ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2194/2009

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată în data de 19 iulie 2005 la Tribunalul București, secția a VI-a comercială, reclamanta R.A. M. Of. a chemat în judecată pârâta SC S. SRL solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: 1) rezilierea contractului nr. 72 din 21 mai 2002 încheiat între reclamantă și pârâtă; 2) plata de către pârâtă a sumei de 172.510 Euro plus dobânda, reprezentând prejudiciul suferit de reclamantă ca urmare a neexecutării de către pârâtă a obligațiilor contractuale asumate; 3) plata către pârâtă a sumei de 614.62,74 Euro, reprezentând penalități de 0,4 % pe zi de întârziere pe perioada 1 mai 2002 – 31 mai 2005, plus plata penalităților până la data plății efective, conform art. 9.2 din contract.

Prin cererea reconvențională formulată în cauză la 1 septembrie 2005 pârâta SC S. SRL a solicitat: să fie obligată reclamanta – pârâtă la plata sumei de 35.608 Euro, reprezentând diferență rămasă neachitată din contravaloarea programului informatic furnizat și neachitat în totalitate; 2) să fie obligată reclamanta – pârâtă R.A. „M. Of.” la plata sumei de 181.034 Euro, reprezentând costuri suplimentare pentru executarea lucrărilor. Prin sentința comercială nr. 2090 pronunțată la 16 februarie 2007, în dosarul nr. 26523/2005, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins cererea principală precum și cererea reconvențională ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această sentință comercială, tribunalul a reținut că pârâtele au încheiat la 21 mai 2002 contractul nr. 72, modificat prin actele adiționale din 12 iulie 2002 și 13 august 2002, având ca obiect realizarea de către pârâtă a concepției și execuției sistemului de „Biblioteca virtuală legislativă a M. Of.” potrivit cerințelor beneficiarului prevăzute în anexa la contract. Executarea obligațiilor privind sistemul informatic urma a se efectua inițial în patru etape (art. 3 din contract) reduse la trei etape, termenele fiind modificate prin actele adiționale astfel: 1 iulie 2002 pentru prima livrare, 2 septembrie 2002 pentru a doua livrare și 30 octombrie 2002 pentru ultima livrare.

Prima livrare a fost efectuată la 1 iulie 2002, în condițiile actului adițional încheiat la 12 iulie 2002, respectându-se clauzele contractuale, astfel cum rezultă din procesul – verbal de recepție nr. 1 din 15 iulie 2002 și s-a acceptat de ambele părți. Livrarea nr. 2, efectuată la 2 septembrie 2002 a fost respinsă de beneficiar potrivit procesului – verbal nr. 2 din 25 septembrie 2002. Referitor la etapa a 3-a, potrivit proceselor - verbale de recepție nr. 3 din 10 octombrie 2002, nr. 4 din 16 octombrie 2002 și nr. 5 din 29 noiembrie 2002, semnate de reclamantă, livrarea a fost acceptată, cu mențiunea că orice lipsă semnalată ulterior urma să fie remediată de către pârâtă fără costuri suplimentare și, de asemenea, că față de depășirea termenului de livrare urma să se facă aplicarea art. 3 alin. (4) din contract.

În raport cu art. 3 din contract facturarea urma a se efectua la momentul recepției fiecărei livrări pe baza procesului – verbal de recepție semnat fără obiecțiuni de ambele părți. Prin art. 9 s-a stabilit rezilierea de drept în cazul neîndeplinirii sau îndeplinirii defectuoase sau cu întârziere a obligațiilor contractuale de către una din părți, cu obligarea părții în culpă la plata de daune interese, iar prin art. 9.1 s-a inserat o clauză penală în condițiile art. 1066 C. civ. În materia răspunderii contractuale creditorul trebuie să facă numai proba existenței contractului și faptul că obligația nu a fost executată, culpa debitorului fiind prezumată în condițiile art. 1082 C. civ.

Din concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză tribunalul reține că atât contractul părților cât și anexele la acesta nu conțin prevederi exprese și clare referitoare la modul de integrare al sistemului informatic, la timpii de transmisie a informațiilor către abonați, la necesitarea și condițiile unor prezentări sau demonstrații practice ale sistemului, toate aceste omisiuni generând ulterior neînțelegeri între părți și interpretări contradictorii ale contractului. Totodată, prin raportul de expertiză se reține că deoarece părțile nu au luat în considerare aspectele legate de modul de integrare a sistemului informatic în sistemul R.A. M. Of.

și nici necesitarea modificării corespunzătoare a fluxurilor și proceselor, nu au stabilit responsabilități contractuale clare referitor la aceste aspecte, ajungându-se în situația în care un sistem funcțional care răspunde condițiilor contractuale în cea mai mare parte din caracteristicile sale să nu poată fi folosit datorită unor motive mai mult de ordin organizațional, organizatoric și administrativ decât de natură tehnică. În raport cu acestea nu se poate reține culpa societății pârâte în neexecutarea contractului, celelalte neînțelegeri provenind din lipsa de diligență a părților la încheierea unui contract cu clauze clare, acțiunea principală fiind, astfel, neîntemeiată.

Referitor la cererea reconvențională, în raport cu procesul – verbal nr. 2/2002, prin dispozițiile art. 3 alin. (2) și alin. ultim din contract, s-a stabilit că orice modificare a cerințelor tehnice din anexa 1 de către beneficiar precum și a acelor condiții ce trebuie asigurate de acesta, atrage după sine semnarea unui act adițional de către părți pentru modificarea corespunzătoare a costurilor și termenelor de livrare, iar potrivit art. 11.1 alin. (2) clauzele contractului pot fi modificate doar prin acordul scris al părților, materializat prin act adițional. Prin urmare, în lipsa unui act adițional corespunzător și cererea reconvențională este neîntemeiată. Împotriva acestei sentințe comerciale au declarat apel atât reclamanta – pârâtă R.A.

M. Of. cât și pârâta – reclamantă SC S. SRL Curtea de Apel București, prin decizia nr. 151 din 20 martie 2008, a admis apelul pârâtei SC S. SRL și a schimbat în parte sentința în sensul că a admis în parte cererea reconvențională și a obligat-o pe reclamanta – pârâtă la plata sumei de 35.608 Euro, în echivalentul în lei la data plății, reprezentând diferență de preț neachitată și la cheltuieli de judecată. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței și a respins apelul R.A. M. Of. R.A., ca nefondat. Instanța de apel a reținut că nu s-a dovedit a fi îndeplinite condițiile pentru rezilierea contractului și că s-a probat îndeplinirea în esență a obligațiilor asumate de către pârâtă, inclusiv livrarea a doua, pentru care însă reclamanta nu a achitat diferența de preț de 35.608 Euro.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, reclamanta R.A. M. Of. solicitând admiterea recursului și modificarea în tot a deciziei atacate în sensul admiterii cererii sale de chemare în judecată astfel cum a fost formulată. În motivarea recursului său, făcută cu indicarea, la final, a prevederilor art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., recurenta – reclamantă invocă, în esență, următoarele argumente: Deși reclamanta a solicitat o nouă expertiză în cauză, considerând-o neconcludentă pe prima, instanța de apel a respins cererea deși nu poate fi concludentă analizarea realizării în fapt a unui produs ce trebuia să fie livrat și acceptat în anul 2000 în paralel cu prezentarea de furnizor către expert a unui produs în anul 2006, fără determinarea momentului în care acesta a fost realizat.

Instanța de apel invocă în motivarea deciziei argumente străine de natura cauzei și a contractului analizat și că se îndepărtează de la clauzele contractului, schimbând înțelesul termenilor contractuali, luând în considerare nu înțelegerea părților ci ceea ce expertiza sau propria părere crede că trebuie analizat. În acest fel se încalcă principiile consfințite de art. 969 C. civ., prin aplicarea greșită a legii. Recurenta mai critică amplu modul în care instanța de apel apreciază și interpretează constatările și concluziile expertizei tehnice efectuate în cauză. Motivele deciziei sunt contradictorii întrucât se constată că livrarea nu a fost acceptată de beneficiar, apoi că livrarea 2 a intervenit în termen și apoi, din nou, că, deși modulul a fost rejectat, înseamnă că nu a fost acceptat sub aspectul cerințelor tehnice dar el există.

Examinând recursul reclamantei prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat. Critica recurentei cu privire la respingerea de către instanța de apel a cererii sale de efectuare a unei noi expertize tehnice nu vizează un aspect de nelegalitate din cele care ar putea fi încadrate în pct. 1 – pct. 9 ale art. 304 C. proc. civ., ci doar aprecierea acestei instanțe cu privire la relevanța expertizei deja efectuate și necesitatea unei noi expertize. De aceea, această critică nu poate fi primită cum de altfel nu poate fi primită, pentru aceleași argumente, nici critica amplă a modului în care instanța de apel a apreciat și interpretat constatările și concluziile expertizei tehnice efectuate.

Examinarea atentă și în ansamblu a motivării deciziei atacate relevă că aceasta este logică și consecventă, fără a conține motive contradictorii, așa cum greșit se susține prin motivarea recursului, motivare care extrage argumentele instanței din succesiunea lor logică, în raport de derularea stării de fapt reținută pe baza probelor administrate și examinate, și le prezintă izolat și trunchiat.

Nu este fondat nici argumentul că instanța de apel invocă în motivarea deciziei argumente străine de natura cauzei și a contractului analizat, schimbând înțelesul termenilor contractuali, întrucât instanța, pe de o parte își întemeiază motivarea deciziei, pe care se sprijină, firesc, dispozitivul, pe argumente extrase tocmai din ansamblul cauzei, stare de fapt, probe administrate și prevederi legale aplicabile, cu numeroase referiri la prevederile contractuale pe care le interpretează și aplică în conformitate cu prevederile art. 969 și următoarele C. civ., iar pe de alta, se raportează, constant și repetat, la prevederile contractuale, analizate prin prisma derulării relațiilor contractuale și a probelor administrate.

Față de cele de mai sus, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ., să respingă recursul ca nefondat. În temeiul art. 274 C. proc. civ., recurenta – reclamantă urmează a fi obligată să plătească intimatei – pârâte cheltuielile de judecată din recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul R.A. M. Of. București împotriva deciziei comerciale nr. 151 din 20 martie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Obligă recurenta – reclamantă să plătească intimatei – pârâte SC S. SRL București suma de 9.459,75 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2009.