ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2194/2009

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată în

data de 19 iulie 2005 la Tribunalul București, secția a VI-a comercială,

reclamanta R.A. M. Of. a chemat în judecată pârâta SC S. SRL solicitând ca prin

hotărârea ce se va pronunța să se dispună: 1) rezilierea contractului nr. 72

din 21 mai 2002 încheiat între reclamantă și pârâtă; 2) plata de către pârâtă a

sumei de 172.510 Euro plus dobânda, reprezentând prejudiciul suferit de

reclamantă ca urmare a neexecutării de către pârâtă a obligațiilor contractuale

asumate; 3) plata către pârâtă a sumei de 614.62,74 Euro, reprezentând

penalități de 0,4 % pe zi de întârziere pe perioada 1 mai 2002 – 31 mai 2005,

plus plata penalităților până la data plății efective, conform art. 9.2 din

contract.

Prin cererea reconvențională

formulată în cauză la 1 septembrie 2005 pârâta SC S. SRL a solicitat: să fie

obligată reclamanta – pârâtă la plata sumei de 35.608 Euro, reprezentând

diferență rămasă neachitată din contravaloarea programului informatic furnizat

și neachitat în totalitate; 2) să fie obligată reclamanta – pârâtă R.A. „M. Of.”

la plata sumei de 181.034 Euro, reprezentând costuri suplimentare pentru

executarea lucrărilor.

Prin sentința comercială nr.

2090 pronunțată la 16 februarie 2007, în dosarul nr. 26523/2005, Tribunalul

București, secția a VI-a comercială, a respins cererea principală precum și

cererea reconvențională ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această

sentință comercială, tribunalul a reținut că pârâtele au încheiat la 21 mai

2002 contractul nr. 72, modificat prin actele adiționale din 12 iulie 2002 și

13 august 2002, având ca obiect realizarea de către pârâtă a concepției și

execuției sistemului de „Biblioteca virtuală legislativă a M. Of.” potrivit

cerințelor beneficiarului prevăzute în anexa la contract.

Executarea obligațiilor

privind sistemul informatic urma a se efectua inițial în patru etape (art. 3

din contract) reduse la trei etape, termenele fiind modificate prin actele

adiționale astfel: 1 iulie 2002 pentru prima livrare, 2 septembrie 2002 pentru

a doua livrare și 30 octombrie 2002 pentru ultima livrare.

Prima livrare a fost

efectuată la 1 iulie 2002, în condițiile actului adițional încheiat la 12 iulie

2002, respectându-se clauzele contractuale, astfel cum rezultă din procesul –

verbal de recepție nr. 1 din 15 iulie 2002 și s-a acceptat de ambele părți.

Livrarea nr. 2, efectuată la

2 septembrie 2002 a fost respinsă de beneficiar potrivit procesului – verbal nr.

2 din 25 septembrie 2002.

Referitor la etapa a 3-a,

potrivit proceselor - verbale de recepție nr. 3 din 10 octombrie 2002, nr. 4

din 16 octombrie 2002 și nr. 5 din 29 noiembrie 2002, semnate de reclamantă,

livrarea a fost acceptată, cu mențiunea că orice lipsă semnalată ulterior urma

să fie remediată de către pârâtă fără costuri suplimentare și, de asemenea, că

față de depășirea termenului de livrare urma să se facă aplicarea art. 3 alin.

(4) din contract.

În raport cu art. 3 din

contract facturarea urma a se efectua la momentul recepției fiecărei livrări pe

baza procesului – verbal de recepție semnat fără obiecțiuni de ambele părți.

Prin art. 9 s-a stabilit rezilierea de drept în cazul neîndeplinirii sau

îndeplinirii defectuoase sau cu întârziere a obligațiilor contractuale de către

una din părți, cu obligarea părții în culpă la plata de daune interese, iar

prin art. 9.1 s-a inserat o clauză penală în condițiile art. 1066 C. civ.

În materia răspunderii

contractuale creditorul trebuie să facă numai proba existenței contractului și

faptul că obligația nu a fost executată, culpa debitorului fiind prezumată în

condițiile art. 1082 C. civ.

Din concluziile raportului

de expertiză contabilă efectuat în cauză tribunalul reține că atât contractul

părților cât și anexele la acesta nu conțin prevederi exprese și clare

referitoare la modul de integrare al sistemului informatic, la timpii de

transmisie a informațiilor către abonați, la necesitarea și condițiile unor

prezentări sau demonstrații practice ale sistemului, toate aceste omisiuni

generând ulterior neînțelegeri între părți și interpretări contradictorii ale

contractului. Totodată, prin raportul de expertiză se reține că deoarece

părțile nu au luat în considerare aspectele legate de modul de integrare a

sistemului informatic în sistemul R.A. M. Of. și nici necesitarea modificării

corespunzătoare a fluxurilor și proceselor, nu au stabilit responsabilități

contractuale clare referitor la aceste aspecte, ajungându-se în situația în

care un sistem funcțional care răspunde condițiilor contractuale în cea mai

mare parte din caracteristicile sale să nu poată fi folosit datorită unor

motive mai mult de ordin organizațional, organizatoric și administrativ decât

de natură tehnică.

În raport cu acestea nu se

poate reține culpa societății pârâte în neexecutarea contractului, celelalte

neînțelegeri provenind din lipsa de diligență a părților la încheierea unui

contract cu clauze clare, acțiunea principală fiind, astfel, neîntemeiată.

Referitor la cererea

reconvențională, în raport cu procesul – verbal nr. 2/2002, prin dispozițiile art.

3 alin. (2) și alin. ultim din contract, s-a stabilit că orice modificare a

cerințelor tehnice din anexa 1 de către beneficiar precum și a acelor condiții

ce trebuie asigurate de acesta, atrage după sine semnarea unui act adițional de

către părți pentru modificarea corespunzătoare a costurilor și termenelor de

livrare, iar potrivit art. 11.1 alin. (2) clauzele contractului pot fi

modificate doar prin acordul scris al părților, materializat prin act

adițional. Prin urmare, în lipsa unui act adițional corespunzător și cererea

reconvențională este neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe

comerciale au declarat apel atât reclamanta – pârâtă R.A. M. Of. cât și pârâta

– reclamantă SC S. SRL

Curtea de Apel București,

prin decizia nr. 151 din 20 martie 2008, a admis apelul pârâtei SC S. SRL și a

schimbat în parte sentința în sensul că a admis în parte cererea

reconvențională și a obligat-o pe reclamanta – pârâtă la plata sumei de 35.608

Euro, în echivalentul în lei la data plății, reprezentând diferență de preț

neachitată și la cheltuieli de judecată. A menținut celelalte dispoziții ale

sentinței și a respins apelul R.A. M. Of. R.A., ca nefondat.

Instanța de apel a reținut

că nu s-a dovedit a fi îndeplinite condițiile pentru rezilierea contractului și

că s-a probat îndeplinirea în esență a obligațiilor asumate de către pârâtă,

inclusiv livrarea a doua, pentru care însă reclamanta nu a achitat diferența de

preț de 35.608 Euro.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs, în termen, reclamanta R.A. M. Of. solicitând admiterea

recursului și modificarea în tot a deciziei atacate în sensul admiterii cererii

sale de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului său,

făcută cu indicarea, la final, a prevederilor art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ., recurenta – reclamantă invocă, în esență, următoarele argumente:

Deși reclamanta a solicitat

o nouă expertiză în cauză, considerând-o neconcludentă pe prima, instanța de

apel a respins cererea deși nu poate fi concludentă analizarea realizării în

fapt a unui produs ce trebuia să fie livrat și acceptat în anul 2000 în paralel

cu prezentarea de furnizor către expert a unui produs în anul 2006, fără

determinarea momentului în care acesta a fost realizat.

Instanța de apel invocă în

motivarea deciziei argumente străine de natura cauzei și a contractului

analizat și că se îndepărtează de la clauzele contractului, schimbând înțelesul

termenilor contractuali, luând în considerare nu înțelegerea părților ci ceea

ce expertiza sau propria părere crede că trebuie analizat. În acest fel se

încalcă principiile consfințite de art. 969 C. civ., prin aplicarea greșită a

legii.

Recurenta mai critică amplu

modul în care instanța de apel apreciază și interpretează constatările și

concluziile expertizei tehnice efectuate în cauză.

Motivele deciziei sunt

contradictorii întrucât se constată că livrarea nu a fost acceptată de

beneficiar, apoi că livrarea 2 a intervenit în termen și apoi, din nou, că,

deși modulul a fost rejectat, înseamnă că nu a fost acceptat sub aspectul

cerințelor tehnice dar el există.

Examinând recursul

reclamantei prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că acesta

este nefondat.

Critica recurentei cu

privire la respingerea de către instanța de apel a cererii sale de efectuare a

unei noi expertize tehnice nu vizează un aspect de nelegalitate din cele care

ar putea fi încadrate în pct. 1 – pct. 9 ale art. 304 C. proc. civ., ci doar

aprecierea acestei instanțe cu privire la relevanța expertizei deja efectuate

și necesitatea unei noi expertize. De aceea, această critică nu poate fi

primită cum de altfel nu poate fi primită, pentru aceleași argumente, nici

critica amplă a modului în care instanța de apel a apreciat și interpretat

constatările și concluziile expertizei tehnice efectuate.

Examinarea atentă și în

ansamblu a motivării deciziei atacate relevă că aceasta este logică și

consecventă, fără a conține motive contradictorii, așa cum greșit se susține

prin motivarea recursului, motivare care extrage argumentele instanței din

succesiunea lor logică, în raport de derularea stării de fapt reținută pe baza

probelor administrate și examinate, și le prezintă izolat și trunchiat.

Nu este fondat nici

argumentul că instanța de apel invocă în motivarea deciziei argumente străine

de natura cauzei și a contractului analizat, schimbând înțelesul termenilor

contractuali, întrucât instanța, pe de o parte își întemeiază motivarea

deciziei, pe care se sprijină, firesc, dispozitivul, pe argumente extrase

tocmai din ansamblul cauzei, stare de fapt, probe administrate și prevederi

legale aplicabile, cu numeroase referiri la prevederile contractuale pe care le

interpretează și aplică în conformitate cu prevederile art. 969 și următoarele C.

civ., iar pe de alta, se raportează, constant și repetat, la prevederile

contractuale, analizate prin prisma derulării relațiilor contractuale și a

probelor administrate.

Față de cele de mai sus, Înalta

Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ., să respingă recursul ca

nefondat.

În temeiul art. 274 C. proc.

civ., recurenta – reclamantă urmează a fi obligată să plătească intimatei –

pârâte cheltuielile de judecată din recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamantul R.A. M. Of. București împotriva deciziei comerciale nr. 151 din

20 martie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială,

ca nefondat.

Obligă recurenta –

reclamantă să plătească intimatei – pârâte SC S. SRL București suma de 9.459,75

lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi

30 septembrie 2009.