dispozițiile art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3595/2009

Curtea de Apel București a admis în parte acțiunea reclamantei,

obligând-o pe pârâtă la plata sumei de 1.073.671,37 RON cu titlu de

dobândă aferentă sumelor achitate ca TVA, cât și la cheltuieli

de judecată.

A fost respinsă cererea de actualizare

a acestei sume.

Din probatoriul admis și

administrat rezultă că în raport de sentința civilă nr. 911/2006

a Curții de Apel București, societatea recurentă-reclamantă

avea dreptul la rambursarea TVA în sumă de 3.712.598,7135 RON și la

dobânda legală.

Prin cererea adresată D.G.F.P. Timiș,

societatea a solicitat acordarea de dobânzi în baza sentinței nr. 911/2006

deși această hotărâre judecătorească nu prevedea plata

altor sume, decât cele expres stabilite.

Art. 124 C. proc. fisc.,

stabilește expres modul de acordare a dobânzilor și felul în care se

calculează, astfel că este fără posibilitate de

tăgadă faptul că reclamantul nu s-a adresat organului fiscal

competent cu cerere care urma să fie analizată, pentru dobânzile pe

care le solicită în afara celor stabilite prin sentința civilă

nr. 911/2006.

Dealtfel, dobânzile acordate prin

această hotărâre judecătorească au fost achitate, însă

Curtea nu a obligat D.G.F.P. Timiș la plata în continuare a dobânzilor,

punerea în executare a titlului făcându-se după ce

reclamanta-recurentă a trimis organului fiscal hotărârea

învestită cu titlu executoriu.

Curtea de Apel București, prin încheierea

motivată din 6 februarie 2009 a respins excepțiile invocate reținând

că cererea reclamantei-recurente depusă la 9 mai 2007 reprezintă

dovada plângerii prealabile.

De asemenea, lipsa

calității procesuale pasive și tardivității

acțiunii s-au respins de prima instanță în mod corect și

motivat prin aceeași încheiere, calitatea procesuală pasivă a D.G.F.P.

Timiș rezultând din sentința civilă nr. 911/2006 prin care

și aceasta a fost obligată la plata sumei globale.

Nici tardivitatea acțiunii nu

poate fi primită întrucât termenul de 6 luni curge de la data împlinirii

termenului de 30 de zile de la 9 mai 2008, termen în care pârâta ar fi trebuit

să răspundă reclamantei.

De necontestat este faptul că

sentința civilă nr. 911/2006 a rămas irevocabilă prin

respingerea recursului formulat de pârâtă prin decizia nr. 1794/2007 a

Înalta Curte de Casație și Justiție.

Desigur, recurenta-reclamantă a

solicitat punerea în executare a acestei hotărâri judecătorești

astfel cum rezultă din actele dosarului conform art. 113 C. proc. fisc.,

iar prin adresa către D.G.F.P. Timiș nr. 23575/2007 a solicitat

restituirea dobânzii aferente sumei pentru perioada 14 martie 2006 și până

la plata efectivă.

Conform expertizei efectuate în

cauză, recurenta-reclamantă are dreptul la dobânda aferentă

sumei stabilite conform sentinței civile nr. 911/2006, calculată

pentru perioada 14 martie 2006 până la 24 septembrie 2007 dată la

care a fost plătită suma de 3.712598, 7135 RON, în raport de

prevederile exprese ale art. 124 C. proc. fisc.

Corect prima instanță a

înlăturat pretenția recurentei-pârâte în sensul că dobânda se

datorează de la data depunerii plângerii prealabile, întrucât aceasta a

fost parte în sentința civilă nr. 911/2006 și nu a manifestat

bună credință prin executarea de bună voie a hotărârii

judecătorești.

Deasemenea, Curtea de Apel

București a omologat corect raportul de expertiză efectuat în

cauză, ținând seama de principiul disponibilității și

de cererea precizatoare a recurentei-reclamante prin care a solicitat doar suma

de 1.037,671,37 RON, din totalul stabilit de expert.

Suma nu a fost actualizată cu

indicele de inflație, pentru că neplata la termen este plata unei

dobândi și nicidecum actualizarea sumei cu indicele de inflație.

Desigur și plata cheltuielilor

de judecată este corectă în raport de culpa procesuală a

pârâtei-recurente, și de dispozițiile expuse de art. 274 C. proc.

civ.

În ceea ce privește Încheierea

dată în 24 noiembrie 2009, Curtea de Apel București a respins cererea

formulată pe dispozițiile art. 281 C. proc. civ. în mod legal,

întrucât recurenta-reclamantă a solicitat obligarea la plata sumei

reținute corect în dispozitivul sentinței civile nr. 3595/2009

respectiv 1.037.671,37 lei și nu pe aceea de 1.139,767m805 lei așa

cum s-a afirmat în cererea fondată pe textul de lege mai sus invocat.

Și aici Curtea de Apel a

motivat respingerea acestei cereri prin aplicarea aceluiași principiu al

disponibilității prevăzute de art. 129 C. proc. civ., peste care

nu se putea trece în raport de cererea precizatoare a reclamantei.

Față de toate aceste

considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază

că sentința civilă nr. 3595/2009 și Încheierea din 24

noiembrie 2009 sunt legale și temeinice, motiv pentru care va respinge ca

nefondate ambele recursuri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC I. România

SA împotriva sentinței civile nr. 3595 din 30 octombrie 2009 și a

Încheierii de ședință din 24 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de D.G.F.P. Timiș

împotriva sentinței civile nr. 3595 din 30 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 10 iunie 2010.