ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 883/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 883/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată și completată pe

rolul Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, reclamanta B.R. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta D.C.N.,

aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de

întârziere conducătoarei autorității publice Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor - D.C.N., de la data de pronunțării sentinței și până la

emiterea titlului de despăgubire reprezentând măsuri reparatorii pentru imobilul

construcție și teren situat în Bistrița, str. L., jud. Bistrița-Năsăud, înscris

în C.F. nr. x nr. top. y.

Totodată, reclamanta

a solicitat obligarea pârâtei la plata despăgubirilor pentru întârziere,

constând în dobânda legală din suma cuvenită cu titlu de măsuri reparatorii

pentru imobilul amintit mai sus, dobândă calculată de la data pronunțării

sentinței și până la emiterea titlului de despăgubire în favoarea reclamantei,

cu cheltuieli de judecată.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că imobilul situat în Bistrița, str. L., jud.

Bistrița-Năsăud a fost naționalizat de la antecesoarea sa (C.F.A.) prin

Decretul nr. 712/1966 și în urma adoptării Legii nr. 10/2001 a formulat

notificare pentru acordarea de măsuri reparatorii.

Prin Dispoziția nr.

1127 din 19 martie 2004 emisă de primarul municipiului Bistrița s-a formulat

oferta pentru acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent până la

concurența sumei de 1.707,086.000 ROL, pentru diferența dintre valoarea reală

de piață a imobilului și despăgubirile bănești actualizate, pe care reclamanta

le-a primit în temeiul Legii nr. 112/1995.

A mai arătat

reclamanta că dosarul cuprinzând notificarea, actele doveditoare a calității de

persoană îndreptățită la restituire și Dispoziția primarului nr. 1127 din 19

martie 2004 au fost trimise Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor

pentru a evalua imobilul în litigiu și a se emite titlul de despăgubire.

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a numit un evaluator - SC R.

SA București - care a efectuat expertiza de specialitate, stabilindu-se că

valoarea de piață a imobilului din speță este de 199.000 euro, echivalentul a

699.047 RON, ca ulterior, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să

considere, contrar celor stabilite prin Dispoziția primarului municipiului

Bistrița, că reclamanta nu este persoană îndreptățită la acordarea de măsuri

reparatorii prin echivalent și prin urmare a retrimis dosarul Primăriei

municipiului Bistrița, refuzând astfel tacit să emită titlul de despăgubire.

Mai arătă reclamanta

că nu a încasat despăgubirile cuvenite în temeiul Legii nr. 10/2001 doar din

culpa exclusivă a autorității publice condusă de pârâtă, și anume Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Astfel, primarul

municipiului Bistrița a soluționat notificarea reclamantei prin Dispoziția nr.

1127 din 19 martie 2004 (deci în urmă cu 6 ani de zile), prin care i s-a propus

acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, imobilul nemaiputând fi

restituit în natură.

Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor a primit de la Instituția Prefectului dosarul

de despăgubiri al reclamantei în anul 2005, apoi în anul 2006 SC R. SA a

întocmit expertiza de evaluare a imobilului naționalizat și a stabilit valoarea

de piață ca fiind suma de 699.047 RON (echivalentul a 199.000 euro).

Autoritatea publică

nu a emis însă titlul de despăgubire în favoarea reclamantei, ci în anul 2008 a

constatat că reclamanta nu are calitatea de persoană îndreptățită și a retrimis

dosarul Primăriei municipiului Bistrița spre reanalizare și completare cu acte.

În concluzie, doar

din culpa exclusivă a autorității publice condusă de pârâtă procedura de

acordare a despăgubirilor în favoarea reclamantei s-a prelungit cu încă 4 ani.

În plus, Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a fost obligată prin hotărâre

judecătorească irevocabilă (Sentința civilă nr. 410 din 21 septembrie 2009 a

Curții de Apel Cluj rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 1446 din 12 martie 2010

a Înaltei Curți de Casație și Justiție) să emită în favoarea reclamantei o

decizie reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul construcție și teren

situat în municipiului Bistrița, str. L., jud. Bistrița-Năsăud, înscris în C.F.

nr. x, nr. topo. y. Prin urmare, Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor trebuia să emită până la data de 12 aprilie 2010 decizia

reprezentând titlul de despăgubire (dată la care a expirat termenul de 30 de

zile de la soluționarea irevocabilă a Dosarului 1089/33/2008) - obligație pe

care nu a îndeplinit-o până în prezent.

Raportat la faptul că

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu a pus în executare o

hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, se impune aplicarea

dispozițiilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, și anume aplicarea

conducătorului autorității publice, pârâta din prezenta speță, o amendă de 20%

din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere începând cu data

rămânerii irevocabile a Sentinței civile nr. 410 din 21 septembrie 2009 a

Curții de Apel Cluj și până la punerea în executare a acesteia, mai exact

emiterea titlului de despăgubire în favoarea reclamantei.

Pârâta D.C.N., prin

întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea acțiunii, arătând, în esență,

că pentru emiterea deciziei conform raportului de evaluare este nevoie de documentația

aferentă Dispoziției nr. 1127 din 19 martie 2004, înregistrată cu nr. 2695/CC.

Primăria Municipiului

Bistrița avea obligația legală de a transmite pârâtei Dosarul de despăgubire

nr. 2695/CC, motiv pentru care a înțeles să o cheme în garanție. Mai mult, prin

Adresa nr. 2695/CC din 10 iunie 2010 a fost din nou solicitat Primăriei Dosarul

de despăgubire nr. 2695/CC al reclamantei B.R.

Prin urmare, pârâta a

apreciat că în calitate de președinte al Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor nu a avut niciodată intenția de a tergiversa soluționarea

Dosarului de despăgubire nr. 2695/CC și nici de a nesocoti Sentința nr.

410/2009, dar nici nu se pot ignora prevederile legale în vigoare care

stabilesc exact procedura administrativă ce trebuie urmată în vederea emiterii

deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

În apărările

formulate a mai precizat faptul că este în imposibilitate fizică de a emite

decizia reprezentând titlul de despăgubire, având în vedere și dispozițiile

art. 20 alin. (2) teza a doua din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, care prevăd

că "Dacă persoanele îndreptățite au primit despăgubiri potrivit

prevederilor Legii nr. 112/1995, ele au dreptul la diferența dintre valoarea

încasată, actualizată cu indicele inflației, și valoarea corespunzătoare a

imobilului". Or, în speță, reclamanta a încasat despăgubiri în baza Legii

nr. 112/1995.

Prin urmare, pentru

emiterea deciziei de către Comisia Centrală, este nevoie să se cunoască data și

cuantumul acestor despăgubiri, acestea fiind scăzute din valoarea raportului de

evaluare efectuat în cauză.

Nu în ultimul rând,

pârâta a precizat faptul că în situații similare, instanțele judecătorești au

apreciat faptul că emiterea titlului de despăgubire se face cu respectarea

procedurii administrative prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Referitor la plata

despăgubirilor pentru întârziere, constând în dobânda legală cuvenită

reclamantei, cu titlu de măsuri reparatorii pentru imobilul amintit mai sus,

dobândă capsulată de la data pronunțării sentinței și până la emiterea titlului

de despăgubire în favoarea reclamantei, pârâta a arătat că potrivit

dispozițiilor art. 24 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004,

despăgubirile pentru întârziere se stabilesc de instanța de executare, în caz

de neexecutare a hotărârii definitive și irevocabile.

În cazul dedus

judecății, reclamanta solicită despăgubiri pentru întârziere constând în

acordarea de dobânzi legale.

Cât privește

acordarea dobânzii legale solicitate de reclamantă, s-a învederat faptul că art.

1088 alin. (2) C. civ., text legal care face referire la daunele-interese din

convenții, se arată că "aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul

să fie ținut a justifica despre vreo pagubă: nu sunt debite decât din ziua

cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de

drept."

Totodată, pârâta a

formulat și o cerere de chemare în garanție a Primăriei Municipiului Bistrița

prin Primar, pentru situația în care pârâta va cădea în pretenții rezultate din

prezenta cauză.

În argumentarea

acestei solicitări, pârâta a arătat că dosarul de despăgubire era incomplet,

neexistând înscrisuri care să facă dovada proprietății imobilului, fiind

nejustificată soluția adoptată.

Prin urmare, pârâta

solicită și obligarea Primăriei Municipiului Bistrița prin Primar să răspundă

pentru eventualul prejudiciu cauzat pârâtei în calitate de președinte al

Comisiei pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin stabilirea unor despăgubiri

pentru întârziere și cheltuieli de judecată pretinse de reclamantă în prezentul

dosar.

Curtea de Apel Cluj,

secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr.

186/2010, a admis în parte cererea formulată de reclamanta B.R., în

contradictoriu cu pârâta D.C.N., conducătoarea autorității publice Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a aplicat pârâtei D.C.N. o amendă de

20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, de la data de 12

aprilie 2010 și până la emiterea titlului de despăgubire, reprezentând măsuri

reparatorii pentru imobilul construcție și teren situat în Bistrița, str. L.,

jud. Bistrița-Năsăud, înscris în C.F. nr. x nr. topo. y.

De asemenea, a

obligat pârâta la plata către reclamantă de despăgubiri pentru întârziere

constând în dobânda legală aferentă sumei cuvenite cu titlu de măsuri

reparatorii, calculată pentru intervalul mai sus arătat, a respins ca rămase

fără obiect petitele formulate prin completarea de acțiune.

Totodată, a respins

ca inadmisibilă cererea de chemare în garanție a Primăriei Municipiului

Bistrița prin Primar formulată de pârâta D.C.N., conducătoarea autorității

publice Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligând pârâta la

plata către reclamantă a sumei de 595 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța

astfel, prim instanță a reținut, așa cum reiese din considerentele sentinței,

următoarele:

Prin Sentința civilă

nr. 410 din 21 septembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, s-a admis cererea formulată de reclamanta B.R.

în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

și, în consecință, a fost aceasta obligată să emită în favoarea reclamantei o

decizie reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul construcție și teren

situat în Bistrița, strada L., județul Bistrița-Năsăud, înscris în C.F. nr. x,

nr. topo y, conform raportului de expertiză efectuat prin dispoziția pârâtei,

în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii. A fost de

asemenea obligată pârâta la plata sumei de 2.975 RON, reprezentând cheltuieli

de judecată către reclamantă.

Sentința a rămas

irevocabilă prin respingerea recursului de către Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 1446

din 12 martie 2010.

În speță, termenul

stipulat, de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, s-a împlinit

la data de 12 aprilie 2010, fără ca decizia reprezentând titlul de despăgubire

să fi fost emisă de instituția condusă de pârâtă.

Mai mult, în

considerentele Deciziei nr. 1446 din 12 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, se arată că soluția

adoptată de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor privind

restituirea dosarului este nelegală, având evident caracter de tergiversare a

emiterii titlurilor de despăgubire, în condițiile în care analiza legislației

aplicabile (art. 16 alin. (1), (2

1

), (4), (5) și (8) din Titlul VII

al Legii nr. 247/2005) relevă că autoritatea pârâtă nu are competența legală de

a exercita controlul asupra dispoziției emise de autoritatea notificată, prin

care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale

pentru Stabilirea Despăgubirilor verificând strict legalitatea respingerii

cererii de restituire în natură.

A reținut prima

instanță că pârâta își invocă așadar propria culpă pentru a justifica omisiunea

de punere în executare a hotărârii judecătorești de care se prevalează

reclamanta, ceea ce este inadmisibil, găsindu-și aplicabilitate principiul nemo

auditur propriam turpitudinem allegans.

Cum dreptul la un

proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului implică și dreptul la punerea în executare a hotărârii judecătorești, în

baza art. 24 alin. (2) teza I din Legea nr. 554/2004 instanța va aplica pârâtei

D.C.N. o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere,

de la data de 12 aprilie 2010 și până la emiterea titlului de despăgubire,

reținând că este dată culpa pârâtei în neexecutarea hotărârii judecătorești ce

constituie titlu executoriu până la data soluționării prezentei cereri.

Dispozițiile art. 24

alin. (2) teza a II-a din Legea contenciosului administrativ precizează că, în

cazul nerespectării termenului prevăzut pentru executarea hotărârii definitive

și irevocabile prin care s-a admis acțiunea, pe lângă aplicarea amenzii de 20%

din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere conducătorului

autorității publice, reclamanta este în drept să solicite despăgubiri pentru

întârziere, astfel că este lipsită de temei apărarea formulată de pârâtă în

sensul inadmisibilității acestui petit. Separat de aceasta, dispozițiile art.

1038 alin. (2) C. civ., invocate prin întâmpinare, nu prezintă relevanță în

cauză.

În ceea ce privește

capetele de cerere formulate prin completarea de acțiune, având ca obiect

aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de

întârziere conducătoarei autorității publice Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor - D.C.N., de la data de pronunțării sentinței și până la

achitarea cheltuielilor de judecată în cuantum total de 4.760 RON, stabilite

prin Sentința civilă nr. 410 din 21 septembrie 2009 a Curții de Apel Cluj,

secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, precum și obligarea

pârâtei la plata despăgubirilor pentru întârziere, constând în dobânda legală

din suma cuvenită cu titlu de cheltuieli de judecată, dobândă calculată de la

data pronunțării sentinței și până la emiterea titlului de despăgubire în

favoarea reclamantei, instanța a constatat că plata acestor cheltuieli a fost

efectuată de pârâtă la data de 26 august 2010, astfel încât aceste capete de

cerere au rămas fără obiect.

Referitor la cererea

de chemare în garanție, instanța a reținut că în Legea nr. 554/2004, prin contencios

administrativ se înțelege activitatea de soluționare de către instanțele de

contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în

care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a

născut fie

din

emiterea sau încheierea, după

caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi,

fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a

rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

Așadar existența unei

autorități publice între părțile unui litigiu de contencios administrativ este

considerată de legiuitor un element definitoriu al acestei categorii de

litigii, sens în care instanța a respins cererea de chemare în garanție a

Primăriei municipiului Bistrița, ca inadmisibilă.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal a declarat recurs pârâta D.C.N., pentru nelegalitate

și netemeinicie.

Motivele de recurs se

încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocându-se greșita

aplicare a dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 554/2004 și a dispozițiilor art.

274 C. proc. civ. în privința acordării cheltuielilor de judecată.

Legat de aplicarea și

interpretarea dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 554/2004 se critică măsura de

respingere a cererii de chemare în garanție.

Se invocă următoarele

aspecte de nelegalitate.

Se arată că în mod

greșit s-a apreciat existența unei culpe a recurentei-pârâte privind

neexecutarea Sentinței civile nr. 410/2009 pronunțată de Curtea de Apel Cluj,

secția comercială, contencios administrativ și fiscal, irevocabilă prin Decizia

nr. 1446 din 12 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Aceasta deoarece

recurenta a respectat dispozițiile art. 16 din Legea nr. 247/2005, iar dosarul

a fost trimis retur, nu cu intenția de a tergiversa soluționarea, ci pentru a

se fundamenta măsura dispusă de Primăria Municipiului Bistrița prin dispoziția

emisă în privința dovezii calității de proprietar al imobilului la data

preluării abuzive.

Se arată că în mod

greșit au fost acordate despăgubiri pentru întârziere neluându-se în

considerare condițiile răspunderii civile delictuale și faptul că nu există

culpa autorității administrative invocându-se practică judiciară și

jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului - cauza Ruianu împotriva României

și S.C. Ruxandra Trading SRL împotriva României.

Recurenta nu a ținut

cont că sancțiunea și despăgubirile prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea

nr. 554/2004 constituie mijloace de constrângere pentru a obține executarea

hotărârii, iar în prezenta cauză Sentința nr. 410/2009 a fost executată conform

Deciziei nr. 8442 din 26 august 2010, intimata primind decizia reprezentând

titlu de despăgubire la data de 16 septembrie 2010.

Se arată că în mod

nelegal a fost respinsă cererea de chemare în garanție a Primăriei Municipiului

Bistrița, în condițiile în care această instituție are atribuții proprii în

procesul de aplicare a Legii nr. 10/2001.

În ceea ce privește

cheltuielile de judecată acordate, se solicită micșorarea cuantumului având în

vedere că pe rolul Curții de Apel Cluj există mai multe litigii ale aceluiași

avocat în contradictoriu cu Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,

având același obiect.

În susținerea

recursului, recurenta depune soluții de practică judecătorească și acte.

La dosar

intimata-reclamantă a formulat întâmpinare în care solicită respingerea

recursului ca nefondat.

La dosar,

recurenta-pârâtă a depus concluzii scrise.

Analizând recursul

declarat în raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază ca nefondat, în

cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Sentința atacată este

dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 24 alin. (1) și (2) din Legea

nr. 554/2004, respectiv a procedurii de executare specifice a unei hotărâri

irevocabile prin care a fost soluționat un litigiu de contencios administrativ.

Fapt de necontestat

și care rezultă din acte, autoritatea Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor în calitate de pârâtă prin Sentința civilă nr. 410 din 21

septembrie 2009 a Curții de Apel Cluj a fost obligată la emiterea titlului de

despăgubire conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 în termen de 30 de zile

de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, termen prevăzut și în dispozițiile

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, deoarece obiectul acțiunii

intimatei-reclamante se încadra în categoriile de obligații de „a face”,

enumerate de dispozițiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, conform art.

24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „Dacă în urma admiterii acțiunii

autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice

actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite

operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive și irevocabile se

face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de

termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii”.

Sentința civilă nr.

410 din 21 septembrie 2009 a Curții de Apel Cluj a rămas definitivă și

irevocabilă prin Decizia nr. 1446/2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție la data de 12 martie 2010. Pe cale de consecință, această sentință

pronunțată de instanța de contencios administrativ trebuia executată de

recurenta-pârâtă în calitate de conducător al Comisiei Centrale pentru

Stabilirea Despăgubirilor până la data de 12 aprilie 2010. Sub acest aspect

sentința de fond este legală și temeinică, fiind stabilit corect termenul de la

care trebuia executată sentința executorie, definitivă și irevocabilă, având ca

obiect emiterea titlului de despăgubiri.

Curtea nu va reține

susținerile din recurs privind inexistența culpei autorității pârâte, respectiv

a conducătorului acesteia, pentru neexecutarea acestei sentinței și executarea

cu întârziere a acestei obligații, respectiv la data de 26 august 2010 prin

emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubiri, datorită unor împrejurări

obiective - lipsa unor relații comunicate cu întârziere de către Primăria

Municipiului Bistrița, privind dosarul de despăgubire al reclamantei-intimate.

În mod corect

instanța de fond a reținut că recurenta-pârâtă și-a invocat propria culpă

pentru a justifica nepunerea în executare în termenul de 30 de zile prevăzut de

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Aceasta deoarece adresa către

Primăria Municipiului Bistrița a fost emisă la 10 iunie 2010 - după aproape 2

luni de la expirarea termenului în care hotărârea trebuia să fie executată - 12

aprilie 2010.

Pe de altă parte,

dispozițiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 prevăd că în cazul în

care termenul de executare a hotărârilor judecătorești nu este respectat „se

aplică conducătorului autorității sau, după caz, persoanei obligate o amendă de

20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamanta are

dreptul la despăgubiri pentru întârziere”.

Fără a nega

caracterul de mijloc de constrângere al amenzii prevăzute de art. 24 alin. (2)

din Legea nr. 554/2004 aplicarea acestuia nu este condiționată de existența

unei culpe a conducătorului autorității, cu atât mai mult cu cât în prezenta

cauză motivele invocate de recurentă nu reprezintă motive obiective justificate

care să reprezinte cauze justificate pentru nepunerea în executare în termenul

de 30 de zile a hotărârii irevocabile.

Dispozițiile art. 24

alin. (2) din Legea nr. 554/2004 prevăd că amenda se aplică „în cazul în care

termenul este respectat”, indiferent de existența unei culpe a conducătorului

autorității pârâte, amenda, în cauză fiind corect aplicată de la data de 12

aprilie 2010 până la data executării, respectiv emiterea titlului de

despăgubire conform Deciziei nr. 8442 din 26 august 2010. În baza Hotărârii din

26 august 2010, comunicarea deciziei reprezentând titlu de despăgubiri a fost

realizată către reclamanta-intimată la data de 16 septembrie 2010, fapt recunoscut

de intimată prin întâmpinarea depusă în recurs.

În ceea ce privește

obligarea recurentei la despăgubiri pentru întârziere, aceasta a fost în mod

corect admisă, constând în dobânda legală din suma cuvenită cu titlu de măsuri

reparatorii pentru imobilul menționat în Dispoziția nr. 1127 din 19 martie

2004, Curtea nu va reține susținerile din recurs și practica invocată a Curții

Europene a Drepturilor Omului deoarece, fapt de necontestat, există o

întârziere în neexecutarea sentinței, care a fost executată la 26 august 2010,

termenul expirând la 12 aprilie 2010. Pentru perioada 12 aprilie 2010 - 26

august 2010 reclamanta are dreptul la despăgubiri pentru întârziere ținând cont

de două aspecte: procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001 a început

din anul 2004 - data emiterii Dispoziției nr. 1127 din 19 martie 2004, iar

titlul de despăgubire care menționează în concret o sumă de bani la care

reclamanta este îndreptățită reprezintă un bun în sensul Convenției Europene a

Drepturilor Omului și, respectiv, o obligație de restituire care produce

dobânzi pentru suma cuvenită cu titlu de măsuri reparatorii. Iar această

modalitate a fost apreciată de instanța de fond a fi corectă în ceea ce

privește dreptul reclamantei de a primi, conform dispozițiilor art. 24 alin.

(2) din Legea nr. 554/2004, despăgubiri pentru întârziere.

Curtea nu va reține

aspectul de netemeinicie privind data executării sentinței irevocabile - fapt

de necontestat de părți în recurs ca fiind 26 august 2010, deoarece instanța de

fond a analizat îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 24 alin. (2) din

Legea nr. 554/2004, executarea fiind o chestiune de fapt și care nu determină

lipsa de obiect a cererii de aplicare a amenzii, respectiv a verificării

îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 24 alin. (2)din Legea nr. 554/2004.

Cererea de chemare în

garanție în mod legal a fost respinsă pe excepția lipsei calității procesuale

pasive a chematei în garanție, în cauză nefiind îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 60 C. proc. civ., ținând cont de procedura specială de

executare prevăzută de art. 24 din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește

cuantumul cheltuielilor de judecată, în cauză instanța de fond a apreciat

corect că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 274 alin. (3) C.

proc. civ. pentru ca aceste cheltuieli să fie micșorate, iar faptul că același

avocat are mai multe cauze pe rolul Curții de Apel Cluj cu același obiect nu

reprezintă un criteriu de apreciere, acestea fiind valoarea cauzei și munca

prestată de avocat.

Față de cele expuse

mai sus, Curtea, în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ., va respinge

recursul ca nefondat, menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de

instanța de fond.

Conform art. 274 C.

proc. civ., va obliga recurenta la plata cheltuielilor de judecată către

intimată, în cuantum de 1.500 RON, reprezentând onorariu de avocat în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâta D.C.N. împotriva Sentinței nr. 186 din 7 octombrie 2010 a Curții

de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Obligă pârâta la

plata sumei de 1.500 RON către intimata-reclamantă, reprezentând cheltuieli de

judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 15 februarie 2011.