ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1677/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2648 din 14

octombrie 2008 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive

a Ministerului Economiei și Finanțelor și acțiunea reclamantului A.G., față de

acest pârât.

A admis acțiunea formulată de reclamantul

A.G. în contradictoriu cu pârâta A.N.R.P. A obligat pârâta să plătească

reclamantului drepturile bănești reprezentând 60% din suma de 114.150 lei,

actualizată în raport cu indicele inflației potrivit dispozițiilor art. 18

alin. (6) din H.G. nr. 1120/2006.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut, în esență, că potrivit dispozițiilor art. 18 alin.

(1) din Legea nr. 290/ 2003 solicitarea plății despăgubirilor se face pe bază

de cerere scrisă adresată către A.N.R.P., plata urmând a se face către Direcția

Economică din cadrul A.N.R.P.

Așadar, potrivit dispozițiilor Legii

nr. 290/2003, A.N.R.P. are atribuții exclusive în ceea ce privește cererea

reclamantului, astfel că va fi admisă excepția lipsei calității procesuale

pasive a Ministerul Economiei și Finanțelor, cu consecința respingerii acțiunii

față de acest pârât.

Prin Hotărârea nr. 35 din 13

decembrie 2006 a Comisiei Județene de aplicare a Legii nr. 290/2003 s-au

acordat reclamantului compensații bănești în sumă totală de 114.150 lei, în

calitate de moștenitor al defunctului A.I., pentru bunurile sechestrate,

reținute sau rămase în Comuna Viporova, județul Orhei.

Din actele dosarului rezultă că

prima tranșă de 40% din cuantumul despăgubirilor a fost plătită în luna mai

2007.

Cum, de la plata primei tranșe de

40% din despăgubirile acordate, a trecut mai mult de 1 an, cererea

reclamantului apare ca întemeiată, în raport de dispozițiile art. 18 alin. (6)

din H.G. nr. 1120/2006, urmând a fi admisă acțiunea și obligată pârâta A.N.R.P.

să plătească acestuia drepturile bănești reprezentând 60% din suma de 114.150

lei, sumă ce va fi actualizată în raport de indicele de inflație.

Împotriva acestei hotărâri pârâta A.N.R.P.

a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului recurenta

susține că Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 din cadrul A.N.R.P. a

dispus, în data de 7 mai 2007, plata tranșei I însumând 45.660 lei,

reprezentând procentul de 40% din sumă, plată efectuată conform prevederilor

art. 18, alin. (5) lit. c) din Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 290/

2003.

Față de speța dedusă judecății, se

învederează instanței că art. 18 alin. (5) din Normele metodologice pentru

aplicarea Legii nr. 290/2003 prevede „compensațiile bănești stabilite prin

hotărârea comisiei județene ori a municipiului București pentru aplicarea Legii

nr. 290/2003, a Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, (...) se achită

beneficiarilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în

bugetul de stat”.

Prevederile art. 18 alin. (5)

privind eșalonarea plății pe parcursul a doi ani consecutivi, sunt aplicabile

doar în situația în care sunt alocate suficiente fonduri de la bugetul de stat

pentru plata despăgubirilor stabilite în baza Legii nr. 290/2003.

Însă așa cum s-a arătat, A.N.R.P.

prin plata tranșei I din Hotărârea nr. 35/2006 și-a îndeplinit atribuțiile, iar

neplata tranșei a II-a nu dovedește refuzul nejustificat de a soluționa o

cerere adresată de beneficiarii instituției pârâte. Acest fapt nu este

justificat decât de cele arătate anterior privind fondurile alocate de la

bugetul de stat privind plata despăgubirilor.

Deci, prin cererea adresată

instituției noastre, intimatul nu solicită un răspuns, care poate și trebuie

comunicat în termenul de 30 de zile, ci ne solicită dispunerea plății, care

poate fi emisă numai în baza legii speciale, Legea nr. 290/2003, condiționată

fiind, deci, doar de limita sumelor aprobate de la bugetul de stat.

Examinând cauza și sentința civilă

atacată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele

ce urmează a fi expuse.

Prin hotărârea nr. 35 din 13

decembrie 2006 emisă de Comisia Județeană Dâmbovița s-au acordat reclamantului

despăgubiri în sumă de 114.150 lei în baza dispozițiilor Legii nr. 290/2003

privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru

bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia,

Bucovina de Nord și Ținutul Herța.

Urmare acestei hotărâri, reclamantul

a depus la A.N.R.P., Serviciul de Aplicare a Legii nr. 290/2003 o cerere de

plată înregistrată la nr. 1963/2006.

Pârâta, în data de 7 mai 2007, în

temeiul dispozițiilor art. 18 alin. (5) lit. c) din Normele de aplicare a Legii

nr. 290/2003, a dispus plata tranșei I reprezentând procentul de 40% din sumă,

dar nu a efectuat plata despăgubirilor.

Conform dispozițiilor art. 10 alin.

(2) din Legea nr. 290/2003 privi: acordarea de despăgubiri sau compensații

cetățenilor români pentru bunurile propriei a acestora, sechestrate, reținute

sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținui Herța, despăgubirile sau

compensațiile bănești vor fi acordate beneficiarilor în termen un an de la

comunicarea hotărârii comisiei județene, plata lor se poate face și în rate,

maximum 2 ani, în funcție de disponibilitățile bănești.

Dispozițiile legale sunt imperative,

prevăd plata în termen de un an, maxim doi ani, referirea la disponibilitățile

bănești fiind în mod evident la situația ca, în lipsa disponibilităților

bănești suficiente, plata sa se facă nu într-un an, ci în maxim 2 ani.

H.G. nr. 120/2006 privind aprobarea

Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 prevede procedura de

plata a despăgubirilor.

Conform art. 18, solicitarea plății

se face pe bază de cerere scrisă, adresată către A.N.R.P., Serviciul pentru

aplica Legii nr. 290/2003, cererea este însoțită de hotărârea comisiei, o copie

de pe actul identitate și dovada deschiderii unui cont la o bancă, procedura

urmata întocmai reclamant.

În continuare, alin. (5) al art. 18

prevede ca, compensațiile bănești se aci beneficiarilor, în limita sumelor

aprobate anual cu această destinație în bugetul de s astfel: a) integral, dacă

cuantumul acestora nu depășește 50.000 lei; b) eșalonat în d tranșe, pe

parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 60% în primul an și 40% în anul urmă

dacă cuantumul despăgubirilor se încadrează între 50.001 lei și 100.000 lei; c)

eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în

primul an și 60% în z următor, dacă cuantumul compensațiilor depășește 100.001

lei.

Din nou se face referire la limita

sumelor aprobate anual de la bugetul de stat, dar este evident că aceasta nu

înseamnă nerespectarea modalității de plata termenelor acestora, prevăzute în

mod imperativ de art. 10 alin. (2) din Legea nr. 290/2003.

Astfel, reclamantul se încadrează în

ipoteza lit. c), despăgubirile sale depășit suma de 100.000 lei, prin urmare

este îndreptățit ca în termen de 1 an de la comunicarea hotărârii comisiei

județene nr. 97 din 11 iulie 2007 să primească tranșa de 40%, plată care a fost

efectuată urmând ca în cel de-al doilea an, să primească tranșa de 60%.

Potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004, se poate adresa instanței de contencios administrativ

și persoana care se consideră vătămata într-un drept sau interes legitim al său

prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri.

Având în vedere cele prezentate, se

constată că susținerile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite.

Instanța de fond, în mod corect a

obligat pârâta să plătească reclamantului tranșa a II-a reprezentând 60% din

compensațiile bănești acordate acestuia, reținând faptul că de la plata primei

tranșe a trecut mai mult de 1 an.

Astfel fiind, Înalta Curte constată

că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va

menține.

În consecință, având în vedere

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiilor art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., recursul va fi respins ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de A.N.R.P. împotriva sentinței civile nr. 2648 din 14

octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25

martie 2009.