ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5011/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 4132 din 25

noiembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC D.P. SA -

București, în contradictoriu cu pârâtele A.F.P. Sighișoara și D.G.F.P. Mureș, a

obligat pe pârâta A.F.P. Sighișoara să emită procesul - verbal privind calculul

dobânzilor aferente rambursării cu întârziere a T.V.A., pentru o perioadă de

1.602 zile, dobânzi în sumă de 1.084.075 lei, și să plătească reclamantei suma

respectivă cu respectarea art. 8 și 9 din Ordinul ministrului finanțelor

publice nr. 1899/2004 și a obligat-o pe aceeași pârâtă să achite reclamantei

suma de 9.764,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Cererea reclamantei

înregistrată la

26 ianuarie 2004, de aprobare a rambursării T.V.A. î

n sumă de

8.374.232.185

de lei

(fila 62 la dosarul de fond), a fost aprobată în parte de către pârâta A.F.P.

Sighișoara pentru suma de

202.402.919

de lei, fiind respinsă pentru diferența în sumă de

8.171.829.266

de lei

, potrivit adresei din 30

martie 2004 (fila 80 la dosarul de fond).

În

urma contestației formulate de reclamantă împotriva refuzului de rambursare a

sumei de

8.171.829.266 de lei, după parcurgerea contestației

administrative și, subsecvent, a procedurii judiciare, prin sentința civilă nr.

1308 din 17 mai 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, (fila 91 la dosarul de fond), rămasă irevocabilă ca

efect al respingerii recursului prin Decizia nr. 132 dn 16 ianuarie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (fila 83 la dosarul de fond), s-a reținut nelegalitatea

refuzului pârâtei de rambursare a sumei respective, apreciindu-se că reclamanta

este îndreptățită la rambursarea T.V.A., respins inițial, în sumă de

8.171.829.266 de lei.

În

baza hotărârii judecătorești irevocabile, pârâta a procedat la plata către

reclamantă a sumei respective la data de 1 august 2008 (fila 32 la dosarul de

fond).

Curtea de apel a

apreciat că soluționarea cauzei presupune clarificarea aspectului privind

îndreptățirea reclamantei la dobânzi pentru intervalul de timp cuprins între

data scadenței obligației de rambursare, respectiv 13 martie 2004, și data la

care suma a fost rambursată efectiv.

În raport cu

dispozițiile art. 113 C. proc. fisc., forma în vigoare la momentul scadenței

obligației de rambursare a T.V.A., scadența obligației de plată a dobânzilor

pentru sumele de rambursat de la buget, ipoteza în speță, este ziua următoare

expirării termenului prevăzut la art. 191 alin. (1) și (2) C. proc. fisc.

Din interpretarea

coroborată a dispozițiilor alin. (1) și (2) ale art. 191 C. proc. fisc.

,

rezultă că termenul pentru soluționarea

cererii de rambursare a T.V.A. este de 45 de zile, iar obligația de plată a

dobânzilor prevăzute de art. 113 C. proc. fisc. devine scadentă, în cazul de

față, în ziua următoare împlinirii celor 45 de zile, în speță la data de 13

martie 2004.

Față de susținerea

pârâtei în sensul că obligația de plată a T.V.A. de rambursat

s-a născut la data comunicării Deciziei nr. 123/2008

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Curtea de apel a apreciat că

izvorul

obligației de rambursare este reprezentat de cererea inițială a reclamantei

privind rambursarea T.V.A., soluționată nelegal în parte de către pârâtă, după

cum s-a statuat irevocabil de către instanța de judecată, chiar dacă plată

efectivă s-a făcut după contestarea în instanță a refuzului nejustificat de

rambursare.

Sub acest aspect, a apreciat

Curtea de apel că hotărârea instanței de judecată nu este una constitutivă de

drepturi, ci una declarativă, care recunoaște îndreptățirea reclamantei de a

beneficia de rambursarea sumei în cauză la momentul formulării acesteia,

întrucât nelegalitatea acelui refuz a fost cenzurată de instanță.

În consecință, Curtea

de apel a considerat că obligația de plată a dobânzilor a devenit scadentă la

data de 13 martie 2004, calculată potrivit art. 113 alin. (1) C. proc. fisc.,

iar nicidecum la data comunicării deciziei Înaltei Curți de Casație și

Justiție, astfel că pentru tot intervalul 13 martie 2004 - 1 august 2008

reclamanta este îndreptățită la plata de dobânzi, iar nivelul dobânzilor este

cel prevăzut la art. 109 alin. (5) C. proc. fisc., forma în vigoare la data

scadenței.

Cu referire la

nivelul dobânzii aplicabile, Curtea de apel a reținut că, pe parcursul

perioadei de referință, acesta a fost reglementat după cum urmează:

- în perioada 13

martie 2004 și 31 august 2005, nivelul dobânzii a fost de 0,06% pe zi, potrivit

art. 1 din H.G. nr. 67/2004;

- în perioada 1

septembrie 2005 - 31 decembrie 2005, nivelul dobânzii a fost de 0,05% pe zi,

potrivit art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 784/2005;

- în perioada 1

ianuarie 2006 - 1 august 2008, nivelul dobânzii a fost de 1% pe zi, potrivit art.

116 alin. (5) din O.G. nr. 92/2003.

Împotriva sentinței

civile nr. 4132 din 25 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta A.F.P.

Sighișoara, în nume propriu și în numele D.G.F.P. Mureș.

În motivarea

recursului s-a arătat, în esență, că:

Este de observat,

contrar celor reținute de prima instanță în acțiunea recurată, că în speță nu

este vorba de un refuz de rambursare a taxei pe valoarea adăugată, ci de o

conduită conformă cu legislația în vigoare (H.G. nr. 598/2002 pentru aprobarea

Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 345/2002 și Ordinul nr. 1006/2002

privind documentația necesară persoanelor impozabile înregistrate ca plătitori

de T.V.A., pentru rambursarea T.V.A).

Prin procesul -

verbal din 9 martie 2004 D.C.F. Mureș a dispus aprobarea cererii de rambursare

a T.V.A. depusă de SC D.P. SA pentru suma de 202.402.919 lei și a respins cererea

în privința sumei de 8.171.829.266 lei, contestația împotriva acestui proces

verbal fiind respinsă prin Decizia nr. 158 din 31 mai 2004 a D.G.S.C. din

cadrul A.N.A.F.

Având în vedere că

suma de 8.171.829.266 lei a fost incertă pentru o perioadă de timp, datorită

numeroaselor contestații depuse de reclamantă atât pe cale administrativă, cât

și la instanțele judecătorești, A.F.P. Sighișoara nu a avut nici un temei legal

în baza căruia să poată restitui această sumă.

În speță, sunt

incidente prevederile art. 117 alin. (1) lit. f) C. proc. fisc., conform cărora

se restituie, la cerere, titularului sumele stabilite prin hotărâri ale organelor

judiciare, or, suma în discuție a fost restituită reclamantei în data de 1

august 2008, cu respectarea termenului legal de 45 de zile.

În ceea ce privește

cuantumul cheltuielilor de judecată se impune a se face aplicarea prevederilor

art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Recursul este

nefondat.

În mod corect prima

instanță a statuat că obligația de plată a sumei de 8.171.829.266 lei nu s-a născut

la data comunicării Deciziei civile nr. 132 din 16 ianuarie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel că nu sunt incidente prevederile art. 117 alin. (1)

lit. f) C. proc. fisc., invocate și în recurs, izvorul obligației de rambursare

a taxei pe valoarea adăugată constituindu-l cererea de rambursare T.V.A.

formulată la data de 26 ianuarie 2004. Data scadenței obligației de plată a

taxei în discuție, cum a reținut judecătorul fondului, este la 45 de zile de la

data respectivei cereri de rambursare, respectiv 13 martie 2004, calculată în

baza art. 291 alin. (2) C. proc. fisc., instanțele judecătorești pronunțându-se

irevocabil în sensul că refuzul de rambursare a sumei în discuție este nelegal.

În nici un caz nu i

se poate imputa reclamantei că obligația de rambursare a sumei de 8.171.829.266

lei ar fi fost incertă datorită comportamentului acesteia, manifestat prin

contestațiile formulate, cum susține recurenta. Culpa exclusivă în chestiunea

refuzului rambursării taxei pe valoarea adăugată aparține organelor fiscale,

astfel cum s-a statuat irevocabil de către instanțele judecătorești competente

(conform sentinței civile nr. 1308 din 17 mai 2007 a Curții de Apel București, filele 91-96 fond, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 132 din 16

ianuarie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, filele 83 - 90 fond),

constatându-se nelegalitatea refuzului de rambursare.

În fine, nici critica

privitoare la cheltuielile de judecată nu este fondată. În această chestiune,

observă Înalta Curte, deși recurenta invocă prevederile art. 274 alin. (3) C.

proc. civ., care conferă judecătorului cauzei și competența de a majora sau

micșora suma pe care o include în cheltuielile de judecată cu titlu de onorariu

de avocat, aceasta nu solicită instanței de control judicios să cenzureze sub

acest aspect hotărârea primei instanțe. În realitate, recurenta critică

sentința atacată pentru că a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată

la fond, învederând că atât D.G.F.P. Mureș, cât și A.F.P. Sighișoara s-au conformat

prevederilor legale incidente, iar culpa pentru demararea acțiunii aparțin exclusiv

reclamantei. Critica, constată Înalta Curte, este nefondată, culpa procesuală

aparținând pârâtelor, care au rambursat taxa pe valoarea adăugată cu încălcarea

prevederilor legale în materie, cum a reținut judecătorul fondului, conduită sancționată

de prima instanță care a admis acțiunea reclamantei. Or, în aceste condiții,

corect pârâtele au fost obligate la plata cheltuielilor de judecată de la fond,

consecință a faptului că „au căzut în pretenții” cum se stipulează în art. 274 alin.

(1) C. proc. civ.

Față de cele ce

preced, Înalta Curte, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca

nefondat recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 4132 din 25 noiembrie

2009 a Curții de Apel București.

Văzând că s-au cerut

cheltuieli de judecată, Înalta Curte va obliga recurentele la plata cu acest

titlu a sumei de 5.000 lei, prin apreciere în condițiile art. 274 alin. (3) C.

proc. civ. Reclamanta a solicitat în recurs obligarea recurenților la plata cheltuielilor

de judecată în sumă de 10.000 lei, însă instanța de control judiciar apreciază

că în raport de obiectul pricinii - rambursarea dobânzilor aferente taxei pe

valoarea adăugată este rezonabil cuantumul cheltuielilor de judecată de 5.000

lei în faza procesuală a recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de A.F.P. Sighișoara împotriva sentinței civile nr. 4132 din 25

noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentele -

pârâte la plata sumei de 5.000 lei către intimata - reclamantă, cu titlu de

cheltuieli de judecată, stabilite prin apreciere în condițiile art. 274 alin. (3)

C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 noiembrie 2010.